Why We Are Different?

Unii observatori, văzând consecinţele dezastruoase ale monedelor de astăzi, bazate
pe credite, pledează pentru o întoarcere la zilele bune în care moneda era susţinută de ceva
tangibil, cum este aurul. Ei motivează prin faptul că moneda susţinută de bunuri de larg
consum nu va produce inflaţie şi va elimina obligaţia de creştere nesfârşită. Cred că unii
dintre aceşti pledanţi pentru „moneda solidă“, sau „bani reali“, ating o dorinţă atavică de a
se întoarce în zilele mai simple, când lucrurile erau doar ceea ce sunt ele, de fapt.
Împărţind lumea în două categorii, reală (obiectivă) şi convenţională, ei cred că banii­
credit sunt o iluzie, o minciună, care trebuie să se prăbuşească în mod inevitabil la fiecare
ciclu de decădere. De fapt, această dihotomie este ea însăşi o iluzie, o construcţie care
reflectă mitologiile mai profunde – cum este doctrina obiectivităţii în fizică – care sunt
demolate, la rândul lor, în vremurile noastre.

Diferenţa dintre moneda susţinută şi cea nesusţinută nu este atât de mare cum am
crede. La prima vedere, ele par foarte diferite: o monedă susţinută îşi derivă valoarea din
ceva real, în timp ce o monedă nesusţinută are valoare doar pentru că oamenii sunt de
acord cu acest lucru. Aceasta este o falsă distincţie: în oricare dintre cazuri, ceea ce conferă
în final valoare banilor este povestea care îi înconjoară, un set de convenţii sociale,
culturale şi legale.În acest punct, cei care pledează pentru „banii reali“, sau pentru moneda susţinută,
pot obiecta „Nu, exact aceasta este ideea: o monedă susţinută primeşte valoarea de la
bunul de larg consum aferent, nu din acorduri“.

Greşit!

Mai întâi să ne gândim la exemplul standard pentru ceea ce pledanţii numesc „bani
reali“: monedele din aur şi argint. Acestea sunt valoroase, spun ei, deoarece materialul din
care sunt făcute este valoros. Aceasta este sursa valorii lor, iar însemnele de pe ele sunt
acolo ca o garanţie, pentru a acorda încredere în greutatea şi puritatea lor. Dar, în ciuda
nostalgiei pentru banii reali de altădată, multe sisteme monetare din aur şi argint, din
istorie, nu s­au potrivit cu această descriere, ci au avut o valoare care a depăşit­o pe cea a
bunului aferent. Ele diferă de banii de hârtie în rang, nu în esenţă. Banii
de hârtie şi cei electronici nu sunt o îndepărtare de moneda metalică, ci o extensie a acestora.

Pentru a complica şi mai mult lucrurile, ce este această „valoare a bunului“? La fel ca
banii, proprietatea este o construcţie socială. Ce înseamnă să ai ceva? Posesia fizică devine
deţinere doar dacă această posesie este legitimată social; dacă este legitimată, posesia
fizică nu este nici măcar necesară. Până la urmă, pe pieţele de bunuri de larg consum de
astăzi, cei mai mulţi investitori nici măcar nu ating bunurile pe care le cumpără.
Tranzacţiile lor sunt un set de ritualuri, manipulări simbolice învestite cu putere prin
intermediul unor credinţe comune. Natura fictivă a deţinerii nu este un fenomen recent.
Aurul nu are niciodată nevoie să iasă din ascunzătoare pentru a fi o susţinere pentru monedă.
De fapt, nici nu trebuie să plece din pământ. Chiar dacă am adopta un standard în aur,
cele mai multe tranzacţii vor folosi tot simboluri de hârtie sau digitale.
Doar povestea care conferă valoare acestor simboluri ar fi diferită.

Mai mult, valoarea bunurilor de larg consum depinde de acordurile sociale. Acest
lucru este în special valabil pentru aur care, spre deosebire de alte forme autentice de bani,
reprezentaţi de bunuri de larg consum – cum ar fi vitele sau cămilele, are o valoare
utilitară foarte mică. Puteţi face bijuterii drăguţe din el, dar are o utilitate industrială
foarte mică în comparaţie cu alte metale preţioase, cum ar fi argintul sau platina. Aceasta
înseamnă că valoarea aurului depinde de convenţie. Acest lucru îl face, într­adevăr, o
alegere ciudată pentru cei care vor bani ai căror valoare să fie independentă de convenţie,
bani care au valoare „reală“.
Ceea ce este adevărat în cazul aurului, este adevărat şi în cazul altor bunuri de larg
consum. Într­o societate cu un înalt grad de diviziune a muncii, cum este a noastră,
utilitatea celor mai multe bunuri de larg consum depinde, la fel ca în cazul banilor, de o
reţea de acorduri sociale. Cât de folositor este pentru Dvs. un lingou de fier? Un baril de
petrol,o tonă de hidroxid de sodiu industrial?
În grade diferite, ele sunt valoroase numai în contextul unui număr mare de oameni care să
îndeplinească rolurile specifice, inter­relaţionate, care pun aceste lucruri în uz. Cu alte
cuvinte, bunurile de larg consum, la fel ca banii, au de asemenea o valoare fiduciară pe
lângă cea intrinescă – într­adevăr, la o examinare atentă,
distincţia este demolată aproape în totalitate.

Să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă susţinerea banilor. În mod superficial
este simplu. Ca să luăm exemplul dolarului SUA de dinainte de 1972, acest lucru însemna:
„Puteţi duce un dolar la Rezerva Federală şi să îl răscumpăraţi pe a treizecea parte (sau cât
era) dintr­o uncie** de aur.“ Dar această imagine simplă este plină de complicaţii. Pentru
majoritatea utilizatorilor de dolari, chiar dacă ar fi fost permis, nu era în mod practic
fezabil să mergi la cel mai apropiat birou al Rezervei Federale. Din câte ştiu, aurul era
foarte rar transportat, nici măcar între bănci, pentru achitarea unor plăţi. Aurul băncilor
era ţinut în băncile Rezervei Federale; faptul că acestea îl deţineau era o chestiune de
înregistrare, nu de posesie fizică. Sistemul ar fi funcţionat chiar dacă aurul nu era prezent
în mod fizic. Nimeni, în afară de băncile străine, nu schimba, de fapt, dolari în aur. De ce
ar fi făcut­o cineva, de vreme ce dolarii – şi nu aurul – erau folosiţi ca bani? Dacă credem
că dolarii (în epoca standardului în aur) erau valoroşi deoarece puteau fi schimbaţi în aur,
nu este probabil şi reversul adevărat, că aurul era valoros pentru că putea fi transformat în dolari?

Avem tendinţa să credem că, într­un sistem monetar susţinut cu bani de hârtie sau
electronici, susţinerea constă în banii reali, iar hârtia este doar reprezentarea lor. Dar, de
fapt, hârtiile sunt banii reali. Asocierea lor cu aurul a fost doar o proiecţie de sens, aproape
o formulă magică, oferindu­ne permisiunea de a crede în povestea valorii. Această poveste
creează valoare. De fapt, nu a fost niciodată posibil ca cineva să răscumpere banii de hârtie
cu aur. Dacă ar fi încercat aceasta prea mulţi oameni, banca centrală ar fi putut (şi deseori
a făcut­o) simplu să declare că nu va mai răscumpăra.Presupusul fapt al
convertibilităţii banilor în cantitatea de aur X este o construcţie, o ficţiune convenabilă,
care depinde de o reţea de acorduri sociale şi percepţii comune.
În mod similar, înainte ca Statele Unite să anuleze acordul Bretton­Woods, la
începutul anilor 1970, valutele lumii erau fixate în funcţie de dolarul SUA, care era, în
schimb, stabilizat în aur. Dacă o ţară acumula rezerve de dolari SUA, putea să îi
răscumpere de la Rezerva Federală prin câteva tone de aur. Aceasta nu era chiar o mare
problemă imediat după cel de­al doilea război mondial, dar la sfârşitul anilor 1960,
aproape toată rezerva de aur a Statelor Unite fusese trimisă peste ocean, ameninţând­o cu
falimentul. Deci, Statele Unite au anunţat, simplu, că nu vor mai răscumpăra dolari în aur
în cadrul sistemului bancar internaţional, la fel cum încetaseră să o facă şi în cadrul
domestic, cu patru decenii mai devreme,
ceea ce denotă că standardul în aur era doar o ficţiune convenabilă.

Proclamaţia că banii sunt susţinuţi este puţin diferită de orice altă incantaţie
ritualică, pentru că îşi derivă puterea din credinţa umană colectivă. Oricât de adevărat ar fi
acest lucru în privinţa aurului, sunt şi mai adevăratele recentele şi sofisticatele propuneri
de susţinere a monedei, cum ar fi moneda terra a lui Bernard Lietaer şi propunerile
recente pentru Drepturile Speciale de Tragere revizuite ale FMI – care să fie susţinute de
către un coş de bunuri de larg consum, menit să reflecte activitatea economică generală.
Există un merit al acestei abordări – într­adevăr, este un pas în direcţia pe care o ilustrez
în această carte. Dar această susţinere este în mod clar o ficţiune: nimeni nu îşi va
schimba, vreodată, monedele terra pentru livrarea fizică – la uşă – a combinaţiei prescrise
de petrol, cereale, certificate de emisii de dioxid de carbon, şuncă de porc, lingouri de fier
şi orice altceva de pe listă. Nicio persoană nu are nevoie, vreodată, de aceste lucruri ca
posesie personală. Valoarea lor este colectivă, existând numai într­o vastă reţea de relaţii
economice. Dar acest lucru este OK! Răscumpărarea actuală, practică, nu este necesară
pentru a califica ceva drept monedă susţinută. Da, răscumpărarea este o ficţiune, o
poveste, dar poveştile au putere. Toţi banii sunt o poveste. Nu avem alternativă la crearea
banilor decât în cadrul unei matrici de poveşti. Nimic din ceea ce am scris nu a descalificat
sistemele monetare susţinute. Dar, dacă ar fi să alegem un sistem monetar susţinut, motivele
să fie clare. Nu este vorba de a face banii „reali“, într­un mod în care monedele nesusţinute
nu sunt. Este vorba de a conferi banilor povestea valorii pe care dorim să o creăm.
Povestea susţinerii poate fi folosită pentru a limita şi pentru a conduce crearea
banilor. Astăzi, acordăm acest drept doar băncilor şi îl îndreptăm către profitul mobil –
banii merg către cei care vor face mai mulţi bani. Din punct de vedere istoric, totuşi,
problema banilor este o funcţie specială, sacră, la care nu se poate renunţa uşor. Banii au
puterea magică a semnului şi înglobează acordul unei societăţi întregi. O parte din spiritul
societăţii trăieşte în cadrul lor, iar puterea de a­i crea trebuie să fie păzită la fel de bine
cum un şaman îşi păzeşte punga magică. Pe mâini greşite, puterea lor poate fi folosită
pentru a subjuga. Putem să negăm faptul că astăzi nu s­a întâmplat astfel? Putem să
negăm faptul că, oameni şi naţiuni întregi, au devenit sclavi ai celor care împrumută bani?
Nu numai că asociem, în mod natural, banii cu sacrul, ci şi oricare scop în care
folosim banii tinde să devină sacru: „unde­ţi este comoara, acolo­ţi va fi şi inima!“ (Matei
6:21). Astfel, oamenii au ajuns să venereze aurul. Bineînţeles, nu au declarat că îl
venerează, dar acţiunile vorbesc mai mult decât cuvintele. Aurul era ceea ce râvneau ei,
pentru aur se sacrificau, aurul era ceea ce ei respectau, aurul era ceea ce învesteau cu o
putere supranaturală şi cu un statut special, sfânt. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu vitele în
culturile care fac comerţ cu vite, şi cu grâul sau cu uleiul de măsline, în culturile unde
acestea sunt folosite ca bani. Au atins un statut sacru, despărţite de alte bunuri.
Ultima sută de ani a fost o epocă a monedei nesusţinute şi, de asemenea, o epocă în
care nimic nu este sacru. Aşa cum am afirmat în introducere, dacă un lucru este sacru în
zilele noastre, acela este reprezentat de bani. Pentru că banii sunt cei care au proprietăţile
pe care noi le asociem cu divinitatea dematerializată a dualismului: ubicuitate, abstracţie,
nonmaterialitate şi, totuşi, având capacitatea de a interveni în problemele materiale,
pentru a crea sau pentru a distruge. Pentru a îndepărta complet divinitatea din materialitate
înseamnă, din nou, a nu avea nimic sacru – nimic real, nimic tangibil. Totuşi, absenţa
sacrului este o iluzie: aşa cum mulţi au demonstrat, ştiinţa a devenit noua religie, completată
cu povestea sa cosmogonică, cu misterioasele sale explicaţii ale lucrărilor lumii, învăluite în
limbajul misterios, cu preoţii şi interpreţii săi, ierarhia sa, ritualurile sale de iniţiere (teza de
doctorat, de exemplu), sistemul său de valori şi multe altele. În mod similar, aparenta
absenţă a susţinerii este, de asemenea, o iluzie. Banii de tip credit sunt susţinuţi (printr­un
model de acord social diferit de sistemele monetare susţinute în mod explicit, dar un acord
până la urmă) de către o totalitate de bunuri şi servicii ale unei economii şi, la un nivel mai
adânc, de către creştere.Creaţi ca o datorie cu dobândă, valoarea lor susţinută depinde
de expansiunea nesfârşită a bunurilor şi serviciilor. Orice lucru care susţine banii devine
sacru: în mod corespunzător, creşterea a avut un statut sacru pentru multe secole. În multe
dintre aparenţele poveştii despre Ascensiunea­progres, expolatarea forţelor naturale,
cucerirea frontierelor finale, stăpânirea naturii – am purtat o cruciadă sfântă, pentru a fi
roditori şi pentru a ne multiplica. Dar, creşterea nu mai este sacră pentru noi.
Această carte va descrie o modlitate concretă de susţinere a banilor cu ajutorul
lucrurilor care devin sacre pentru noi astăzi. Şi care sunt acestea? Putem vedea care sunt
prin eforturile altruiste ale oamenilor de a le crea şi de a le păstra. Banii viitorului vor fi
susţinuţi de către lucrurile pe care vrem să le hrănim, să le creăm şi să le păstrăm:
terenurile neexploatate, apă curată şi aer curat, opere extraordinare de artă şi arhitectură,
biodiversitate şi bunuri genetice comune, drepturi de dezvoltare neutilizate, certificate
pentru emisii de dioxid de carbon nefolosite, drepturi de brevet necolectate, relaţii care nu
sunt transformate în servicii şi resurse naturale care nu sunt transformate în bunuri. Chiar
şi aurul care încă zace în pământ.
Asocierea cu banii (aşadar, cu „valoarea abstractă“) nu numai că ridică un lucru la un
statut sacru, ci ne şi obligă să îl creăm, mai mult şi mai mult. Asocierea dintre aur şi bani
încurajează efortul continuu (şi foarte distructiv pentru mediul înconjurător) de a extrage
mai mult aur. A săpa gropi în pământ şi a le umple la loc este simbolul muncii în van, deşi
aceasta este ceea ce face, în principal, extracţia de aur. Cu eforturi uriaşe, extragem aurul
din pământ, îl transportăm, îl prelucrăm şi, în cele din urmă, îl punem în alte găuri ale
pământului, numite depozite. Acest efort, precum şi epuizarea aurului, este o modalitate
(aleasă la întâmplare) pentru a reglementa furnizarea banilor, dar de ce să nu facem
această reglementare prin acorduri sociale şi politice intenţionate, sau printr­un proces
mai organic şi să renunţăm la săpatul gropilor?
Problema aurului, menţionată mai sus, se extinde şi la alte bunuri. În locurile unde
vitele servesc drept bani, ele capătă o valoare în afară de utilitatea laptelui şi a cărnii lor,
având ca rezultat faptul că oamenii păstrează cirezile mai mari decât ar fi nevoie. La fel ca
în cazul extragerii aurului, acest lucru risipeşte munca omului şi strică mediul
înconjurător. Mă tem că orice formă de bani, bazată pe bunuri de larg consum, va avea
acelaşi efect. Dacă este vorba de petrol, atunci se va crea un stimulent pentru extragerea de
petrol – cantitatea necesară pentru combustibil, plus o cantitate suplimentară pentru bani.
Generalizând, principiul este „Folosirea oricărui lucru ca acoperire pentru bani creşte cantitatea acelui lucru“.

Cum ar fi dacă banii ar fi „susţinuţi“ de către apa curată, aerul nepoluat, ecosistemele
sănătoase şi de către bunurile culturale comune? Există vreo modalitate de a încuraja crearea
de tot mai multe astfel de lucruri, în acelaşi mod în care acordul social cu privire la valoarea
aurului ne face să extragem din ce în ce mai mult aur? La fel cum monetizarea aurului ne face
să îl râvnim şi să căutăm să producem cât mai mult, precum şi să renunţăm la el doar pentru
a îndeplini o nevoie reală, urgentă, tot astfel folosirea acestor lucruri pentru bani ne poate face
să creăm tot mai multe, să creăm o planetă mult mai frumoasă şi să le sacrificăm doar pentru
un motiv bine întemeiat, numai ca răspuns la o nevoie reală, numai pentru a crea ceva la fel
de valoros ca ceea ce a fost distrus. Noi distrugem multe lucruri pentru bani, dar nu
distrugem, în mod voit, banii înşişi. Şi aşa ar trebui să fie, de fapt.
Întrebarea legată de susţinerea monedei ne duce către întrebări mai vaste şi mai importante:
Cine va ajunge să creeze bani şi prin ce proces?
Ce limite ar trebui să guverneze cantitatea creată?
Care sunt acordurile pe care banii le înglobează?
Mai general, care este povestea valorii pe care o atribuim banilor?

Încă din Grecia Antică, banii au conţinut întotdeauna un acord. De obicei, totuşi,
acordul a fost unul neintenţionat. Oamenii au crezut că aurul era valoros, rareori încetând
să creadă că această valoare era doar una convenţională. Mai târziu, sistemele monetare de
hârtie erau, în mod clar, convenţionale deşi, din câte ştiu, nimeni nu a proiectat emiterea
lor având în minte un anumit scop social, în afară de furnizarea unui mediu de schimb.
Niciodată nu s­a pus întrebarea „ce poveste a lumii creăm noi şi ce fel de bani va îngloba şi
va consolida acea poveste?“. Nimeni nu a decis crearea unui sistem de rezerve bancare
fracţionare, cu scopul conştient de propulsa expansiunea umanităţii. În zilele noastre,
pentru prima dată, avem oportunitatea de a infuza un grad de conştiinţă în alegerea
banilor noştri.

Este momentul să ne întrebăm pe noi înşine ce poveste colectivă dorim să
legiferăm pe acest pământ şi să alegem sistemul monetar în conformitate cu acea poveste.



charles eisenstein-economia sacra banii darul si societatea in epoca tranzitiei

Operaţia prin care au fost implantaţi electrozi în creierul unei persoane cu epilepsie a fost un succes

Premiera chirurgicală românească, operaţia prin care au fost implantaţi electrozi în creierul unei persoane cu epilepsie a fost un succes, a declarat joi, echipa de specialişti care a efectuat intervenţia la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

Implantul de electrozi este prima etapă din tratamentul chirugical al epilepsiei, tratament care poate duce la vindecarea afecţiunii. Acesta este necesar pentru că electrozii plasaţi în creier oferă date exacte despre localizarea focarului epileptic. Ulterior, se face o nouă intervenţie chirurgicală prin care se elimină zona de focar epileptic, pentru a videca boala.

Pacientul în vârstă de 37 de ani, care a suferit implantul de electrozi miercuri, nu a avut complicaţii postoperatorii şi se află în acest moment sub monitorizare.

“Crizele de epilepsie ale pacientului operat miercuri începeau cu halucinaţii vizuale, de aceea am pornit de la ipoteza că focarul epileptic afectează zona vizuală şi este nevoie de o delimitare foarte precisă în vederea rezecţiei, astfel încât, după operaţie să nu fie afectată vederea, a explicat medicul neurolog Ioana Mândruţă, care a făcut parte din echipa de medici care au realizat implantul. Potrivit specialistei, electrozii implantaţi vor fi extraşi peste două săptămâni, rolul acestora fiind acela de a ajuta la realizarea unei hărţi exacte a focarului epileptic al acestui pacient. Ulterior se va decide realizarea unei noi intervenţii chirurgicale, aceea de îndepărtare a focarului epileptic.
“În general, riscul major al procedurii este reprezentat de hemoragie fiindcă, în timpul implantării electrozilor chirurgul este ghidat de un program pe calculator, el nu vede nimic prin incizia făcută în craniu şi trece la distanţe milimetrice de vase de sânge din creier”, a spus medicul primar specialist în stereotaxie şi în chirugia mişcărilor involuntare, coordonatorul echipei multidisciplinare formată din chirurgi, neurologi şi biofizicieni, dr. Jean Ciurea de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

“Dacă focarul epileptic cuprinde zone vitale precum văzul, auzul sau zone motorii, medicul discută cu pacientul şi se găseşte o soluţie. Dacă rezectarea întregului focar epileptic ar afecta prea mult viaţa persoanei, atunci se poate recurge la o rezecţie parţială”, a explicat medicul neurolog Ioana Mândruţă. Persoanele supuse unei rezecţii parţiale a focarului epileptic nu se vindecă de epilepsie, dar au crize mai rare şi mai reduse în intensitate.

Costul acestei operaţii, realizată în premieră în România, a fost de 60.000 de euro, însă pacientul nu a plătit nimic, fondurile fiind obţinute printr-un proiect de cercetare. “În Occident această procedură terapeutică se face la un cost de aproximativ 100.000 euro”, a mai spus medicul primar neurolog Ioana Mândruţă.

Această variantă terapeutică de tratare a epilepsiei se adresează persoanelor cu epilepsie care nu răspund la tratament şi nu-şi pot controla crizele, inclusiv dacă este vorba despre copii. “Cam 30% din bolnavii de epilepsie din România sunt refractari la tratament şi acestor oameni li se adresează această metodă”, a spus medicul Ioana Mândruţă.

Procedura de implant de electrozi în creier şi, ulterior, cea de rezecţie a zonei cerebrale afectată, delimitată cu ajutorul acestor eletrozi, nu sunt tehnci invoatoare. Ele fac parte din ghidurile de practică medicală în tratarea chirurgicală a epilepsiei. “Nu este nimic experimental, am aplicat protocoale internaţionale, dar a fost o premieră pentru România”, a precizat medicul Jean Ciurea, care a coordonat echipa de specialişti. Medicii au precizat şi că rezecţia chirurgicală a zonei epileptice s-a mai făcut în România. “Am realizat rezecţia focarului epileptic la 25 de pacienţi, dar în cazul lor a fost suficientă delimitarea focarului cu ajutorul encefalogramei, însă acest lucru nu este posibil în cazul unor afectări profunde, intracerebrale, unde este necesară folosirea electrozilor implantaţi”, explică medicul primar neurolog Ioana Mândruţă.

Metoda implantării electrozilor se numeşte “stereoelectroencefalografie” şi a fost pusă la punct de o echipă de medici francezi condusă de Jean Talairach şi Jean Bancaud în Spitalul “Saint Anne” din Paris la mijlocul anilor ‘70. Timp de peste 30 ani, metoda a fost folosită în centrele moderne de chirurgie a epilepsiei din Franţa şi Italia cu rezultate spectaculoase, care au consacrat-o ca pe o procedură sigură şi cu mare randament în ce priveşte delimitarea focarului epileptic care apoi poate fi rezecat chirurgical fără afectarea zonelor funcţionale ale creierului.

România se află printre primele ţări care adoptă această metodă a cărei dificultate constă în a reuşi implantarea electrozilor fără a afecta vasele de sânge ale creierului şi a feri pacientul de complicaţii hemoragice.

www.money.ro

Banii viitorului nu vor fi de hârtie sau de plastic, ci electronici

Banii viitorului nu vor fi de hartie sau de plastic, ci electronici. Universitatea din Pittsburgh a descoperit o metoda simpla prin care sunt impiedicate furturile.

Este vorba despre "intrerupatorul" de card/portofel electronic. Practic este un comutator pornit/oprit.
Ideea este simpla si a fost deja probata: atunci cand cardul/portofelul electronic este tinut de o anumita parte, senzorul montat in interiorul sau porneste. Prin contactul cu pielea, circuitul este functional si astfel se pot realiza tranzactii cu acel instrument bancar, explica cercetatorii.
Atunci cand cardul este pus inapoi in portofel, sau in buzunar si se intrerupe contactul pielii cu senzorul integrat, cardul se inchide automat. Scanarea lui cu un dispozitiv folosit de hackeri devine astfel in zadar, hotii nu-i vor putea copia datele de securitate.

www.stirileprotv.ro

Phillip Blond despre neoliberalism(ro_sub)

We need a revolution

Romanele „Minunata lume nouă“ şi „Jocurile foamei“ au fost considerate lecturi periculoase

American Library Association a realizat un top al cărţilor controversate pe care cititorii din SUA le-au semnalat anul trecut. Numeroşi cetăţeni americani au depus plângeri la biblioteci publice şi la şcoli, solicitând ca anumite scrieri de literatură de ficţiune să fie scoase din circuitul educaţional.

Unul dintre volumele cu privire la care s-au plâns o mulţime de americani, este conform sursei citate, „Minunata lumea nouă“, cunoscutul roman pe care Aldous Huxley l-a publicat în anul 1932. Reclamanţii au invocate scenele explicite de sex, limbajul ofensator, cu puternice nuanţe rasiste şi „insensibilitatea” viziunii. La mijlocul clasamentului întocmit de American Library Association se află „Jocurile foamei“, roman de succes al autoarei Suzanne Collins. Reclamanţii au considerat că povestea închipuită de scriitoare are potenţial dăunător pentru că, deşi se adresează adolescenţilor, se axează pe tema violenţei şi tratează explicit tema sexualităţii.

Topul final realizat de instituţia menţionată, în funcţie de numărul plângerilor depuse în 2010 la biblioteci şi şcoli din SUA, este următorul:

1. „And Tango Makes Three“/ „Tangoul se dansează în trei“, de Peter Parnell and Justin Richardson. Motive invocate: homosexualitate, punct de vedere religios, incompatibilitate între viziune şi grupul de vârstă al cititorilor căruia i se adresează romanul, care spune povestea unui pui adoptat de doi pinguini imperiali, la o grădină zoologică.

2. „The Absolutely True Diary of a Part-Time Indian“/ „Jurnalul absolut adevărat al unui indian part-time“, de Sherman Alexie. Motive invocate: rasism, sexualitate explicită, violenţă, limbaj ofensator.

3. „Brave New World“/ „Minunata lume nouă“, de Aldous Huxley. Motive invocate: insensibilitate, limbaj ofensator, rasism şi scene explicite de sex.

4. „Crank“/„Crank“, de Ellen Hopkins. Motive invocate: tematica ce se axează pe lumea drogurilor, limbaj ofensator, sexualitate explicită.

5. „The Hunger Games“/ „Jocurile foamei“, de Suzanne Collins. Motive invocate: sexualitate explicită, viziune incompatibilă cu grupa de vârstă a publicului-ţintă (adolescenţii), violenţă.

6. „Lush“/ „De belea“, de Natasha Friend. Motive invocate: abordarea universului toxicomanilor, limbaj ofensator, scene explicit de sex.

7. „What My Mother Doesn’t Know“/ „Ce nu ştie mama“, de Sonya Sones. Motive invocate: atitudine sexistă, sexualitate explicită, incompatibilitate cu cititorii din principala grupă de vârstă pentru care a fost concepută cartea.

8. „Nickel and Dimed: On (Not) Getting By In America“/„Parale şi pileală. Despre (ne)reuşită în America“, de Barbara Ehrenreich. Motive invocate: viziune politizată, punct de vedere religios, limbaj ofensator, lipsă de coerenţă, abordarea incorentă a drogurilor.

9. „Revolutionary Voices: A Multicultural Queer Youth Anthology“/ „Voci Revoluţionare. O antologie multiculturală a scrierilor tinerilor homosexuali“, editată de Amy Sonnie. Motive invocate: homosexualitate, scene explicite de sex.

10. „Twilight“/ „Amurg“, de Stephenie Meyer. Motive invocate: punct de vedere religios, violenţă.

Secretele din spatele societăţilor secrete - Walter Veith

Mărturisirile lui Leo Zagami

Se presupune că William Walker Atkinson a fost mason și teosof

Pentru yoghinii care mai cred ca lupta impotriva sistemului si francmasoneriei iata doua exemple care spun cine a fost William Walker Atkinson ,o sursa de inspiratie pentru unii yoghini din tara noastra care ar trebui sa-i puna pe ganduri:

"The Yogi Publication Society, also known as the Yoga Publication Society, published books that were read in front of the Theosophical Society at the Krotona Lodge in Chicago, IL. The Theosophical Society promotes the unity of humanity and encourages the study of religion, philosophy and science so that we may better understand ourselves and our relationships within this multidimensional universe.

William Walker Atkinson
Memory Culture: The Science of Observing, Remembering and Recalling
Mind Power: The Secret of Mental Magic
Practical Mental Influence and Mental Fascination
Practical Mind Reading
Psychomancy and Crystal Gazing
Reincarnation and the law of Karma: A study of the old-new world-doctrine of rebirth and spiritual cause and effect"

(www.yogipublicationsociety.com)


"Supposedly W. W. Atkinson was a freemason and a member of the Theosophical Society and
Golden dawn; he wrote under several pen names: (Ramacharaka (13), Theron Q. Dumont (10),
Swami Panchadasi (5), Theodore Sheldon (1), The Three Initiate (1) The Kybalion and as Magus
Incognito (1) The Secret Doctrines from Rosicruacian), and with his own name undersigned 58 titles,
collecting in that way 105 works in a whole. In them he wrote about psychology-related topics such as
mind power, self-healing, mental fascination, and popular occultism. It is said that he is the author (or one of three - the two others were Paul Foster Case and Marie Corelli) of the well known Kybalion, a
study of the hermetic philosophy of Ancient Egypt and Greece.
He died November 22, 1932, in Los Angeles."(din cartea WILLIAM WALKER ATKINSON-"REINCARNATION AND THE LAW OF KARMA",capitolul: "About W.W.Atkinson")

Este cel putin ciudat sa spui ca lupti impotriva masoneriei practicand in acelasi timp tehnici spirituale de sorginte masonica.Este ca si cum ai pune un crestin practicant sa lupte impotriva diavolului utilizand metodele de lupta ale acestuia:baut,fumat,perversiuni sexuale.
Ciudat,ciudat tare...

Pendulul lui Foucault

La 5 noiembrie 1989,in Auditoriul Academiei de Muzica din New York,Umberto Eco ma invita,impreuna cu cel mai mare specialist mondial in istoria Kabbalei,Moshe Idel din Ierusalim,sa prezentam traducerea engleza a cartii sale Pendulul lui Foucault in fata publicului american.Invitatia nu era arbitrara:Umberto Eco stia ca ma ocupam de mult de istoria societatilor secrete(subiectul romanului sau)si scrisese pagini admirabile despre cartea mea Eros si magie in Renastere,publicata in traducere italiana de Editura Mondadori,in 1987.

Culianu[152].

Bill Gates-reducerea populației planetei cu 10-15% ,prin vaccinuri!

Vatra a fost infiltrată de SRI

"
R:-Următoarele trei sau patru menţiuni care se fac despre dumneavoastră vă pun în legătură cu Vatra Românească!
Ion Coja:- Am văzut, dar nu pricep de ce TedAnton nu se miră, spectaculos şi captivant, de faptul că fostul profesor devine lider al organizaţiei care îl va asasina pe fostul student! De ce nu merge cu ticăloşia până la capăt?!
R:— Aţi discutat cu Ted Anton despre Vatra Românească?
Ion Coja:— Cum era să n-o facem?! Pentru asta m-a şi căutat, dar exact ce i-am spus eu despre Vatră nu a publicat.
R:— A publicat părerile lui Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu…
Ion Coja:— Aşa! Vladimir!
R:— Ale lui Andrei Codrescu, Dan Petrescu, Norman Manea…
Ion Coja:— Vom face o anexă la acest dialog al nostru. Acolo vom publica nişte texte, legate de unele probleme ivite pe parcursul discuţiilor noastre. Vom publica bunăoară textul care a primit cele mai multe aplauze la Târgu Mureş, când s-a ţinut, în mai 1990, primul congres al Uniunii Vatra Românească. Şi să-l raportezi la ce zic despre Vatra Românească Tismănenii dumitale!
R:— Ai mei? … Uitaţi că dumneavoastră înşivă aţi recunoscut – mă rog, aşa susţine Ted Anton, că aţi recunoscut apartenenţa sau dependenţa de securitate a Vatrei Româneşti. Citez: „Când i-am expus lui Ion Coja afirmaţia lui Culianu că fusese ameninţat de Vatra Românească înainte de a fi ucis, fostul său profesor căzu pe gânduri: „Vatra a fost infiltrată de SRI, spuse” .

Ion Coja:— Măgarul şi ticălosul! Când mi-a „expus” afirmaţia lui Culianu n-am căzut deloc pe gânduri. Nu era o noutate! Aşa că am fost foarte prompt în a-i demonstra grecului că este vorba de „diversiune”, pusă la cale, foarte probabil, de cei care, ulterior, l-au asasinat pe Nené. Iar despre infiltrarea unor agenţi SRI în Vatră i-am spus măgarului că este un lucru absolut normal, pentru care nici să nu ne gândim să incriminăm pe cineva. Ar fi fost anormal dacă SRI n-ar fi încercat să ştie din surse proprii ce se întâmplă într-o organizaţie atât de numeroasă cum era pe atunci Vatra Românească!… De la aceste premise a plecat discuţia mea cu Virgil Măgureanu! L-am făcut atent, să cerceteze dacă oamenii lui infiltraţi în Vatră nu cumva nu-şi fac corect meseria, misiunea încredinţată!

R:— Care era această misiune?
Ion Coja:— Nu ştiam, dar, punând binele înainte, mi-am zis că rolul lor trebuia să fie pozitiv!

R:— Pozitiv în ce sens?

Ion Coja:— În sensul închegării unor structuri organizatorice trainice, fiabile, cum se zice acum! Funcţionale!
R:— Mergem mai departe?
Ion Coja:— Aţi terminat cu mine?
R:— Cred că da!… Ne întoarcem la…"

(fragment din cartea interviu Marele-manipulator-si-asasinarea-lui-culianu-ceausescu-iorga)

Eugenia

Varul lui Charles Darwin, Sir Francis Galton (1822–1911),“parintele“ EUGENIEI spunea despre aceasta ca: “este studiul factorilor sub control social, care îmbunătăţesc sau slăbesc calităţile rasiale ale viitoarelor generaţii fie că sunt fizice sau mentale.“
Multi considera ca initiatorii eugeniei au fost nazistii. Din nefericire, fals.

Sir Francis Galton a avut numerosi adepti: Aldous Leonard

Huxley, Charles Benedict Davenport, Clarence J Gamble, Émile

Zola, Ernst Rüdin, Garrett James Hardin, George Bernard Shaw,

Harry Hamilton Laughlin, Joseph Fletcher, Julian Huxley,

Madison Grant, General Frederick Henry Osborn, Margaret

Higgins Sanger, Ted Turner, Thomas Henry Huxley PC, Will Keith

Kellogg.

Si mari finantatori, intre care se detaseaza prin investiile uriase ce le-au facut, familiile Rockefeller si Harriman
„Experimentul social din China sub conducerea preşedintelui Mao este unul din cele mai importante şi de succes din istorie.„Scria David Rockefeller in New York Times la 10 august 1973.
Iar omul sau de incredere, Henry Kissinger, sublinia in 1974:
“Depopularea ar trebui să fie prioritatea principală a politicii externe faţă de ţările lumii a treia.”
Robert Thomas Malthus (1766–1834), este faimos deoarece a spus că un colaps al producţiei în masă a hranei ar fi de ajutor deoarece ar curăţa lumea de săraci … iar Charles Darwin, un admirator al Modelului Catastrofic Malthusian, a dezvoltat teoria evoluţiei, având ca idee primordială supravieţuirea celui mai adaptat. Cu ajutorul lui T.H. Huxley, cunoscut ca buldogul lui Darwin , teoriile lui Darwin au fost propulsate si acceptate la scară largă printre cercuri ştiinţifice cheie de pe tot cuprinsul Angliei şi apoi în lume. Vărul lui Darwin, Francis Galton, socotit ca fiind tatăl eugeniei, a văzut o oportunitate in a face omenirea să „progreseze” dezvoltand „Darwinismul Social„ prin luarea regnurile din Teoria Evoluţiei carora le-a aplicat principii sociale. Familiile Darwin, Galton, Huxley şi Wedgwood au fost aşa de obsedate cu noua lor teorie de schemă socială că şi-au făgăduit solemn: familiile lor nu se vor înmulţii decât între ele. Ei au prezis în mod fals că în decursul a doar câteva generaţii ei ar produce super-oameni. Apariţia pseudoştiinţei a fost doar codificarea practicii de încrucişare selectivă deja populară în interiorul ELITELOR. Experimentul celor 4 familii a fost un dezastru. Doar pe parcursul a două generaţii de procreare selectivă, aproape 90% dintre progeniturile lor ori au murit la naştere ori au fost handicapaţi în mod serios, din punct de vedere fizic sau mental . Biometria pare a fi o nouă ştiinţă, dar a fost de fapt dezvoltată de Galton în anii 1870 ca o modalitate de a urmări trăsăturile rasiale şi istoria genetică şi ca o modalitate de a decide cine are dreptul la procreere.

În 1904, Cold Spring a fost iniţiată în SUA cu finanţarea Carnegie, Rockefeller şi Harriman. În 1907 primele legi ale sterilizării au fost trecute în SUA. Cetăţenii cu uşoare diformităţi sau cu scoruri scăzute la testele lor din cardurile de raportare au fost arestaţi şi sterilizaţi cu forţa.

Unul dintre cei mai importanti eugenisti, Charles Benedict Davenport (1866–1944) a devenit director al Cold Spring Harbor Laboratory in 1910, cand a fondat si Eugenics Record Office. In 1911, acesta scrie cartea sa de referinta Heredity in Relation to Eugenics. Apoi in 1929, Race Crossing in Jamaica, in care arata degradarea la care ajung indivizii prin amestecarea raselor alba si neagra. Cu astfel de idei , a avut contacte cu institutii si publicatii din Germania nazista inainte si in timpul celui de al doilea razboi mondial. De notorietate este contributia sa la Festschrift, pentru Otto Reche, cel ce avea sa devina una dintre cele mai importante figuri ale teoriilor superioritatii sau inferioritatii raselor. (NOTA 6)

In 1904, The Cold Spring Harbor Laboratory este finantata de Carnegie Institution of Washington iar in 1921 este reorganizata ca Carnegie Institution Department of Genetics. Intre 1910–1940 gazduieste Eugenics Record Office a lui Charles B. Davenport si a asistentului sau Harry H. Laughlin.

Eugenics Record Office a fost finantata initial de Mary Harriman, vaduva lui E. H. Harriman iar apoi de Carnegie Institution. Institutul este raspunzator pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizari fortate .
În 1911, familia Rockefeller exportă eugenia în Germania prin rulări de bani către Institutul Kaiser Wilhelm care mai târziu va fi stâlp central al celui de-al treilea Reich.La Conferinţa Internaţională a eugeniei din 1912 din Londra, aceasta devine o nebunie internaţională şi câştigă statutul de superstar. Futurologul şi autorul SF de succes, H.G. Wells a studiat biologia îndrumat de eugenisti de top şi a răspândit noua credinţă la nivel planetar.

In 1916, iubita lui H.G. Wells, Margaret Sanger, a început promovarea eugeniei în SUA. În 1923, Sanger primeşte fonduri masive din partea familiei Rockefeller. Sanger a scris fratelui intru eugenie Clarence J. Gamble că liderii negrii ar trebui recrutaţi ca deschizători de drum în programele de sterilizare direcţionate împotriva comunităţilor de negrii.
În 1924, Hitler a scris “Mein Kampf” (sau “Lupta Mea“) şi a creditat eugenistii americani ca fiind sursa lui de inspiraţie. Hitler chiar a scris o scrisoare de fan eugenistului american şi conservator, Madison Grant, numind cartea lui bazată pe rasă, “Trecerea marii rase“, Biblia sa. Hitler şi-a dezvoltat planurile pentru exterminarea în masă a evreilor şi ceea ce el numea alte sub rase cât şi cele handicapate, de la Grant. Prin 1927, eugenia a atins apogeul. Aşa zisa ştiinţă a fost în mod agresiv implementată prin concursuri în şcoli si alte institutii. În acelaşi an în SUA mai mult de 25 de state au trecut legi “pro sterilizare” şi Curtea Supremă a votat pentru planuri de sterilizare brutală. Când Hitler vine la putere în 1933, unul dintre primele sale acte a fost să treacă legea eugeniei naţionale copiată după legi din SUA.La un moment dat, 27 DE STATE PUN LEGIILE DE STERILIZARE UMANĂ ÎN PRACTICĂ!

Filmul din 1934, „Tomorrow’s Children” (“Copiii de mâine“), a adus agenda eugeniei pe marile ecrane în SUA.
Prin 1936, Germania a devenit liderul mondial în eugenie prin luarea unor acţiuni efective de sterilizare şi eutanasiere sute de mii de victime. La sfârşitul războiului, aliaţii au protejat de persecutare chiar acei oameni de ştiinţă nazişti care au torturat mii de oameni până la moarte. Îngerul morţii, Josef Mengele şi şeful său Otmar Von Verschuer nu au fost persecutaţi iar von Verschuer chiar a continuat munca sa în Germania după război.Dupa razboi, aceeasi Marie dar cu alta palarie … Publicaţia trimestrială Eugenia a devenit Biologia Socială. Liga Controlului Naşterii Americane a devenit Paternitate Planificată. Noi termeni ca Transumanism, Controlul Populaţiei, Durabilitate, Conservare şi Ecologie au înlocuit Igiena Rasială şi Darwinismul Social. Mulţi eugenisti din perioada precedentă s-au angrenat în ceea ce ei numeau cripto-eugenie. Ducând în mod intenţionat credinţele lor eugenice în subteran, ei au devenit foarte respectaţi antropologi, biologi şi geneticieni în lumea de după război.

Aldous Huxley (fratele lui Julian Huxley), autorul cărţii “Măreaţa Lume Nouă“, a ţinut un discurs la Berkley în 1962 cu puţin timp înainte de moartea sa. El a admis ca foarte vânduta sa carte, “Măreaţa Lume Nouă“, scrisă în 1932, s-a bazat nu pe ficţiune ci pe ceea ce elita planifica să implementeze:

„Şi aici mi-ar place să compar pe scurt, parabola “Măreaţa Lume Nouă” cu o altă parabolă care a ieşit mai recent în cartea lui George Orwell “1984“. Înclin să cred că dictatura ştiinţifică a viitorului, şi cred că vor fi dictaturi ştiinţifice în multe părţi ale lumii, va fi probabil o bună afacere mai apropiată de tiparul “Măreaţa Lume Nouă” decât de şablonul “1984“. Va exista o afacere bună mai apropiată nu din cauza unei remuşcări umanitariste în dictatorii ştiinţifici ci pur şi simplu pentru că şablonul “Măreaţa Lume Nouă” este probabil, o bună afacere mult mai eficientă decât altele. Dar dacă poţi obţine consimţământul oamenilor la starea de fapt în care ei trăiesc, starea de sclavie, starea de a fi, ei bine, mi se pare mie că natura revoluţiei ultime cu care ne confruntăm acum este exact aceasta: că ne aflăm într-un proces al dezvoltării unei întregi serii de tehnologii care îi vor permite oligarhiei controlatoare, care mereu a existat şi probabil că va exista mereu, să facă oamenii chiar să-şi iubească sclavia. Oameni pot fi făcuţi să se bucure de o stare de fapt care, după orice standarde de decenţă, ei ar trebui să nu se bucure şi aceste metode, eu cred, sunt o reală rafinare ale altor metode mai vechi ale terorii deoarece ele combină metode ale terorii cu metode ale acceptării. Ei bine, apoi există alte metode variate la care cineva s-ar putea gândi, există de exemplu metoda farmaceutică, aceasta a fost una dintre chestiunile despre care am vorbit în “Măreaţa Lume Nouă” şi rezultatul ar fi acela că… vă puteţi imagina un dătător de euforie care ar face oamenii perfect fericiţi, chiar şi în cele mai abominabile circumstanţe. Adică, aceste lucruri chiar sunt posibile.„

Elita a lăsat un val uriaş de distrugere în spatele ei în timp ce plină de sânge rece, experimentează pe populaţia civilă ca şi cum am fi cobai.
Unul dintre studiile binecunoscute din eugenie, proiectul sifilis Tuskegee, a ucis sute de negrii şi cetateni trecuţi de 40 de ani până când oamenii din interior au expus-o în 1972.

In timpul Razboiului Rece, armata americana a facut teste biologice, chimice sau farmaceutice pe soldati.
Guvernul federal a susţinut experimente secrete radioactive pe mii de pacienţi care nu şi-au dat acordul în sute de spitale din SUA; au injectat bărbaţi, femei şi copii sănătoşi cu Uraniu şi Plutoniu cu nivele de dozaj aflate între non terapeutice spre mortale omorând mulţi dintre subiecţii testaţi.
Femeilor însărcinate ale militarilor li s-au dat vitamine din partea doctorilor bazelor militare care de fapt constau din Uraniu 239 şi Plutoniu 241 foarte radioactiv rezultând în avorturi violente şi la moartea mamelor.

Soldaţi, marinari şi puşcaşi marini au fost folosiţi ca porcuşori de Guineea în sutele de teste ale bombelor atomice şi cele cu hidrogen. Patrioţi americani au fost radiaţi, la fel ca animalele de laborator. Piloţii au fost forţaţi să zboare prin nori de radiaţie în formă de ciupercă, distrugători ai ADN-ului.
Din 1951 până în 1961, armata SUA a plătit Ministerului Sănătăţii din Israel 3 milioane de lire să facă teste radioactive pe copii evrei sefarzi care au imigrat în Israel. Şcolile publice guvernamentale ar fi spus copiilor că ei vor merge să li se facă o verificare medicală şi că o să fie scanaţi cu raze X.
Pentagonul deja iradiase mai mult de 4000 de copii instituţionalizaţi în SUA… mulţi dintre care au şi murit.

Mai mult de 110.000 de evrei cu piele închisă la culoare au primit doze de raze X de 35.000 ori mai mari decât maximul admis, la cap, în mod repetat. Mulţi dintre copii au murit în interval de câteva luni. Toţi şi-au pierdut părul. Câţiva dintre ei încă trăiesc şi astăzi şi suportă probleme de sănătate chinuitoare.
Testarea sub acoperire, a agenţilor chimici, biologici şi radiologici pe populaţia care nu suspectează nimic, continuă la scară globală astăzi.

Din 1940 până în 1979 majoritatea populaţiei britanice a fost pulverizată de avioane de mai mult de 2000 de ori cu chimicale mortale şi micro-organisme fără să li se spună niciodată nimic.
În 1965, Pentagonul a testat o armă biologică în metroul din New York şi au plasat personal la spitalele locale ca să monitorizeze efectele. Mai mult de un milion de oameni au fost expusi:A History Of US Secret Human Experimentation

Sterilizarea agresivă a bărbaţilor şi femeilor a continuat în multe state până la mijlocul anilor 1980.
SUA şi Anglia testează actualmente pesticide şi medicamente experimentale foarte toxice pe zeci de mii de copii aflaţi în grija statului, sănătoşi, din care mulţi au murit ca urmare a experimentelor.
Închisori de pe tot cuprinsul SUA au forţat deţinuţii să participe în experimente cenuşii care se întind de la studii de pesticide la a accepta tablete de dioxină cusute pe spatele lor.

Bertrand Russel spunea:

“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.”

H.G. Wells, Aldous Huxley, Bertrand Russel şi sute de alţii eugenisti se lăudau constant despre cum conducătorii se consideră o specie separată şi mai evoluată decât omul obişnuit. Eugenistii de top au fost suficient de tupeişti să admită că ţelul lor adevărat nu a fost să îmbunătăţească ereditatea oamenilor obişnuiţi ci să-i îndobitocească şi mai mult astfel încât să fie mai uşor controlabili.
Câştigător al premiului Nobel, Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta scria:
“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

De zeci de ani planificatorii sociali eugenisti spun că ar folosi medicamente care alterează mintea pentru a controla populaţia. Până în 2007, mai mult de 20% din populaţia SUA erau pe un fel de prescripţie de anti-depresive. Dar în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea statului un sector unde acesta are control absolut, cel puţin două treimi sunt forţaţi să ia un cocktail făcut din, în medie, 7 medicamente psiho-tropice. Uneori consecintele pot fi dramatice:Antidepresivele creaza monstrii: tinerii occidentali care ucid in masa au un element comun …
Lumea occidentală implementează acum metode pre-crimă eugenice. Fetuşii sunt acum prefiltraţi în funcţie de istoria criminală a familiei, din Portland, Oregon pana la Londra, Anglia, servicii de protecţie a copilului înrolează la naştere copii în baze de date criminalistice, forţându-i apoi să participe la audieri de probă la vârsta de doi ani.
Mai marii lorzi ai dictaturii ştiinţifice continuă fără milă un război împotriva celor mai neajutoraţi dintre noi. În decembrie 1974, guvernul SUA a făcut din reducerea populaţiei lumii a 3-a o problemă centrală a securităţii naţionale.
Planul de operaţiune intitulat: Memorandum de Studiu al Securităţii Naţionale 200 (National Security Study Memorandum 200: Implications of Worldwide Population Growth for U.S. Security and Overseas Interests (NSSM200)), a fost pur şi simplu o regurgitaţie a Comisiei Britanice a Populaţiei creată de Regele George al VI-lea al Angliei în 1944, care în mod deschis a afirmat că populaţia naţiunilor lumii a treia reprezintă o ameninţare la adresa monopolului puterii globale al elitei internaţionale. Planul SUA autorizat de Henry Kissinger a ţintit 13 ţări cheie unde erau necesare reduceri masive de populaţie. Kissinger a recomandat ca împrumuturile FMI şi de la BANCA MONDIALA să fie date pe condiţia ca naţiunile să iniţieze programe agresive de control al populaţiei cum ar fi sterilizarea. Kissinger a recomandat de asemenea ca mâncarea să fie folosită ca o armă şi că instigarea războaielor era de asemenea un instrument ajutător în reducerea populaţiei.
În 1972, Nixon a implementat de asemenea tactici eugenice care au fost conduse de George Herbert Walker Bush. Bush a sfătuit China în formularea planului lor de acţiune “un copil” şi a direcţionat guvernul federal să sterilizeze cu forţa mai mult de 40% din femeile americane (indieni nativi) din rezervaţii.

De mentionat in acest context si activitatea lui:John D. Rockefeller III (1906–1978), membru Council on Foreign Relations, Foreign Policy Association si Institute of Pacific Relations.

In cadrul vizitei in Japonia din 1950 pentru concluziile tratatului de pace, intreprinsa impreuna cu secretary of state John Foster Dulles, ia contact cu multi lideri locali din toate domeniile importante ale tarii. De asemenea a fost foarte activ in cadrul Asia Society.

In 1952 fondeaza Population Council.

Presedinte al Rockefeller Brothers Fund (1940 – 1956) si Rockefeller Foundation .
In 1967 creaza Asian Cultural Program pentru incurajarea schimburilor culturale dintre extremul orient si vestici .

La initiativa sa se creaza Lincoln Center (Chamber Music Society of Lincoln Center, Film Society of Lincoln Center, Jazz at Lincoln Center, Juilliard School, Lincoln Center Theater, Metropolitan Opera, New York City Ballet, New York City Opera, New York Philharmonic, New York Public Library for the Performing Arts, School of American Ballet si Lincoln Center for the Performing Arts, Inc.), careia ii devine presedinte si pe care o finanteaza masiv.

Population Council
Cu toate ca a fost controversat, avandu-si radacinile in miscarea “eugenie“, consiliul si-a vazut linistit de treaba , devenind cu timpul un gigant in domeniu cu ramificatii in peste 60 de tari. Cel mai important obiectiv al sau este family planning.

Primul presedinte al ei a fost eugenistul apropiat familiei, Frederick Osborn, autorul Preface to Eugenics (1940), liderul American Eugenics Society si unul din fondatorii Pioneer Fund. Acesta scria in 1968: “Scopurile eugenie ar trebui realizate sub alte denumiri decat eugenia “.
Apoi presedintele Nixon a infiintat Commission on Population Growth and the American Future, cunoscuta ca Rockefeller Commission cu Rockefeller presedinte. Presedintele Nixon a dat o importanta mare acestor comisii, creand cadrul legislativ adecvat functinarii lor dar si pentru punerea in practica a hotatarilor luate de acestea. Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca in 2013 populatia SUA sa ajunga la 400 milioane (daca se continua ritmul de atunci al cresterii demografice).

Ca modalitati importante avute in vedere pentru mentinerea unui numar constant al populatiei se aflau :Legalizarea avortului prin ABSORTIE

Educatia sexuala in scoli

Equal Rights Amendment – suport financiar masiv. Iata preocuparile acestui stricator de valori crestine si umane:

NOW and Abortion Rights/Reproductive Issues ( avorturi )

NOW and Lesbian Rights

În anii 70, Africa de Sud a dezvoltat arme biologice specifice pentru o anumită rasă ca să ţintească negrii şi asiaticii şi apoi, respectiv, au vândut tehnologia Israelului la mijlocul anilor 80. În septembrie 2000, Proiectul pentru un Nou Secol American(PNAC) a publicat un document în care Dick Cheney a descris arme biologice cu specific de rasă ca “instrumente politice folositoare”.

În 1998, Ted Turner a făgăduit solemn că va da mai mult de 1 miliard pentru ONU ca să fie cheltuiţi în implementarea planurilor de reducere a populaţiei la scară planetară. Intr-un interviu în Audubon Magazine, acesta spunea:
“O populaţie totală de 250-300 de milioane de oameni o reducere de 95% din prezentul nivel, ar fi ideal.”

În 1999, Fundaţia Bill şi Melinda Gates a oferit 2,2 miliarde de dolari către Planificarea Paternală, Fondul Populaţiei de la ONU şi alte grupuri de reducere a populaţiei. Până în 2007 Gates a dat mai mult de 30 de miliarde de dolari aproape în exclusivitate către Grupurile de Control al Populaţiei. Presa corporatistă controlată a raportat plină de cinism că Gates a oferit banii să ajute copiii lumii a treia. Bill şi Melinda Gates au fost detronaţi ca fiind cei mai generoşi filantropi când prietenul lor şi un individ entuziast al reducerii populaţiei Warren Buffet, a oferit 37 de miliarde ca să finanţeze o armată de Grupuri de Control ale Populaţiei.

Dr. Eric Pianka spunea :

“Şi cred de fapt că lumii i-ar fi mult mai bine când sunt doar 10 sau 20 la sută dintre noi rămaşi.”
Proeminentul biolog al Universităţii din Texas, dr. Eric Pianka, în timp ce primea un premiu al Academiei de Ştiinţe din Texas a spus că pandemia globală SIDA a fost, citez:

“nu prea bună, este prea înceată”.

Si a laudat virtuţile ebolei deoarece va ucide 90% din populaţia mondială, repede.

Dar cel mai înfricoşător a fost faptul că într-o mulţime de peste 1000 de oameni de ştiinţă proeminenţi, ziarele locale au raportat că 95% din participanţi i-au oferit lui Pianka ovaţii îndelungate de fiecare dată când el elogia virtuţiile selectării microbilor şi a distrugerii omului.

Tot Dr. Eric R. Pianka mai spunea:

“China a fost în stare să întoarcă pagina şi să devină cea mai mare putere mondială deoarece ei au o poliţie statală şi sunt capabili să forţeze oamenii să înceteze reproducerea.”

Mişcarea eugenistă şi-a scuturat mult din bagajul ei nazist, şi se foloseşte de îngrijorările legitime ale populaţiei legate de mediu ca de o mască pentru a ascunde agenda lor reală.
Toată lumea vrea să respire aer curat şi să aibă apă bună, dar controlorii mişcării ecologiste nu au făcut nimic decât să strângă îngrijorările oamenilor şi să promită suportul unor metodologii şi planuri globale care destabilizează şi mai departe lumea a treia şi creează o mizerie de nedescris.
Inginerii Noi Ordini Mondiale au deturnat destinul uman. Controlorii săi au studiat îndeaproape comportamentul uman pentru mai mult de 100 de ani şi acum ne direcţionează cu un control expert folosindu-se de instinctele primare şi de dorinţe ca de niste pârghii. Ei şi-au dezvoltat sistemele lor de control al minţii până în punctul în care sunt capabili să controleze persoana obişnuită inconştientă ca pe o maşină.

“Până în 2020 o să existe un guvern mondial unic.”Spunea Ray Kurzweil.

Maestrul eugenic Julian Huxley, a fondat trans-umanismul şi controlorii societăţii admit pe faţă, că noul sistem este făcut să progreseze către o tiranie absolută.

Conducătorul trans-umanist, Ray Kurzweil, se laudă că avansurile tehnologice le vor da posibilitatea celor care-şi permit, să trăiască pentru totdeauna, dar admite că majoritatea nu vor fi capabili să ţină pasul cu noua rasă stăpână.