Vitamina C

Primul medic care a utilizat intensiv vitamina C pentru a vindeca bolile a fost Frederick R. Klenner, la începutul anilor 1940. Dr. Klenner a vindecat în mod constant varicelă, rujeolă, oreion, tetanos și poliomielita cu doze mari de vitamina C. În timp ce acum sunt disponibile vaccinuri pentru aceste boli, rețineți ca nu a fost cazul în 1940.

Lista bolilor pe care Dr. Klenner le-a tratat cu succes prin doze mari cu vitamina C:
Pneumonie
Encefalită
Zona Zoster
Herpes simplex
Mononucleoza
Pancreatita
Hepatita
Infectia vezicii urinare
Alcoolism
Artrită
Unele tipuri de cancer
Leucemie
Ateroscleroza
Ruptura discului intervertebral
Colesterol ridicat
Ulcer cornean
Diabet
Glaucom
Schizofrenie
Arsuri și infecții secundare
Accident vascular cerebral
Intoxicatii cu metale grele (mercur, plumb)
Muscaturi veninoase (insecte, șerpi)
Scleroza multipla
Oboseala cronica
Complicatii chirurgicale

Pare a fi o listă cu afectiuni imposibil de vindecat cu vitamina C. În acest moment puteți sa ignorati subiectul sau sa investigati mai departe. Dr. Klenner a ales pentru sa investigheze. Rezultatul? El a folosit doze masive de vitamina C in peste patruzeci de ani de practica medicala. A scris zeci de lucrări medicale pe această temă. O listă completă a acestora este în Clinical Guide to the Use of Vitamin C, editat de Lendon H. Smith, MD, Life Sciences Press, Tacoma, WA (1988).

Este dificil să ignori un asa succes, dar a fost ignorat. Dr. Klenner a scris: "Unii medici ar sta să vada cum pacientul moare decât sa folosesca acidul ascorbic (vitamina C), pentru că în mintea lor limitata exista doar ca o vitamina."

Vitamina C este extrem de sigura, chiar și în doze extrem de mari. Comparativ cu medicamentele utilizate in mod obisnuit, efectele secundare sunt practic inexistente. Ea nu produce pietre la rinichi. De fapt, vitamina C creste fluxul de urina si scade favorabil pH-ul pentru a impiedica formarea pietrelor. William J. McCormick a folosit vitamina C la sfârșitul anilor 1940 pentru prevenirea si tratarea pietrelor la rinichi. Vitamina C nu ridica semnificativ nivelul de oxalati și pietre de acid uric nu au rezultat din utilizarea sa. Dr. Klenner a declarat: "Povestea acidului ascorbic / pietrelor la rinichi este un mit."

Cât de multa vitamina C este o doză terapeutică eficace? Dr. Klenner a utilizat până la 300.000 de miligrame (mg) pe zi. În general, a dat 350 - 700 mg per kilogram de greutate corporală pe zi. Asta e o cantitate mare de vitamina C.

Dar, din nou, uita-te la lista de succese.

Dr. Klenner a subliniat că valorile mici nu funcționează. El a spus, "Daca vrei rezultate, folosiți acid ascorbic (vitamina C) in cantitati adecvate."

Sursa: http://www.doctoryourself.com/vitaminc.html

Zeolitul devine cel mai important element 100% natural

Zeolitul face parte dintr-o familie de minarale naturale care reprezintă aluminosilicați naturali hidratați de calciu, stronțiu, sodiu, potasiu, bariu, magneziu etc, de origine vulcanică, cu proprietăți fizice și chimice unice. Zeolitul are o structură rigidă, cristalină, tridimensională (asemănătoare unui fagure de miere).

Zeolitul este caracterizat de o structură cubică în formă de fagure cu atomi de Al și Si înconjurați de 4 atomi de oxigen, cu cavități largi sub formă de canale, care poate îngloba Na, Ca sau alți cationi, molecule de apă și chiar mici molecule organice. Canalele sunt suficient de largi pentru a permite trecerea și a unor ioni cu raza ionică mai mică decât a acestora. El face parte, alături de feldspați din grupa tectosilicaților. Zeolitul are o structură mult mai deschisă și mai puțin densă decât alți silicați.

Datorită structurii de tip fagure, zeolitul lucrează la nivel molecular asemeni unei “capcane” pentru diverse subțanțe nocive: metale grele, toxine, virusuri, bacterii, etc.

Zeolitul este una din rarele minerale din natură, încărcate negativ, acționând ca un magnet, pentru subtanțele dăunătoare din mediul înconjurător.


Cum s-au format zeoliții?

Zeolitii se formează atunci când lava vulcanilor, întâlneșre apa mării. Reacțiile chimice dintre substanțele provenite din erupția vulcanilor și apa sărată a mării, dau naștere acestor formațiuni geologice, uimitoare, ce se găsesc în prezent în depozite sedimentare, tufuri vulcanice, în mai multe zone din lume.

Există aproximativ 50 de zeoliți naturali ce formează la temperaturi joase medii geologice. Din punct de vedere economic, mai importante sunt boabele fine de zeolit, cum ar fi clinoptiolitul format prin alterarea granulelor fine ale depozitelor vulcanice de către apa subterană.

Care este cel mai comercializat tip de zeolit?

Cel mai comercializat tip de zeolit natural este clinoptilolitul. Acesta este caracteizat printr-o porozitate ridicată și o capacitate mare de schimb de ioni. Se găsește în formă relativ pură în mai multe zone din lume.

Când s-a descoperit zeolitul?

Numele de zeolit a fost dat de către mineralogul suedez Axel Frederik Cronstedt in 1756.
Denumirea de „zeolit” provine din combinarea cuvintelor grecești „zeo”= a fierbe și „lithios”= piatra, însemnând „piatra fierbinte”.

Care sunt particularitățile fizice și chimice ale zeoliților?

Zeoliții posedă o serie de proprietăți generale cu totul specifice (originale), determinând astfel o grupa aparte. Cercetarile rontgenometrice arată că structurile lor cristaline sunt formate din rețele tridimensionale, alcătuite din tetraedri de aluminiu, siliciu și oxigen care se deosebesc de alte structuri tridimensionale prin aceea că în ele golurile sunt reprezentate prin canale mai largi. Un asemenea schelet cristalin conține în sine molecule de apă slab legate. Prin încălzire lentă apa poate fi eliminata treptat, fara a se distruge întreaga structură cristalina. Este de remarcat că apa eliminata acest fel poate fi din nou absorbita ajungandu-se până la cantitatea inițială sau poate fi înlocuită cu molecule ale unor altor corpuri (hidrogen sulfurat, alcool etilic, amoniac etc.), iar mediul cristalin își păstrează omogenitatea; în mod corespunzator se schimbă numai proprietățile optice. Conținutul în apa din zeoliți este deci firesc să fie o cantitate variabilă, depinzând de condițiile exterioare (temperatura și tensiunea vaporilor de apa din mediul înconjurător). Așa numita apă zeolitică se deosebeste de apa de cristalizare tocmai prin faptul că prin încălzire ea se elimină, nu prin salturi la anumite temperaturi, ci treptat.

La ce se folosește zeolitul?

Zeolitul este un mineral unic în natură, prin caracteristicile sale chimice și fizice. Zeoliții naturali, comercializați sub formă de granule sau pulbere, își găsesc utilizarea în domenii extrem de diferite. Fiind un produs 100% natural, zeolitul contribuie la protejarea mediului înconjurător. De la agricultură, zootehnice, industrie și pâna la medicina umană, zeolitul este un produs revoluționar, util societății.


Administrat ca supliment alimentar zeolitul devine cel mai important element 100% natural care ne redă starea de bine și elimină în mod sigur toxinele și asigură o detoxifiere rapidă a organismului. Zeolitul este un antioxidant puternic și absoarbe direct multe tipuri de radicali liberi.

Folosirea zeolitului în diverse terapii are o tradiție de câteva mii de ani, fiind un remediu important în medicina tradițională indiană, chineza, dar și în medicina populară rusească. Zeolitul se administrează sub formă de pulbere măcinată foarte fin.

Care sunt beneficiile zeolitului pentru organismul uman?

Cea mai eficientă metodă prin care organismul asimilează cel mai rapid, zeolitul natural este pe cale orală. Micronizat și activat, zeolitul contribuie la îmbunătățirea stării generale și stimulează sistemul imunitar al organismului.

• Detoxifiant cu acțiune rapidă
• Reglează funcția tractului digestiv
• Soluție naturală împotriva alergiilor
• Antioxidant
• Proprietăți antivirale
• Absoarbe și neutralizează radicalii liberi
• Stimulează sistemul imunitar al organismului
• Protejează sistemul cardiovascular
• Favorizează eliminarea toxinelor din organism
• Ajută la eliminarea metalelor grele
• Reglează nivelul PH-ului
• Efect anti îmbătrânire
• Contribuie la îmbunătățirea stării generale


Exista și zeoliți sintetici?

Da, cei sintetici au aplicații strict industriale.

Cum funcționează filtrul de apă pe bază de zeolit?

Studiile au arătat că apa de la robinet nu întruneşte toate condiţiile privind siguranţa sănătăţii. Filtru pentru potabilizarea apei pe baza de material zeolitic, 100% natural, vă oferă o apă potabilă curată.
Filtrul reține elementele dăunătoare sănătății, prezente în sistemul de furnizare a apei casnice.
Stratul de zeolit reține impuritățile, nitriții, nitrații, metalele grele, nisipul, mâlul, rugina, reglează echilibrul mineral al apei, prin reținerea ionilor de fier, cupru, plumb, azotat, amoniu, etc.
Filtrul se racordează la rețeaua de apă prin intermediul unor racorduri flexibile.

www.doctorzeolit.ro

Roşcovele combat bacteria E-coli

Ce anume recomanda roscovele sa faca parte dintr-o dieta sanatoasa? Pastaia contine aproximativ 40-50% zahar, care consta in zaharoza (pana la 26%), fructoza (pana la 13%), xyloza, maltoza si glucoza. De asemenea, contine proteine, aminoacizi, amidon, oligoelemente etc. Semintele contin proteine, grasimi (in principal acizi de tip oleinic, linoleic si palmitic), fitohormoni, tanin si guma de karuba. Roscovele sunt bogate in tanini care inhiba enzimele digestive si inactiveaza bacteriile coli. Acesta este si motivul pentru care specialistii sustin ca, de exemplu, pentru preventia imbolnavirilor cu bacteria enterohemoragica E.coli este recomandata o dieta din care sa nu lipseasca roscovele. De asemenea, consumul constant de roscove sustine dezvoltarea unei flore benefice de bacterii intestinale. Deoarece are un efect calmant asupra stomacului si mucoaselor intestinale, sunt recomandate pentru a atenua starile de greata si a trata diareea. Roscovele reprezinta o bogata sursa de vitamine si minerale (in special de calciu). Se spune ca revitalizeaza asemenea cafelei, fara a avea insa efectele secundare ale acesteia.

Doua retete malteze
Pentru a afla cum pot fi folosite roscovele in alimentatie, am apelat la unul dintre bucatarii celebri in Malta, Joseph Bugeja (Suncrest, Qawra), specializat in gastronomia traditionala a arhipelagului din meniul careia nu lipsesc aceste pastai hranitoare.

In Malta se prepara traditional "gulepp tal-harrub", siropul de roscove, ideal pentru tratarea diferitelor afectiuni respiratorii. Pentru a-l obtine, ai nevoie de un kilogram de pastai de roscove, spalate bine si apoi uscate. Se asaza intr-un vas larg, pe un singur strat, si se da la cuptor pentru 5-10 minute. Se scot din cuptor, se lasa sa se raceasca si se rup in bucati mici, apoi se pun intr-un vas cu 2 litri de apa, sa se inmoaie, toata noaptea. Dimineata, pastaile de roscove se fierb cinci minute in apa in care au stat peste noapte, apoi apa se schimba si se lasa la fiert 30 de minute. Se pot adauga in apa cuisoare, bete de scortisoara si coaja rasa de lamaie. Se strecoara apa in alt vas, storcand pastaile de roscove, ca sa isi lase toata esenta. Se pune in acest lichid un kilogram de zahar si se lasa vasul la foc mic pana se dizolva complet, dupa care se creste flacara si se fierbe 30 de minute. Daca este prea subtire, se mai lasa pe foc, pana scade suficient, apoi se toarna in sticle care se sigileaza. Se poate adauga in siropul astfel obtinut si alcool (50-100 ml).

O alta reteta tipica pentru Malta, care si-a dovedit eficienta de-a lungul secolelor in ceea ce priveste ameliorarea unor probleme digestive si improspatarea respiratiei, o reprezinta caramelele din roscove, "kara melli tal-harrub". In trecut, aceste bomboane erau considerate singurele dulciuri permise in timpul postului. Taiate in bucati mici, ele erau vandute de obicei in fata bisericilor, cu prilejul diferitelor procesiuni religioase sau in Vinerea Mare (cand se tinea post negru, dar aceste caramele si apa fiind permise). Pentru a le prepara, se pune sa fiarba o cantitate egala de miere si pudra de roscove, amestecand mereu. Mixtura se intinde apoi pe o suprafata unsa cu ulei, iar cand incepe sa se intareasca se rupe in bucati mai mici. O alta metoda este de a fierbe pana se ingroasa bine siropul de roscove.

PAINEA SF. IOAN. Roscovul este unul dintre cei mai vechi arbori ai planetei, printre putinii care au supravietuit, ca specie, erei glaciare si marelui diluviu, iar pastaile lui sunt de mii de ani o sursa de hrana sana­toasa. Se spune ca Sfantul Ioan a trait in pustnicie in desert numai cu roscove, motiv pentru care aceasta planta a fost supranumita "Painea Sfantului Ioan".

POLENIZARE. O particularitate a roscovului este ca in cadrul speciei se dezvolta arbori-femela si arbori-mascul. Arborele-femela produce pastai numai daca florile – care apar in luna octombrie – sunt polenizate de cele ale arborelui-mascul. Pentru a avea o productie mai mare de roscove, e recomandat ca omul sa rupa florile-mascul si sa le scuture deasupra florilor-femela, polenizarea facuta de insecte nefiind suficienta.

RASPANDIRE. Parte intrinseca a peisajului mediteranean si alimentul despre care pomenesc parabolele biblice, roscovul ofera, de zeci de mii de ani, premisele unei alimentatii sana­toase, pastaile sale fiind incluse in dieta zilnica a popoa­relor din sudul Europei si din nordul Africii, din Asia Mica, dar si din Balcani. Pana in urma cu cateva decenii roscovele se intalneau curent si in zona sudica a tarii noastre.

www.jurnalul.ro

Turmalina

Turmalina (sau turmalinul) este un cristal semipreţios.

În antichitate, hindușii și grecii au constatat că de exemplu cristalele de turmalină capătă prin încălzire proprietatea de a atrage obiectele ușoare (cenușa etc.).

În secolul al IV-lea î.Hr. (aproximativ anul 315 î.Hr.) învățatul grec Teofrast a descris o piatră pe care el o numea lyngourion (în latină lyncurium) și care atrage paiele și așchiile de lemn. Această piatră este cel mai probabil ceea ce azi numim turmalină.

Primul care a înțeles că proprietățile turmalinei au de a face cu electricitatea a fost însă naturalistul Carl von Linné în secolul XVII, care pe baza acestei observații a numit turmalina lapis electricus (piatra electrică).


Termenul turmalină a ajuns în limba română din alte limbi europene (în germană Turmalin, franceză tourmaline). La origine se află însă cuvântul sinhalez (limba majoritară vorbită în Sri Lanka) turamali, însemnând „piatră care atrage cenuşa”, ceea ce reflectă proprietățile piroelectrice ale turmalinei.

În secolul XIX, John Mothée Gaugain a descoperit cîteva din caracteristicile importante ale piroelectricităţii:

Sarcina electrică produsă de un cristal de turmalină depinde numai de limitele între care variază temperatura sa.
Între două limite de temperatură date, creșterea temperaturii produce aceeași electricitate ca scăderea acesteia, dar sarcina electrică are semnul opus.
Cantitatea de sarcină electrică este direct proporţională cu aria secțiunii transversale a cristalului, dar nu depinde de lungimea acestuia.


La turmaline se poate constata frecvent fenomenul de pleocroism, adică schimbarea culorii în funcție de direcția de observare. O altă proprietate a cristalelor de turmalină este piezoelectricitatea, care se manifestă prin polarizarea electrică a cristalului ca urmare a unei acțiuni mecanice (presiune sau torsiune) aplicată pe o anumită axă a acestuia.

De asemenea, cele mai multe varietăți de turmalină prezintă și proprietatea de piroelectricitate, adică apariția unei polarizări electrice în urma încălzirii sau răcirii cristalului. Toate materialele piroelectrice sînt în același timp și piezoelectrice. Turmalina este primul material la care s-au observat aceste două proprietăți.

Piroelectricitatea este proprietatea unor anumite cristale anizotrope (cu proprietăţi fizice diferite pe lungimea lui) prin care polarizarea electrică spontană depinde de temperatură.

Substanțele care prezintă această proprietate se numesc piroelectrice, iar apariția sarcinilor electrice la suprafața unui astfel de material în urma încălzii sau răcirii lui se numește efectul piroelectric.

Materiale cu proprietăţi piroelectrice mai sunt şi cuarţul, materiale ceramice și unii polimeri, precum și o serie de substanțe organice ca ţesuturile de os şi de tendon şi colagenul.

Principiul de funcționare constă în absorbția razelor luminoase care cad pe suprafaţa materialului în interiorul acestuia, ceea ce conduce la o mică variație a temperaturii. Ca urmare a efectului piroelectric, pe suprafețele materialului sensibil se acumulează sarcini electrice.

Dintre toate mineralele naturale de pe pământ numai TURMALINA poartă în sine sarcina electrică încărcată permanent, fapt pentru care este numită magnet cristalin. Din toată diversitatea pietrelor este considerată campion absolut pentru spectrul de culori şi nuanţe. Luciul natural, transparenţa şi duritatea i-au conferit acestui mineral un renume meritat al pietrei preţioase.

In China şi Coreea, coroana împăratului era împodobită cu cristale de turmalină.

În componenţa sa conţine: potasiu, calciu, magneziu, mangan, fier, siliciu, iod, flor, etc. În total sunt 26 de microelemente din tabelul lui Mendeleev.

La încălzire, TURMALINA creează un câmp magnetic slab, emană raze infraroşii de undă lungă (FRAI) şi anioni (ionii încărcaţi negativ), care au următoarele efecte:

-măreşte metabolismul celular, se îmbunătăţeşte schimbul de substanţe;
-îmbunătăţeşte circulaţia sangvină locală;
-restabileşte funcţia sistemului limfatic;
-restabileste sistemele endocrin şi cel hormonal;
-îmbunătăţeşte alimentarea organelor şi ţesuturilor;
-contribuie la menţinerea echilibrului sistemului nervos vegetativ (sistemul de excitare şi înhibare a psihicului);
-asigură energia vitală pentru organism;
TURMALINA stimulează circulaţia sanguină şi calitatea sângelui, ceea ce permite acestuia să pătrundă în cele mai subţiri capilare, alimentând organismul cu energie vitală.

Magnetoterapia este o metodă efectivă şi populară a fizioterapiei. Câmpurile magnetice slabe acţionează pozitiv asupra organismului uman. Au ca rezultat:

-reducerea durerilor şi inflamaţiilor;
-sporirea procesului de vindecare în cazul întinderii ligamentelor, arsurilor, rănilor, fracturilor;
-dilatarea vaselor sangvine.
Câmpurile magnetice influenţează pozitiv asupra funcţiilor inimii – creşte circulaţia sangvină în vasele coronare ale inimii şi capacitatea de funcţionare a miocardului.

Functiile TURMALINEI:

Termică. Relaxează muşchii, contribuie la îmbunătăţirea reglării termice, circulaţiei sangvine, creşterea imunităţii. Activează celulele în acea parte a corpului, care este expusă acţiunii.
Acţiunea FRAI. Contribuie la menţinerea echilibrului de apă (elimină edemele, dar nu permite pierderea lichidului), regenerarea ţesuturilor, acţiune antimicrobiană.
Magnetoterapeutică. Reduce inflamaţiile, sporeşte procesele de vindecare. Se elimină stările de oboseală si moleseală.
Actiune asupra punctelor biologic active (ceramica de turmalina are forma de “nasturi”).
Curativă. Ajută la eliminarea toxinelor, sărurilor. Neutralizează mirosul neplăcut al corpului.
Ajută la alimentarea organismului cu oxigen, îmbunătăteste dispozitia, starea psihică si sporeste capacitatea de muncă.



Efectele ionizării negative:

-acţiune antialergică;
-reglarea tensiunii arteriale;
-îmbunătăţirea funcţiilor miocardului;
-îmbunătăţirea funcţiilor mucoaselor şi căilor respiratorii;
-descompunerea radicalilor liberi;
-efect calmant pentru sistemul nervos.


Lumina infraroşie reprezintă un tip de iradiere electromagnetică. În rândul de iradieri, aceasta este amplasată, pe de o parte, după lumina vizibilă; pe de altă parte, cu microunde.

O particularitate a razelor infraroşii este aceea, că orice corp, inclusiv şi organismul uman, nu numai absoarbe sau reflectă iradierea, ci este şi o sursă a acestora.

Iradierea infraroşie este un factor al mediului ambiant, care acţionează asupra corpului uman. Această acţiune este condiţionată de efectul termic. Creşterea temperaturii în rezultatul absorbţiei razelor infraroşii de către ţesuturi duce la reacţii cu caracter: local (hiperemia, mărirea permeabilităţii vaselor) şi general (intensificarea metabolismului, termoreglarea, etc.).

Iradierea infraroşie, invizibilă pentru ochiul uman, pătrunde în ţesuturi la adâncime de 3-7 cm. La pătrunderea razelor infraroşii în organismul uman, în primul rând “răspund” molecule de apă (se ştie că 70% din corpul uman reprezintă apa). Aceste molecule reanimează celulele şi stimulează circulaţia sangvină, ceea ce nu poate să nu aibă efect asupra metabolismului, deoarece are loc îmbogăţirea organismului cu oxigen.

www.terapianaturala.ro

Noni

This fact sheet provides basic information about noni—common names, what the science says, potential side effects and cautions, and resources for more information.

Noni is an evergreen shrub or small tree that grows throughout the tropical regions of the Pacific Ocean, from Southeast Asia to Australia. Noni has a history of use as a topical preparation for joint pain and skin conditions. Today, noni fruit juice has folk uses as a general health tonic and for cancer and chronic conditions such as cardiovascular disease and diabetes.

The noni fruit is most commonly combined with other fruits (such as grape) to make juice. Preparations of the fruit and leaves are also available in capsules, tablets, and teas.

What the Science Says

In laboratory research, noni has shown antioxidant, immune-stimulating, and tumor-fighting properties. These results suggest that noni may warrant further study for conditions such as cancer and cardiovascular disease. However, noni has not been well studied in people for any health condition.
NCCAM-funded research includes a study on noni for cancer to determine its safety and potential effects on tumors and symptoms, as well as a laboratory study of noni’s effects on prostate cancer cells. The National Cancer Institute is funding preliminary research on noni for breast cancer prevention and treatment.
Top

Side Effects and Cautions

Noni is high in potassium. People who are on potassium-restricted diets because of kidney problems should avoid using noni.
Several noni juice manufacturers have received warnings from the U.S. Food and Drug Administration about making unsupported health claims.
Few side effects from noni have been reported, but its safety has not been adequately studied.
There have been reports of liver damage from using noni. It should be avoided if you have liver disease because it contains compounds that may make your disease worse.
Tell all your health care providers about any complementary health practices you use. Give them a full picture of what you do to manage your health. This will help ensure coordinated and safe care. For tips about talking with your health care providers about complementary and alternative medicine, see NCCAM's Time to Talk campaign.


Sources
Morinda. Natural Medicines Comprehensive Database Web site. Accessed at www.naturaldatabase.com on August 5, 2009.
Mueller BA, Scott MK, Sowinski KM, et al. Noni juice (Morinda citrifolia): hidden potential for hyperkalemia? American Journal of Kidney Disease. 2000;35(2):310–312.
Noni (Morinda citrifolia). Natural Standard Database Web site. Accessed at www.naturalstandard.com on August 4, 2009.
Pawlus A, Bao-Ning S, Kinghorn A. Noni (Morinda citrifolia). In: Coates P, Blackman M, Cragg G, et al., eds. Encyclopedia of Dietary Supplements. New York, NY: Marcel Dekker; 2005:1–8.

Dieta alcalina Vs. dieta acida

Exista mai multi parametri care caracterizeaza organismul uman si a caror mentinere intre anumite limite este vitala. Poate cel mai cunoscut dintre acestia este temperatura, cresterea sau scaderea acesteia in afara valorilor normale (hiper-, repectiv hipotermie) putand fi fatale. Daca temperatura, un parametru mai „palpabil” este mai usor de inteles, iar variatiile sale mai usor de cuantificat, nu acelasi lucru putem spune despre pH. Prin pH se masoara aciditatea, respectiv alcalinitatea (bazicitatea) unei substante. Un pH egal cu 7 este considerat neutru, valorile mai mici indicand un mediu acid, iar cele mai mari unul alcalin (bazic).

Pentru a supraviețui, un organism are nevoie de un anumit pH in interiorul si in afara lui si a celulelor constituente. Astfel, organismul uman are nevoie de un pH al plasmei sanguine de 7.4 (7.35-7.45) pentru a supravietui. Orice crestere sau scadere a pH-ului in afara limitelor normale poate fi fatala. Asadar, nu doar scaderea pH-ului (aciditatea) poate fi daunatoare, ci si cresterea acestuia, iar intervalul in care poate varia este extrem de restrans (7.35-7.45).

Ca si comparatie, in ultimii 100 de ani, odata cu dezvoltarea industriei, pH-ul oceanic a scazut de la 8.2 la 8.1 din cauza cresterii concentratiei de CO2. Acest lucru are un impact negativ asupra vietuitoarelor din ocean si poate duce la disparitia coralilor. Chiar si pH-ul din solul in care sunt cultivate plantele poate influenta continutul in minerale al alimentelor pe care ajungem sa le consumam (intrucat mineralele sunt folosite ca tampon pentru mentinerea pH-ului). pH-ul ideal al solului pentru ca nutrientii sa ajunga in plante este cuprins intre 6 si 7. Solurile acide, cu un pH mai mic de 6 pot avea mai putin calciu si magneziu, iar solurile cu un pH mai mare de 7 pot duce la indisponibilitatea fierului, manganului, cuprului si zincului.

Alimentele pot modifica pH-ul organismului?

Desi se spune ca alimentele pot schimba PH-ul corpului, adevarul este ca pH-ul celulelor si al sangelui trebuie sa fie foarte bine controlat pentru a menține viața (7,4). Cel care se modifica este pH-ul urinii. In general, carnea, pestele, produsele lactate, cafeina, zaharul si sarea sunt alimentele cele mai formatoare de acizi, in timp ce fructele si legumele formeaza compusi alcalini, iar cerealele sunt formatoare de acizi slabi.

Chiar daca organismul uman are o mare capacitate de reglare a pH-ului, odata cu inaintarea in varsta, apare o pierdere graduala a functiei renale de mentinere a echilibrului acido-bazic fapt ce poate duce la instalarea acidozei metabolice indusa de dieta.

In ceea ce priveste pH-ul alimentatiei umane, au intervenit numeroase schimbari fata de vremurile cand hrana era procurata prin vanatoare. Odata cu revolutia agricola (ultimii 10.000 de ani) si cu si mai recenta industrializare (ultimii 200 de ani), s-a inregistrat o scadere a potasiului (K) comparativ cu sodiul (Na) si o crestere a clorurilor comparativ cu bicarbonatul din dieta. Raportul potasiu/sodiu s-a inversat, K/Na era in trecut 10/1, in timp ce in dieta moderna acest raport este de 1/3.

In general, alimentatia moderna este saraca in magneziu, potasiu si fibre, fiind bogata in grasimi saturate, zaharuri simple, sodiu si cloruri. Aceast tip de alimentatie poate induce acidoza metabolica.

Un alt aspect care trebuie clarificat este cel referitor la proteine. Conform unor teorii proteinele sunt „rele” intrucat alimentele bogate in proteine sunt formatoare de acid. Studiile au aratat insa ca proteinele nu determina obligatoriu o crestere a aciditatii deoarece aceasta poate fi compensata imediat de o alcalinizare si, se pare ca proteinele ajuta organismul sa excrete acizii. Mult mai important este tipul protenei. Proteinele din plante par sa fie mai protectoare comparativ cu cele de origine animala, care contin mai mult sulf ce contribuie la acidifiere.

O dieta saraca in carbohidrati si bogata in proteine influenteaza foarte putin chimia sangelui, dar poate cauza multe schimbari in chimia urinii. Nivelul magneziului urinar, al citratului urinar si pH-ul sunt scazute, calciul urinar, acidul uric nedisociat si fosfatul fiind crescute. Toate acestea duc la cresterea riscului de calculi renali. Nivelul magneziului urinar, al citratului urinar si pH-ul sunt scazute, calciul urinar, acidul uric nedisociat si fosfatul fiind crescute. Toate acestea duc la cresterea riscului de calculi renali.

In concluzie...

Dietele alcaline determina un pH mai crescut (alcalin) al urinii ce poate avea ca efect scaderea calciului eliminat prin urina. Nu exista suficiente dovezi ca acest fapt ar imbunatati sanatatea oaselor sau ca ar preveni aparitia osteoporozei. In orice caz, dieta alcalina poate avea numeroase alte beneficii pentru sanatate:

Aportul crescut de fructe si legume din dieta imbunatateste raportul K/Na iar acest fapt ar putea fi benefic pentru sanatatea oselor, poate reduce epuizarea musculara si poate fi benefic in unele afectiuni, cum ar fi hipertensiunea arteriala.
Dieta alcalina poate duce la cresterea nivelului hormonului de crestere fapt ce poate avea numeroase beneficii, de la sanatatea cardiovasculara pana la memorie si cognitie.
Cresterea magneziului intracelular, necesar pentru functionarea multor sisteme enzimatice, este un alt beneficiu al dietelor alcaline. In plus, magneziul necesar pentru a activa vitamina D poate la randul sau aduce numeroase beneficii.
Alcalinitatea poate avea beneficii suplimentare in tratamentul cu anumiti agenti chimioterapici care necesita un pH mai crescut.

Nutritionist Adina Rusu

Laptele de capra - medicament

Sarea absoarbe radiatiile bioenergetice nocive

In vechime, sarea era extrem de pretuita. Nu degeaba se spune, in popor, despre un om deosebit, ca este precum "sarea pamantului". In imperiul roman, ostasii erau adesea platiti in sare (in latina , sal,salis), de unde a ramas si cuvantul care exprima remuneratia pentru munca, salariu (salarium).

Pe vremuri, sarea era atat de greu de procurat si valoarea ei era atat de mare, incat nimeni nu-si ingaduia sa o risipeasca. De aici si vorba populara "daca se varsa sare, iese cearta." La modul propriu, "un graunte de sare" facea (si va face mereu) diferenta dintre o mancare buna si una fara gust, iar la modul figurat, vorba "nesarata" este vorba nelalocul ei, lipsita de "bun gust" si de bun simt.

Oaspetii de mare cinste sunt intampinati, deloc intamplator, "cu paine si sare". Intr-un foarte cunoscut basm romanesc, o fata de imparat ii spune tatalui ei ca il iubeste ca "sarea in bucate". Stiinta confirma astazi intelepciunea ascunsa in vorbele aparent ciudate ale fetei: sarea reprezinta, cu adevarat, un element absolut indispensabil vietii fiziologice a omului.

Sarea constituie unul dintre cei mai eficienti si mai raspanditi conservanti alimentari. Trebuie retinut ca, pina la aparitia frigiderelor, sarea, in mari cantitati, era aceea care se folosea pentru conservarea alimentelor. Nu in ultimul rand, sarea este si un medicament extraordinar, poate unul dintre cele mai vechi remedii din lume, apreciat in medicina populara ca leac de capatai.

Dupa definitia fortata din DEX, sarea este "o substanta cristalina, sfaramicioasa, care constituie un condiment de baza in alimentatie si este folosita in industria conservelor, in tabacarie, in industria chimica etc; clorura de sodiu (NaCl)." O definitia similara gasim in Larousse, Webster, etc.

Trebuie sa atragem insa atentia ca, in aceste definitii, sarea este identificata in mod fortat, dupa niste criterii si interese industriale si comerciale, cu substanta numita clorura de sodiu (NaCl). DAR SAREA NATURALA, ADEVARATA, NU A FOST, NU ESTE SI NU VA FI NICIODATA ACELASI LUCRU CU CLORURA DE SODIU (NaCl), O SUBSTANTA OBTINUTA PRIN PROCESAREA CHIMICA SI MECANICA SI DENATURAREA SARII GRUNJOASE.

Sa vedem de ce afirmam aceasta. De mii de ani, omul a folosit pentru alimentatia sa si a animalelor sale numai sare naturala, grunjoasa, sub forma de cristale mari, numita si sare gema. Drobii sau bulgarii de sare se zdrobeau in piua, pe masura ce aceasta se consuma.

Sarea naturala gema se gaseste inca in Romania , din abundenta, in zacaminte de suprafata (munti de sare), in vreme ce in alte tari europene ( Austria , Franta), ea este exploatata numai din zacaminte subterane. Care este insa, mai exact, diferenta dintre sarea naturala gema si sarea de masa, fina si extrafina?

SAREA NATURALA GEMA, GRUNJOASA, NERAFINATA este cea care se ia direct din zacaminte. Ea contine, pe langa clorura de sodiu (NaCl), peste 80 de substante minerale si oligominerale, care ii dau, impreuna cu incarcatura sa geo-magnetica, extraordinare proprietati vindecatoare si gustul sau inconfundabil.

La magazinele naturiste si in Plafaruri, unde se vinde ambalata in pungi de 1/2 Kg, asa cum s-a impus prin revizuirea din 2004 a Ordonantei din 2002 privitoare la iodarea obligatorie a sarii. SAREA DE MASA, FINA SI EXTRAFINA se afla pe rafturile tuturor supermarket- urilor si pe mesele tuturor restaurantelor.

Ea se prezinta sub forma unor granule mici, de culoare alba, sau a unui praf alb, super-prelucrat si super-procesat chimic si este obtinuta, in general, prin recristalizarea artificiala a sarii geme si macinare dupa granulatia dorita.

Acest proces saraceste foarte mult, aproape complet, sarea de elementele minerale si oligominerale (mai cu seama magneziul si calciul), marind, in mod artificial, concentratia de clorura de sodium (NaCl). In plus, pentru a evita intarirea sarii rafinate, fabricantii industriali ii adauga un "antiaglomerant", E 535, adica ferocianura de sodiu, un aditiv in mod clar toxic pentru organism, caci este o sare a unei cianuri de fier, oricat am vrea sa dregem busuiocul si sa bagam capul in nisip, ca strutul.

In rezumat - se inlatura oligomineralele, bune pentru sanatate, si se adauga E 535 (ferocianura de sodiu), daunatoare sanatatii, dar buna pentru buzunarele unora.

Sarea rafinata nu numai ca nu are nici o calitate terapeutica si nu mai da cu adevarat gust alimentelor gatite, dar provoaca, in plus, hipertensiune. Medicina populara cunoaste peste o suta de utilizari terapeutice si chiar magice ale sarii, care era considerata in trecut, printre altele, si un adevarat leac impotriva duhurilor rele si a bantuirilor de tot felul.

In anul 2002, Guvernul Romaniei a emis HG 568, o ordonanta care impune ca toata sarea din comert sa fie iodata. Se afirma ca, in acest fel, vor fi combatute afectiunile tiroidiene produse de deficientele de iod. Numerosi cercetatori si medici, din Romania si din strainatate, familiarizati cu aceasta problema, afirma insa cu totul altceva decat aceasta versiune oficiala.

Studii minutioase in acest sens au revelat ca un consum sporit de compusi sintetici ai iodului creste incidenta unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide.

Consumul de compusi sintetici ai iodului (ioduri si iodati) produce alergie si mareste intoleranta la substantele care contin acest element (de exemplu, cele folosite in radiologie).

Din experienta altor tari, precum Anglia, Zair, Argentina, Australia, unde s-a practicat iodarea partiala a sarii, in unele orase sau comunitati, s-a demonstrat ca procedeul trebuie intrerupt imediat deoarece a crescut ingrijorator numarul cazurilor de hipotiroidie, hipertiroidie (inclusiv Basedow), cancer tiroidian, precum si numarul cazurilor de alergie la iod.

Unele boli enumerate, precum cancerul tiroidian si unele reactii anafilactice la iod (pot fi socuri anafilactice) sunt mortale. In Tasmania , tara care a "beneficiat" de iodarea obligatorie a sarii si a altor alimente,s-a remarcat faptul ca rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.

In anul 2001, au existat in Romania 12.417 cazuri de hipotiroidie; in 2000 fusesera 11.541, iar din 1994 pana in 1999 au fost inregistrate intre 4713 si 7359 cazuri de hipotiroidie. Trebuia, oare, pentru cele 12.417 de cazuri de bolnavi tiroidieni, iodata sarea pentru peste 20 de milioane de oameni, plus animalele?

In plus, tratatul lui Harrison, dupa care se pregatesc medicii americani, afirma, la pagina 2143, ca "din cele 18 cazuri posibile de hipotiroidie, unul singur se datoreaza deficitului de iod".

Ca urmare, cercetatorii din celelalte tari care au experimentat, cu rezultate negative, de altfel, iodarea partiala a sarii, au observat ca, daca dai iod (compusi sintetici cu iod) unei populatii oarecare, unii fac hipotiroidie, altii fac hipertiroidie, unii fac cancere de tiroida, altii fac reactii alergice.

Din moment ce mai mult de 99% din locuitorii Romaniei sint eutiroidieni, adica normali din punct de vedere tiroidian, nu se justifica deloc administrarea pe trei cai a iodului. Cauza impunerii unei astfel de masuri nu are nimic de a face cu criteriul umanitar.

Mai degraba este vorba de anumite grupuri de interese, care iau lua bani grei de pe urma procesului de iodare a sarii. (toate recomandarile privesc exclusiv sarea naturala, grunjoasa, gema, neiodata si nu sarea "fina" de masa) DIGESTIE DIFICILA, CONSTIPATIE, SLABICIUNE CORPORALA, SUBPONDERALITATE - se consuma hrana condimentata cu sare gema sau sare marina (se gasesc in comert), care au un gust mult mai intens.

S-a constatat ca sarea naturala are un efect mult mai puternic de stimulare a secretiei de sucuri gastrice si ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireste - cu conditia sa fie consumata cu moderatie. De altfel, inca de acum 500 de ani, celebrul medic si alchimist al Evului Mediu, Paracelsus, nota intr-un tratat ca digestia si excretia sint mult perturbate de absenta sarii din alimentatie.

HIPOTENSIUNE ARTERIALA, ARITMIE CARDIACA - dimineata, pe stomacul gol, se administreaza un sfert de cutit de sare marina (aproximativ 0,25 g), care se inghite cu o cana (250-300 ml) de apa plata. Tratamentul se face vreme de minimum o jumatate de an. Studii recente arata ca se obtin rezultate deosebit de bune, cu conditia ca tratamentul sa fie asociat cu alimentatia predominant vegetariana.

OSTEOPOROZA, CRAMPE MUSCULARE - se vor sara alimentele exclusiv cu sare gema neiodata, care este foarte bogata in oligoelemente implicate in procesele de asimilatie a calciului.

INTOXICATII CU SUBSTANTE LUATE PE CALE ORALA- intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare si se amesteca bine. Se bea rapid, pe nerasuflate. Imediat dupa ingerare, va apare o senzatie puternica de voma.

Vom evacua continutul stomacului, aplecandu-ne in fata, "gadiland" cu inelarul si aratatorul mainii drepte glota (omusorul) si presand simultan cu putere stomacul cu mana stanga, stransa in pumn. Reflexul vomitiv va permite eliminarea, odata cu apa sarata, a substantelor toxice care ne-au creat probleme.

TUSE PERSISTENTA, TUSE USCATA - se tin pe limba cat mai mult timp cateva granule de sare gema (nu mai mult de un varf de cutit). Reactia de stopare a tusei se va declansa prin doua mecanisme: prin salivatie, care va deveni mult mai abundenta, si prin stimularea directa a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.

CONTRAINDICATII LA ADMINISTRAREA INTERNA A SARII Aportul masiv de sare este contraindicat in cazurile de hipertensiune si tromboza grava, precum si in fazele acute ale gastritei hiperacide si ale ulcerului gastroduodenal.

Tratament extern cu sare grunjoasa, neiodata - un saculet de panza plin cu sare gema se pune pe un calorifer sau pe alta sursa de caldura si se lasa sa se incalzeasca pana la 50-60 de grade Celsius. Se aplica apoi pe sale (zona lombara), unde se tine vreme de o jumatate de ora.

ULCERATII PE PIELE - in doua linguri de miere de albine se pune o jumatate de lingurita de sare si se amesteca bine, pana cand se omogenizeaza. Se aplica apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sint uimitoare, acesta fiind un stravechi remediu, mentionat in tratatele medicale grecesti.

ARSURI DE GRADUL I SI II- pe zona afectata se presara sare grunjoasa din belsug. Aceasta aplicatie va spori pe moment senzatia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapida. Nu se aplica sare pe arsurile grave, cu rana deschisa, intrucat produce o usturime insuportabila.

NAS INFUNDAT (RINITA CRONICA) - la un pahar de apa calda se pune o lingurita de sare gema sau marina si se amesteca bine pentru a se omogeniza. Se pune aceasta apa sarata calda in palma si se trage pe nara stanga si apoi pe nara dreapta, alternativ, pentru desfundarea cailor nazale.

Acest procedeu este bine sa se faca in fiecare dimineata, pentru drenarea cailor respiratorii, inlaturarea surplusurilor de mucus, marirea acuitatii olfactive.

DURERI DE GAT - intr-un pahar cu apa fierbinte, se pun doua lingurite de sare naturala, dupa care se amesteca bine pana cand sarea se dizolva complet. Se face gargara cu acest preparat. Este de dorit ca apa sa fie cat mai fierbinte si sa ajunga cat mai jos in gat. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a afectiunii.

BAILE CU APA SARATA Sint un remediu traditional de medicina populara, care se aplica astazi, cu un succes extraordinar, in clinici moderne din Austria si Germania . La o cada de apa calda (aproximativ 150 de litri), se folosesc doua kilograme de sare gema neiodata (amestecata in prealabil cu apa fierbinte, pentru a se dizolva mai usor).

Baia dureaza 20-30 de minute si este important ca temperatura apei sa fie mentinuta mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca actiunea terapeutica sa fie maxima. Cercetatorii au observat ca aceste bai, care se fac o data la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice in preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile inainte).

Iata indicatiile terapeutice ale acestor bai:

DERMATOZE INFECTIOASE - se fac bai partiale, inmuind doar segmental afectat, vreme de 15 minute, in apa sarata calda (7 linguri de sare la litru). Imediat dupa baie, pielea nu se sterge, ci se tamponeaza putin si se lasa sa se usuce. Acest remediu este excelent in tratarea infectiilor bacteriene si micotice (produse de ciuperci parazite).

REUMATISM - se fac de doua ori pe saptamana bai complete cu apa sarata fierbinte. Cele mai eficiente sint baile preparate cu sare marina neiodata, dar efecte foarte bune s-au obtinut si cu sarea de mina, cu cristale mari (nemacinata)

CISTITE, INFECTII URINARE - se fac bai complete sau bai de sezut cu apa ceva mai sarata: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi facuta in fiecare seara, pana la vindecarea afectiunii, iar apa trebuie sa fie cat mai fierbinte, insa suportabila (peste 38 de grade). Imediat dupa baie va veti sterge si va veti relaxa la caldura, evitand expunerea la frig sau curent.

ANEXITA, METRO-ANEXITA- se aplica procedura de la infectiile renale. Suplimentar, se va adauga in apa sarata de baie putina tincture de iod.

RACEALA SI GRIPA - se fac bai ale picioarelor (talpi si glezne) cu apa fierbinte, cu foarte multa sare (10 linguri la litru). Baile vor dura 10 minute, dupa care ne vom incalta cu sosete groase si ne vom aseza la caldura, asa incat sa transpiram.

SAREA SI ENERGIA AURICA S-a constatat experimental ca sarea naturala, netratata prin nici un fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasa influenta asupra corpului bioenergetic al fiintei umane. Toti cercetatorii din acest domeniu de frontiera sunt de acord ca sarea naturala este un excelent agent de purificare a aurei umane.

La fel ca si apa, sarea absoarbe - se pare - radiatiile bioenergetice nocive, curatand - din punct de vedere energetic - zonele in care este aplicata. Iata cateva aplicatii practice ale acestor proprietati bioenergetice ale cristalelor de sare: - o procedura de medicina populara romaneasca ce si-a dovedit adesea eficienta este sa punem un saculet cu sare calduta pe ceafa atunci cand sintem obositi.

Tot un saculet cu sare era pus si in leaganul copiilor, ca sa nu se deoache si sa aiba somnul lin, intre haine, ca sa le asigure durabilitatea, precum si pentru a le impregna cu o misterioasa capacitate de protectie impotriva "facaturilor de tot felul".

BIJUTERIILE - mai ales cele vechi - se spune ca pastreaza foarte multe din impregnarile negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasa o perioada de minimum 49 de zile sa stea in sare gema, inainte de a fi purtate.

La fel se procedeaza si cu cristalele sau cu pietrele semipretioase. Evident meritele sarii grunjoase nu pot fi disputate, dupa cum nici imbecilitatea unor guvernanti nesarati care adopta imediat orice sugestie ne-avenita din partea UE, facand-o legea pamantului.

Sarea marina poate atinge 10 lei/0,5 kg, iar altele extrase din locuri cu legende creeate in jurul lor, chiar mai mult. Magazine Plafar poate ca nu exista in fiecare oras, iar de pe internet e cam ridicol sa ne luam tocmai sarea!

Daca ni se termina ce facem, asteptam postasul sa vina cu mandatul ? Fireste, fiecare isi cheltuie banii in felul in care crede de cuviinta. Din fericire solutia este simpla si ieftina si vine in saci de 5 kg de sare buna, ne-iodata si grunjoasa, care se vinde cu aproximativ 5 lei.

Se numeste "sare pentru muraturi" si e notabila exceptie la o regula imbecila. In zona noastra ea vine de la Ocna Dej, dar sunt convins ca oriunde in Romania , veti gasi o salina relativ apropiata, care sa produca si ambaleze minunatele cristale.

Se face totusi sa cititi eticheta si eventual sa sunati chiar producatorul, caci am intalnit si produsul chipurile "pentru muraturi", ambalat la saculeti de 1 kilogram, care continea daunatorul anti-aglomerant. Pe eticheta trebuie sa scrie doar "Sare gema cristalina", sau ceva asemanator.

Sa nu uit, bai sarate exista multe in tara noastra si nu sunt foarte scumpe, unele sunt inca gratis. Nu lasati sa treaca vara fara a le vizita periodic cu intreaga familie. Pe langa faptul ca ele sunt un mediu excelent pentru copiii Dvs. sa invete innotul caci practic ei plutesc, binele conferit de amestecul apa sarata-aer-soare, e greu de egalat. Folositi-le!

Oul de prepelita-alimentul complet

Deşi este mai mic, oul de prepeliţă poate să înlocuiască cu succes oul de găină din alimentaţia noastră şi, mai mult, să ne menţină sau să ne redea sănătatea. Iată numeroasele beneficii ale consumului lui.

Cercetătorii britanici au dat verdictul: consumul de ouă este benefic pentru sănătatea noastră, dar cel mai bun este oul de prepeliţă pentru că este un super aliment, capabil să ne ofere toţi nutrienţii importanţi de care organismul nostru are nevoie într-o zi.

Ce conţine oul de prepeliţă?

Ouăle de prepeliţă le-ar putea înlocui cu uşurinţă pe cele de găină pentru că ele conţin de opt ori mai mult fier, de cinci ori mai mult fosfor, de şase ori mai multă vitamina B1 şi de 15 ori mai multă vitamina B12. Mai mult decât atât, ouăle de prepeliţă conţin 13 % proteine de calitate superioară faţă de cele de găină, vitamina A, B, D, E, zinc, potasiu, sulf, calciu, glucide speciale şi au un total de 14 calorii! În plus, ele nu provoacă alergii, din contră, le vindecă! Şi lucrurile nu se opresc aici!

Beneficii ale consumului de ouă de prepeliţă

Ouăle de prepeliţă sunt excelente pentru revitalizarea organismului la orice vârstă, sunt bune pentru lăuze, pentru persoanele care tocmai au suferit operaţii sau care au făcut chimioterapie, pentru anemici, dureri de cap, oboseală etc. Ele sunt bune atât pentru cei care îşi doresc să îşi menţină sănătatea, dar şi pentru cei care îşi doresc să şi-o recupereze. Ovomucoidul, adică proteina din albuş, previne alergiile, vindecă rinita alergică şi sinuzitele. Ouăle de prepeliţă sunt recomandate celor care au probleme digestive pentru că reglează aciditatea gastrică. Aşadar, ele sunt benefice celor care suferă de ulcer, gastrită, dar şi care au pietre la bilă, la rinichi sau care au probleme cu ficatul. De asemenea, ele întăresc sistemul imunitar fiind bune pentru copii pentru că îi feresc de bolile infecţioase, vindecă anemiile, conjunctivitele şi urticariile. Ouăle de prepeliţă stimulează metabolismul, fiind de folos în curele de slăbire şi în prevenirea şi tratarea obezităţii. De asemenea, ouăle de prepeliţă scad colesterolul şi protejează inima şi întreg sistemul circulator.

În plus, ele sunt bune în tratarea astmului, diabetului şi tuberculozei

În cazul copiilor şi nu numai, ouăle de prepeliţă stimulează activitatea cerebrală, memoria şi sistemul nervos. Consumul de ouă de prepeliţă este bun şi în cazul viitoarelor mămici care vor să asigure o dezvoltare armonioasă a sistemului nervos şi cerebral al copilului. Studiile cercetătorilor britanici au ajuns la concluzia că acei copii care au consumat ouă de prepeliţă au înregistrat un coeficient de inteligență crescut. În cazul bărbaţilor, ouăle de prepeliţă sunt cunoscute pentru efectele sale benefice asupra fertilităţii, impotenței şi libidoului datorită conţinutului lor de proteine, vitamine şi fosfor. De asemenea, ouăle pe prepeliţă sunt foarte bune pentru sănătatea pielii şi a părului. Dacă vi se pare greu de crezut, atunci trebuie să ştiţi că multe măşti de înfrumuseţare se folosesc de acest aliment complet pentru rezultate excelente.

Cum se consumă ouăle de prepeliţă?

Oule de prepeliţă se consumă, în general, crude pentru a profita la maxim de calităţile lor. Ele se spală în apă fierbinte. Spre deosebire de ouăle obişnuite, nu există riscul infecţiei cu Salmonella pentru că ele sunt rezistente la infecţii datorită conţinutului de lizozimă, o substanţă care ucide bacteriile. Dacă nu vă place deloc gândul de ouă crude, atunci puteţi să folosiţi un mic artificiu pentru a face mai plăcută experienţă: le puteţi amesteca cu suc de roşii sau de portocale sau le puteţi combina în salată de legume, de fructe, cu brânză sau cu miere, dar tot în stare crudă.

Cura cu ouă de prepeliţă

Ouăle se beau dimineaţa, pe stomacul gol, cu aproximativ o oră înainte de micul dejun. Cura ține între 30 şi 60 de zile şi poate fi ţinută de oricine, inclusiv de copii. Pentru copii, cura cu ouă de prepeliţă se recomandă pentru a îmbunătăţi starea fizică şi mentală. Studii recente au arătat că aceasta cură are un impact benefic asupra IQ-ului şi a sistemului nervos, stimulează creşterea şi rata metabolismului. Copiii sub un an pot urma o astfel de cură, care durează numai 30 de zile, timp în care se va consuma un singur ou zilnic. Copiii cu vârsta între 1 an şi 7 ani pot urma o cură de 30 de zile în care, zilnic, se vor consuma câte 2 ouă de prepeliţă. Copiii între 8 şi 10 ani pot urma o cură de 30 de zile în care trebuie să consume câte trei ouă pe zi, adică un total de 90 de ouă. Copiii între 11 şi 15 ani pot urma o cură de 31 de zile în care pot consuma câte 3 ouă în primele 3 zile şi câte 4 ouă până la finalul curei. În total se vor consuma 120 de ouă. Pentru copiii care au între 16 şi 18 ani este recomandat să ţină o cură de 25 de zile în care să consume 3 ouă în primele două zile, patru în a treia zi şi apoi câte 5 până la finalul curei. În total se vor consuma 120 de ouă. Adulţii pot opta pentru două tipuri de cure: una cu 120 de ouă şi alta cu 240 de ouă. Prima va dura 25 de zile, iar a doua 49 de zile. Singura diferenţa dintre cele două cure este numărul de zile, dar administrarea este la fel: în primele două zile se consumă câte 3 ouă, în a treia zi se consumă 4 ouă şi apoi, zilnic, se consumă câte 5 ouă până la finalul curei.

Delfinii şi copiii cu autism

Terapia cu ajutorul delfinilor a fost cercetata si aplicata, de medicul David Nathnson. Acesta a demonstrat ca delfinii pot ajuta persoanele cu probleme majore - autismul, sindromul Down, probleme severe de auz sau afectiuni ale coloanei vertebrale.

Terapia cu delfini a castigat un interes in intreaga lumea deoarece are efecte analgezice, reducerea depresiei, imbunatatirea abilitatilor de invatare a copiilor care sufera de autism. Sunt confirmari ale schimbarilor produse la nivelul creierului in ceea ce priveste imbunatatirea sincronizarii undelor celor doua emisfere.

Mecanismele electromotoare ale sistemului nervos central au fost descoperite in 1895 de catre Richard Capon. Cu aceasta descoperire putem spune ca a inceput un nou capitol, sau chiar o noua era in medicina.

Rezultatele experientelor facute pe oameni au fost date prima data publicitatii in anul 1929 de catre Hans Berger, inventatorul electroencefalografiei (EEG). De atunci medicii, terapeutii, cercetatorii emit in continuu noi si incredibile teorii despre posibilitatile stimularii creierului uman.

In lucrarea sa, intitulata "Mesajul delfinilor", Patricia St. John povesteste cum a descoperit ca delfinii si copii autisti "comunica" intr-un mod aproape identic. Ea a incercat sa-i apropie si rezultatele au fost spectaculoase: autistii ieseau incet-incet din carapacea lor in mometul in care erau in apropierea mamiferelor. De atunci, sute de marturii ale unor persoane care au avut diverse afectiuni au confirmat aceste efecte benefice.

Cazul unui baietel de 8 ani care s-a vindecat la contactul cu delfinii, este revelator in acest sens. Nikki suferea de o leziune pe creier care il impiedica sa vorbeasca. La Miami, in Statele Unite ale Americii, intr-un centru terapeutic, copilul a inotat cu delfinii vindecatori, s-a amuzat cu ei si 3 saptamani mai tarziu reusea sa spuna cateva cuvinte, iar mai tarziu, s-a vindecat complet.

Elixirul Delph

Acest elixir a fost creat pornind de la energia delfinilor. Vibratia sa inalta are un efect armonizant si purificator. Mesajul delfinilor este cel al dragostei universale, al simplitatii, al jocului, al veseliei, al relationarii.

Efectele lui sunt extraordinare in cazul sarcinii si al tuturor proceselor legate de nastere. Unele moase povestesc ca, de cand il utilizeaza in sala de travaliu, nasterile decurg mai usor. Elixirul Delph ajuta la regasirea sentimentului de plenitudine, reechilibrand eventuala senzatie de lipsa resimtita la nastere, la separarea de corpul mamei. El ajuta, de asemenea, la constientizarea faptului ca toate se leaga intre ele, ca exista o interdependenta intre toate fiintele.

Aceasta intelegere ne determina sa fim mai respectuosi cu anturajul nostru si mai toleranti. Elixirul Delph procura, totodata, si o anumita doza de umor. Nu este nevoie sa fie inghitit, ci poate fi pus, sub forma catorva picaturi, in apa de baie sau pulverizat in mediul inconjurator.

Sonoforeza

Sonoforeza se refera la cresterea numarului de enzime si hormoni speciali, care penetreaza membrana celulara ca rezultat al producerii unei cavitati sub influenta ultrasunetelor. Sonoforeza determina schimbari pozitive in organism atat din punct de vedere chimic cat si din punct de vedere electric .

Ultrasunetele

Ultrasunetele au fost folosite in medicina si fizioterapie de mai mult de 40 de ani. Ultrasunetele fac un masaj la nivel celular, imbunatatind penetrabilitatea membranelor celulare si permitand ingredientilor activi sa patrunda in interiorul pielii mult mai usor .

Undele ultrasunetelor care apar ca rezultat al ecolocatiei delfinilor produc zone speciale la suprafata apei unde se formeaza microbule de apa de 100 microni in diametru. Aceste bule nu dureaza mai mult de o microsecunda incalzindu-se la 5.500 de grade Celsius datorita presiunii interne.

Observand comportamentul delfinilor in timpul contactelor terapeutice cu oamenii atunci cand pacientul pluteste pe spate, delfinul se situeaza langa el, orientandu-si undele de ecolocatie catre craniul acestuia. Dupa scurt timp, delfinul isi concentreaza ecolocatia catre spatele acestuia, la o distanta de mai putin de jumatate de metru delfinul foloseste, tot la 2,5 secunde, impulsuri cu o frecventa de 500 Hz. Ecolocatia delfinilor inainte de atingerea pielii pacientului, strapunge coloana de apa.

Efectul psihologic al contactului dintre oameni si delfini este caracterizat de schimbari mutuale in activitatea bioelectrica a cerebelului. Mecanismul acestei influente este studiat intens de specialisti din diferite tari.

Unii dintre ei vorbesc despre un mecanism hormonal al influentei, exista multe exemplificari si ilustratii ale endorfinelor bazate pe acest efect. Folosind Modelul sonoforetic, specialistii de la Institutul pentru Terapia asistata de Delfini analizeaza ecolocatia si folosesc puterea vindecatoare a ultrasunetelor emise de delfini in timpul sesiunilor terapeutice.

Delfinii antichitatii

Numele de "delfin" provine din cuvantul grecesc "delphis" care semnifica "spirit al marii". Fascinatia oamenilor fata de delfini exista inca din Antichitate, dupa cum o dovedesc numeroasele basoreliefuri cartagineze. Pe unele dintre acestea, expuse la Muzeul din Tunis, se poate vedea un preot care poarta pe umeri un copil si doi delfini care inoata in jurul unei flori a vietii. Aceste animale sacre jucau, fara indoiala, un rol important in ritualurile funerare.

In Creta preelenica, delfinii erau venerati precum zeii. Cretanii credeau ca mortii se retrag la capatul lumii, in insulele Fericirii, iar delfinii ii transporta pe spatele lor pana dincolo de mormant Cartaginezii aveau si ei un mare respect pentru delfini.

In "Templul Delfinilor" exista un simbol bizar care ii reprezenta pe cei 2 zei cartaginezi, Baal, Zeul Soarelui, si Thanit, Zeita Lunii. Baza acestui templu este acoperita complet cu un mozaic pe care sunt reprezentati delfini purtand in spate oameni.

Delfinii apar in diferite situri arheologice cartagineze, egiptene si greco-romane. Legendele mitologice povestesc ca Apollo, fiul lui Zeus si al lui Leto, s-a nascut in insula Delos. Leto, obligata sa nasca pe insula pentru ca a fost alungata de geloasa Hera, si-a pregatit nasterea timp de 9 zile si 9 nopti.

Artemis s-a nascut prima, curand dupa ea a venit pe lume si Apollo. Nasterea lor a avut loc in mijlocul lacului sacru din Delos, la poalele unui palmier. Dupa nasterea celor 2 gemeni, insula a capatat numele de "Delos cea stralucitoare", pentru ca asupra ei s-a abatut o ploaie de aur.

Apollo, zeu solar, este "initiatul" care emana lumina spiritului. El este primul zeu care i-a invatat pe oameni arta medicinii. Apollo din Delphi era venerat pentru puterea sa vindecatoare. Insemnele sale erau dafinul si delfinul. Artemis, sora lui Apollo, zeita lunara, era invocata pentru stapanirea instinctelor si a pasiunilor. Ea era "stapana animalelor salbatice" si avea drept simboluri chiparosul si caprioara.

Numele orasului Delphi nu provine de la cuvantul "delfin" cum s-ar putea crede, ci de la "uter". Cu toate acestea, un imn al lui Homer relateaza ca Apollo a intrat in acest oras sub forma unui delfin... Delfinul simbolizeaza si transformarea si conversia: aflandu-se la bordul unui vas ce se indrepta catre Naxos, Dionysos a descoperit ca marinarii vroiau sa schimbe directia spre Asia, pentru a-l vinde acolo ca sclav.

El a tintuit nava pe loc, determinandu-i pe marinari sa-si piarda capul si sa se arunce in mare unde s-au transformat in delfini. Legenda ar explica, astfel, tendinta delfinilor de a se apropia de oameni si de a-i salva.

www.netmedic.ro

Castanele şi ghinda

In nemarginita ei bunatate pentru toate fapturile vii, mama natura are grija si de bietele vietuitoare ale padurii, pe care iarna le ameninta cu foamete si inghet. Exact acum, cand oamenii strang ultima recolta din gradini si livezi, pregatindu-se sa o depoziteze in hambare, arborii din paduri isi scutura roadele singuri, spre bucuria salbaticiunilor. Alunele, ghinda, castanele, jirul, scorusele - toate se gasesc din abundenta in luna octombrie, prin lizierele si luminisurile atinse de aripa toamnei. Si, cum in marea farmacie a naturii darurile de hrana sunt si daruri de sanatate, fructele padurii reprezinta, si ele, leacuri adesea miraculoase, pe care toamna ni le aduce in dar.

Castanele Salbatice

Aparent, banalele castane, pe care le gasim la vremea aceasta prin mai toate parcurile oraselor, ascund sub coaja lor maronie substante vindecatoare foarte puternice. Ele reduc durerea si inflamatia, protejeaza vasele de sange, opresc hemoragiile, stimuleaza circulatia sanguina. Mai mult, in ultimii ani, ele au devenit o pretioasa materie prima pentru industria de cosmetice si unguente, deoarece, folosite extern, au efecte benefice asupra pielii si a circulatiei periferice.
Recoltarea se face foarte usor, prin simpla lor culegere de pe jos. Se usuca in strat gros (10-15 cm), in locuri caldute si bine aerisite, vreme de trei saptamani, dupa care pot fi puse la pastrare in saculeti de panza ori de hartie sau pot fi preparate imediat.

Faina de castane: castanele uscate se piseaza cu tot cu coaja in piua, pana se maruntesc suficient pentru a fi macinate in masina electrica de cafea, dupa care se cern cat mai fin. Praful alb-galbui care rezulta, adica faina de castane, va fi folosit apoi intern si extern pentru urmatoarele afectiuni:

Hemoroizi, hemoroizi sangeranzi - se iau zilnic, pe stomacul gol, 3-4 lingurite de faina de castane. Planta se tine sub limba vreme de 5-10 minute, dupa care se inghite cu apa. O cura dureaza 2-6 saptamani, in functie de gravitatea afectiunii, si are un efect extraodinar si asupra venelor, vindecand o serie intreaga de boli pentru care farmacia moderna inca nu a descoperit medicamente.

Varice, flebita, afectiuni ale venelor in general - se face tratamentul intern de la hemoroizi si, in plus, se aplica o cataplasma cu faina de castane preparata astfel: la patru linguri de faina de castane se adauga iaurt proaspat, amestecandu-se incontinuu, asa incat sa se formeze o pasta groasa. Aceasta pasta se aplica cu un tifon pe locul afectat, dupa care se acopera cu o folie de nylon si se leaga (dar fara a strange deloc). Se tine 1-2 ore. Tratamentul se repeta zilnic sau o data la doua zile, vreme de o luna.

Tromboflebita, tromboze - se pun intr-un borcan patruzeci de castane proaspat culese si bine zdrobite (cu tot cu coaja), peste care se adauga alcool alimentar de 80 de grade cat sa le acopere si sa ramana deasupra o pelicula de lichid de 2-3 degete. Se inchide borcanul si se lasa continutul sa se macereze vreme de 20 de zile, dupa care se filtreaza. Se administreaza o lingurita din aceasta tinctura de patru ori pe zi, vreme de o luna.

Prostatita, adenom de prostata - se administreaza tinctura obtinuta dupa metoda de mai sus, cate 4 lingurite pe zi, in cure de 2-3 luni. Coaja si miezul castanelor au principii active antiinflamatoare puternice, care actioneaza asupra prostatei.

Reumatism - se fac spalaturi cu zeama obtinuta dupa fierberea a 5 maini de castane in 5 litri de apa, pana lichidul scade la jumatate. Baile vor fi cat mai fierbinti posibil. Procedura se repeta o data la doua zile.
O credinta populara spune ca cei care poarta in buzunare castane sunt feriti de dureri reumatice, de dureri de sale (lombosciatica) si de intepeneli (nevralgii, intinderi de muschi). Multi oameni care au incercat acest procedeu, mai degraba magic decat medical, au declarat ca au obtinut rezultate excelente.

Castanele Comestibile

Au fost aduse pe teritoriul tarii noastre odata cu primele legiuni romane care au ocupat Dacia, iar de atunci, castanul comestibil a fost aclimatizat si cultivat mai ales in zona de vest a tarii. Mai tarziu, prin secolul al Xiv-lea, castanii comestibili au fost intens plantati in jurul manastirilor din Oltenia si Moldova, iar cu ocazia aceasta, fructele lor au intrat in retetele vestitelor leacurile monahale, ocupand printre acestea un loc de cinste. Cu ele se tratau reumatismul si degeraturile, problemele digestive si intestinale, diferitele boli ale batranetii. Nu in ultimul rand, castanele au fost folosite ca hrana usoara si extrem de hranitoare pentru convalescenti, bogatia lor de minerale si de vitamine (greu degradabile in procesul prepararii) fiind un excelent sprijin pentru o vindecare rapida.
Culegerea castanelor comestibile se face de la sfarsitul lui septembrie si pana la inceputul lui noiembrie. Pentru uz intern, se folosesc fructele proaspete. Pentru utilizari externe, sunt foarte eficiente si castanele uscate (uscarea se face la fel ca la castanele salbatice).
Pireul de castane: este unul dintre putinele produse prelucrate termic care pastreaza, in mare parte, vitaminele fructului proaspat. Reteta: se spala bine castanele cu tot cu coaja, dupa care se pun in apa clocotita, unde se lasa sa fiarba la foc mediu, vreme de 45 de minute (nu mai mult, pentru a nu iesi taninurile din coaja, care dau un gust neplacut). Se scot castanele din apa clocotita si se cojesc cat sunt calde, dupa care se piseaza cu o furculita sau se zdrobesc cu un batator din lemn. Iata in continuare cateva indicatii terapeutice pentru acest remediu:

Hemoroizi, varice, tromboflebita - se consuma cate o farfurie de piure de castane, indulcit cu miere si aromatizat cu coaja de lamaie rasa, inainte de micul dejun si de cina. Se face o cura de cateva saptamani. Acest preparat stimuleaza tranzitul intestinal, are efecte antiinflamatoare si tonice vasculare.

Boli cronice de rinichi - vitaminele din miezul castanelor, precum si anumite principii din coaja au efecte stimulente asupra activitatii renale si impiedica formarea calculilor. Se consuma cate o farfurie de pireu de castane inainte de fiecare masa, in cure de minimum doua sapta-mani.

Indigestie, diaree - trezeci de castane comestibile (proaspete sau uscate) se piseaza si se pun sa fiarba la foc mic in trei cani de apa, pana cand scad la o treime. Zeama foarte concentrata rezultata se bea intr-o doza unica.

Convalescenta, perioada de crestere la copii - se consuma o combinatie de pireu de castane si branza de vaci (in proportii egale), indulcite cu miere. Este o hrana usor digerabila si foarte energizanta.

Degeraturi, dureri reumatice care se agraveaza la frig - cinci mani de castane se fierb cu trei litri de apa pana cand scad la jumatate. Se filtreaza decoctul rezultat, cu care se fac spalaturi cat mai calde posibil pe locurile afectate. Aplicatia dureaza 10-15 minute si se repeta zilnic, pana la completa vindecare.

Ghinda

Acum, in octombrie, frumoasele fructe ale stejarilor, cu palariutele lor asezate pe crestet, formeaza un adevarat covor in padurile de deal si de campie sau in preajma arborilor solitari. In urma cu un secol, ghindele erau considerate o adevarata bogatie, culeasa cu grija, pentru a fi folosita ca medicament pentru oameni si ca aliment pentru animale, pe perioada iernii. Ele erau, totodata, si obiecte de veneratie magica. Astfel, se credea ca ghindele contin in ele o tainica esenta a vigorii stejarului, capabila sa redea puterile celor bolnavi sau obositi, sa prelungeasca tineretea si sa aduca noroc si prosperitate. Ghinda se administra uscata si pisata, sub forma de decoct, plamadita in vin sau sub forma unei "cafele" .

Preparate din ghinda

Pulberea de ghinda - se culeg ghindele si se lasa sa se usuce intr-un loc calduros si bine ventilat, in strat de 2-3 degete grosime, timp de 3-4 saptamani. Dupa ce s-au uscat, se macina cu rasnita electrica de cafea sau se piseaza in piua, iar din pulberea obtinuta se administreaza cate 3-4 lingurite pe zi.

Cafeaua de ghinda - pe o tava incinsa se prajesc, vreme de un sfert de ora, ghinde si seminte de naut (in proportia 2:1), amestecandu-le mereu, asa incat sa nu se rumeneasca prea tare. Se macina si se obtine o pulbere maronie - cafeaua de ghinda. Se pun la o jumatate de cana de apa (150 ml) 1-3 lingurite din aceasta pulbere, dupa care se mai lasa se fiarba 2-3 minute. Se consuma calda. Iata in continuare cateva indicatii terapeutice:

Diaree, dizenterie - se iau 3-4 lingurite de pulbere de ghinda pe zi, pe stomacul gol. Planta se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa. In cazurile grave, doza se poate mari pana la 10 lingurite pe zi, acest leac vegetal avand o toxicitate foarte scazuta.

Adjuvant in hemoragii interne - se administreaza pe stomacul gol 2-3 lingurite de pulbere de ghinda, foarte fin macinata. Daca hemoragia este puternica, se fierb 6 lingurite de pulbere de ghinda intr-o cana de apa, vreme de doua minute, dupa care se filtreaza si se consuma pe stomacul gol, in doza unica.

Colita de fermentatie, enterita - se beau 2-3 cani de cafea de ghinda pe zi. Acest preparat nu se va indulci si va fi baut intotdeauna pe stomacul gol, inainte de masa.

Ulcer, gastrita - se administreaza cate 1 lingurita de pulbere de ghinda de 2-3 ori pe zi, intre mese sau atunci cand apar dureri (dar intotdeauna pe stomacul gol). Acest remediu are efecte antiacide, calmante gastrice si cicatrizante.

Debilitate, anemie - se face o cura de o luna, timp in care se administreaza in fiecare zi cate 3 lingurite rase de pulbere de ghinda. Pentru a nu aparea constipatia, se administreaza concomitent si tarate de grau, miere, fructe proaspete.
Surmenaj, dureri de cap pe fond de oboseala - se bea o cafea de ghinda (obtinuta din 2-4 lingurite la o cana de apa) indulcita cu miere. Are un efect energizant oarecum asemanator cu cel al cafelei clasice, dar fara sa mai apara acea accentuare a oboselii, resimtita dupa trecerea efectului cofeinei.

www.formula-as.ro

Ikebana

Placebo medicamentul viitorului

Vindecare prin puterea minţii.
Potrivit Asociaţiei Medicale Germane (BAK), peste jumătate dintre medicii din Germania prescriu medicamente placebo. În Bavaria, de exemplu, procentul medicilor care prescriu acest gen de medicamente se ridică la 88 %. Directorul BAK a declarat că medicaţiile placebo au un impact puternic şi complex, constituind o componentă importantă a medicinii actuale. Comparativ cu medicamentele de sinteză, produsele medicale placebo au mai puţine efecte secundare şi nu costă mult.
Efectele secundare ale medicamentelor placebo.
În privinţa efectelor secundare ale medicamentelor placebo, s-a descoperit o “anomalie” curioasă. Deşi nu conţin nicio subtanţă activă, în unele cazuri produc efecte secundare proprii medicamentelor în locul cărora au fost administrate. Dificultatea pentru terapeuţi constă în blocarea, prin psihoterapie, a canalelor nervoase responsabile cu inducerea efectelor secundare în timpul tratamentelor cu medicamente placebo. Cercetătorii germani nu precizează dacă este vorba de medicamente cărora pacienţii le cunosc efectele secundare. Pentru că, dacă este vorba de medicamente necunoscute pacienţilor sub raportul efectelor secundare şi totuşi acestea apar, intrăm pe târâmul „paranormalităţii”.
Efectele benefice ale terapiei placebo cresc în fiecare an. În terapia placebo s-a mai observat un fenomen neobişnuit, ce deocamdată nu poate fi explicat. Efectele benefice obţinute în ultimii ani prin placeboterapie sunt mai eficiente cu 50%, în comparaţie cu anii ’80. Specialiştii antrenaţi în cercetarea efectului placebo sunt de părere că prin puterea minţii, procesul de vindecare organică se poate optimiza în beneficiul pacientului.
Medicamente placebo mai scumpe?
Cercetătorii germani au mai făcut o descoperire: cu cât este mai scump medicamentul placebo, cu atât efectul terapeutic este mai puternic. În privinţa “medicamentului placebo mai scump” cred că doctorii germani se înşeală, ca să folosesc un eufemism delicat. Pe parcusul anilor în care am experimentat placeboterapia, nu am întâlnit nici un caz de vindecare care să fi fost condiţionat de preţul medicamentului placebo folosit. Omul suferind nu se vindecă datorită preţului piperat al medicamentelor, ci prin eficienţa acestora. Dimpotrivă, preţul ridicat al medicamentelor induce un stres suplimentar organismului său, ce încetineşte procesul vindecării. Nu ar fi exlus ca unul dintre cercetătorii germani să fi introdus menţiunea respectivă, fiind în solda unei companii ce intenţionează să fabrice medicamente placebo şi să pregătească astfel terenul pentru un preţ mai mare al medicamentelor din această gamă. S-au înregistrat destule cazuri în care oameni de ştiinţă renumiţi s-au lăsat tentaţi de bani, în detrimentul sănătăţii omului. Cel mai grăitor exemplu este britanicul Sir Richard Doll, renumit cercetător în domeniul cancerului, ce a fost plătit cu 1500 dolari pe zi de compania chimică Monsato şi cu 15.000 lire de Asociaţia Producătorilor de Chimicale, precum şi de alte două companii, Dow Chemicals şi ICI, pentru a furniza rapoarte false asupra nontoxicităţii unor substanţe cancerigene, pe care le comercilizau companiile menţionate. (Detalii despre această afacere frauduloasă în The Guardian, Marea Britanie / www.guardian.co.uk / şi în NEXUS new times magazine nr. 11, ediţia în limba română.) Conform unui studiu realizat şi în SUA, aproximativ 50% dintre medicii americani prescriu deja tratamente placebo.
Rolul gândului în sănătate.
Semnalam în articolele mele pe tema triumfului minţii asupra materiei, despre rolul gândului asupra stării de sănătate. Şi despre efectul destructurant la nivel organic indus de obiceiul copiilor şi adulţilor supraponderali, de a se gândi seara, înainte de culcare, la mâncarea pe care o vor consuma a două zi la micul dejun. Gândul la mâncare, mai ales seara înainte de culcare, duce la sporirea ţesutului adipos excedentar. Gândind la mâncare, creierul uman prelucrează substanţele pe care trebuie să le proceseze în timp ce omul mânăncă. Cu alte cuvinte, gândindu-ne la mâncare, ne îngrăşăm fără să ne dăm seama. Soluţia reducerii supraponderabilităţii constă în psihoterapie şi factori naturali din mediul înconjurător. Copiii şi adulţii care au tendinţa de a deveni obezi, trebuie să aibă preocupări diurne care să le capteze interesul, astfel încât acestea să prevaleze în gândurile lor seara înainte de culcare. Acest lucru se iniţiază în tabere cu program special, individualizat. Am experimentat acest lucru cu copii în tabere organizate în câteva locuri din ţară şi am obţinut o rată de vindecare de 100%. Copiii supraponderali din taberele speciale au devenit între timp adulţi, cu greutatea corporală în limite normale.

www.rudan.ro

Aloe Vera

Aloe Vera este considerata de multa lume a fi un adevarat miracol, ce face sa dispara aproape orice boala, de la probleme de digestie si pana la cancer, de la rani, pana la constipatie.

Se spune ca pentru fiecare boala ce bantuie omenirea, Mama Natura a inventat o planta care sa o vindece. Leacurile naturiste pot face intr-adevar miracole uneori insa numai atunci cand vorbim despre afectiuni blande. Pentru ca cercetarile arata ca in cazul maladiilor grave, aceste potiuni ar putea inrautati starea de sanatate.

Cat de eficienta este Aloe Vera?

Ceea ce ne intereseaza la aceasta planta este sucul laptos ce se scurge din frunze atunci cand le rupem. Experienta unora dintre noi arata ca este eficient in tratarea constipatiei, iar in aplicatii locale poate constitui un bun tratament impotriva herpesului genital, psoriazisului si dermatitei seboreice.

Totusi, eficienta plantei in aceste cazuri nu a fost dovedita stiintific la scara larga, prin urmare nu se poate spune cu certitudine ca oricine o foloseste va fi vindecat.

Aloe Vera si diabetul

Unele cercetari sugereaza ca Aloe stimuleaza secretia de insulina in organism, astfel incat poate fi folosita ca tratament pentru diabetul de tip II. Totusi, exista opinii in lumea medicala conform carora administrarea produselor pe baza de Aloe Vera ar contribui la dezechilibrul electrolitic din sange, simptom ce apare frecvent la diabetici.

In plus, administrarea produselor Aloe pe cale orala poate scadea dramatic nivelul de zahar in sange. Prin urmare, persoanele diagnosticate cu diabet ar trebui sa fie prudente atunci cand opteaza pentru un tratament naturist.

Cand nu trebuie sa folosesti Aloe Vera?

Gelul plantei este adesea utilizat pentru tratarea ranilor si a arsurilor solare. Chiar daca unele studii arata ca Aloe Vera grabeste procesul de vindecare si regenerare a pielii, alte studii au demonstrat ca planta nu face decat sa impiedice, de fapt, vindecarea. Iar reprezentantii Societatii Americane pentru studiul Cancerului sunt de parere ca aplicatiile cu Aloe sunt eficiente doar pentru taieturi si arsuri.

Nu vindeca nici o forma de cancer

Unele persoane sunt convinse ca Aloe Vera vindeca sau previne cancerul prin intarirea sistemului imunitar, stimuland astfel organismul sa lupte impotriva inmultirii celulelor anormale. Aceeasi Societate Americana a Cancerului ne anunta insa ca nu exista nici o dovada clinica potrivit careia Aloe trateaza efectiv cancerul, mai mult decat atat, “utilizata ca tratament impotriva bolii maligne, planta ar putea fi periculoasa si chiar fatala”.

Cercetatorii nu neaga ca anumiti componenti ai latexului de Aloe ar putea fi eficienti in lupta cu cancerul sau SIDA, insa este nevoie de mai mult studiu - pe oameni, nu pe animale.

www.csid.ro

Uleiul de măsline presat la rece

Bogat in acizi grasi nesaturati, precum omega 3 si omega 6, uleiul de masline presat la rece impiedica depunerile de grasime pe peretii vaselor de sange si reduce nivelul de "colesterol rau", facand totodata sa creasca nivelul de "colesterol bun". Virtutile terapeutice ale uleiului de masline presat la rece sunt nenumarate. Acest aliment-medicament, cu adevarat ecologic, bogat in antioxidanti si vitamine cu efect de prevenire a imbatranirii celulelor, curata sistemul vascular de efectele nocive ale sedentarismului si previne imbatranirea precoce, bolile cardiovasculare si chiar boala secolului - cancerul.

Istoric si extractie

Uleiul de masline este extras din varietatea Olea europea, maslinul european, originar din zona bazinului mediteraneean. Fructele sint foarte hranitoare, iar folosirea lor impreuna cu frunzele in medicina dateaza din vremurile cele mai indepartate, virtutile lor terapeutice fiind pe masura celor alimentare.

De mii de ani, uleiul de masline este extrem de apreciat, fiind folosit la prepararea hranei, la producerea de cosmetice si sapunuri, dar si drept combustibil pentru lampi, iar fructele maslinilor faceau parte din ofrandele zeilor.



Egiptenii il foloseau in ritualuri religioase si ca sursa de iluminat. Ei aveau chiar o sarbatoare denumita "Lychnokajia" (Luminarea lampilor), moment in care oamenii isi aprindeau in mod simbolic lampile. De altfel, in Egipt, uleiul de masline era considerat sacru.

In Grecia si Roma Antica, uleiul era folosit la iluminat, la pregatirea hranei si la vindecarea ranilor. Uleiului i se atribuiau virtuti magice si era considerat un simbol al puritatii si bunastarii. La greci, maslinul era considerat arbore al intelepciunii, iar romanii il venerau sub numele de "arbore al Minervei". In timpurile stravechi, uleiul de masline era obtinut prin strivirea manuala a fructelor, in bazine din piatra.

Astazi, procesul de extragere a uleiului din masline este mecanizat si se desfasoara in vase din otel inoxidabil, la o temperatura sub 30 de grade Celsius, iar separarea uleiului de pasta rezultata prin strivire se face prin centrifugare. Pentru a obtine un soi de ulei extravirgin, cu aciditate sub 1% sau chiar sub 0.3%, sint folosite procese de filtrare menite sa indeparteze reziduurile. Procesul de fabricare prin presare la rece a uleiului de masline nu necesita chimicale, fapt care ne indreptateste sa spunem ca este suta la suta ecologic.

Pentru obtinerea unui litru de ulei sint necesare in jur de cinci kilograme de masline, iar metoda de presare la rece permite mentinerea gustului, a culorii si valorilor nutritive, uleiul de masline fiind singurul ulei ce poate fi consumat imediat dupa extragerea din fruct. Evaluarea se face in functie de gust si de nivelul aciditatii inainte de imbuteliere.

Aroma, culoarea si valorile nutritive ale fiecarui tip de ulei sint influentate de calitatea solului pe care cresc arbustii, de climat, de soi si de varsta maslinilor, de gradul de maturare al fructelor, de modalitatea de recoltare a acestora si de metoda de extractie. Cele mai celebre tari in ceea ce priveste productia de masline sint Spania, Italia, Franta, Grecia, Tunisia, Turcia si Portugalia.

Calitati nutritive

Cele mai bune, din punct de vedere al continutului, sunt uleiurile presate la rece, care pastreaza nealterate calitatile terapeutice si nutritive ale maslinelor. Se recomanda ca acestea sa nu fie combinate cu alte grasimi si chiar sa fie consumate in locul acestora. In plus, uleiul de masline presat la rece poate diminua aciditatea mancarurilor si poate fi folosit chiar ca un condiment. Uleiul de masline contine numeroase saruri minerale: fosfor, sulf, potasiu (1 g%), magneziu, calciu, clor, fier, cupru, mangan, carotene, vitaminele A (80 mg%), B, C, E (8 mg%), F. In maslinele verzi, cantitatea de ulei este de 15%, iar in cele mature de 58%.

Valoarea calorica a maslinei este de 224 calorii la 100 g, iar aceea a uleiului de 900 de calorii. Maslinele conservate in saramura contin: apa 34%, proteine 4,0%, grasimi 52%, glucide 9,7%, calorii 540/100 g.

Doua lingurite de ulei de masline pe zi reduc riscul bolilor cardiace. Acesta ajuta la asimilarea vitaminelor A, D si K si contine acizi esentiali care nu pot fi produsi de organismul uman. De asemenea, incetineste procesul de imbatranire, sustine functionarea ficatului si a intestinelor.

Elixir de sanatate

Consumul moderat, dar sistematic de ulei de masline obtinut prin presare la rece este benefic pentru sanatate si pentru ca acesta previne cancerul de san prin inhibarea unor gene raspunzatoare de aparitia maladiei. De asemenea, scade riscul de aparitie al bolilor cardiovasculare, amelioreaza presiunea arteriala la bolnavii hipertensivi si disfunctiile generate de diabetul zaharat.

Uleiul de masline este indicat copiilor si persoanelor debilitate si cu sistem imunitar slabit si amelioreaza efectele depresiilor. Este un laxativ bland, util in stari de constipatie, care amelioreaza ulcerul gastric. Poate fi utilizat impotriva caderii parului si dreneaza ficatul si vezica biliara lenesa.

Acizii grasi mononesaturati continuti in uleiul de masline intaresc imunitatea, dar si rezistenta vaselor sanguine si a peretilor arteriali.

Acest ulei este deosebit de nutritiv, fiind un foarte bun adjuvant in tratarea afectiunilor hepatice, mai ales in dischinezii biliare, avind efect colagog. Este deosebit de util in insuficienta hepatica si in eliminarea calculilor biliari. Este decongestionant hepatic, antiinfectios, cicatrizant, antianemic, antirahitic, scade colesterolul din singe si previne bolile de inima.

In afectiuni hepatice si dischinezii biliare, se recomanda ca dimineata, pe stomacul gol, sa se ia o lingura de ulei de masline, dupa care se ia o lingura de zeama de lamiie, apoi ne intindem pe partea dreapta 10-15 minute. Acest tratament se face zilnic, timp de 3 saptamini.

Pentru litiaza biliara si hepatica, timp de 4 zile se maninca numai mere, 2-3 kg/zi, iar in a patra zi, seara, se inghit 250 ml ulei de masline si 250 ml zeama de lamiie, alternativ, o lingura de ulei, o lingura de lamiie, pina se termina cantitatile. Dimineata, la primul scaun, pietrele se elimina. Revenirea la masa normala se face astfel: dimineata - suc de morcov, telina si sfecla; la prinz - o supa crema de legume; seara - o cana de lapte natural, prins.

Uleiul de masine este laxativ, fara a produce colici, avind efect helminitic (omoara viermii intestinali).

Uleiul de masline este cunoscut si pentru calitatile sale afrodisiace. "Mananca ulei de masline si vino la noapte la mine", spune o semnificativa zicala greceasca.

Statistici

In tara noastra se consuma, in medie, aproximativ 11 litri de ulei pe cap de locuitor, spre deosebire de nemti si austrieci, care consuma anual sase litri de ulei. Ungurii si bulgarii consuma sapte litri pe cap de locuitor, iar italienii - 13 litri de ulei pe cap de locuitor, dar, avand in vedere ca acestia consuma ulei de masline, se schimba datele problemei.

In Romania, consumul anual de ulei de masline este de 0,2 litri pe cap de locuitor, in timp ce media europeana este de 0,3 litri pe an. In cel mai fericit caz, romanii cumpara ulei de masline cand sint promotii in supermarketuri, pentru a-l folosi la salate, nicidecum pentru gatitul curent. Lipsa de interes pentru acest aliment se poate explica prin faptul ca romanul este prea sarac si nu isi permite sa utilizeze frecvent ulei de masline. Obiceiurile culinare impamantenite sunt o alta explicatie pentru acest consum scazut.

Consumul de grasimi si uleiuri ar trebui sa constituie maximum 33% din necesarul zilnic de nutrienti - 95 de grame pentru barbati, adica sapte lingurite si 70 de grame pentru femei, adica cinci lingurite.

O problema importanta este incalzirea uleiului inainte de a fi consumat. Studiile efectuate pe animale au demonstrat efectul nociv al produsilor de degradare rezultati in urma incalzirii uleiului. Dezechilibrul enzimatic, marirea ficatului si a rinichilor, eventualele intarzieri in crestere, toate sint in ultima vreme puse in legatura cu gatitul cu ulei supraincalzit. Refolosit, acesta se absoarbe mult mai rapid in alimentele prajite, ceea ce duce la cresterea nivelului de produsi toxici in alimentele respective.

Informatii gastronomice
Alaturi de otet si de sarea gema neiodata, uleul de masline este ideal pentru conservare (carne, peste, legume, branza etc.).
Dulciurile pregatite cu ulei de masline sint mai gustoase.
Ueiul de masline are efecte miraculoase asupra gustului atunci cand este folosit alaturi de suc de lamaie, otet si oua in prepararea sosurilor pentru aperitive.
In comparatie cu alte tipuri de ulei, cel de masline cu adevarat extravirgin, extras direct prin presarea la rece a fructelor, este una dintre cele mai stabile grasimi la temperaturi inalte, avand punctul de ardere in intervalul 207-250 grade Celsius.
Uleiul de masline este cea mai usor digerabila grasime dintre cele comestibile.

Curiozitati
Uleiul de masline este unicul aliment fundamental ce provine dintr-un fruct, in timp ce toate celelalte uleiuri provin din seminte.
Exista mai multe tipuri de masline: unele sint folosite pentru producerea uleiului, altele pentru alimentatie.
Maslinele sint conservate prin fermentare sau pastrare in ulei, apa, saramura sau sare. Aceste metode le transforma culoarea initiala in negru, maro, rosu sau galben si le afecteaza si textura "pielii", facand-o sa devina fie foarte neteda, fie zbarcita.
Amareala maslinelor provine de la un glicozid concentrat in "pielea" lor. Pentru a o indeparta, dar si pentru a asigura pastrarea lor indelungata, li se aplica o fermentare in solutie de... soda caustica!

www.armonianaturii.ro

Oameni care nu se detoxifică de paraziţi

Stiai ca organismul tau este colonizat de o multime de paraziti care mananca zilnic din tine?
Vrei sa accepti sau nu, realiatea este ca toti avem in noi diferite specii de paraziti care ne consuma substantele nutritive si ne expun unor boli infioratoare.

Toti oamenii au?
Fara exceptie!
Iti aduc la cunostinta ca oamenii de pe planeta se impart in 2 categorii:
1. Oameni care se detoxifica(periodic) de paraziti.
2. Oameni care NU se detoxifica de paraziti

Asadar nici NU se pune problema organismului neinfestat.
Suntem cu totii mult prea expusi, cu atat mai mult in aceste vremuri cu aer poluat, apa murdara si mancare infestata.
Partea buna este ca daca ai un stil de viata sanataos si echilibrat, care-ti asigura un sistem imunitar puternic, corpul tau este capabil sa tina cat de cat sub control majoritatea parazitilor cu care te infestezi, INSA daca nu ai grija de sanatate, ai toate sansele ca mai devreme sau mai tarziu parazitii sa-ti produca o gramada de boli.

Legatura dintre Paraziti si BOLI

Dupa mai multe experiemente, cercetatoarea Hulda Clark a ajuns la concluzia ca multe din bolile cu care se confrunta omenirea in zilele noastre sunt produse de un anume parazit. Ea a scris si despre aceste descoperiri revolutionare in cartea “Vindecarea tuturor formelor de cancer” – pe care v-o recomand chiar daca nu aveti cancer.
Cercetatoarea a descoperit in experimente ca:
+ organismele TUTUROR pacinetilor bolnavi de cancer erau supraincarcate cu parazitul Fasciolopsis buskii (un vierme plat).
+ TOTI pacientii cu boli de piele erau supra-infestati cu viermi cilindrici(oxiuri,limbrici etc).
+ TOTI pacientii cu acnee rosacee erau puternic infestati cu parazitul Leishmania.
+ TOTI diabeticii aveau trematodul pancreatic al bovinelor – Eurytrema.
+ TOTI cei care sufera de migrene au nematodul Strongyloides.
+ personele cu ASTM au ascarizii in plamani.
+ Multe persoane care fac infarct au viermi in inima(foto 2).
+ Parazitii care ajung la creier produc BOLI PSIHICE, in special schizofrenia
+ Persoanele care transpira excesiv noaptea sunt supra-infestate cu ascarazi.
Si lista poate continua.
Asadar Hulda Clark tras concluzia ca parazitii reprezinta o componenta esentiala in producerea a 90% din bolile cu care oamenii se confrunta in ziua de astazi.
De ce sunt parazitii periculosi?

Parazitii colonizeaza de obicei colonul si intestinul subtire al oamenilor, unde pot produce boala chron sau polipi, insa pot ramane si inofensivi daca gazda are un sistem imunitar puternic si o flora intestina echilibrata.
Partea proasta incepe atunci cand parazitii reusesc sa treaca din intestine in restul organismului si se instaleaza in alte organe, incep sa apara bolile. Trecerea din intestine in alte organe se poate realiza pe fondul unei flore intestinale dezechilibrate, si DOAR in conditiile in care organismul este infestat cu alcool izopropilic.
Insa Atentie! Parazitii nu pot supravietui in alte organe in afara de intestin, decat in prezenta ALCOOLULUI IZOPROPILIC (un produs secundar al industriei petrolului, folosit ca solvent).

CUM ajunge alcoolul izopropilic in corpul tau?

Foarte simplu, deoarece e o substanta la care suntem cu totii expusi in aceste vremuri. El se gaseste in: majoritatea sampoanelor(si patrunde prin piele in corp), in sucurile din comert, in produsele cosmetice, in apa de gura, in fixativul pentru par, in toate produsele pentru barbierti, in cafeaua decofeinizata, in cerealelel prelucrate, in diferite medicamente.si lista continua.
Mai mult decat atat, specia comuna de bacterii clostridium produce alcool izopropilic in intestinul tau.
Ideea e ca suntem atat de expusi incat chiar NU avem cum sa ne ferim. Asta e realitatea, oricat de infiorator ar suna.
Insa vestea buna este ca Dumnezeu ne-a lasat in natura exact leacurile de care avem nevoie, pentru a ne curata periodic organismul de paraziti.

Programul 100% natural de eliminare a parazitilor

- Are la baza 3 PLANTE:

+ PELINUL (capsule sau ceai)

+ CUISOARELE(recomand cuisoare intregi, inlocul capsulelor)

+ Tinctura din COAJA NUC NEGRU

Aceste 3 ingrediente luat impreuna au potentialul sa omoare majoritatea speciilor de paraziti care-ti colonizeaza corpul.
Mai mult este 100% NATURAL , iar ingredientele le poti gasi la oricare magazin naturist ( mai putin tinctura de nuc negru, care se gaseste mai rar in magazine, insa se gaseste lejer pe internet).
Dureaza 3 saptamani !

Iata programul pe cele 3 saptamani:
* Dupa cum vezi tratamentul are 2 FAZE:
1. Faza de inceput (deparazitarea) - in care se face tratament intesiv pentru a elimina parazitii si ouale acumulate.
2. Faza de mentinere - in care se ia 1 data/saptamana tratamentul, pentru a preveni o noua supra-infestare – pe care ar fi bine s-o tineti regulat, toata viata.
Adica: 0data in fiecare saptamana vei lua 2 lingurite de tinctura de nuc negru, 7 capsule de pelin si 7 capsule de cuisoare(aprox 3 lingurite de cuisoare intregi).
Simplu, nu?
Respectand aceste principii vei ajuta ENORM corpul in lupta cu parazitii, la care suntem cu totii expusi in fiecare zi.
Alte remedii care ajuta in lupta cu parazitii:

1. Usturoiul

Desi este cunoscut pentru calitatile anti-parazitare, anti fungice, anti bacteriene si de antibiotic natural pe care le are, beneficiile usturoiului merg mult mai departe de atat.
Eu de exemplu in ultimii 2 ani n-am luat niciun medicament alopat, indiferent ca am avut ferba 39-40. De fiecare data cand racesc imi fac un suc de lameie si mananc cativa catei de USTUROI. In acesti 2 ani n-am fost racit niciodata mai mult de 3 zile, iar tratamentul nu a dat niciodata gres.

2. Argila

Un alt supliment MIRACULOS. Si nu exageraz deloc. E unul din cele mai bune remedii pentru paraziti, insa are multe alte benefiii.
Curata intreg oganismul de toxine si metale grele, purifica sangele, detoxifica ficatul, detoxifica intestinele, echilibreaza glandele endocrine, ajuta flora intestinala, are efect anti-depresiv si anti-stress, repara leziuniile din intreg tubul digestiv( de la gingivita, rosu in gat, gastrita, intestin iritabil.pana la hemoroizi), si foarte multe alte beneficii.
Administrare: Desi se gaseste si sub forma de capsule, eu recomand argila pulbere sau granule – care se lasa intr-o cana cu apa de seara pana dimineata. Dimineata se amesteca si se bea apa argiloasa tulbure.
Nu uita ca Dumnezeu ne-a facut din tarana.

3. Nuca de cocos

Este plin internetul de articole despre beneficiile antiparazitare, antibacteriene si in special antifungice ale uleiului de cocos. Se poate consuma ulei de cocos natural, insa eu recomand nuca de cocos intreaga pentru rezultate mai bune.
Tin minte ca am citit pe un forum despre unu baiat relativ sanataos, care a decis sa faca o cura de 2 saptamani cu ulei de cocos, deoarece auzise ca este sanatos. In timpul celor 2 saptamani i s-a intamplat de 2 ori sa defecheze un pumn de viermi. Groaznic asa-i? )
4. Seminte CRUDE de dovleac

Aproximativ 50 de seminte de dovleac dimineata pe stomacul gol, era cura importiva parazitilor recomandata de regretatul Valeriu Popa.
Acest remediu are capacitatea sa omoare cele mai comune specii de paraziti.

5. Fibrele vegetale

Este esential sa elimini regulat materiile fecale.
Constipatia(=neeliminarea fecalelor la mai mult de 48 de ore) duce inevitabil la dezvoltarea si inmultirea parazitilor, deoarece le oferi mediul perfect pentru devzoltare.
Mai multe despre fibre am scris in articolul despre Detoxifierea Colonului 100% Natural.

6. Probioticele si Prebioticele

Flora intestinala este bareiera dintre parazitii, bacteriile daunatoare si virusii din intestin si restul organismului. O flora intestinala echilibrata si sanatoasa va lasa doar nutrientii necessari sa treaca in organism , blocand orice altceva.
Pentru a mentine aceasta flora sanatoasa este esential sa consumam regulat probiotice si prebiotice.
* Probioticele sunt bacterii benefice precum cele din intestin, care se se gasesc in produsele fermentate, in special IAURTUL si KEFIRUL.
Atentie! Iaurtul facut de casa bate la orice ora d.p.d.v calitativ, orice iaurt din comert. Asadar mai bine cumpara lapte proaspat de la tarani si pune-l la prins, decat sa-ti dai banii pe cele din comert, facut exclusiv pentru a produce cat mai multi bani, si atat.
* Prebioticele sunt alimentele care hranesc bacteriile benefice din flora intestinala: cicoarea, napul, ceapa cruda, usturoiul crud, sparanghelul, taratele de grau, fasolea si mazarea, spanacul si legumele cu frunze verzi, banana, ovazul etc.
Dupa cum vezi prebioticele se gasesc intr-o gama larga de alimente, asa ca ai de unde alege.

7. Vitamina C

Vitamina C joaca un rol esential in functionarea optima a organismului, cu atat mai mult in eliminarea eficienta a parazitilor.
ATENTIE! Vitamina C de calitate NU se gaseste in capsule, ci in gradina!
Vitamina C e un micronutrient format din: Rutina, Bioflavonoide, Factorul K, Factorul J, Factorul P, Tyrosinasa, Ascorbinogen,Acid ascorbic.
Suplimentele din farmacii cu Vitamina C contin doar acid ascorbic, in timp ce in Vit. C din natura are TOATE componentele.
Stiai ca ardeiul verde contin cel putin triplu vitamina C fata de citrice?
Macesele 1500-2000 mg Vit. C /100g
Arderiul verde 1600-1800 mg Vit. C/100g
Catina 670 mg Vit. C /100g
Patrunjelul 150 mg Vit. C /100g
Kiwi 120-180 mg Vit. C /100g
Coacazele 55-215 mg Vit. C /100g
Portocala 53 mg Vit. C /100g
*Ideea e ca, exista destule surse de vitamina C in natura! Nu e nevoie sa optezi pentru capsule.
8. Altele:

Eu le-am prezentat mai sus pe cele mai comune si mai accesibile, insa asta nu inseama ca sunt sigurele.
Mai au proprietati antiparazitare:
* Argintul Coloidal
* Samburii de grephuit si de lamaie
* Aloe vera
* Propolisul
* Pau d’Arco
* MMS (Mineral Miracle Solution)
* Iodul (Sub forma de iodura de potasiu sau Solutie lugol)

Rotirea alimentelor

Ca orice organism viu, parazitii au capacitatea de a se adapta in timp si de a deveni imuni la alimentele sau plantele care ar fi trebuit sa-i omoare.
De aceea, nu vei avea rezultate consumand doar usturoi in fiecare zi sau doar se minte de dovlea in fiecare zi.
Cea mai inteleapta alegere este ROTIREA ALIMENTELOR.
Adica o saptamana consumi multa nuca de cocos, in urmatoarea semintele de dovleac, apoi treci la argila si asa mai departe.
Astfel nu numai ca parazitii nu pot dezvolta rezistenta, dar vei fi capapil sa omori o gama mult mai larga de specii, deoarece nu toate speciile mor de la acelasi aliment.
Oricum reginul HULDEI CLARK este punctul de plecare , deoarece cele 3 componente(nucul negru, pelinul si cuisioarele) sunt o combinatie care omoara majoritatea speciilor de paraziti in mai putin de 3 saptamani.

www.detoxifiere-deparazitare.ro