Reactiv sau proactiv?

Imaginati-va urmatoarea situatie:

In ultimele sase luni ati muncit la un nou proiect al companiei dvs.Acum,aproape ca l-ati terminat,iar rezultatele au fost conform planului.Credeti ca rezultatele acestui proiect reprezinta o contributie importanta la viitorul companiei la care lucrati.Contributia dvs. personala va satisface si va asteptati ca lansarea proiectului sa va sprijine planurile privind o eventuala promovare.Cu doua saptamani inainte de lansare,conducerea anunta o reorganizare majora a companiei.Se anunta ca toate proiectele incepute in ultimul an urmeaza sa fie puse la pastrare si ca asupra lor conducerea va lua ulterior o decizie.Dvs.si colegii va simtiti extrem de dezamagiti si de descurajati.

Pe care dintre urmatoarele atitudini o veti adopta:

-acceptati situatia si va intristati
-va necajiti sufleteste
-va plangeti celor din jur despre felul in care ati fost tratat
-sperati ca cineva sa ia o initiativa pentru a schimba situatia
-solicitati o intrevedere cu managerul dvs.pentru a discuta asupra acestei decizii
-accelerati terminarea proiectului pentru a anunta ca e gata de lansare
-parasiti compania


Ce altceva ati mai putea face?Sunteti reactiv sau proactiv in felul in care raspundeti situatiilor de viata?Sunteti manuitorul de papusi sau papusa?In ce fel se diferentiaza cei care isi influenteaza propriul destin de aceia care isi lasa soarta in mainile altora sau la voia intamplarii?

Conversatiile lui Steve se invarteau in jurul a ceea ce faceau el sau altii.De exemplu,Steve masura prietenia celorlalti fata de el in functie de ceea ce faceau acestia pentru el.Totodata,se astepta ca ei sa judece prietenia lui prin actiunile pe care el le intreprindea in favoarea lor.Era propriul sau angajat si se considera norocos de fiecare data cand "aparea" un nou contract important.Nu era niciodata sigur suta la suta care va fi sursa viitorului sau contract.Era foarte influentat de climat.Cand afara era senin si cald,se simtea,in general,mai optimist,dar cand era frig si innorat,devenea deprimat.

Steve este afectat de comportamentul cotidian si de mediu.El este o persoana reactiva.

Linda este foarte sigura pe sine.Se pricepe sa-i asculte pe altii si se gandeste foarte bine inainte de a da un raspuns sau de a reactiona la ceea ce spun altii.Tinuta sa este intotdeauna integra,echilibrata si simetrica.Stie ce este important pentru ea si are convingeri puternice,dar nu le impune nimanui.De fapt,are un stil foarte indirect de a se purta cu altii.Este flexibila in comportament,astfel incat daca ceea ce nu functioneaza,incearca sa faca altceva,pana cand gaseste modalitatea de a deveni eficienta.Daca lucrurile merg rau,reflecteaza asupra situatiei pentru a decide cum vrea cu adevarat sa reactioneze.Da impresia ca,in majoritatea timpului,este impacata cu sine si este o persoana placuta,in compania careia ai vrea sa te afli.Oamenilor le place sa o asculte vorbind.

Taria Lindei provine din interiorul ei.Este o persoana proactiva.

Carla avea un foarte clar simt al identitatii si al misiunii.Stia ce voia sa obtina si ce era important pentru ea.Credea ca oamenii sunt de incredere si ca,daca cineva avea un comportament agresiv fata de ea,aceasta nu insemna ca era ceva personal,ci exprima mai degraba ceea ce simtea in sinea sa acea persoana.Ea credea ca are de invatat din orice se intampla.Lua perioadele de criza ca pe o oportunitate de a invata cum sa-si abordeze in mod diferit munca si clientii.

Comportamentul proactiv va solicita sa va concentrati atentia asupra nivelurilor superioare ale spiritualitatii,misiunii si identitatii,convingerilor si valorilor.Cu cat sunteti mai capabil sa functionati independent de comportamentul altor persoane si de schimbarile de mediu,cu atat deveniti mai proactiv.

Cetatea de Scaun a Sucevei

"Exista o lege a universului uman care se numeste ENTROPIA SPIRITUALA.Ea are potentialul sa influenteze pe fiecare.Actiunea ei implacabila de a DESCOMPUNE se face simtita asupra fiecarui OM care RENUNTA LA LUPTA CEA BUNA "

Earth, Time Lapse View from Space, Fly Over | NASA, ISS

Earth | Time Lapse View from Space, Fly Over | NASA, ISS from Michael König on Vimeo.

Phillip Blond despre neoliberalism(ro_sub)

Acupunctura și presopunctura

Acupunctura

Acupunctura consta in inteparea anumitor puncte de pe piele, pentru mentinerea starii de sanatate, sau, in conceptia medicinii traditionale chineze, pentru echilibrarea energiilor.

In urma cu mii de ani, chinezii credeau ca bolile sunt produse de spiritele rele care salasluiesc in corpul omului bolnav. In baza acestei credinte ei au inceput sa intepe pielea bolnavilor, mai intai cu pietre foarte ascutite, apoi cu aschii de bambus si oase de animale, iar mai tarziu cu ace confectionate din metale sau aliaje. Dupa ce au renuntat a mai crede in demoni, chinezii au continuat sa trataze bolnavii prin inteparea pielii, dupa ce constatasera ca, folosind aceasta metoda, usureaza unele suferinte, mai ales durerile.

Din China , acupunctura a patruns in Corea, Japonia si Vietnam , in secolul al VI-lea. Prima tara europeana in care s-a practicat acest mijloc de tratament a fost Franta, tara in care a fost redactat primul tratat de acupunctura intr-o limba europeana. In Romania se vorbeste despre acupunctura prima data dupa anul 1930. Printre cei dintai care au practicat-o se numara dr. N. Vatamanu si dr. I. Bratu. Acupunctura a fost recunoscuta oficial de Ministerul Sanatatii in anul 1958, in prezent aceasta practicandu-se de numerosi medici ca o a doua specialitate, cele mai importante centre aflandu-se la Bucuresti, Calan, Cluj-Napoca, Eforie Nord, Iasi, Timisoara etc.

Multa vreme chinezii au incercat sa explice mecanismele acupuncturii facand apel la principiile filosofiei Tao, care considera Universul un tot format din materie si energie, stapanit de doua forte, numite Inn - Iang. Aceste forte, care stau la baza Universului, sunt intr-o continua miscare, una urmand celeilalte, la infinit. Vechii chinezi mai spuneau ca omul este in armonie cu Universul. Se considera ca atunci cand legaturile dintre om si Univers sunt perturbate, se va produce boala, iar cand ele se rup inseamna moarte. Medicina traditionala chineza spune ca prin corpul omului viu circula fara intrerupere mai multe feluri de energii care intretin activitatea tuturor organelor si apara organismul de orice agresiune.

Aceste energii circula prin niste canale denumite meridiane, astfel incat fiecare meridian are legaturi directe cu un anumit organ al carui nume il si poarta. Pe traseul acestor meridiane se gasesc puncte de acupunctura pe care specialistii le stimuleaza cu diverse mijloace cum ar fi : ace de acupunctura, masaj, curenti speciali, campuri magnetice, vibratii sonore, injectare de vitamine, raze laser etc. In conceptia medicinii traditionale, scurgerea armonioasa a energiilor prin meridiane inseamna sanatate, iar perturbarea ei, boala.

Cauzele perturbarii scurgerii energiilor sunt foarte numeroase: frigul, umiditatea, bucuria, spaima, tristetea, oboseala, alimente daunatoare, relatii sexuale exagerate, traumatisme etc. Pentru precizarea diagnosticului, medicul traditionalist foloseste patru metode: interogatoriul ( intrebari despre debutul bolii, evolutia simtomelor, modul de viata, conditiile de munca ale pacientului etc ), inspectia (examinarea bolnavului in intregime pentru descoperirea unor defecte fizice, a unor tumori s.a.) , ascultarea respiratiei, palparea pulsului. Spre deosebire de pielea din jur, cea pe care se afla punctul de acupunctura are unele proprietati electrice, fapt pentru care punctele pot fi localizate cu o foarte mare precizie cu ajutorul unor aparate electronice special construite.

A fost descoperita in jurul punctelor de acupunctura active o coroana de electroni ce dispare imediat dupa stimularea lor. In tesuturile situate sub punctul de acupunctura se afla o bogata retea de fibre nervoase si vase de sange. Celor care sustin ca acupunctura este o metoda sugestiva li se prezinta un argument ce nu mai poate fi contestat: ea se practica cu succes atat la copii cat si la unele animale, unde nu mai poate fi vorba de sugestie. Unele puncte de acupunctura coincid cu punctele de pe piele folosite de homeopati, cu punctele Valleix situate pe traseul nervului sciatic si cu cele ale muschilor etc.

Recunoscuta de Organizatia Mondiala a Sanatatii, acupuntura poate fi aplicata intr-un numar mare de suferinte, printre care: dureri, palpitatii, hipertensiune arteriala in stadiu initial, constipatie, balonari, urticarie cronica, astm bronsic, insomnie, oboseala, impotenta sexuala, frigiditate, tulburari ale poftei de mancare s.a.

Presopunctura

Punctele mai pot fi stimulate fie prin masaj digital, fie cu instrumente speciale sau improvizate. O astfel de metoda terapeutica este cunsocuta sub numele de digitopunctura, akupresura ( in mod eronat ) si presopunctura . Pentru presopunctura pielea trebuie sa fie curata si sanatoasa ( fara rani, tumori, bataturi ). Cele mai bune rezultate se obtin pe o piele uscata, fara folosirea vreunei substante apoase sau uleioase.

Punctele se maseaza cu pulpa degetului, cu unghia sau cu un instrument prin miscari rapide, circulare, pentru suferintele acute si energice, rare pentru cele cronice, pana la disparitia durerii locale, pe o durata de aproximativ 5-10 minute. Presopunctura se executa pana la obtinerea rezultatelor dorite, ca metoda unica sau ca un adjuvant sedintelor de acupunctura, in zilele cand bolnavul nu se poate prezenta la medicul acupunctor. In timpul tratamentului, bolnavul va sta culcat cu fata in sus, pozitie in care va mai ramane inca 20 de minute dupa terminarea acestuia.

Suntem ceea ce gândim

La sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice organizată de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, cunoscutul neuropsihiatru general (r) prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan pleda pentru elaborarea unei noi spiritualităţi umane în raport cu realitatea propriei noastre biologii, concluzionând că suntem ceea ce gândim. Cu alte cuvinte, comportamentul uman este condiţionat de gândurile omului – bune sau rele – ce interacţionează cu energiile psihice ale persoanelor din jurul nostru. În ce măsură gândurile pot influenţa destinul unor semeni de-ai noştri, vom vedea în cele ce urmează.

Cu câteva decenii în urmă, am avut prilejul să urmăresc reacţiile emoţionale ale unor operatori extrasenzitivi militari în timpul executării unor misiuni speciale, în prezenţa unor persoane generatoare de energii patogene. Am observat cu acel prilej că era suficient ca un singur individ de acest gen să fie la un moment dat în preajma operatorului extrasenzitiv, ca acesta să iasă din regimul său de lucru şi să dea rateuri. De pildă, unul dintre operatorii psi ghinionişti, colonelul C.S., bine dotat nativ pentru detecţii extrasenzoriale şi având la activ câteva performanţe remarcabile în domeniu, intra într-un asemenea grad de surescitare când simţea că era obiectul focalizării unor energii psihice negative, încât nu mai era în stare să efectueze nici măcar detecţii de rutină. Mai mult, după un timp s-a relevat faptul că în situaţii în care C.S. era în misiuni speciale în teritoriu, iar unul dintre „amicii” săi prindea de veste – îndeosebi un maior de artilerie uscăţiv şi psihogen cât încape – C.S. nu avea altă opţiune decât să renunţe la îndeplinirea misiunii şi să suporte consecinţele de rigoare. Până la urmă s-a lăsat de meserie, socotind că nu avea aptitudinile necesare unui operator extrasenzitiv profesionist.

După această sumară introducere în temă, să abordăm problema efectelor energiilor psihice destructurante, în relaţiile interumane. În scopul evitării unor teoretizări aride şi nu întotdeauna foarte convingătoare pentru reliefarea acestui fenomen, vom apela – ca de obicei – la exemple practice concrete.

Întâmplarea a făcut ca într-una din zile, la interval de câteva ore să fiu contactat telefonic de două persoane cu alcătuiri psihice diametral opuse. Primul apel era de la un bun prieten din Timişoara, inginerul Mihail Bour. Voia să afle veşti în privinţa sănătăţii mele, întrucât mă visase într-o împrejurare îngrijorătoare. Într-adevăr, mă confruntam cu unele probleme de sănătate şi mă străduiam să le combat prin psihoterapie, pentru a evita efectele secundare ale chimioterapiei. Mihail Bour, deşi are o „afurisită bucată de ţeavă din plastic” – potrivit expresiei sale – implantată în zona inimii, e de un optimism debordant. „Nu mor caii, când vor câinii” – răspunde celor care îl întreabă de sănătate. În ciuda celor peste 70 de ani ai săi, e surprinzător de activ în viaţa de zi cu zi croind planuri de viitor până în pânzele albe, ignorând cu cerbicie nazurile trecătoare ale ştuţului de plastic implantat de un chirurg local în cuşca sa toracică. După ce am tăifăsuit preţ de trei-patru minute încurajându-ne reciproc să ţinem piept anilor următori, am hotărât să dăm o raită la vară prin desişurile pădurii în care şi-a durat o cabană turistică, pentru a căuta vestigii din vremi apuse.

În urma conversaţiei cu amicul meu, m-am simţit revigorat sufleteşte şi fizic. E bun de pus la rană, cum se spune în popor. Bine-dispus, am scos din sertar manuscrisul matusalemic al unei viitoare cărţi – pe care editorul a pierdut nădejdea să-l mai vadă vreodată – şi m-am aşternut gospodăreşte la treabă, decis să nu las lucrarea din mână până nu o finalizam cum se cuvine. În graba lucrurilor, am uitat să scot telefonul din priză, pentru a avea mai mult spor la lucru. Telefonul a sunat din nou, însă când am auzit cine era la celălalt capăt al firului, mi se muiaseră picioarele şi am văzut negru în faţa ochilor. Era doctoriţa A.D., în vârstă de 67 de ani, un vampir cronofag şi bioenergetic cum rar s-a văzut. Timp de peste o oră a trebuit să ascult lamentările stereotipe despre nefericirea vieţii sale, despre boala incurabilă ce îi macină zilele – suferă de agorafobie (teamă patologică de spaţii deschise) – despre singurătatea ce îi întunecă existenţa, despre fiul dânsei căsătorit şi realizat profesional dar suferind de altă fobie – teama de întuneric, despre fiica dumneaei frumoasă şi inteligentă, apreciată realizatoare de programe de televiziune, dar nefericită, etc., etc.

Ţineam cu mâna tremurândă receptorul telefonului şi mâzgăleam în neştire manuscrisul cu arabescuri obscure, ale căror semnificaţii numai un psiholog versat le putea desluşi. După mai bine de o oră de calvar, doamna A.D. a consimţit să închidă telefonul şi să-mi redea libertatea de gândire şi mişcare. În urma „conversaţiei” tensiunea arterială îmi crescuse vertiginos, inima bătea să-mi spargă pieptul şi mă cuprinse o sfârşeală generalizată. Am încercat să reiau lucrul, dar până şi simpla aptitudine de a îngemăna două fraze oarecare se volatilizase cu desăvârşire. După câteva clipe de şovăială, am zvârlit manuscrisul la loc în sertar şi am ieşit la aer, pradă unor gânduri nu tocmai măgulitoare la adresa cronofagilor şi vampirilor bioenergetici de pe întregul mapamond.

Veţi crede sau nu, simptomele „efectului A.D.” au dăinuit zile în şir, iar optimismul sădit de amicul meu timişorean se duse pe apa sâmbetei. Chiar şi ideea că menţionata doamnă se gândeşte la mine punând probabil la cale o nouă „conversaţie” telefonică, îmi crează o stare de nelinişte inhibatoare ce se răsfrânge asupra activităţilor mele zilnice. Şi vă asigur, cazul semnalat, nu este unul izolat. Din păcate, majoritatea persoanelor generatoare de energii patogene nu sunt conştiente de faptul că prezenţa şi comportamentul lor induc disconfort psihic, cu urmări imprevizibile asupra sănătăţii şi reuşitei în viaţă a celor din jur. Dimpotrivă, generatorii de energii distructive trăiesc cu convingerea fermă că sunt fiinţe neînţelese şi nedreptăţite, iar când sunt marginalizaţi reacţionează nu rareori cu violenţe verbale, atribuind altora cusururi imaginare.

Psihologii au observat că indivizii generatori de energii maladive nu au darul perfectibilităţii, în sensul bun al cuvântului. Ei insistă să fie acceptaţi cu tarele lor conştiente şi subconştiente ce se adâncesc odată cu înaintarea în vârstă, devenind o povară pentru familiile lor. Persoanele generatoare de energii patogene au aceleaşi gânduri, simţuri şi comportamente indiferent dacă stau acasă sau călătoresc în altă parte. Şi, fatalmente, simt mai tot timpul necesitatea morbidă de a se manifesta în prezenţa semenilor apropiaţi sau cunoscuţilor. Sunt încredinţate totodată, că alţii sunt responsabili pentru nefericirea lor, fără să conştientizeze fapul că ei înşişi sunt cauza neadaptării la mediu. Pentru că, potrivit legii cauzalităţii ce semeni, aia culegi. Semeni grâu, vei culege grâu, nu porumb. Semeni ură, vei culege ură, nu te aştepta să ai parte de iubire.

Este înţelept să fim atenţi la modul în care gândim, întrucât gândurile se propagă în jurul nostru sub forma unor energii benefice sau distructive – după caz - ale căror efecte se vor întoarce tot asupra noastră, potrivit principiului rezonanţei. Referindu-se la psihicul omului, la gândurile şi faptele sale, Iisus a spus că cerul şi infernul sunt în noi, nu altundeva. Noi decidem ce cale urmăm în viaţă. Alegem cerul, vom avea parte de cer; alegem infernul, vom avea parte de infern. Totul se rezumă la modul în care gândim.

În privinţa frecventelor solicitări adresate de cititori şi telespectatori în scopul recomandării unor hipnoterapeuţi credibili capabili să trateze unele fobii, e bine de ştiut că hipnoza poate fi folosită numai ca terapie complementară şi nu alternativă. Tratarea fobiilor prin hipnoză nu înlătură cauzele menţionatelor tulburări neuropsihice, contribuind doar la inhibarea temporară a manifestării acestora. Problema tratării fobiilor este sensibilă şi complexă (ştiinţa medicală atestă existenţa a peste 500 de forme distincte ale unor asemenea disfuncţii neuropsihice) şi trebuie abordată cu atenţia cuvenită, numai de personal medical specializat. În unele cazuri se obţin rezultate satisfăcătoare prin utilizarea psihoterapiei – procedeu terapeutic neinvaziv, ce include colaborarea conştientă a bolnavului la procesul vindecării.

Cât despre posibila recomandare a unor hipnoterapeuţi capabili să vindece fobiile, buna-cuviinţa mă îndeamnă să mă abţin deocamdată.

www.rudan.ro

Gândul, atribut paranormal al omului

Calea de acces către palierul paranormal al existenţei noastre se află la îndemâna fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, rasă sau convingeri religioase. Este creierul omului. Această fantastică îmbinare a materiei cu spiritul poartă omenirea spre culmile progresului. Ascunde totodată, energii latente nebănuite capabile să deschidă frontiere de nepătruns, să ne propulseze către depărtările infinite ale Universului.

Cu cele peste o sută de miliarde componente active ale sale (neuroni), cu o infinitate de legături interneuronale (sinapse) prin care circulă neurotransmiţători electrochimici şi de altă natură, cu formidabila sa capacitate de stocare şi procesare a informaţiilor, cu funcţiile sale cunoscute şi cu uimitoarele însuşiri ce se întrezăresc în mod accidental sau în urma unor investigaţii ştiinţifice sistematice, creierul va rămâne pentru omenire cea mai îndepărtată frontieră a cunoaşterii – o frontieră practic de neatins.

Pentru a ne face o idee despre fenomenala complexitate a acestei enigmatice structuri vii, ar fi suficient să amintim că potrivit unor estimări făcute de oameni de ştiinţă, numărul posibil de variante conexionale între cele peste o sută miliarde de neuroni ar putea egala numărul atomilor existenţi în Univers. Comparativ cu funcţiile rămase necunoscute ale acestui miracol al viului, ceea ce s-a reuşit a se descifra până la ora actuală nu depăşeşte, metaforic vorbind, un fragment din partea vizibilă a unui aisberg. Formarea neuronilor este un proces de-a dreptul incredibil. Începând cu a patra săptămână de la momentul concepţiei, celulele cerebrale ale fătului se înmulţesc într-un ritm vertiginos, câte 250.000 de celule pe minut. În primul an de viaţă, creierul copilului îşi triplează volumul, continuând dezvoltarea impresionantei sale reţele interneuronale. În acelaşi timp se formează o mulţime de microcircuite ce leagă minuscule conexiuni filamentoase situate la extremităţile neuronilor, numite dendrite.

Scoarţa cerebrală (stratul cutanat exterior al creierului) conţine aproximativ 1000 kilometri de fibre conexionale pe centimetru cub. Aceste câteva date sumare reprezintă doar o infimă parte din complexitatea întregului. În afara funcţiilor cerebrale ce coordonează şi menţin organismul biologic în viaţă, pe lângă porţiunile cortexului angajate pentru disponibilităţi intelectuale şi alte câteva atribuţii relativ cunoscute, creierul uman deţine şi un vast volum de particularităţi uimitoare ce pot fi lesne asimilate fenomenologiilor paranormale.

Este cunoscut faptul că, la nivelul percepţiei conştiente creierul omului poate prelucra până la proximativ 30 - 32 de unităţi de informaţie (biţi) pe secundă. Cea mai mare parte a informaţiilor captate pe căi senzoriale din mediul înconjurător se situează sub pragul de intensitate ce determină reacţii de răspuns la nivel conştient. Se ştie cu certitudine că informaţiile provenite pe căi subliminale, în afara percepţiei conştiente, se imprimă deasemenea în memorie şi sunt procesate ca atare. Iar la nivel subconştient, randamentul procesării informaţiilor creşte la milioane de biţi pe secundă. Cu ce scop are loc această masivă stocare şi prelucrare de date, ştiindu-se că formaţiunea reticulară din interiorul trunchiului cerebral triază informaţiile, permiţând trecerea către nivelul conştient doar a unui număr de câteva sute de mesaje? Ce se întâmplă cu grosul datelor înmagazinate în subconştient şi încotro sunt ele dirijate?

Disponibilităţile reale ale creierului uman sunt abia la începuturile cunoaşterii. Experimente ştiinţifice având un grad rezonabil de repetabilitate a rezultatelor, conduc la ipoteza că omul este dotat din naştere cu un volum impresionant de funcţii cerebrale surprinzătoare, pe care nu le foloseşte niciodată în viaţa sa. S-a constatat, tot pe cale experimentală, că acest fantastic computer biologic poate efectua la nivel subconştient, aparent instantaneu, analize comparative ce implică sute de mii de detalii diferite - fapt confirmat şi de abilităţile psihice fenomenale ale operatorilor de detecţie extrasenzorială. S-a demonstrat totodată, că în subconştientul uman există în stare latentă sisteme biologice subtile ale comunicaţiei telepatice, ale detecţiei şi teledetecţiei extrasenzoriale, ale premoniţiei. Aceste tainice abilităţi extrasenzoriale trebuiesc doar activate, sensibilizate prin antrenamente speciale şi aplicate în practica de zi cu zi spre folosul nostru, desigur cu prudenţa cuvenită.

Savanţii încă nu pot explica rostul evidentei supradimensionări a capacităţii cerebrale a omului, în comparaţie cu cerinţele sale existenţiale cunoscute. Să fie vorba despre un accident genetic, intervenit cândva pe parcursul evoluţiei speciei? Pentru că, dacă funcţia crează şi perfecţionează organul, nu era firesc ca în etapa evolutivă actuală homo sapiens să dispună de un creier ale cărui funcţii să fie corelate cu imperativele fiziologice şi psihice necesare vieţii de zi cu zi? Dacă creierul este un rezultat al evoluţiei speciei, supradimensionarea capacităţilor mintale ale omului nu ar constitui dovada că apogeul evoluţiei sale a fost atins cu mii de ani în urmă, iar în prezent cea mai „evoluată” specie din regnul animal se află în proces involutiv? Pentru că, forţează nota alţi cercetători, nimeni nu îşi cumpără cel mai sofisticat computer existent pe plan mondial, numai pentru a calcula ingredientele ce intră în compoziţia preparatelor culinare pe care le consumă zilnic. Sau, pentru a păstra aparenţele, să înţelegem că omul e un hibrid rezultat în urma procesului evoluţiei speciilor, căruia i-au fost implantate câteva organe sofisticate pe care va învăţa să le folosească la întreaga lor capacitate într-un viitor îndepărtat? Dar într-un asemenea caz ipotetic, cine a creat acele organe şi cine a făcut implantul, se întreabă, nu fără o anumită doză de sarcasm, adversarii teoriei evoluţioniste. E drept că în pomicultură se practică un procedeu întrucâtva asemănător, ce conduce la îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai unor pomi fructiferi. Totuşi, altoiul de calitate superioară trebuie luat de undeva, iar altoirea trebuie făcută de cineva cunoscător în materie.

Alţi gânditori se întreabă dacă omul înţelege cu adevărat menirea sa pe Pământ. Covârşitoarea majoritate a omenirii se lasă în continuare mânată de insticte primitive, ce nu necesită efortul folosirii integrale a funcţiilor cerebrale şi a abilităţilor extrasenzoriale ce se trasmit genetic de la o generaţie la alta.

Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, părintele teoriei evoluţiei speciilor dă şi el cu parul în carul cu oale. În lucrarea sa de căpătâi, The Origin of Species – ediţia din anul 1902, Charles Darwin scria negru pe alb: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin evoluţie, pare cât se poate de absurd.” În acest context, ce ar fi putut adăuga celebrul naturalist despre creierul uman? Dar despre gând?

Iată cum, pe nesimţite, păşim în aria fenomenelor paranormale. Pentru că cercetători neuro-psihiatri, psihologi - ca să nu mai vorbim de parapsihologi - au ajuns la o concluzie cel puţin şocantă. Gândul nu este un rezultat al funcţiilor cerebrale ale omului, ci invers: gândul foloseşte creierul omului pentru a determina acţiunile sale prezente şi viitoare. Dar ce este gândul? „Gândul e cea mai mare jale în psihiatrie” – e de părere cunoscutul neuro-psihiatru René J. Bourdiol. Nu se ştie ce este, de unde vine şi la care nivel de alcătuire a materiei se află.

Este ştiut că ceea ce numim noi gând, se propagă în spaţiu cu viteze uluitoare. Viteza de propagare a gândului este net superioară propagării tahionilor, care depăşesc viteza luminii în vid. De pildă, în timp ce unda asociată gândului străbate distanţa de la Pământ la Soare în mai puţin de două secunde, fotonul - componenta de bază a luminii, parcurge acelaşi drum în aproximativ 8 minute. Asemănător neutrinilor, gândul poate trece cu uşurinţă prin medii solide, cum ar fi betonul, plumbul, oţelul, piatra, etc. Să ne mire acest lucru? Se pare că nu este cazul. Ceea ce noi percepem prin simţurile noastre drept mediu solid, în realitate sunt atomi şi electroni în mişcare, cu alte cuvinte – energie. Dacă noi, oamenii, am reduce dimensiunile noastre la mărimea unui atom, am putea circula liber prin pereţii caselor sau prin alte obstacole materiale. Undele telepatice generate de creierul uman fac acelaşi lucru. Trec nestingherite, cu viteze practic instantanee, prin orice obstacol din Univers.

Pe de altă parte, potrivit unor informaţii provenite din documente declasificate în SUA, ar rezulta că există spioni extrasenzitivi americani ce posedă abilitatea practică de a efectua călătorii în trecutul şi în viitorul omenirii. Pare de domeniul SF? Să nu ne grăbim a trage concluzii pripite. Pentru că, după cum spunea celebrul fizician Albert Einstein, trecutul, prezentul şi viitorul sunt simple iluzii. Ca urmare, posibilitatea efectuării în timp real a unor călătorii în trecut sau în viitor atestă existenţa concomitentă a trecutului şi viitorului. Se conturează totodată, ipoteza potrivit căreia prezentul ar avea o durată insesizabilă de timp, de cel mult o picosecundă. Pentru că, susţin oamenii de ştiinţă implicaţi în acest gen de investigaţii, în clipa imediat următoare „prezentul” devine trecut, evenimentele avansând constant către viitor. Succesiunea trecutului, „prezentului” şi viitorului poate fi comparată cu o riglă a cărei cursor înaintează constant către viitor.

Să revenim la gând. În urma unor experimente pe care le-am făcut în anii ’70 la care au participat subiecţi umani copii, am remarcat că factorul principal care duce la obezitate în rândul copiilor, este gândul. Copiii supraponderali se gândesc obsesiv la mâncarea preferată, indroducând în subconştient informaţia subliminală care stimulează zona cerebrală responsabilă cu prelucrarea hranei la nivel bilologic. Seara, înainte de a adormi, copiii supraponderali se gândesc la ce vor mânca a doua zi, întroducând în acest mod în subconştientul lor „ingredientele” necesare dezvoltării ţesutului adipos. Am observat cu acel prilej că în situaţia în care se scade din raţia zilnică de mâncare sau se reduce potenţialul caloric al alimentelor pe care le consumă zilnic copii supraponderali, ei continuă să se îngraşe cu gândul la mâncare. Se ştie că un copil supraponderal va deveni un adolescent suprapoderal, apoi va deveni un adult obez. Şi aceste neplăceri sunt create de gând.

În urma unor teste experimentale recente făcute de oameni de ştiinţă, rezultă că gândul poate creşte masa musculară mai bine decât exerciţiile fizice. Cercetătorii au ales două grupe de subiecți umani. O grupă a fost pusă să facă antrenamente fizice la sală iar cealaltă grupă să facă exerciţiile în gând. În acelaşi interval de timp, subiecţii umani din prima grupă au beneficiat de o dezvoltare a masei musculare în medie de 25%, în timp ce subiecţii umani care au făcut exerciţiile în gând au obținut o dezvoltare a masei musculare de 28%.

Remediul supraponderabilităţii l-am găsit prin psihoterapie. Pe parcusul zilei, copiii suprapoderali erau atraşi în activităţi ce prezetau pentru ei un interes cu mult mai mare decât mâncarea. Astfel, suprapoderalii nu se mai gândeau seara la mâncare, creierul lor fiind ocupat cu procesarea informaţiilor rezultate din activităţile zilei precedente. Pentru a grăbi procesul de reducere a masei corporale, am găsit remedii naturale pentru creşterea nivelului metabolismului individual. Rezultatele au fost spectaculoase, fiecare copil a revenit la proporţile fizice optime.

Gândul este un miracol al viului. Se află, posibil, la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale.

www.rudan.ro

Substanțe otrăvitoare în cojile de portocale şi lămâi

Coarja de mandarina, grapefruit, lamaie si portocala, contin substante periculoase care provoaca intoxicatii, alergii sau chiar hemoragie interna. Consumul lor nu este recomandat.
Portocalele, mandarinele, grepfruturile si lamaile sunt tratate cu substante chimice pentru a-si pastra prospetimea pe durata transportului, avertizeaza Asociatia pentru Protectia Consumatorilor. Fructele nu prezinta nici un risc atata vreme cat coarja nu este consumata.
Insa in Romania foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aroma prajiturilor, coarja rasa de portocala sau de lamaie, pastrata cu zahar. Astfel, substantele cu care au fost tratate fructele ajung direct in preparatele consumate si exista riscul aparitiei unor intoxicatii sau alergii.
Substantele nu au miros si nu pot fi detectate.


Avand in vedere ca de cele mai multe ori citricele se vand in vrac, nefiind etichetate, nu se poate cunoaste daca ele au fost sau nu tratate cu acesti aditivi. Totusi, in cazul unora se poate constata un strat subtire dintr-o substanta alba pe suprafata citricelor", a explicat Laura Pascu, directorul de relatii publice al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania. Ea a precizat ca substantele nu prezinta nici un pericol daca nu sunt inghitite. "Cu alte cuvinte, daca nu consumam si coarja", a continuat Pascu.

Sa fie ambalate in hartie
Specialistul in nutritie Dumitrache Sebastian, de la Institutul de Sanatate Publica, spune ca acum cativa ani producatorii de citrice nu aveau voie sa stropeasca fructele cu substante fungicide. "Cei din magazine ar fi trebuit sa ceara transportatorilor sa aduca fructe netratate cu substante fungicide, care in timp dau reactii alergice", a continuat Dumitrache. Specialistul in nutritie a adaugat ca recomanda cumpararea fructelor aduse in ladite si invelite in hartii speciale. "In ladite, substantele fungicide sunt impregnate pe hartie, si nu pe coarja, astfel incat portocalele sa nu mucegaiasca", a explicat profesorul universitar.

E-uri toxice
Una dintre substantele care se regasesc pe coarja citricelor este E230 (bifenil - conservant), pesticid care impiedica dezvoltarea mucegaiurilor pe coarja fructelor. Testele de laborator au demonstrat ca poate provoca sangerari interne, daca este ingurgitat in concentratii mari, si boli de piele. De asemenea, E 231 Ortofenilfenol, conservant de suprafata, poate produce alergii la contactul cu pielea, indeosebi la copii. De altfel, cele doua substante au fost interzise in SUA si in Australia.

Ce spun autoritatile
Constantin Lupescu, responsabilul inspectiilor in Bucuresti din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) spune ca, desi nu intra in atributiile sale, a dispus si "pe capitolul citrice sa se verifice starea in care sunt depozitate fructele".

www.cotidianul.ro

Dublugânditul

Dubluganditul este capacitatea de a stoca in minte,concomitent,doua convingeri care se exclud una pe alta si de a le imbratisa pe amandoua in acelasi timp.Un ganditor al Partidului stie in ce directie trebuie sa-si modifice amintirile;prin insusi acest lucru,el este constient ca joaca feste realitatii;dar,prin intermediul dubluganditului,el se si auto-asigura ca realitatea nu a fost violata.Acest intreg proces trebuie sa fie constient,altminteri nu s-ar desfasura cu precizia necesara,si inconstient,altfel ar atrage dupa sine un sentiment de falsitate la inceput,iar mai apoi de vinovatie.

Asa stand lucrurile,este absolut necesar sa spui minciuni sfruntate si totusi sa le crezi cu toata sinceritatea,sa uiti orice a devenit nedorit si,pe urma,daca acel lucru revine la lumina sa-l readuci din uitare exact pentru atata timp cat ti se cere sa negi existenta realitatii obiective si sa nu incetezi nici o clipa a tine cont de realitatea pe care o negi.Chiar si folosirea termenului dublugandit presupune exercitarea dubluganditului,pentru ca,rostind cuvantul,recunosti implicit ca sucesti realitatea;printr-un nou proces de dublugandit anulezi aceasta recunoastere,si asa mai departe,la infinit,minciuna fiind mereu un pas in fata adevarului.In ultima instanta,prin intermediul dubluganditului a reusit Partidul sa opreasca cursul istoriei.(Orwell,266)

Nu ajunge sa i te supui Fratelui cel Mare,trebuie sa-l iubesti.(Orwell,347).