Scoala Primara Combs,Carolina de Nord

[...]In 1999 Scoala Primara Combs din Raleigh,Carolina de nord,se chinuia ca scoala magnet din sistemul public al districtului Wake.(O scoala magnet atrage elevi din afara teritoriului arondat ei pentru ca pune accent pe o anumita tema sau set de aptitudini.)Capacitatea scolii era de mai mult de opt sute de elevi,dar s-au inscris numai trei sute cincizeci.Rezultatele testelor de la Combs erau cele mai mici din intreg districtul,numai doua treimi din elevi treceau la limita testele de sfarsit de an.Moralul profesorilor era scazut.Scolii ii lipseau viziunea si misiunea comune.Cladirea era murdara.Parintii erau nemultumiti.In plus,conditiile socio-economice ale scolii reprezentau o provocare.Se vorbeau douazeci si noua de limbi diferite in scoala.Directoarea Muriel Summers se confrunta cu o imensa provocare.In acel an Summers a participat la una dintre prezentarile mele de la Washington.Predam despre Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace,un set de principii universale si atemporale,valabile pentru orice organizatie,familie societate sau individ.In timpul unei pauze,directoarea scolii a venit la mine,s-a prezentat,m-a privit drept in ochi si m-a intrebat:"Domnule Covey,credeti ca aceste deprinderi pot fi predate copiilor?"I-am raspuns:"Cat de tineri?"A zis:De cinci ani."M-am gandit repede si i-am spus:"Nu vad de ce nu.Anuntati-ma va rog daca le veti pune vreodata in aplicare in scoala dumneavoastra."

Abordarea este una dinspre interior spre exterior:mai intai,profesorii si administratorii invatau si traiau pe baza celor sapte deprinderi,dupa care le integrau in ceea ce predau zilnic.Profesorii incadrau in mod creativ aceste principii in fiecare subiect:citirea,matematica,arta,istoria,stiintele si studiile sociale.Zilnic,din momentul in care intrau in scoala si pana suna ultimul clopotel,copiii preluau convingerea adultilor ca ei sunt liderii propriilor vieti,ca au talente de neinlocuit si ca pot schimba ceva.
"Daca aceasta este o scoala pentru lideri,atunci nu elevii ar trebui sa fie cei care conduc scoala?",s-a intrebat Summers.Pornind de la acesta idee,ea a dezvoltat numeroase roluri de lider in scoala.La A.B.Combs poti fi lider la muzica,arte sau stiinte,lider in domeniul audio-vizual,lider de clasa,lider de cantina,lider al locului de joaca si asa mai departe.Copiii depun cereri pentru astfel de functii,pe care le iau foarte in serios.Rolurile se inverseaza in mod constant si fiecare copil are ocazia sa fie lider.Pe cat posibil,Summers le permite elevilor sa conduca scoala.Astfel,acestia conduc organizatii,fac anunturi de dimineata si sunt escorte atunci cand scoala are vizitatori.

In primul an,rezultatele scolii primare Combs au trecut de la cele mai scazute din district la 97% peste limita.La un moment dat ,am intrebat-o pe directoare,fara ocolisuri,ce impact avea introducerea in programa a formarii caracterului tinerilor prin intermediul principiilor asupra pregatirii academice.Ea a raspuns ca impactul era profund.Eu am intrebat-o daca putea dovedi aceasta afirmatie cu cifre,la care ea mi-a raspuns cu urmatoarele cuvinte:"Da.Acum 18 luni,67% din elevii nostri au avut un randament scolar la un nivel academic standard sau deasupra acestuia."Sa ne gandim o clipa la afirmatia facuta de directoare-este vorba de aceleasi familii,aceleasi facilitati,in linii mari aceeasi programa si aceleasi manuale,aceleasi cladiri ca institutii de invatamant-si o singura variabila:principiile cultivarii caracterului introduse si integrate in pregatirea si in viata copiilor.Optsprezece luni!
Combs pornise de la amenintarea inchiderii activitatii din cauza rezultatelor sub limita acceptata si ajunsese la rezultate cu mult peste acea limita.De la 350 de elevi,scoala a ajuns sa aiba 860 si,de obicei,are o lista de asteptare de mai mult de 500 de copii.Preturile locuintelor di zona au urcat foarte mult,iar unii parinti conduc timp de o ora pentru a-si duce copiii la scoala.

Scoala A.B.Combs a primit numeroase distinctii:

-Titlul National de Excelenta pentru Scoala "Blue Ribbon"(acordat de ministerul Invatamantului din S.U.A)
-Premiul National de Excelenta pentru Scoala "Magnet",acordat trei ani consecutiv(cea mai inalta distinctie acordata de Scolile Nationale "magnet"(din mii si mii de scoli) de pe intreg teritoriul Statelor Unite ca performanta academica,98% din elevii sai avand un randament la nivelul academic standard peste acest nivel.
-Distinctia Scoala de Excelenta din North Carolina
-Distinctia Antreprenoriala decernata de guvernatorul statului North Carolina
-Premiul I,Scolile Nationale pentru Formarea Caracterului
-Invitata la prezentarea Conferintei Scolilor Model,2004
-Finalista la Concursul pentru Distinctia Secolului 21,acordata pentru Excelenta in Domeniul Educatiei,2004[...]


A treia cale.Cum sa rezolvam cele mai dificile probleme ale vietii-Stephen R. Covey

Putera comunitatii

Chiar dacă vă preocupaţi în mare parte de siguranţa viitorului Dvs., comunitatea este
probabil cea mai bună investiţie pe care o puteţi face. Când sistemul financiar se va
destrăma, cele mai multe investiţii vor deveni simple bucăţi de hârtie sau fişiere de date
electronice. Valoarea lor derivă doar din reţeaua de acorduri sociale pe care le conţine şi le
interpretează. Nici măcar aurul fizic nu oferă prea multă siguranţă atunci când lucrurile
devin foarte grave. În vremuri de criză extremă, guvernele confiscă, de obicei, proprietăţile
private în aur – Hitler, Lenin şi Roosevelt, toţi au procedat astfel. Şi chiar dacă până şi
guvernul se va dizolva, atunci oamenii înarmaţi vor veni şi vă vor lua aurul şi orice formă
de avere.Uneori citesc website­ul financiar Zero Hedge pentru remarcabila analiză a scuzelor
şi a intrigilor elitei care deţine puterea financiară. În viziunea întunecată a acestui website,
nicio clasă de bunuri, cu excepţia aurului fizic şi a altor bunuri comune fizice, nu mai este
sigură în zilele noastre. Sunt de acord cu logica sa în principiu, dar consider că nu merge
îndeajuns de departe. Dacă sistemul decade până în punctul hiperinflaţiei, atunci instituţia
proprietăţii – în măsura în care banii pot fi o convenţie socială – se va prăbuşi, de
asemenea. În vremurile de tumult social, nu pot să îmi imaginez ceva mai periculos decât
deţinerea câtorva mii de grame de aur. Într­adevăr, siguranţa poate fi găsită doar în
comunitate: gratitudinea, legăturile sociale şi sprijinul pe care ţi le oferă oamenii din jurul
tău. Dacă aveţi o avere acum, vă recomand, în calitate de consilier pentru investiţii, să o
folosiţi pentru a îmbogăţi oamenii din jurul Dvs., într­un mod durabil.

Între timp, înainte ca sistemul curent să intre în colaps, orice facem pentru a proteja
anumite resurse naturale, sau sociale, de a deveni bani, va accelera colapsul şi va atenua
gravitatea acestuia. Orice pădure pe care o salvaţi de la dezvoltare, orice şosea pe care o
opriţi, orice grup cooperativ pe care îl stabiliţi; orice om pe care îl învăţaţi să se îngrijească
singur, sau să îşi construiască singur o casă, să îşi gătească singur mâncarea, sau să îşi facă
singur propriile haine; orice avere pe care o creaţi, sau pe care o adăugaţi la domeniul
public; orice veţi oferi, fără limite, Sistemului care devorează lumea, va contribui la
scurtarea duratei de viaţă a Sistemului. Iar când sistemul monetar se va prăbuşi, dacă deja
nu veţi depinde de bani pentru o parte a necesităţilor şi plăcerilor vieţii, atunci prăbuşirea
banilor va cauza o tranziţie mult mai puţin dură pentru Dvs. Acelaşi lucru se aplică şi la
nivel social.

Orice formă de bunăstare naturală, fie ea biodiversitate, sol fertil sau apă
curată şi orice comunitate sau instituţie socială care nu este un vehicul pentru convertirea
vieţii în bani, va susţine şi va îmbogăţi viaţa de după bani.

charles eisenstein-economia sacra banii darul si societatea in epoca tranzitiei

Cea mai mare centrală solară din lume. Asigură energie electrică pentru 140.000 de locuinţe

Cea mai mare centrală solară din lume se află în California şi a început deja să funcţioneze, asigurând energie electrică ecologică locuitorilor din acest stat.

Centrala este formată din 300.000 de oglinzi controlate de un computer. Fiecare oglindă are 2,1 metri înălţime şi 3 metri lăţime, iar turnul în care apa este incălzită şi transformată în aburi pentru alimentarea turbinelor are o înălţime de 139 de metri.

Ivanpah Solar Electric Generating System este cea mai mare centrală solară din lume.

Când funcţionează la capacitate maximă, centrala poate produce 392 megawatts de energie solară, suficientă pentru a asigura electricitatea pentru 140.000 de locuinţe din California.

Datorită acestui sistem ecologic, regiunea a scăpat de poluarea provocată de centralele care emiteau în atmosferă dioxid de carbon.
Ivanpah Solar Electric Generating System se află la graniţa dintre Nevada şi California.

www.gizmodo.com

A Treia Cale

Cuvantul "paradigma" inseamna un sablon sau model de gandire care influenteaza felul in care ne comportam.Este ca o harta pe baza careia decidem in ce directie sa o luam.Harta pe care o vedem determina ceea ce facem,iar ceea ce facem determina rezultatele pe care le obtinem.Daca schimbam paradigmele,atat comportamentul nostru ,cat si rezultatele se modifica.

De exemplu,cand rosia a fost adusa in Europa din Americi,un botanist francez a identificat-o cu 'piersica lupului',o planta toxica despre care vorbeau invatatii antici.Consumarea rosiilor putea provoca spasme,spume la gura si chiar moartea,a avertizat el.Prin urmare,colonistii europeni ajunsi in America nu vroiau sa atinga planta,desi o cresteau in gradini ca planta decorativa.In acelasi timp,una dintre cele mai periculoase boli cu care s-au confruntat colonistii a fost scorbutul,dezvoltat din lipsei vitaminei C-care se gaseste din belsug in rosii.Leacul se afla chiar in propriile gradini,dar oamenii au murit din cauza unei paradigme gresite.

Dupa aproximativ un secol,paradigma s-a modificat pe masura ce au aparut noi informatii.Italienii si spaniolii au inceput sa consume rosii.Se spune ca Thomas Jefferson le-a cultivat si a incurajat folosirea lor ca aliment.In prezent,rosia este cea mai raspandita dintre legume.Acum vedem rosiile ca fiind sanatoase,le facem parte a alimentatiei noastre si obtinem o stare de sanatate,Aceasta este puterea modificarii unei paradigme.

Daca eu sunt ecologist si paradigma mea-sau harta mentala-imi arata doar o frumoasa padure virgina,imi voi dori sa o conserv.Daca tu,ca dezvoltator,ai o harta mentala care indica doar depozite subterane de petrol,vei dori sa forezi dupa petrol.Ambele paradigme ar putea fi corecte.Da,exista o padure virgina pe acel teren,dar tot acolo exista si depozitele de petrol.Problema este ca niciuna dintre hartile mentale nu este completa-si nici nu va putea fi vreodata.Dupa cum s-a dovedit,frunzelede rosie chiar sunt otravitoare,asa ca paradigma anti-rosii a fost corecta partial.Desi unele harti mentale ar putea fi mai complete decat altele,nicio harta nu este pe deplin completa,deoarece harta nu reprezinta teritoriul.Potrivit lui D.H. Lawrence,''fiecare jumatate de adevar produce contrazicerea sa prin cealalta jumatate de adevar'".

Daca vad doar harta mentala a primei cai- propria mea harta incompleta-,atunci singurul mod de a rezolva problema este sa te fortez sa imi acepti calea.Este, de asemenea,si singura modalitate de a-mi proteja imaginea de sine:eu trebuie sa inving si tu trebuie sa pierzi.

Daca,pe de alta parte,renunt la harta mea si o urmez pe a ta-cea de-a doua cale-,ma confrunt cu aceeasi problema.Nici tu nu poti garanta ca harta ta mentala este completa si s-ar putea sa platesc un pret imens pentru ca am urmat harta ta.Tu ai putea castiga,dar eu as putea pierde.

Am putea combina hartile,lucru care s-ar dovedi de folos.Am obtine o harta mai elaborata,care sa ia in considerare ambele perspective.Eu as intelege perspectiva ta si tu ai intelege-o pe a mea.Asta inseamna progres.Chiar si asa,am putea totusi avea scopuri incompatibile.Eu vreau in continuare ca padurea sa ramana neatinsa,iar tu vrei sa forezi in padure.Faptul ca eu am inteles harta ta mentala m-ar putea ajuta sa ma lupt cu tine mai bine.

Dar astfel ajungem la partea cea mai interesanta.Acest lucru se intampla cand te privesc si spun:''Putem gasi o solutie mai buna pentru ceea ce ne-am gandit pana acum?''Aproape nimeni nu pune aceasta intrebare,desi ea reprezinta cheia nu doar pentru rezolvarea conflictelor,ci si pentru transformarea viitorului.

The Lider in Me

Dintr-o greşeală de programare cu totul accidentală, a calificat o clasă de copii
"excepţionali" ' ca "submediocri" şi viceversa. Această caracterizare computerizată
a fost primul criteriu de apreciere al profesorilor la început de an şcolar.
La un moment dat, cinci luni şi jumătate mai târziu, administraţia a
descoperit eroarea şi a hotărât să supună copiii la un nou test, trecând nefericitul
incident sub tăcere. Rezultatul a fost uluitor! Copiii "excepţionali" au obţinut un
punctaj simţitor mai scăzut la testul Coeficientului de Inteligenţă. Fuseseră
consideraţi şi trataţi ca nişte arieraţi mintali, nedoritori să coopereze, dificili de
educat. Paradigmele cadrelor didactice operaseră ca nişte prognoze care îşi
impuseseră realizarea.
Iar la grupul "idioţilor" crescuseră calificativele. Profesorii îi trataseră ca pe
nişte copii foarte inteligenţi, şi energia, optimismul şi entuziasmul lor se
oglindiseră în copii, sub forma consideraţiei acordate şi a unor aşteptări
stimulante.
Profesorii au fost rugaţi să dea explicaţii. "Din anumite motive, metodele
noastre păreau neeficace" au răspuns. "Şi am fost nevoiţi să le schimbăm."
Informaţiile pe care le deţineau îi prezentau pe copii ca fiind "excepţionali." Dacă
lucrurile mergeau prost, au presupus că metodele de predare erau neadecvate şi
le-au revizuit.

În loc de a transfera vechile
scenarii generaţiei următoare, le putem transforma. Şi o putem face în aşa fel
încât, pe parcurs, să se creeze alte tipuri de relaţii interumane.
Dacă părinţii dv. s-au purtat abuziv cu dv. când eraţi copil, nu înseamnă
că trebuie să vă purtaţi la fel de abuziv cu proprii copii.
Şi totuşi există o sumedenie de mărturii dovedind că veţi avea tendinţa de a
proceda conform aceluiaşi scenariu. Fiind însă o persoană proactivă, îl puteţi
regândi şi rescrie. Puteţi opta - nu numai a nu vă purta urât cu copiii, ci a-i ajuta
să se afirme, a-i înscrie în scenarii pozitive.

Intrebaţi pe oricine a exersat cu consecvenţă. Puţin câte puţin ritmul de
repaos al pulsului va scădea, pe măsură ce inima lucrează mai eficient şi
oxigenarea se amplifică. Obişnuindu-vă corpul cu eforturi crescânde, veţi
constata că ocupaţiile dv. normale par mai confortabile, mai plăcute. După masă
veţi avea un tonus crescut, iar oboseala resimţită în trecut, care vă împiedica să
faceţi exerciţii, va fi înlocuită cu valuri de energie şi elan.
Probabil că beneficiul maxim pe care-I veţi obţine în urma acestor exerciţii
va fi dezvoltarea musculaturii dv. proactive.

Ascultarea empatică

Ascultarea empatică pătrunde înăuntrul
cadrului de referinţă al interlocutorului. Priviţi într-însul, priviţi lumea aşa cum o
vede el, îi înţelegeţi paradigma, înţelegeţi ce simte.
Empatia nu este unul şi acelaşi lucru cu simpatia. Simpatia poate fi
definită ca un fel de învoială, un fel de judecată. Uneori se întâmplă să fie
singurul răspuns, singura emoţie adecvată. Însă mulţi oameni se hrănesc de-a
dreptul din simpatie şi devin dependenţi. În esenţă, ascultarea empatică nu
implică o atitudine aprobatoare din partea dv.; înseamnă o înţelegere cât mai
deplină, cât mai profundă la nivel intelectual şi afectiv a interlocutorului dv.

Ascultarea empatică presupune mult mai mult decât a înregistra, a reflecta
sau chiar a înţelege cuvintele rostite. Experţii în comunicare susţin că, în
realitate, numai 10 procente din comunicarea noastră se face prin intermediul
cuvintelor. Alte 30 de procente sunt reprezentate de sunete şi 60 de procente de
limbajul corporal. Când ascultaţi empatic, ascultaţi cu urechile dv., dar - fapt
foarte important - ascultaţi şi cu ochii şi cu inima. Ascultaţi percepând
sentimente, semnificaţii. Ascultaţi limbajul comportamental. Vă folosiţi şi
emisfera dreaptă, şi cea stângă.

Percepeţi, simţiţi, intuiţi.

Cu cât e mai intensă, cu atât ascultarea empatică vă poate oferi date mai
corecte. În loc să vă proiectaţi propria biografie, prin care să interpretaţi
gândurile, sentimentele şi mobilurile unei persoane, trataţi cu realitatea ei
interioară, cu mintea şi cu sufletul ei.
Ascultaţi, pentru că vreţi să înţelegeţi. Doriţi să primiţi mesaje din însăşi
intimitatea unui suflet omenesc.
Mai mult, ascultarea empatică este cheia pentru a face depuneri în Contul
Afectiv - deoarece depunerea nu-şi dobândeşte sensul decât cu o condiţie: să nu
fie percepută ca atare de cealaltă persoană. Oricât v-aţi strădui să faceţi o
investiţie afectivă, ea se -preface într-o retragere din cont dacă persoana
respectivă percepe eforturile dv. ca fiind manipulative, interesate, intimidante sau
condescendente - deoarece în mod evident nu-i înţelegeţi nevoile profunde.
Ascultarea empatică reprezintă în sine o enormă depunere în Contul
Afectiv. Are un intens efect terapeutic şi vindecător, oferind interlocutorului "ozon
psihologic."

Dacă aerul din încăperea în care vă aflaţi acum ar fi brusc absorbit, ce s-ar
întâmpla cu lectura acestei cărţi? V-ar pieri tot interesul pentru ea; v-ar interesa
un singur lucru: să obţineţi aer.
Supravieţuirea ar fi unica dv. motivaţie.
Dar îndată ce-l aveţi, aerul nu vă mai motivează. Iată una dintre cele mai
importante revelaţii în domeniul motivaţiilor umane: nevoile satisfăcute nu
motivează. Numai cele nesatisfăcute motivează.
După supravieţuirea fizică, nevoia cea mai imperioasă a fiinţei umane este
supravieţuirea psihologică - a fi înţeles, a se putea afirma, a fi confirmat, a fi
apreciat.

Ascultând pe cineva cu empatie, îi oferiţi aer psihologic. După ce a fost
satisfăcută această nevoie vitală, puteţi trece la rezolvarea problemei, la
influenţarea ei.
Această nevoie de aer psihologic este un element hotărâtor în comunicare,
indiferent de domeniul vieţii.

Stephen Covey

ŞASE PARADIGME ALE INTERACŢIUNILOR UMANE-Stephen Covey

CÂŞTIG/CÂŞTIG nu este o tehnică, este o filosofie a interrelaţiilor umane. De
fapt este una dintre cele şase paradigme. Celelalte sunt:

CÂŞTIG/CÂŞTIG PIERDERE/PIERDERE CÂŞTIG/PIERDERE CÂŞTIG

PIERDERE/CÂŞTIG CÂŞTIG/CÂŞTIG SAU NETRANZACŢIONARE

CÂŞTIG/CÂŞTIG este o stare
în care inima, şi raţiunea, într-un perfect acord, urmăresc ca beneficiul, în cadrul
oricărei interrelaţii umane, să fie mutual.Inseamă că înţelegerile şi
soluţiile adoptate sunt reciproc avantajoase, reciproc satisfăcătoare, în cazul unei
soluţii,toate părţile interesate sunt mulţumite de deciziile luate şi se
simt angajate faţă de planul de acţiune.
CÂŞTIG/CÂŞTIG priveşte viaţa ca pe o arenă de cooperare, nu de competiţie.
Cei mai mulţi gândesc în termeni dihotomici:puternic sau slab, tare sau moale, câştig ori pierdere
- un mod de gândire fundamental greşit.
E întemeiat pe putere şi poziţie,nu pe principii.
CÂŞTIG/CÂŞTIG se bazează pe o paradigmă care afirmă că există destul pentru
fiecare, că succesul unuia nu se realizează cu preţul insuccesului sau excluderea altcuiva.

CÂŞTIG/ CÂŞTIG este credinţa într-o a Treia Alternativă: nu e nici punctul
meu de vedere, nu e nici al dumitale: e un punct de vedere mai bun, superior.

Dr. Stephen Covey despre cum sa fim PROACTIVI

Punând în lumină principiul fundamental al naturii umane, Frankl a
descris cu acurateţe o hartă personală, din care a extras şi dezvoltat deprinderea
de bază ce caracterizează persoanele cu eficienţă maximală în orice domeniu:
deprinderea proactivităţii.
În vreme ce termenul proactivitate s-a încetăţenit în literatura managerială,
nu-l veţi găsi în multe dicţionare. Denotă ceva mai mult decât a lua iniţiative.
Exprimă faptul că, în calitatea noastră de fiinţe umane, suntem răspunzători de
vieţile noastre. Comportamenul nostru e o funcţie a hotărârilor noastre şi nu a
condiţiilor de viaţă.
Suntem în stare să dăm prioritate valorilor înaintea sentimentelor.
Suntem în stare de a lua iniţiative şi de a ne asuma responsabilităţi.
Fiţi atenţi la cuvântul responsabilitate — "răspuns—abilitate" — abilitatea
de a alege răspunsul. Persoanele proactive îşi asumă această responsabilitate. Nu
învinuiesc împrejurările, condiţiile sau condiţionările suferite pentru a-şi justifica
comportamentul. Se poartă conform unei opţiuni conştiente, bazate pe valori, şi
nu pe condiţii supuse unor criterii afective.
Suntem făcuţi pentru a fi proactivi
Şi dacă vieţile noastre sunt determinate de condiţionări şi de circumstanţe,
aceasta se datorează faptului că, fie deliberat, fie din inadvertenţă, am ales să ne
lăsăm dirijaţi de ele.
Şi această alegere ne face să fim reactivi Persoanele reactive trăiesc sub
influenţa ambianţei lor fizice. Dacă vremea e bună, se simt bine. Dacă e rea, se
resimt — îşi schimbă atitudinea, le scade randamentul. Persoanele proactive îşi
poartă vremea cu ele; fie că plouă, fie că e senin, dispoziţia lor rămâne aceeaşi.
Criteriul lor e valoarea; şi dacă ea le cere să producă ceva de calitate, starea
meteorologică nu mai intră în discuţie.
Persoanele reactive sunt afectate de ambianţa socială, de "vremea socială".
Dacă sunt tratate cu consideraţie, se simt bine; dacă nu, trec pe poziţii de
defensivă sau de protejare.Viaţa lor emoţională depinde exclusiv
comportamentul celorlalţi, se lasă puternic influenţate de slăbiciunile acestora.
Capacitatea de a subordona o pulsiune unei valori caracterizează persoana
proactivă. În vreme ce persoanele reactive se lasă conduse de impulsuri şi de
sentimente, de împrejurări, de mediul'în care trăiesc, persoanele proactive sunt
conduse de valori — valori gândite cu grijă, selectate şi introiectate.
Persoanele proactive sunt şi ele influenţate de stimuli externi, fizici, sociali
sau psihologici; însă răspunsul lor — conştient sau inconştient — la aceşti
stimuli este o opţiune, un răspuns întemeiat pe criteriul valoric.
"Nimeni nu vă poate leza fără consimţământul vostru." Am citat-o pe
Eleanor Roosevelt. Sau în cuvintele lui Gandhi: "Ei nu ne pot lua demnitatea
noastră, dacă nu le-o dăm noi." Nu ceea ce ni se întâmplă ne lezează, ci
consimţământul nostru de a ne lăsa lezaţi de acele întâmplări.
Faptul nu-i uşor de acceptat în plan emoţional — mai cu seamă dacă ani
de zile ne-am justificat starea mizerabilă dând vina pe împrejurări sau pe
comportamentul altcuiva. Însă până ce o persoană nu poate afirma cinstit şi cu
seriozitate: "Sunt ceea ce sunt astăzi datorită opţiunilor făcute ieri", acea
persoană nu poate spune: "Optez pentru altceva."
Într-o zi, pe când mă aflam la Sacramento ţinând o conferinţă despre
proactivitate, o femeie s-a ridicat brusc din mijlocul auditoriului şi a început să
vorbească agitat. Asistenţa era foarte numeroasă şi când lumea s-a întors s-o
privească, femeia şi-a dat dintr-o dată seama de situaţie, s-a simţit stânjenită şi
s-a reaşezat pe scaun. Însă părea să se reţină cu greu, şi se adresă cu animaţie
persoanelor din jurul ei. Părea extrem de fericită.
Aşteptam cu nerăbdare o pauză pentru a afla ce se întâmplase, îndată ce a
fost anunţată, m-am dus la ea şi am întrebat-o dacă e dispusă să-mi comunice
ceva.
"Nici nu puteţi bănui ce mi s-a întâmplat!" exclamă. "Sunt infirmieră şi
acum îngrijesc un bolnav — om mai ticălos şi mai ingrat nici că se poate! Nu-i
chip să-l mulţumeşti. N-am parte de nici o vorbă bună,. de nici un cuvânt de
mulţumire; abia dacă mă ia în seamă. Mă cicăleşte întruna, îmi caută nod în
papură la tot pasul. Mi-a nenorocit viaţa — şi mărturisesc că-mi vărs focul în
familie. Celelalte infirmiere simt la fel ca mine — mai mai că ne rugăm să moară
odată!
Şi dv. aveţi obrazul să staţi aici, în faţa noastră şi să afirmaţi că nimic nu-
mi poate face rău fără voia mea, şi că eu am ales să mă simt nenorocită — cum
să cred aşa ceva?
Dar am stat şi m-am gândit: Oare chiar aşa să fie? Aş putea oare eu să-mi
aleg alt răspuns? Să simt altfel? Mi-am dat seama că pot — şi am înghiţit hapul
cel amar! Da, din vina mea mă simţeam aşa nenorocită! — Şi dintr-o dată, am
simţit că pot să nu mă mai las în voia toanelor altuia! Şi-atunci am sărit în sus —
de parcă mi s-ar fi dat drumul din închisoare. Îmi venea să strig în gura mare:
"Sunt liberă! Am ieşit din închisoare. Nu mă mai las mânuită ca o paiaţă!"
Nu ceea ce ni se întâmplă ne contrariază ori ne lezează, ci răspunsul pe
care-l dăm evenimentelor. Bineînţeles că putem fi lezaţi fizic ori economic, putem
avea necazuri. Însă caracterul nostru, identitatea noastră profundă n-are cum să
fie lezată. De fapt, cele mai grele experienţe pot deveni probe cruciale care ne
călesc caracterul, eliberează forţe latente şi disponibilităţi de a înfrunta viitorul —
şi de a-i inspira şi pe alţii de a proceda la fel.
Frankl este unul dintre cei mulţi care au fost în stare să facă experienţa
libertăţii interioare în împrejurările cele mai cumplite, însufleţindu-i şi pe alţii.
Relatările autobiografice ale prizonierilor de război din Vietnam aduc mărturii
suplimentare despre extraordinara putere a acestei libertăţi interioare de a
transforma individul şi când e trăită cu răspundere, de-a schimba mediul
închisorii şi ridica moralul prizonierilor — ieri şi azi.
Cu toţii am întâlnit persoane aflate în situaţii extrem de grele — o boală
incurabilă, un grav handicap fizic — care îşi păstrau un minunat echilibru
sufletesc. Cât de adânc ne-a emoţionat integritatea lor!
Nimic nu impresionează mai puternic, mai durabil, decât conştienta că
cineva a putut depăşi suferinţa,a putut depăşi împrejurări cumplite,
întruchipând şi exprimând valori înălţătoare — adevărata nobleţe a vieţii!
Una dintre cele mai impresionante perioade ale vieţii pe care Sandra şi cu
mine am trăit-o au fost cei patru ani petrecuţi alături de o prietenă intimă, Carol
— care se stingea încet în urma unui cancer. Fusese una dintre domnişoarele de
onoare ale Sandrei şi cea mai apropiată prietenă a ei timp de 25 ani.
În ultimele faze ale bolii, Sandra stătea la căpătâiul ei şi o ajuta să-şi scrie
povestea vieţii. Se întoarcea din aceste prelungi şi dureroase întrevederi aproape
transfigurată de admiraţie pentru curajul şi dorinţa prietenei sale de a lăsa
mesaje scrise către copiii ei, destinate diferitelor etape ale vieţii lor.
Carol lua puţine analgezice, ca să-şi păstreze mintea intactă.
Dicta în şoaptă pe un casetofon sau direct Sandrei care lua notiţe.
Carol era atât de proactivă, atât de curajoasă, atât de caldă şi participativă,
încât crease în jurul ei o atmosferă neînchipuit de înălţătoare.
N-am să uit niciodată ce am resimţit uitându-mă în ochii Carolei o zi
înainte de a se stinge. Dincolo de abisul agoniei, citeam în ei o extraordinară
demnitate, o viaţă plină de dăruire, de iubire dezinteresată, de devotament şi
adâncă înţelegere pentru ceilalţi — un suflet de o minunată nobleţe!
De-a lungul anilor, am întrebat pe unii sau pe alţii dacă au avut prilejul să
asiste la ultimele zile sau clipe ale unei persoane cu aceeaşi atitudine magnifică a
Carolei — să iradieze până în ultimul moment iubire, compasiune, dăruire,
devotament. În generai, cam o pătrime din cei întrebaţi mi-au răspuns afirmativ.
Întrebam apoi câţi dintre ei nu vor uita niciodată acei oameni — câţi dintre ei au
fost atât de impresionaţi, încât au simţit că ceva se schimbă în sufletul lor, cel
puţin pentru un timp — şi aceleaşi persoane au răspuns afirmativ.
Victor Frankl susţinea că există trei valori centrale în viaţă: cea existenţială
sau ceea ce ni se întâmplă; cea creativă sau contribuţia noastră în lume; şi cea a
atitudinii sau răspunsul pe care-l dăm evenimentelor din viaţa noastră, mai ales
în situaţii-limită, cum ar fi faza terminală a unei boli incurabile.
Propria mea experienţă confirmă accentul pus de Frankl pe ceea ce
consideră a fi cea mai elevată dintre cele trei valori şi anume atitudinea — în
sensul paradigmatic al schimbării cadrului de referinţă. Cu alte cuvinte, lucrul
cel mai important este felul cum răspundem solicitărilor sau provocărilor vieţii.
De cele mai multe ori, împrejurările critice sunt cele care provoacă mutaţii
de paradigmă, determinând o privire cu totul nouă asupra existenţei, asupra
propriei persoane, aspura relaţiilor noastre cu ceilalţi şi o altă înţelegere a ceea ce
viaţa cere de la noi. Cu cât orizontul e mai larg, cu atât atitudinea e mai elevată,
radiind benefic asupra tuturor celor din jur.

A LUA INIŢIATIVA

Stă în firea umană să acţioneze, mai puţin să se supună acţiunii din afară.
Faptul acesta ne îngăduie să optăm, să ne alegem răspunsul după împrejurare;
mai mult, ne împuterniceşte să creăm împrejurări, să determinăm anumite
situaţii.
A lua o iniţiativă nu înseamnă a forţa nota, a hărţui sau a fi agresiv.
Înseamnă asumarea responsabilităţii de a crea situaţii.
De-a lungul anilor m-am sfătuit frecvent cu consultanţii doritori de slujbe
mai remunerative, sugerându-le de a da dovadă de mai multă iniţiativă: de a-şi
testa aptitudinile şi sferele de interes, de a studia departamentele sau chiar
problematica institutelor sau întreprinderilor vizate şi apoi de a elabora un
program eficient, din care să rezulte modul în care ar putea fi de folos respectivei
organizaţii. E ceea ce se numeşte "a vinde soluţii", o paradigmăcheie a succesului
în afaceri.
În general, majoritatea oamenilor înţeleg că o asemenea abordare le
măreşte considerabil şansele de a găsi o slujbă sau de a fi promovaţi în
activitatea depusă. Alţii sunt incapabili de a întreprinde demersurile necesare, de
a lua iniţiativa demarării.
"Nu ştiu de unde şi cum să fac rost de testele de interes şi aptitudini".
"De unde să ştiu cum se studiază departamentele şi problemele de
organizare? Nimeni nu-mi dă o mână de ajutor!"
"N-am nici cea mai vagă idee de cum se face o prezentare!"
Mulţi aşteaptă să le pice totul din senin sau alţii să le poarte de grijă. Cei ce
reuşesc să-şi găsească o slujbă bună sunt persoanele proactive — cele care oferă
soluţii, şi nu constituie ele însele o problemă; cele care prind din zbor momentul
oportun pentru a lua o inţiativă pornită din principii corecte — şi-şi cuceresc
locul râvnit.
Ori de câte ori un membru al familiei, chiar dintre copiii mai mici, ia o
atitudine neajutorată, aşteptând ca cineva să intervină sau să-i dea mură în
gură, îi spunem: "Foloseşte-ţi R-ul şi I-ul!" (Resursele inteligenţei şi Iniţiativa). Şi
deseori, chiar înainte să deschidem gura, îi auzim răspunzându-şi singuri: "Ştiu,
ştiu, R-ul şi I-ul!"
A-i îndemna pe oameni la responsabilitate nu înseamnă a-i înjosi;
dimpotrivă, e o poziţie afirmativă. Pro activitatea este înscrisă în natura umană
şi, cu toate că "muşchii proactivi" par amorţiţi, ei există. Dacă respectăm natura
proactivă a celorlalţi, le oferim cel puţin o reflecţie clară, nedistorsionată din
oglinda socială.
Bineînţeles că trebuie să ţinem seamă de nivelul de maturitate individuală.
Nu ne putem aştepta la o cooperare creativă din partea unor persoane care sunt
încă foarte dependente pe latura afectivă.
Putem însă pune accentul pe fondul naturii lor, îl putem scoate în evidenţă,
creând o atmosferă propice; ea va putea contribui la creşterea încrederii în
propriile lor puteri şi-i va ajuta să discearnă oportunităţile pentru a-şi rezolva
problemele.

A ACŢIONA SAU A FI SUPUS ACŢIUNILOR DIN AFARĂ

Deosebirea dintre oamenii cu spirit de iniţiativă şi cei lipsiţi de el este
identică cu cea dintre ziuă şi noapte. Nu mă refer la o diferenţă de eficienţă de
25-50%; nu. Vorbesc de un plus de 5000% de diferenţă, mai cu seamă dacă
persoanele în cauză sunt ingenioase şi sensibile la calitatea prezenţei celorlalţi.
E nevoie de spirit de iniţiativă pentru a crea Echilibrul între Producţie şi
Capacitatea de Producţie (P/CP) a eficienţei în viaţa dv.
E nevoie de spirit de iniţiativă pentru a cultiva Cele 7 Deprinderi.
Studiind celelalte 6 Deprinderi, veţi constata că fiecare dintre ele depinde
de dezvoltarea musculaturii dv. proactive. Fiecare vă îndeamnă să vă asumaţi
responsabilitatea de a acţiona. Dacă aşteptaţi ca alţii să acţioneze în numele dv.,
veţi fi subordonaţi acelei acţiuni. Şi într-un caz şi într-altul veţi suporta
consecinţele creşterii şi ale oportunităţilor.
Lucram într-o vreme cu un grup de specialişti din industria ameliorării
ambientului familial — reprezentanţi a 20 de organizaţii diferite, care se
întâlneau trimestrial într-un cadru neoficial, pentru a discuta cifrele şi
problematica comună.
Era în toiul unei perioade de recesiune, şi impactul negativ asupra
specificului acelei ramuri industriale era mai accentuat decât cel din economia
generală. Am început într-o atmosferă de totală depresie.
În prima zi, s-a dezbătut întrebarea: "Ce se întâmplă cu noi?”
Care e stimulul?" De întâmplat se întâmplau multe. Presiunile din jur erau
imense. Şomajul era în floare, şi mulţi dintre participanţi se vedeau siliţi să-şi
concedieze prietenii pentru a menţine -viabilitatea întreprinderii. La sfârşitul zilei,
ne simţeam şi mai descurajaţi.
A doua zi, ne-am pus întrebarea: "Ce ne aşteaptă în viitor?" Am studiat
tendinţele dominante, presupunând în subtext — presupunere de tip "reactiv"! —
că lucrurile îşi vor urma cursul firesc. Ca atare, la sfârşitul zilei a doua eram şi
mai deprimaţi. Situaţia, înainte de a se ameliora, urma să ia o întorsătură şi mai
nefavorabilă — o ştiam prea bine cu toţii.
Aşa că într-a treia zi ne-am decis să discutăm dintr-o perspectivă: "Care va
fi răspunsul nostru? Ce avem noi de gând? Ce iniţiativă putem lua noi în cazul de
faţă?" în cursul dimineţii am vorbit despre management şi reducerea costurilor.
După-amiază, am discutat posibilitatea unei participări mai active pe piaţă. Am
dezbătut ambele aspecte, concentrându-ne apoi pe detalii practice şi aplicative.
Întâlnirea s-a încheiat într-un ctimat de speranţă deschis iniţiativelor.
În final, am rezumat rezultatele conferinţei într-un răspuns tripartit la
întrebarea "Cum merg afacerile?"
Partea întâi: Ce ni se întâmplă e grav, şi tendinţele arată că situaţia se va
înrăutăţi înainte de a cunoaşte o ameliorare.
Partea a doua: Dar ceea ce am hotărât noi e un lucru bun, deoarece ne vom
ameliora managementul, vom reduce preţul de cost şi vom fi mai prezenţi pe
piaţă.
Partea a treia: De aceea afacerile merg mai bine decât oricând, în această
situaţie, ce-ar spune o minte de tip "reactiv"? "Vedeţi-vă de treabă! Priviţi
realitatea în faţă! Puteţi s-o duceţi tot aşa cu gândirea voastră pozitivă şi cu
făcutul-curajului! Până la urmă tot vă loviţi cu nasul de realitate 1"
Însă aici se află deosebirea dintre gândirea pozitivă şi proactivitate. Noi am
privit fără doar şi poate realitatea în faţă. Ne-am confruntat şi cu altă realitate:
aceea că aveam facultatea de a opta, de alege un răspuns pozitiv la împrejurările
şi proiectele respective.
A nu privi în faţă realitatea ar fi însemnat să acceptăm ideea că
evenimentele aveau să fie determinante.
Proactivitatea se poate manifesta în afaceri, în grupurile comunitare, în
organizaţiile de orice fel, inclusiv cele familiale.
Creativitatea şi ingeniozitatea indivizilor proactivi pot genera un climat
proactiv înăuntrul organizaţiei, care nu mai e nevoită să se supună condiţiilor
mediului; ea poate lua iniţiative autonome şi realiza valorile şi scopurile
indivizilor care o alcătuiesc.

ASCULTÂNDU-NE LIMBAJUL

Deoarece mentalitatea şi comportamentul rezultă din paradigmele alese,
dacă le examinăm atent putem discerne în ele "hărţile” noastre subiacente. De
pildă, limbajul pe care-l folosim este un indicator relevant al gradului nostru de
proactivitate.
Limbajul oamenilor reactivi îi absolvă de orice fel de responsabilitate.
"Ăsta sunt. Aşa sunt făcut". Cu alte cuvinte: sunt supus unor determinări.
Nu mă pot desprinde de ele.
"Omul ăsta mă scoate din fire." Adică: nu sunt responsabil.
Viaţa mea afectivă e stăpânită de ceva care nu depinde de mine.
"Nu pot să fac asta. N-am timp." Altfel spus: ceva din afara mea — timpul
limitat — îmi dirijează activitatea.
"De-ar avea nevastă-mea mai mult răbdare!"
Sunt îngrădit de comportamentul altei persoane.
"Sunt nevoit s-o fac." împrejurările sau alte persoane mă silesc să procedez
într-un fel anume. Nu am libertatea de a-mi hotărî acţiunile.

Limbaj reactiv

Nu pot să fac nimic
Aşa sunt făcut
Mă scoate din fire
N-o să fie de acord
Sunt obligat să fac
Nu pot
Trebuie să fac
Dacă...

Limbaj proactiv

Să vedem ce-am putea face
Pot să încerc şi într-altfel
Sunt stăpân pe mine
Pot face o prezentare convingătoare
Voi opta pentru un răspuns potrivit
Aleg să...
Optez pentru...
Prefer să fac
Vreau să...

Limbajul reactiv decurge dintr-o paradigmă deterministă. Spiritul care o
caracterizează e transferul de responsabilitate. "Nu sunt răspunzător, nu sunt în
stare să-mi aleg răspunsul."
Un student mi-a pus odată întrebarea: "îmi daţi voie să absentez de la
cursul dumneavoastră? Trebuie să mă duc într-o excursie a echipei mele de
tenis."
— Eşti obligat să te duci? Sau preferi să te duci?
— Sunt obligat! exclamă.
— Ce se întâmplă dacă nu te duci?
— Ce să se întâmple? Mă dau afară din echipă.
— îţi convine?
— Sigur că nu.
— Cu alte cuvinte, preferi să te duci ca să rămâi în echipă. Ce se întâmplă
dacă nu vii la cursul meu?
— Nu ştiu.
— Gândeşte-te. Ce crezi: care va fi consecinţa firească dacă lipseşti de la
oră?
— De dat afară n-o să mă daţi — nu-i aşa?
— Asta ar fi o consecinţă socială. Ceva artificial. Dacă nu faci parte din
echipa de tenis, nu joci. E normal. Dar dacă nu vii la oră, care va fi consecinţa?
— Cred că... cred că pierd prilejul de a învăţa ceea ce predaţi.
— Aşa e. Deci îţi rămâne să cântăreşti consecinţele, într-un caz şi în
celălalt, şi să optezi. Dacă aş fi fost eu în cauză, m-aş fi dus în excursie cu
echipa. Însă atenţie: altădată să nu mai spui că eşti obligat să faci ceva.
— Am preferat să merg în excursie, replică cu glas sfios.
— Cum aşa? Şi pierzi ora? l-am întrebat ironic, prefăcându-mă că nu-l
cred.
Limbajul reactiv are o consecinţă serioasă — devine o previziune care se
autoconfirmă. Folosindu-l, oamenii se cantonează în paradigma deterministă şi
aduc tot felul de dovezi în sprijinul convingerii că sunt determinaţi. Se simt din ce
în ce mai victimizaţi, mai puţin stăpâni pe ei, incapabili de a dispune de viaţa şi
destinul lor. Aruncă vina pe forţe exterioare — ceilalţi oameni, împrejurările,
chiar stelele — pentru a-şi justifica dependenţa.
La un seminar în care vorbeam despre conceptul proactivităţii, o persoană
mi s-a adresat: "Stephen, să ştii că-mi place cum vorbeşti. Însă nu e situaţie care
să semene cu alta. Uite, de pildă, căsnicia mea. Sunt foarte necăjit. Soţia mea şi
cu mine nu mai avem aceleaşi sentimente unul faţă de celălalt, ca în trecut. Cred
că n-o mai iubesc şi nici ea nu mă mai iubeşte. Ce să fac?"
— Sentimentul s-a stins? l-am întrebat.
— Aşa e, replică. Şi avem trei copii la care ţinem foarte mult. Ce părere ai?
— Iubeşte-o!
— Nu mă înţelegi! Sentimentul a dispărut!
— Atunci... iubeşte-o. Dacă sentimentul a dispărut, abia acum ai motiv s-o
iubeşti.
— Să iubesc când nu iubesc?
— Dragul meu, "a iubi" este un verb. Iubirea — sentimentul — este fructul
iubirii, este fructul verbului. Aşa că iubeşte-o: fii îndatoritor, fă ceea ce se cheamă
"sacrificii" pentru ea; ascult-o. Fii empatic. Apreciaz-o. Ajut-o să se afirme. Eşti
dispus să faci acestea?
În marea literatură a tuturor societăţilor evoluate, iubirea e un verb.
Oamenii de tip reactiv o trăiesc ca pe un sentiment. Sunt mânaţi de
sentimente. Scenariile hollywoodiene ne-au făcut să credem că nu suntem
răspunzători de sentimentele noastre, că ele ne conduc.
Aceste scenarii nu descriu realitatea. Ne lăsăm conduşi de sentimente
pentru că am consimţit s-o facem.
Oamenii de tip proactiv trăiesc iubirea ca pe un verb. Iubirea e ceva ce se
face: concesiile sau chiar sacrificiile pe care le faci, faptul că te dăruieşti — ca o
mamă ce aduce un copil pe lume. Dacă vreţi să "studiaţi" iubirea, urmăriţi-i pe
cei ce se dăruiesc celorlalţi, chiar celor care îi jignesc sau nu răspund afecţiunii
lor. Dacă sunteţi un părinte, examinaţi iubirea care v-a făcut să renunţaţi la
multe plăceri pentru copiii voştri. Iubirea e o valoare care se actualizează prin
acţiuni pline de iubire. Oamenii proactivi pun valoarea înaintea sentimentelor.
Şi iubirea, sentimentul, poate cunoaşte o nouă viaţă.