The first three Russian families have received their free land

Humanity! Take back your Land!: The first three Russian families have received the...: Mirror from Russia Today. Published June 1, 2016 https://www.rt.com/business/345022-russia-far-east-free-land/

BATH town seen through the eyes of Michael (07-04-2016)

Mooji

Disonanţa cognitivă

Oricât de surprinzător ar părea, nouă, oamenilor, nu ne place să fim inconsecvenţi. Dacă apare un conflict între ceea ce credem şi ceea ce facem, resimţim un disconfort, care este rezultatul unui mecanism interior denumit disonanţă cognitivă.

Teoria disonanţei cognitive a fost introdusă de Leon Festinger (1919-1989). Disonanţa cognitivă reprezintă o stare de tensiune care apare ori de câte ori o persoană are în acelaşi timp două opinii care nu numai că nu se susţin una pe alta, dar se exclud.
Iată următorul exemplu: un fumător este informat prin nenumărate canale că viciul său îl apropie de deces, prin riscul crescut de a suferi de cancer pulmonar, dar renunţarea la fumat este dificilă. Ce face fumătorul tipic? Încearcă să desconsidere ceea ce îi creează disconfortul şi anume ideea că fumatul poate ucide prematur. În anul 1964 s-a realizat un studiu pe fumători şi nefumători care a constat într-o singură întrebare adresată subiecţilor: "credeţi că într-adevăr fumatul poate duce la cancer pulmonar?" În timp ce doar 10% dintre nefumători s-au îndoit de adevărul teoriei, 40% dintre fumători aveau dubii, fapt ce arată că aceştia din urmă au ales să rezolve conflictul lăuntric prin contestarea pretenţiilor cercetătorilor care avertizează asupra riscurilor implicate de fumat.

Oamenii sunt fiinţe care încearcă de fiecare dată când au prilejul să se convingă că ceea ce fac are logică, de la lucruri mărunte, până la cele de cea mai mare profunzime, cum ar fi sensul vieţii. Cei mai mulţi dintre noi, de pildă, sunt convinşi că viaţa are un sens, că vieţuirea noastră pe acest pământ nu este întâmplătoare, că există un Dumnezeu care aşază lucrurile într-o ordine anume, funcţie de ascultarea pe care creaturile lui i-o arată, că existenţa are un sens superior, chiar dacă nu este complet decelat. Viaţa noastră nu poate fi absurdă, destinată unei morţi ineluctabile. Este greu de trăit cu opinii care arată lucrurile în adevărul lor deconcertant.
La scară mai mică, suntem adesea confruntaţi cu disonanţa cognitivă. Studenţii vor să înveţe şi să ia note bune, dar apreciază şi viaţa de club. Mulţi recurg la idei ingenioase care să-i scoată din încurcătură, gen "Important este să ştii ce este viaţa". În război, soldaţi "virgini" sub aspectul comiterii crimei sunt puternic frustraţi când ucid. Propaganda nu trebuie să fie extrem de ingenioasă pentru a prinde, pentru că tinerii ostaşi sunt dornici să găsească o idee care să le justifice faptele oribile, "I-am ucis pentru că merită, pentru că sunt barbari, pentru că lumea este mai bună fără ei, pentru că problemele noastre vor dispărea odată cu dispariţia lor!".
Atunci când benevol, din greşeală ori forţaţi ajungem să făptuim astfel încât intrăm în contradicţie cu o opinie a noastră fundamentală, întrucât nu putem schimba trecutul, tindem să ne convingem că ceea ce am făcut este, la urma urmelor, rezonabil. Aşadar, chiar dacă, de pildă, noi credem că a ucide este incompatibil cu accepţiunea noastră despre ce este corect şi moral, suntem deschişi să acceptăm soluţii de compromis, să acceptăm că sunt circumstanţe în care faptele noastre, chiar oribile, sunt perfect justificate.

EXPERIMENTUL CLASIC AL DISONANŢEI COGNITIVE CONDUS DE JAMES MERRILL CARLSMITH ŞI LEON FESTINGER
În 1959 cei doi cercetători au inventat un experiment pentru a-şi testa teoria disonanţei cognitive. Experimentul a avut trei etape, iar subiecţi au fost studenţi de facultate.
ETAPA 1
Pe timpul primei etape cercetătorii le-au cerut subiecţilor să efectueze o serie de sarcini repetitive şi plictisitoare la culme. Timp de o oră studenţii au executat sarcini stupide şi fără sens.
ETAPA 2
Subiecţii au crezut că după ora de supliciu experimentul s-a terminat. Între timp, un alt subiect, complice, părea că abia aştepta să intre în experiment. Experimentatorii au apelat la subiecţi să ajute un pic experimentul, minţindu-l pe noul candidat la ora de plictiseală că de fapt ceea ce e de făcut este în fapt plăcut şi interesant. Pentru a fi convingători, cercetătorii au oferit bani subiecţilor pentru minciuna lor, unora 1 dolar, altora 20 de dolari.
ETAPA 3
Cea de-a treia etapă a constat în verificarea opiniilor: cum au resimţit subiecţii sarcinile? Fuseseră plăcute într-adevăr ori chinuitoare? Aceştia au putut da puncte pentru fiecare întrebare, de la -5 la 5. Iată mai jos rezultatele.


Rezultatele experimentului
Întrebările din interviu
Un dolar
Douăzeci de dolari
Cât de plăcute au fost sarcinile?
1.35 -0.05
Cât de educative au fost?
2.80 3.15
Cât de relevante sub aspect ştiinţific?
6.45 5.18
Vor mai participa la experimente similare?
1.20 -0.25

Prin urmare, cei care au primit un dolar au socotit că experimentul, adică efectuarea unor sarcini plictisitoare şi stupide, a fost plăcut, educativ şi relevant sub aspect ştiinţific! Cei plătiţi cu 20 de dolari, dimpotrivă, au considerat experimentul unul inutil, fără beneficii pentru participanţi, aşa cum şi era în fapt.
Cei care au primit un dolar, după ce au spus minciuna faţă de subiectul complice, cum că experimentul este unul valoros, au început să creadă că aşa este. De ce? Teoria disonanţei cognitive afirmă că subiecţii s-au angajat într-un dialog interior cu ei înşişi. Dacă cei care au fost plătiţi în mod substanţial au găsit justificări suficiente pentru minciuna lor, "Am minţit, dar am făcut-o pentru 20 de dolari! Cine nu ar face la fel?", cei care au fost plătiţi cu un dolar s-au aflat într-o situaţie diferită. Au minţit pentru un dolar! Nu e suficient pentru o conştiinţă curată. Aşa că aceştia şi-au construit o altă realitate, una în care activităţile desfăşurate sunt valorizate. Schimbând atitudinea faţă de sarcinile plictisitoare, ei nu au mai minţit!

CĂLUGĂRUL FERICIT...
Am întâlnit la una dintre mănăstirile din România un călugăr care îşi vânduse tot înainte de a se călugări şi a donat tot bisericii, sperând că viaţa lui se va schimba fundamental. Numai că la mânăstire nu a descoperit raiul pe Pământ, aşa cum sperase, ci o lume complicată, cu multe interese derizorii, cu pizmă, mici comploturi etc. Pe de-o parte, omul pierduse totul pentru a ajunge la mânăstire. Pe de alta, odată ajuns aici, lucrurile erau diferite de ce îşi imagina el că o să găsească. A mai avut puterea de a renunţa iar la tot şi s-a întors în lumea laică? Nu. Ce făptuise era prea greu de suportat, aşa că, deşi critic cu ceea ce observa în juru-i la mânăstire, schimba deseori brusc discursul pentru a aminti că aici este mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă fraţii nu-i erau un reazem real în atingerea perfecţiunii spirituale. Avea aşadar discursul de rezervă, care afirma că nu greşise când şi-a părăsit lumea iniţială pentru un vis ireal privind viaţa monahală.

Concluzie
Dacă este să spunem o singură propoziţie despre semnificaţia conceptului de disonanţă cognitivă am spune următoarele: tendinţa omului de a nivela conflictele interioare duce adeseori la automanipulare şi la acceptarea unor opinii complet iraţionale. Teoria disonanţei cognitive a lui Festinger ne mai relevă un aspect important: ne indică de ce nu suntem în stare să învăţăm din propriile greşeli. Pentru că de multe ori ne transformăm greşelile în acte virtuoase ori măcar acceptabile.


BIBLIOGRAFIE:
Douglas Mook, Experimente clasice în psihologie, Editura Trei, 2009
en.wikipedia.org/wiki/Cognitive_dissonance
changingminds.org/explanations/theories/cognitive_dissonance.htm
beyondintractability.org/essay/cognitive_dissonance/

Dezinformarea-Ion Mihai Pacepa,Ronald J. Rychlak

Un fost spion-șef dezvăluie strategiile secrete de subminare a libertății, de atac împotriva religiei și de promovare a terorismului

Ronald Reagan primind un exemplar al primei cărţi publicate de generalul Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roşii, pe care preşedintele american a numit-o „biblia sa în abordarea dictatorilor“.

Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, trăind și astăzi sub acoperire în Statele Unite, revine cu o nouă carte. După ce acum un sfert de secol, în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, în cartea de față generalul ia în colimator o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului?
O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.

www.humanitas.ro

Cel care a pus bazele teoretice ale dezinformarii este generalul chinez SunTzu care, in urma cu peste 2500 de ani, formula principiile dezinformarii si, pe un plan mai larg, ale razboiului psihologic si anume:
1. discreditati tot ceea ce este mai bun in tara inamicului;
2. implicati reprezentantii clasei conducatoare adversarilor vostri in actiuni ilegale;
3. subminatile reputatia si demascatii la momentul oportun in fata concetatenilor;
4.utilizati colaborarea creaturilor josnice si abominabile;
5. dezorganizati prin toate mijloacele activitatea conducerii inamice;
6. semanati discordia si creati conditii de dispute intre cetatenii tarii inamice;
7. atatati pe tineri impotriva batranilor;
8. ridiculizati traditiile adversarilor vostri;
9. slabiti dorinta de lupta a inamicului prin poezii si cantece senzuale;
10. trimiteti-le fiice ale placerii pentru a desavarsi opera de distrugere; fiti generosi in promisiuni si darnici, pentru a cumpara informatii. Nu economisiti banii, caci astfel cheltuiti aduc o izbanda usoara etc.Chiar daca, in esenta lor, principiile si regulile de mai sus, au ramas valabile, prin descoperirea tiparului, aparitiei ziarelor, cartilor, revistelor, radioului, televiziunii (socotita paradisul dezinformarii!), Internetul (cu aparenta de obiectivitate!) s-au creat numeroase posibilitati pentru ca informatia sa fie „prelucrata", sa se indeparteze chiar pana la opusul realitatii ce ar trebui sa o reflecte. „Este adevarat, doar am auzit la radio, am vazut la televizor, am citit in ziar..." sunt expresii tot mai frecvent uzitate pentru a sustine un punct de vedere. Si tocmai pe o asemenea credibilitate a mass-media se bazeaza si „maestrii" in arta diversiunii prin cuvant, sunet si imagine.
Etapele pregatirii dezinformarii
In conceptia lui Vladimir Volkoff, principalele etape ce le implica conceperea si organizarea unei operatiuni de dezinformare constau in:
1. Stabilirea beneficiarului (o persoana, o institutie, un partid, o grupare etc.), acesta fiind si cel care va achita nota de plata;
2. Incredintarea misiunii de a organiza si sustine dezinformarea unei agentii specializate;
3. Studiul si analiza „pietii", a starii de spirit a publicului vizat, a ceea ce doreste acesta,a ceea ce ar accepta si ce nu;
4. Alegerea sporturilor de baza care prin continutul si forma lor sa socheze, sa surprinda si sa seduca;
5. Stabilirea transmitatorilor, care ziar, revista, post de radio, de televiziune etc. vor fi folositi in operatiunea de dezinformare si care (atentie!) in caz de nereusita va putea sa devina tapul ispasitor;
6. Precizia temei (obiectul dezinformarii) intr-o formula cat mai simpla si directa;
7. Tratarea temei, apelul la o diversitate de abordari a informatiilor si intr-un limbaj accesibil publicului;
8. Alegerea „cutiilor de rezonanta", a ziarelor si revistelor, posturilor de radio si televiziune,anumite categorii socio-profesionale, partide sau oameni politici care vor prelua, dezvolta si sustine tema ce face obiectul dezinformarii;
9. Pregatirea graduala a opiniei publice pentru ca, in final, sa accepte cu usurinta ideile de baza ale dezinformarii;
10. Satanizarea sau diabolizarea adversarului, afirmarea a cat mai multe lucruri rele despre acesta,utilizand informatii, declaratii, inregistrari, fotografii false.
11. Maniheismul, crearea a doua tabere departajate categoric, opuse ireductibil, una a celor buni si alta a celor rai.
12. Psihoza, crearea in randul publicului a unei stari irationale care sa-l impinga sa nu mai vada decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi(culmea dezinformarii: autodezinformarea!).
Tehnicile dezinformarii
In operatiunile de dezinformare se utilizeaza frecvent o serie de procedee care, fara a fi preasofisticate sunt insa extrem de eficace precum:
1. Negarea faptelor, tinand seama ca publicul nu are timp si nici posibilitati de a verifica cum staulucrurile in realitate;
2. Inversarea faptelor, afirmarea categorica, cu obraznicie chiar, ca lucrurile stau exact invers, X nueste vinovat, ci tocmai Y care acuza;
3. Amestecul intre adevar si minciuna, un melaj savant intre adevar si fals;
4. Modificarea motivului, argumentarea faptului ca cel invocat este nereal, substratul actiunii fiindaltul;
5. Schimbarea circumstantelor, infatisarea imprejurarilor ca fiind total opuse celor declarate initial;
6. Estomparea, inecarea faptului respectiv sub o masa de fapte fara nici o legatura cu el, dar apte sa suscite interesul publicului;
7. Camuflajul, o varianta a estomparii prin care se dau foarte multe detalii despre aspectesecundare, trecand in zona marginala ceea ce de fapt era esential;
8. Interpretarea, fara a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele vor fi contestate,dupa caz, favorabil sau defavorabil;
9. Generalizarea, se diminueaza responsabilitatea cuiva demonstrandu-se ca nu este singurul in acea situatie;
10. Ilustrarea, se poate trece de la particular la general sau invers, demonstrandu-se ca evolutiaevenimentelor putea sa ia o turnura si mai grava, dar...
11. Parti inegale, acuzatiei i se va acorda un minut de emisie televizata sau o nota intr-o pagina deziar, iar meritele vor fi publicate timp de o ora sau pe o pagina intreaga;
12. Partile egale, se utilizeaza mai ales in ultima faza a operatiunii de dezinformare, cand opiniapublica a devenit deja majoritar favorabila dezinformatorului si trebuie sa ia o atitudine pentru a obtine cvasiunanimitate;13. Variatiuni pe aceeasi tema, extinderea problematicii la aspecte colaterale, aparent legate de tema initiala, dar care nu mai permit o clarificare a subiectului.Perspectivele? Deloc optimiste!Amplificarea capacitatilor mass-media, acumularile stiintelor socio-umane in planul posibilitatilor tot mai subtile de a influenta constiintele, convingerile, atitudinile si trairile oamenilor si colectivitatilor, dependenta crescanda de informatia curenta sau potential, tot atatea pericole care favorizeaza dezinformarea.In viitor, asa-zisele mesaje clandestine auditive si vizuale vor putea fi inoculate direct in subconstientul uman (comunicarea subliminala). Mesajele invizibile vor putea fi inserate in massmedia.Ce ati spune - se intreba cercetatorul american J. Peterson - daca ceea ce ati auzit la televizor din gura unei personalitati nu a fost rostit in realitate de acea persoana? Ce ar fi daca undeva, intre sursa si televiziune, ar putea fi modificate anumite cuvinte? Ar fi foarte dificil ca personalitatea respectiva sa contracareze prejudiciul, post-factum. La fel se poate face in cazul presei tiparite -modificari aduse unui reportaj undeva intre editor si presa. Tehnologia viitorului apropiat vapermite acest fel de manipulare. Pana nu demult se putea avea incredere in autenticitatea fotografiei. Astazi, cu ajutorul digitizarii, imagini, sunete, chiar impresii tactile pot fi realizate cu ajutorul computerului.O asemenea abilitate de manipulare a realitatii evolueaza pe mai multe fronturi. O modalitate de abordare rapida este holografia de proiectie. In decurs de 20 de ani - aprecia specialistul citat mai sus - va fi posibila proiectarea in aer a figurilor luminoase de inalta fidelitate, pentru a crea diferite obiecte acolo unde ele nu exista. Acestea vor putea fi vazute pe strada, fara a ne da seama daca suntpersoane reale sau nu.In pofida atator obstacole, totusi, prof. V. Volkoff apreciaza ca prevenirea dezinformarii, a efectelor este posibila, cu o conditie insa: sa dobandim sentimentul ca adevarul este un lucru sacru,intangibil, cel mai pretios bun al nostru si care trebuie tratat cu veneratie religioasa.Iata si cateva recomandari (de pregatire psihologica) pentru a nu cadea victime ale dezinformarii:
13. sa nu ne lasam sufocati de suprainformatia ambienta;
14. sa nu ne formam opinii decat asupra subiectelor despre care puteam avea acces la mai multe surse de informare;
15. sa invatam sa depistam simptomele unei campanii de dezinformare: obligatoriu,exista ceva necurat la mijloc cand doua ziare din tabere opuse cad de acord aproape pana la nivelul detaliilor;
16. sa practicam spiritul de contradictie, fara de care nu este posibil nici o virtute;
17. sa urmarim scrierile care denunta dezinformarea, studiile specialistilor asupra metodelor de dezinformare;
18. sa incercam sa ne formam opiniile, in loc de a le cumpara gata facute;
19. sa refuzam, mai precis de orice, practica autocenzurii.
Cu alte cuvinte, prin examinarea atenta a continutului informatiei, a emitentului, a momentului si contextului lansarii ei, prin verificarea din mai multe surse si cand este posibil si printr-o confruntare cu realitatea ce o vizeaza putem preveni manipularea noastra prin dezinformare.

Vitamina C

Primul medic care a utilizat intensiv vitamina C pentru a vindeca bolile a fost Frederick R. Klenner, la începutul anilor 1940. Dr. Klenner a vindecat în mod constant varicelă, rujeolă, oreion, tetanos și poliomielita cu doze mari de vitamina C. În timp ce acum sunt disponibile vaccinuri pentru aceste boli, rețineți ca nu a fost cazul în 1940.

Lista bolilor pe care Dr. Klenner le-a tratat cu succes prin doze mari cu vitamina C:
Pneumonie
Encefalită
Zona Zoster
Herpes simplex
Mononucleoza
Pancreatita
Hepatita
Infectia vezicii urinare
Alcoolism
Artrită
Unele tipuri de cancer
Leucemie
Ateroscleroza
Ruptura discului intervertebral
Colesterol ridicat
Ulcer cornean
Diabet
Glaucom
Schizofrenie
Arsuri și infecții secundare
Accident vascular cerebral
Intoxicatii cu metale grele (mercur, plumb)
Muscaturi veninoase (insecte, șerpi)
Scleroza multipla
Oboseala cronica
Complicatii chirurgicale

Pare a fi o listă cu afectiuni imposibil de vindecat cu vitamina C. În acest moment puteți sa ignorati subiectul sau sa investigati mai departe. Dr. Klenner a ales pentru sa investigheze. Rezultatul? El a folosit doze masive de vitamina C in peste patruzeci de ani de practica medicala. A scris zeci de lucrări medicale pe această temă. O listă completă a acestora este în Clinical Guide to the Use of Vitamin C, editat de Lendon H. Smith, MD, Life Sciences Press, Tacoma, WA (1988).

Este dificil să ignori un asa succes, dar a fost ignorat. Dr. Klenner a scris: "Unii medici ar sta să vada cum pacientul moare decât sa folosesca acidul ascorbic (vitamina C), pentru că în mintea lor limitata exista doar ca o vitamina."

Vitamina C este extrem de sigura, chiar și în doze extrem de mari. Comparativ cu medicamentele utilizate in mod obisnuit, efectele secundare sunt practic inexistente. Ea nu produce pietre la rinichi. De fapt, vitamina C creste fluxul de urina si scade favorabil pH-ul pentru a impiedica formarea pietrelor. William J. McCormick a folosit vitamina C la sfârșitul anilor 1940 pentru prevenirea si tratarea pietrelor la rinichi. Vitamina C nu ridica semnificativ nivelul de oxalati și pietre de acid uric nu au rezultat din utilizarea sa. Dr. Klenner a declarat: "Povestea acidului ascorbic / pietrelor la rinichi este un mit."

Cât de multa vitamina C este o doză terapeutică eficace? Dr. Klenner a utilizat până la 300.000 de miligrame (mg) pe zi. În general, a dat 350 - 700 mg per kilogram de greutate corporală pe zi. Asta e o cantitate mare de vitamina C.

Dar, din nou, uita-te la lista de succese.

Dr. Klenner a subliniat că valorile mici nu funcționează. El a spus, "Daca vrei rezultate, folosiți acid ascorbic (vitamina C) in cantitati adecvate."

Sursa: http://www.doctoryourself.com/vitaminc.html

Zeolitul devine cel mai important element 100% natural

Zeolitul face parte dintr-o familie de minarale naturale care reprezintă aluminosilicați naturali hidratați de calciu, stronțiu, sodiu, potasiu, bariu, magneziu etc, de origine vulcanică, cu proprietăți fizice și chimice unice. Zeolitul are o structură rigidă, cristalină, tridimensională (asemănătoare unui fagure de miere).

Zeolitul este caracterizat de o structură cubică în formă de fagure cu atomi de Al și Si înconjurați de 4 atomi de oxigen, cu cavități largi sub formă de canale, care poate îngloba Na, Ca sau alți cationi, molecule de apă și chiar mici molecule organice. Canalele sunt suficient de largi pentru a permite trecerea și a unor ioni cu raza ionică mai mică decât a acestora. El face parte, alături de feldspați din grupa tectosilicaților. Zeolitul are o structură mult mai deschisă și mai puțin densă decât alți silicați.

Datorită structurii de tip fagure, zeolitul lucrează la nivel molecular asemeni unei “capcane” pentru diverse subțanțe nocive: metale grele, toxine, virusuri, bacterii, etc.

Zeolitul este una din rarele minerale din natură, încărcate negativ, acționând ca un magnet, pentru subtanțele dăunătoare din mediul înconjurător.


Cum s-au format zeoliții?

Zeolitii se formează atunci când lava vulcanilor, întâlneșre apa mării. Reacțiile chimice dintre substanțele provenite din erupția vulcanilor și apa sărată a mării, dau naștere acestor formațiuni geologice, uimitoare, ce se găsesc în prezent în depozite sedimentare, tufuri vulcanice, în mai multe zone din lume.

Există aproximativ 50 de zeoliți naturali ce formează la temperaturi joase medii geologice. Din punct de vedere economic, mai importante sunt boabele fine de zeolit, cum ar fi clinoptiolitul format prin alterarea granulelor fine ale depozitelor vulcanice de către apa subterană.

Care este cel mai comercializat tip de zeolit?

Cel mai comercializat tip de zeolit natural este clinoptilolitul. Acesta este caracteizat printr-o porozitate ridicată și o capacitate mare de schimb de ioni. Se găsește în formă relativ pură în mai multe zone din lume.

Când s-a descoperit zeolitul?

Numele de zeolit a fost dat de către mineralogul suedez Axel Frederik Cronstedt in 1756.
Denumirea de „zeolit” provine din combinarea cuvintelor grecești „zeo”= a fierbe și „lithios”= piatra, însemnând „piatra fierbinte”.

Care sunt particularitățile fizice și chimice ale zeoliților?

Zeoliții posedă o serie de proprietăți generale cu totul specifice (originale), determinând astfel o grupa aparte. Cercetarile rontgenometrice arată că structurile lor cristaline sunt formate din rețele tridimensionale, alcătuite din tetraedri de aluminiu, siliciu și oxigen care se deosebesc de alte structuri tridimensionale prin aceea că în ele golurile sunt reprezentate prin canale mai largi. Un asemenea schelet cristalin conține în sine molecule de apă slab legate. Prin încălzire lentă apa poate fi eliminata treptat, fara a se distruge întreaga structură cristalina. Este de remarcat că apa eliminata acest fel poate fi din nou absorbita ajungandu-se până la cantitatea inițială sau poate fi înlocuită cu molecule ale unor altor corpuri (hidrogen sulfurat, alcool etilic, amoniac etc.), iar mediul cristalin își păstrează omogenitatea; în mod corespunzator se schimbă numai proprietățile optice. Conținutul în apa din zeoliți este deci firesc să fie o cantitate variabilă, depinzând de condițiile exterioare (temperatura și tensiunea vaporilor de apa din mediul înconjurător). Așa numita apă zeolitică se deosebeste de apa de cristalizare tocmai prin faptul că prin încălzire ea se elimină, nu prin salturi la anumite temperaturi, ci treptat.

La ce se folosește zeolitul?

Zeolitul este un mineral unic în natură, prin caracteristicile sale chimice și fizice. Zeoliții naturali, comercializați sub formă de granule sau pulbere, își găsesc utilizarea în domenii extrem de diferite. Fiind un produs 100% natural, zeolitul contribuie la protejarea mediului înconjurător. De la agricultură, zootehnice, industrie și pâna la medicina umană, zeolitul este un produs revoluționar, util societății.


Administrat ca supliment alimentar zeolitul devine cel mai important element 100% natural care ne redă starea de bine și elimină în mod sigur toxinele și asigură o detoxifiere rapidă a organismului. Zeolitul este un antioxidant puternic și absoarbe direct multe tipuri de radicali liberi.

Folosirea zeolitului în diverse terapii are o tradiție de câteva mii de ani, fiind un remediu important în medicina tradițională indiană, chineza, dar și în medicina populară rusească. Zeolitul se administrează sub formă de pulbere măcinată foarte fin.

Care sunt beneficiile zeolitului pentru organismul uman?

Cea mai eficientă metodă prin care organismul asimilează cel mai rapid, zeolitul natural este pe cale orală. Micronizat și activat, zeolitul contribuie la îmbunătățirea stării generale și stimulează sistemul imunitar al organismului.

• Detoxifiant cu acțiune rapidă
• Reglează funcția tractului digestiv
• Soluție naturală împotriva alergiilor
• Antioxidant
• Proprietăți antivirale
• Absoarbe și neutralizează radicalii liberi
• Stimulează sistemul imunitar al organismului
• Protejează sistemul cardiovascular
• Favorizează eliminarea toxinelor din organism
• Ajută la eliminarea metalelor grele
• Reglează nivelul PH-ului
• Efect anti îmbătrânire
• Contribuie la îmbunătățirea stării generale


Exista și zeoliți sintetici?

Da, cei sintetici au aplicații strict industriale.

Cum funcționează filtrul de apă pe bază de zeolit?

Studiile au arătat că apa de la robinet nu întruneşte toate condiţiile privind siguranţa sănătăţii. Filtru pentru potabilizarea apei pe baza de material zeolitic, 100% natural, vă oferă o apă potabilă curată.
Filtrul reține elementele dăunătoare sănătății, prezente în sistemul de furnizare a apei casnice.
Stratul de zeolit reține impuritățile, nitriții, nitrații, metalele grele, nisipul, mâlul, rugina, reglează echilibrul mineral al apei, prin reținerea ionilor de fier, cupru, plumb, azotat, amoniu, etc.
Filtrul se racordează la rețeaua de apă prin intermediul unor racorduri flexibile.

www.doctorzeolit.ro