duminică, 27 mai 2012
sâmbătă, 3 martie 2012
Ce este permacultura?
Permacultura este o abordare a asezarilor umane si a proiectarii sistemelor agricole care imita relatiile gasite în natura.
Un sistem care se auto-sustine: Permacultura proiecteaza mediul astfel incat acesta sa se auto-sustina. Se bazeaza pe principii ecologice si biologice, folosind de multe ori modele care apar în natura, pentru a maximiza efectul si a minimiza munca. Permacultura isi propune sa creeze sisteme stabile, productive, care sa raspunda nevoilor umane si sa integreze armonios mediul cu locuitorii sai. Procesele ecologice ale plantelor, animalelor, ciclurile lor de hranire, factorii climaterici si ciclurile meteorologice sunt luate toate in considerare. Nevoile locuitorilor sunt asigurate prin utilizarea tehnologiilor pentru producerea de alimente, energie, adapost si infrastructura.
Munca minima, rezultate maxime: Elementele dintr-un sistem sunt privite in relatie unele cu altele, astfel incat rezultatele unora pot fi surse pentru celelalte. Intr-un sistem de tipul permaculturii, munca este minimizata, "deseurile" devin resurse, cresc productivitatea si randamentul iar mediul este restaurat. Principiile permaculturii pot fi aplicate oriunde, la orice scara, de la asezarile urbane dense la gospodariile individuale, de la ferme la regiuni intregi.
De unde provine permacultura: Permacultura ca metoda sistematica a fost practicata prima data de catre agricultorul austriac Sepp Holzer in anii 1960 si apoi dezvoltata pe baze stiintifice de australienii Bill Mollison, David Holmgren si asociatii lor in anii 1970, intr-o serie de publicatii.
Termenul de permacultura deriva din agricultura (sau cultura) permanenta.
Spre ce se indreapta permacultura: Intentia este ca, prin invatarea rapida a unui set de principii de proiectare de catre cat mai multi indivizi, ei sa-si poata proiecta mediul si sa-si poata construi asezari capabile sa se auto-sustina.
In acest fel se reduce dependenta societatii de sistemele industriale de productie si distributie pe care Mollison le considera ca fiind fundamental vinovate de distrugerea sistematica a ecosistemelor Pamantului.
Plecand de la sistemul de proiectare de tip agro-ecologic, permacultura s-a dezvoltat la scara internationala. Comunitatile de tipul "permaculturii" continua sa se extinda si sa dezvolte idei originale, integreaza o serie de idei de cultura alternativa, prin intermediul unei intregi retele de publicatii, gradini de permacultura, programe de formare si forumuri pe internet.
Permacultura devine tot mai mult o forma de arhitectura a naturii, precum si o institutie informala a idealurilor sociale alternative.
www.permacultura.alvalia.ro/permacultura.html
Un sistem care se auto-sustine: Permacultura proiecteaza mediul astfel incat acesta sa se auto-sustina. Se bazeaza pe principii ecologice si biologice, folosind de multe ori modele care apar în natura, pentru a maximiza efectul si a minimiza munca. Permacultura isi propune sa creeze sisteme stabile, productive, care sa raspunda nevoilor umane si sa integreze armonios mediul cu locuitorii sai. Procesele ecologice ale plantelor, animalelor, ciclurile lor de hranire, factorii climaterici si ciclurile meteorologice sunt luate toate in considerare. Nevoile locuitorilor sunt asigurate prin utilizarea tehnologiilor pentru producerea de alimente, energie, adapost si infrastructura.
Munca minima, rezultate maxime: Elementele dintr-un sistem sunt privite in relatie unele cu altele, astfel incat rezultatele unora pot fi surse pentru celelalte. Intr-un sistem de tipul permaculturii, munca este minimizata, "deseurile" devin resurse, cresc productivitatea si randamentul iar mediul este restaurat. Principiile permaculturii pot fi aplicate oriunde, la orice scara, de la asezarile urbane dense la gospodariile individuale, de la ferme la regiuni intregi.
De unde provine permacultura: Permacultura ca metoda sistematica a fost practicata prima data de catre agricultorul austriac Sepp Holzer in anii 1960 si apoi dezvoltata pe baze stiintifice de australienii Bill Mollison, David Holmgren si asociatii lor in anii 1970, intr-o serie de publicatii.
Termenul de permacultura deriva din agricultura (sau cultura) permanenta.
Spre ce se indreapta permacultura: Intentia este ca, prin invatarea rapida a unui set de principii de proiectare de catre cat mai multi indivizi, ei sa-si poata proiecta mediul si sa-si poata construi asezari capabile sa se auto-sustina.
In acest fel se reduce dependenta societatii de sistemele industriale de productie si distributie pe care Mollison le considera ca fiind fundamental vinovate de distrugerea sistematica a ecosistemelor Pamantului.
Plecand de la sistemul de proiectare de tip agro-ecologic, permacultura s-a dezvoltat la scara internationala. Comunitatile de tipul "permaculturii" continua sa se extinda si sa dezvolte idei originale, integreaza o serie de idei de cultura alternativa, prin intermediul unei intregi retele de publicatii, gradini de permacultura, programe de formare si forumuri pe internet.
Permacultura devine tot mai mult o forma de arhitectura a naturii, precum si o institutie informala a idealurilor sociale alternative.
www.permacultura.alvalia.ro/permacultura.html
Operaţia prin care au fost implantaţi electrozi în creierul unei persoane cu epilepsie a fost un succes
Premiera chirurgicală românească, operaţia prin care au fost implantaţi electrozi în creierul unei persoane cu epilepsie a fost un succes, a declarat joi, echipa de specialişti care a efectuat intervenţia la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.
Implantul de electrozi este prima etapă din tratamentul chirugical al epilepsiei, tratament care poate duce la vindecarea afecţiunii. Acesta este necesar pentru că electrozii plasaţi în creier oferă date exacte despre localizarea focarului epileptic. Ulterior, se face o nouă intervenţie chirurgicală prin care se elimină zona de focar epileptic, pentru a videca boala.
Pacientul în vârstă de 37 de ani, care a suferit implantul de electrozi miercuri, nu a avut complicaţii postoperatorii şi se află în acest moment sub monitorizare.
“Crizele de epilepsie ale pacientului operat miercuri începeau cu halucinaţii vizuale, de aceea am pornit de la ipoteza că focarul epileptic afectează zona vizuală şi este nevoie de o delimitare foarte precisă în vederea rezecţiei, astfel încât, după operaţie să nu fie afectată vederea, a explicat medicul neurolog Ioana Mândruţă, care a făcut parte din echipa de medici care au realizat implantul. Potrivit specialistei, electrozii implantaţi vor fi extraşi peste două săptămâni, rolul acestora fiind acela de a ajuta la realizarea unei hărţi exacte a focarului epileptic al acestui pacient. Ulterior se va decide realizarea unei noi intervenţii chirurgicale, aceea de îndepărtare a focarului epileptic.
“În general, riscul major al procedurii este reprezentat de hemoragie fiindcă, în timpul implantării electrozilor chirurgul este ghidat de un program pe calculator, el nu vede nimic prin incizia făcută în craniu şi trece la distanţe milimetrice de vase de sânge din creier”, a spus medicul primar specialist în stereotaxie şi în chirugia mişcărilor involuntare, coordonatorul echipei multidisciplinare formată din chirurgi, neurologi şi biofizicieni, dr. Jean Ciurea de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.
“Dacă focarul epileptic cuprinde zone vitale precum văzul, auzul sau zone motorii, medicul discută cu pacientul şi se găseşte o soluţie. Dacă rezectarea întregului focar epileptic ar afecta prea mult viaţa persoanei, atunci se poate recurge la o rezecţie parţială”, a explicat medicul neurolog Ioana Mândruţă. Persoanele supuse unei rezecţii parţiale a focarului epileptic nu se vindecă de epilepsie, dar au crize mai rare şi mai reduse în intensitate.
Costul acestei operaţii, realizată în premieră în România, a fost de 60.000 de euro, însă pacientul nu a plătit nimic, fondurile fiind obţinute printr-un proiect de cercetare. “În Occident această procedură terapeutică se face la un cost de aproximativ 100.000 euro”, a mai spus medicul primar neurolog Ioana Mândruţă.
Această variantă terapeutică de tratare a epilepsiei se adresează persoanelor cu epilepsie care nu răspund la tratament şi nu-şi pot controla crizele, inclusiv dacă este vorba despre copii. “Cam 30% din bolnavii de epilepsie din România sunt refractari la tratament şi acestor oameni li se adresează această metodă”, a spus medicul Ioana Mândruţă.
Procedura de implant de electrozi în creier şi, ulterior, cea de rezecţie a zonei cerebrale afectată, delimitată cu ajutorul acestor eletrozi, nu sunt tehnci invoatoare. Ele fac parte din ghidurile de practică medicală în tratarea chirurgicală a epilepsiei. “Nu este nimic experimental, am aplicat protocoale internaţionale, dar a fost o premieră pentru România”, a precizat medicul Jean Ciurea, care a coordonat echipa de specialişti. Medicii au precizat şi că rezecţia chirurgicală a zonei epileptice s-a mai făcut în România. “Am realizat rezecţia focarului epileptic la 25 de pacienţi, dar în cazul lor a fost suficientă delimitarea focarului cu ajutorul encefalogramei, însă acest lucru nu este posibil în cazul unor afectări profunde, intracerebrale, unde este necesară folosirea electrozilor implantaţi”, explică medicul primar neurolog Ioana Mândruţă.
Metoda implantării electrozilor se numeşte “stereoelectroencefalografie” şi a fost pusă la punct de o echipă de medici francezi condusă de Jean Talairach şi Jean Bancaud în Spitalul “Saint Anne” din Paris la mijlocul anilor ‘70. Timp de peste 30 ani, metoda a fost folosită în centrele moderne de chirurgie a epilepsiei din Franţa şi Italia cu rezultate spectaculoase, care au consacrat-o ca pe o procedură sigură şi cu mare randament în ce priveşte delimitarea focarului epileptic care apoi poate fi rezecat chirurgical fără afectarea zonelor funcţionale ale creierului.
România se află printre primele ţări care adoptă această metodă a cărei dificultate constă în a reuşi implantarea electrozilor fără a afecta vasele de sânge ale creierului şi a feri pacientul de complicaţii hemoragice.
www.money.ro
Implantul de electrozi este prima etapă din tratamentul chirugical al epilepsiei, tratament care poate duce la vindecarea afecţiunii. Acesta este necesar pentru că electrozii plasaţi în creier oferă date exacte despre localizarea focarului epileptic. Ulterior, se face o nouă intervenţie chirurgicală prin care se elimină zona de focar epileptic, pentru a videca boala.
Pacientul în vârstă de 37 de ani, care a suferit implantul de electrozi miercuri, nu a avut complicaţii postoperatorii şi se află în acest moment sub monitorizare.
“Crizele de epilepsie ale pacientului operat miercuri începeau cu halucinaţii vizuale, de aceea am pornit de la ipoteza că focarul epileptic afectează zona vizuală şi este nevoie de o delimitare foarte precisă în vederea rezecţiei, astfel încât, după operaţie să nu fie afectată vederea, a explicat medicul neurolog Ioana Mândruţă, care a făcut parte din echipa de medici care au realizat implantul. Potrivit specialistei, electrozii implantaţi vor fi extraşi peste două săptămâni, rolul acestora fiind acela de a ajuta la realizarea unei hărţi exacte a focarului epileptic al acestui pacient. Ulterior se va decide realizarea unei noi intervenţii chirurgicale, aceea de îndepărtare a focarului epileptic.
“În general, riscul major al procedurii este reprezentat de hemoragie fiindcă, în timpul implantării electrozilor chirurgul este ghidat de un program pe calculator, el nu vede nimic prin incizia făcută în craniu şi trece la distanţe milimetrice de vase de sânge din creier”, a spus medicul primar specialist în stereotaxie şi în chirugia mişcărilor involuntare, coordonatorul echipei multidisciplinare formată din chirurgi, neurologi şi biofizicieni, dr. Jean Ciurea de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.
“Dacă focarul epileptic cuprinde zone vitale precum văzul, auzul sau zone motorii, medicul discută cu pacientul şi se găseşte o soluţie. Dacă rezectarea întregului focar epileptic ar afecta prea mult viaţa persoanei, atunci se poate recurge la o rezecţie parţială”, a explicat medicul neurolog Ioana Mândruţă. Persoanele supuse unei rezecţii parţiale a focarului epileptic nu se vindecă de epilepsie, dar au crize mai rare şi mai reduse în intensitate.
Costul acestei operaţii, realizată în premieră în România, a fost de 60.000 de euro, însă pacientul nu a plătit nimic, fondurile fiind obţinute printr-un proiect de cercetare. “În Occident această procedură terapeutică se face la un cost de aproximativ 100.000 euro”, a mai spus medicul primar neurolog Ioana Mândruţă.
Această variantă terapeutică de tratare a epilepsiei se adresează persoanelor cu epilepsie care nu răspund la tratament şi nu-şi pot controla crizele, inclusiv dacă este vorba despre copii. “Cam 30% din bolnavii de epilepsie din România sunt refractari la tratament şi acestor oameni li se adresează această metodă”, a spus medicul Ioana Mândruţă.
Procedura de implant de electrozi în creier şi, ulterior, cea de rezecţie a zonei cerebrale afectată, delimitată cu ajutorul acestor eletrozi, nu sunt tehnci invoatoare. Ele fac parte din ghidurile de practică medicală în tratarea chirurgicală a epilepsiei. “Nu este nimic experimental, am aplicat protocoale internaţionale, dar a fost o premieră pentru România”, a precizat medicul Jean Ciurea, care a coordonat echipa de specialişti. Medicii au precizat şi că rezecţia chirurgicală a zonei epileptice s-a mai făcut în România. “Am realizat rezecţia focarului epileptic la 25 de pacienţi, dar în cazul lor a fost suficientă delimitarea focarului cu ajutorul encefalogramei, însă acest lucru nu este posibil în cazul unor afectări profunde, intracerebrale, unde este necesară folosirea electrozilor implantaţi”, explică medicul primar neurolog Ioana Mândruţă.
Metoda implantării electrozilor se numeşte “stereoelectroencefalografie” şi a fost pusă la punct de o echipă de medici francezi condusă de Jean Talairach şi Jean Bancaud în Spitalul “Saint Anne” din Paris la mijlocul anilor ‘70. Timp de peste 30 ani, metoda a fost folosită în centrele moderne de chirurgie a epilepsiei din Franţa şi Italia cu rezultate spectaculoase, care au consacrat-o ca pe o procedură sigură şi cu mare randament în ce priveşte delimitarea focarului epileptic care apoi poate fi rezecat chirurgical fără afectarea zonelor funcţionale ale creierului.
România se află printre primele ţări care adoptă această metodă a cărei dificultate constă în a reuşi implantarea electrozilor fără a afecta vasele de sânge ale creierului şi a feri pacientul de complicaţii hemoragice.
www.money.ro
Banii viitorului nu vor fi de hârtie sau de plastic, ci electronici
Banii viitorului nu vor fi de hartie sau de plastic, ci electronici. Universitatea din Pittsburgh a descoperit o metoda simpla prin care sunt impiedicate furturile.
Este vorba despre "intrerupatorul" de card/portofel electronic. Practic este un comutator pornit/oprit.
Ideea este simpla si a fost deja probata: atunci cand cardul/portofelul electronic este tinut de o anumita parte, senzorul montat in interiorul sau porneste. Prin contactul cu pielea, circuitul este functional si astfel se pot realiza tranzactii cu acel instrument bancar, explica cercetatorii.
Atunci cand cardul este pus inapoi in portofel, sau in buzunar si se intrerupe contactul pielii cu senzorul integrat, cardul se inchide automat. Scanarea lui cu un dispozitiv folosit de hackeri devine astfel in zadar, hotii nu-i vor putea copia datele de securitate.
www.stirileprotv.ro
Este vorba despre "intrerupatorul" de card/portofel electronic. Practic este un comutator pornit/oprit.
Ideea este simpla si a fost deja probata: atunci cand cardul/portofelul electronic este tinut de o anumita parte, senzorul montat in interiorul sau porneste. Prin contactul cu pielea, circuitul este functional si astfel se pot realiza tranzactii cu acel instrument bancar, explica cercetatorii.
Atunci cand cardul este pus inapoi in portofel, sau in buzunar si se intrerupe contactul pielii cu senzorul integrat, cardul se inchide automat. Scanarea lui cu un dispozitiv folosit de hackeri devine astfel in zadar, hotii nu-i vor putea copia datele de securitate.
www.stirileprotv.ro
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Dependent de muncă
Începe munca la ora 6 şi termină la 3 dimineaţa. Lucrează de mai bine de doi ani într-o companie din Big Four. Ştie că o să mai reziste cel mult un an la acelaşi loc de muncă. După 3 ani, majoritatea angajaţilor îşi dau demisia. Sau mor, aşa cum s-a mai întâmplat! Supravieţuitorii acestui ritm de muncă au devenit dependenţi de droguri legale şi singurul lor scop în viaţă e să aibă mai mult timp pentru odihnă. MONEY.ro vă prezintă mărturia şocantă a unei tinere care lucrează la una dintre cele patru multinaţionale de audit active pe piaţa românească.
E oficial. O companie din patru îşi exploatează angajaţii cu muncă peste program şi în weekend
Trebuie să treacă perioada de 2 ani ca să îţi permiţi să poţi să alegi. Rezişti cu sticla de cola, cu calciu în venă şi cu mult Supradyn, spune N.C.
Cum arată o zi de muncă?
2 ore de somn pe noapte, 6 (n.red.-ore) în weekend, 2 pachete de ţigări pe zi. E doar un exemplu. Dacă ai ajunge la noi, în open space (n.red. birou), să vezi oamenii, te-ai speria. Arăţi groaznic, nu mai ai chef să ieşi din casă, şi ceilalţi îţi semnalează asta! Întrebarea de la sfârşitul zilei: oare merită?
Când a devenit copleşitoare munca?
E ca un antrenament ce îţi intră în sânge. Simţi o oboseală acută, dar eşti obişnuit cu starea asta. În primul an a fost foarte greu să ma obişnuiesc cu programul, atunci am simţit pentru prima oară senzaţia de extenuare dusă la extrem, iar în anul 2 începuse să îmi intre în ritm. Dacă poţi să spui că ăsta e un ritm. Am avut o colegă care s-a internat în spital din cauza asta, probleme grave cu stomacul, tot din cauza oboselii, dar ea lucra foarte mult. Eu plecam la 1-2 noaptea, ea încă mai rămânea la birou.
Muncă la foc continuu
Perioada cea mai aglomerată e între ianuarie şi iunie, iulie. E perioada criminală în care lucrezi şi 24 de ore şi tot nu e destul. Trebuia să mă trezesc în fiecare zi la ora 6, venea taxiul şi mă lua, stăteam la client până pe la 6-7 seara, până când terminau ei programul de muncă, până ajungeam înapoi la birou se făcea 8 seara, stăteam acolo până la 12-1, mă apuca şi 3 dimineaţa, veneam acasă, şi aşa am ţinut-o cam două săptămâni. Fără nicio pauză, la foc continuu. Asta a fost dintotdeauna, nu doar înainte de criză.
Tu câte ore dormi, în medie, pe noapte?
În medie 4-5 ore. Programul ăsta e timp de 2 ani de zile.
Azi e sâmbătă...Ce faci de obicei sâmbăta?
Sâmbăta îţi rămâne liberă ca să dormi, să mai faci cumpărături, dacă apuci, eu în principiu nu mai apuc, pentru că nu mai îmi pasă, există magazinul de la colţ. Iar duminica începi să intri în fibrilaţii, te gândeşti că mâine e luni şi nu am terminat (n.red. munca). În principiu, munca pe un client se face de luni până vineri, dar nu se întâmplă niciodată să termini. Decât în cazuri excepţionale, în care s-au bugetat mai multe ore decât ar fi fost necesar. Mi s-a întâmplat o singură dată să fie un client pe care să ştiu sigur că l-am terminat vineri seara. Dar anul ăsta, fiecare duminică înseamnă muncă de la 10 până la 3-4 dimineaţa. Şi te trezeşti lunea foarte obosit.
De ce nu pleci de acolo?
O să mă gândesc la asta în iunie, după ce se termină şi anul ăsta, pentru că acum nu ai timp să cauţi, nu ai timp să mergi la interviuri, e foarte dificil când ai un client şi toate ard, eşti acolo în focuri, trebuie să dai peste o persoană foarte binevoitoare care să accepte: fie, du-te! Dar dacă o să fie mai rău? Trebuie să fii sigur că pleci undeva unde să ştii că o să şi merite.
La un moment dat am făcut o boală acută ce a necesitat intervenţie chirurgicală urgentă. Eram la client, mi-era rău, dar eu am crezut că am făcut o indigestie. Şi seara acasă am zis să mai lucrez un pic. Îmi intrase în sânge. Să mai deschid laptopul şi să mai lucrez câteva ore, şi atunci am simţit, am mers de urgenţă la spital, m-au operat în noaptea aia. A doua zi dimineaţa, nici bine nu mă trezisem din anestezie, că mă sună seniorul şi îmi spune: nu ai făcut nimic! ce s-a întâmplat? „Ştii, acum m-am trezit din anestezie, sunt la spital” zic eu. „Păi şi nu avut timp să lucrezi?” Îşi imagina că trebuia să lucrez înainte să mi se facă rău. „Timp mort. Până la spital ai stat degeaba”. Este o plantaţie de sclavi cu machiaj capitalist.
Ai vorbit cinstit cu şeful tău despre programul de lucru?
Dar nu îi interesează, fiindcă nimeni nu e de neînlocuit. Şi te înlocuiesc imediat şi îţi spun: ok, nu faci faţă? noi nu te ţinem cu forţa. Pleacă! Vina e a ta! Cine ar fi putut să ia o decizie concret era partenerul. De obicei partenerul era din străinătate. Şi pe el nu-l interesa ce faci, care e problema ta, şi ca un bulgăre de zăpadă...venea presiune de la partener care punea presiune pe manageri, ei pe seniori şi tot aşa.
Ne plângeam noi între noi, şi cam atât. Dar nu te ajuta nimeni cu nimic. Tot tu trebuia să îţi faci treaba. Tu erai responsabil cu toată munca.
Dar oamenii din anturanjul tău, cei care nu lucrează “în sistem”, te înţeleg?
Cu lumea din afara sistemului nu prea mai comunici, nu prea ai timp să ieşi, numai cu oamenii cu acelaşi program cu tine şi cu care te sincronizezi. Ştii deja povestea pe dinafară, şi când vii să vorbeşti despre asta unui om care nu ştie cum e, realizezi că că poate nu e foarte bine şi că poate e un stimul să iei o decizie radicală. Să pleci şi atât.
Când ţi-ai pus problema demisiei în mod categoric?
Din primul an, de când am început să fac over time (ore suplimentare, n.red.) serios, din aprilie-mai, începi să îţi spui întrebări. Grave! Şi de atunci, pe fiecare dintre noi ne bate gândul să ne dăm demisia. În fiecare luni aceeaşi dilemă. Nu mai pot.
Când nu mai poţi şi nu mai vrei, simţi tu că pentru tine experienţa s-a terminat, începi să cauţi în altă parte. Nu poţi să spui, gata! Azi îmi dau demisia. Ţine şi de siguranţa fiecărui om, nu vreau să rămân pe drumuri.
În afară de zilele de concediu din vară, mai ai timp liber să te refaci?
Se dau examene în mai, începutul lui iunie şi în principiu atunci se şi termină ce înseamnă dead-line-uri foarte stricte. Ţi se acordă două zile înainte de fiecare examen. Oamenii aşteaptă să ajungă la examene ca să doarmă. Iar alt timp liber mai sunt cursurile. Pentru fiecare examen participi la nişte cursuri, sunt 5 zile în care nu ai clienţi, nu ai nimic. Acum le-au comasat, în august, atunci nu sunt clienţi.
Dar măcar îţi poţi lua cele 21 de zile de concediu..
Mă gândeam cu groază cum ar fi să îţi spună că nu mai poţi să iei concediu, toată lumea a plecat în concediu şi tu eşti singura care a rămas. Şi nici nu poţi să faci nimic. După trei ani şi chiar în anul trei, poţi claca în orice moment. Foarte mulţi dintre noi au certitudinea că dacă au trecut prin asta pot să treacă prin orice.
Dar dacă ai o urgenţă? Poţi obţine înţelegere de la şef să pleci ca să rezolvi problema?
Dacă ai o urgenţă, poţi să pleci pentru o oră, maxim două. Am plecat, dar după asta trebuie să recuperezi. O oră, nu mai mult de atât. Trebuie să fii foarte bolnav, cu perfuzii, cred că aşa te-ar crede!
Dar în perioadele mai relaxate ai mai mers la interviuri de angajare?
Da. Şi la interviuri mă întrebau de ce am plecat din companie. Volumul de muncă, am spus. ”Şi totuşi, nu îţi pare rău că nu ai stat mai mult?” mă întreabă. “Nu!”, am răspuns! Lumea nu înţelege.
Vorbim de angajatori...
Da. “De ce ai venit la noi? De la un jucător mare?” mă întreabă. „Înseamnă că ceva s-a întâmplat, înseamnă că nu ai plecat de acolo în condiţii foarte bune, ai venit la noi, dar poate nu te vom primi, pentru că cine ştie ce s-a întâmplat acolo”. “Cum adică lucrai peste program? Păi şi dacă la noi o să se întâmple să lucrezi peste program?”
Se ştie că se lucrează mult, mi se pare aberant că tocmai angajatorul pune întrebări din astea. Stai puţin, am şi eu dreptul la viaţă! De asta plec.
Cum se recrutează la voi? Ce fel de oameni caută?
Se orientează către oameni care au făcut lucruri peste măsură. Nu numai facultatea, au fost şi în organizaţii, au şi lucrat în acelaşi timp, oameni care pot să facă mai mult decât restul şi decât cere, legal, contractul de muncă.
Când te-ai angajat, ce variantă declarativă ţi-au livrat angajatorii despre programul de lucru?
Ştii că se lucrează cam mult, dar apoi îţi băgau în faţă renumele şi ce oportunităţi o să ai. Dacă rezişti, o să fie bine. Ca să poţi să faci ceva, stai, închizi ochii şi mergi mai departe. Stai un an, doi, cât îţi trebuie şi apoi majoritatea pleacă. După vreo trei ani toată lumea pleacă. Îmi spuneau că o să fie şi deplasări, nu am soţ, nu am copil, sunt ok cu deplasările. Dar şi deplasările deveneau la un moment dat o povară. Nu făceai altceva decât că te trezeai dimineaţa, mergeai la client, stăteai acolo, apoi veneai seara de la client şi lucrai mai departe. Doar că nu dormeai în patul tău. “Beneficiam” de un pat un pic mai mare.
Altfel, ei nu au fost foarte expliciţi în privinţa programului de muncă?
Au spus că se lucreză mult, în sensul de mai mult de opt ore. Dar nu au zis ce înseamnă mult. Că se face over time (n.red. ore suplimentare). Punct.
În primul an se plăteau. Dar era foarte greu să accepte managerul acel over time, fiindcă tu, punându-ţi orele de over time, automat bugetul pe clientul respectiv sărea în aer, şi nu le mai ieşeau lor calculele. Erau acceptate, dar nu le aprobau managerii. Se întâmpla foarte rar să le aprobe. În anul al doilea, au schimbat politica şi au zis că mai bine transformă orele suplimentare în zile libere. Dar zilele libere puteai să le iei în vară, după busy season, nu când vrei tu! Ci doar când nu mai aveai de lucru. Dar chiar şi aşa, foarte greu se acceptau. Tot pe motivul ăsta, puneai mai multe ore, automat bugetul pe clientul respectiv urca şi nu mai ieşea la profit.
Şi a venit criza. Au făcut concedieri? Spuneai că oricum e foarte multă muncă..
Părea imposibil să dea afară. Şi aşa, volumul de muncă era foarte mare şi cine o să-l acopere? Totuşi, de când a început criza am pierdut mulţi clienţi şi mulţi oameni. Criza a venit cu costuri tăiate, şi asta înseamnă în primul rând salarii. Au dat afară oameni, după care oamenii au început să plece singuri. Au venit clienţi noi, mai mici, dar pe care tot trebuie să îi onorezi. Şi atunci volumul de muncă e mai mare.
În multe cazuri s-a ajuns la concluzia că oamenii nu erau potriviţi pentru job. După 7 ani de muncă în companie. S-a invocat nepotrivirea între profilul angajatorului şi al angajatului. Prin urmare, decizia de a renunţa la un angajat e “un bine” reciproc avantajos.
De pe ce poziţii au fost concediaţi?
Când au început “să scuture”, au început de sus. “Semnează-ţi demisia, pentru că oricum te dăm afară!”. A fost un proces urât. Fiecare era sunat şi chemat. Eram la birou când se întâmpla asta şi când începeau să sune telefoanele în birou ţi se oprea respiraţia. Acum au rămas fără oameni şi angajează. Au plecat foarte mulţi şi din toate poziţiile.
De ce nu ai plecat şi tu?
Dacă ai avea siguranţa că mâine te angajează cineva şi vine şi îţi pune contractul de muncă în faţă şi spune hai la mine să munceşti pe mai mulţi bani.... Nimeni nu pleacă pe acelaşi salariu. Toată lumea vrea mai mult. Toţi foştii noştri colegi care lucrează în altă parte au salarii mai mari decât noi, adică un post unde nu au la fel de mult de lucru şi salarii mai mari.
Câţi dintre cei care au fost constrânşi să îşi semneze demisia şi-au găsit de lucru în ultimul an?
Aproape toţi care au plecat s-au reangajat. Erau juniori, dar anul 2 de juniorat, vorbim de oameni care nu fost promovaţi.
Cum ai perceput compania înainte să te angajezi?
Când m-am angajat aici, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Trei ani la rând mi-am dorit să ajung aici. Ziceam: la pensie ies de aici! Trei ani însă e maximul la care poţi rezista. Din moment ce ai stat trei ani, ai prins rădăcini, ai intrat în sistem, nu prea îţi mai vine să ieşi. Dacă rezişti.
Peste 50% dintre angajaţii români fac zilnic ore suplimentare, în timp ce alţi 12.67% fac ore suplimentare de cel puţin două ori pe săptămână, potrivit unui studiu al companiei de recrutare online Myjob.
Raluca Stroescu (31 de ani), manager de audit la Ernst & Young, a murit în 2007, cazul ei dezvăluind opiniei publice condiţiile în care se lucrează în unele dintre multinaţionalele care activează în România. Femeia muncea, de câteva săptămâni, circa 100 de ore pe săptămînă şi avea parte de doar 4-5 ore de somn pe noapte.
E oficial. O companie din patru îşi exploatează angajaţii cu muncă peste program şi în weekend
Trebuie să treacă perioada de 2 ani ca să îţi permiţi să poţi să alegi. Rezişti cu sticla de cola, cu calciu în venă şi cu mult Supradyn, spune N.C.
Cum arată o zi de muncă?
2 ore de somn pe noapte, 6 (n.red.-ore) în weekend, 2 pachete de ţigări pe zi. E doar un exemplu. Dacă ai ajunge la noi, în open space (n.red. birou), să vezi oamenii, te-ai speria. Arăţi groaznic, nu mai ai chef să ieşi din casă, şi ceilalţi îţi semnalează asta! Întrebarea de la sfârşitul zilei: oare merită?
Când a devenit copleşitoare munca?
E ca un antrenament ce îţi intră în sânge. Simţi o oboseală acută, dar eşti obişnuit cu starea asta. În primul an a fost foarte greu să ma obişnuiesc cu programul, atunci am simţit pentru prima oară senzaţia de extenuare dusă la extrem, iar în anul 2 începuse să îmi intre în ritm. Dacă poţi să spui că ăsta e un ritm. Am avut o colegă care s-a internat în spital din cauza asta, probleme grave cu stomacul, tot din cauza oboselii, dar ea lucra foarte mult. Eu plecam la 1-2 noaptea, ea încă mai rămânea la birou.
Muncă la foc continuu
Perioada cea mai aglomerată e între ianuarie şi iunie, iulie. E perioada criminală în care lucrezi şi 24 de ore şi tot nu e destul. Trebuia să mă trezesc în fiecare zi la ora 6, venea taxiul şi mă lua, stăteam la client până pe la 6-7 seara, până când terminau ei programul de muncă, până ajungeam înapoi la birou se făcea 8 seara, stăteam acolo până la 12-1, mă apuca şi 3 dimineaţa, veneam acasă, şi aşa am ţinut-o cam două săptămâni. Fără nicio pauză, la foc continuu. Asta a fost dintotdeauna, nu doar înainte de criză.
Tu câte ore dormi, în medie, pe noapte?
În medie 4-5 ore. Programul ăsta e timp de 2 ani de zile.
Azi e sâmbătă...Ce faci de obicei sâmbăta?
Sâmbăta îţi rămâne liberă ca să dormi, să mai faci cumpărături, dacă apuci, eu în principiu nu mai apuc, pentru că nu mai îmi pasă, există magazinul de la colţ. Iar duminica începi să intri în fibrilaţii, te gândeşti că mâine e luni şi nu am terminat (n.red. munca). În principiu, munca pe un client se face de luni până vineri, dar nu se întâmplă niciodată să termini. Decât în cazuri excepţionale, în care s-au bugetat mai multe ore decât ar fi fost necesar. Mi s-a întâmplat o singură dată să fie un client pe care să ştiu sigur că l-am terminat vineri seara. Dar anul ăsta, fiecare duminică înseamnă muncă de la 10 până la 3-4 dimineaţa. Şi te trezeşti lunea foarte obosit.
De ce nu pleci de acolo?
O să mă gândesc la asta în iunie, după ce se termină şi anul ăsta, pentru că acum nu ai timp să cauţi, nu ai timp să mergi la interviuri, e foarte dificil când ai un client şi toate ard, eşti acolo în focuri, trebuie să dai peste o persoană foarte binevoitoare care să accepte: fie, du-te! Dar dacă o să fie mai rău? Trebuie să fii sigur că pleci undeva unde să ştii că o să şi merite.
La un moment dat am făcut o boală acută ce a necesitat intervenţie chirurgicală urgentă. Eram la client, mi-era rău, dar eu am crezut că am făcut o indigestie. Şi seara acasă am zis să mai lucrez un pic. Îmi intrase în sânge. Să mai deschid laptopul şi să mai lucrez câteva ore, şi atunci am simţit, am mers de urgenţă la spital, m-au operat în noaptea aia. A doua zi dimineaţa, nici bine nu mă trezisem din anestezie, că mă sună seniorul şi îmi spune: nu ai făcut nimic! ce s-a întâmplat? „Ştii, acum m-am trezit din anestezie, sunt la spital” zic eu. „Păi şi nu avut timp să lucrezi?” Îşi imagina că trebuia să lucrez înainte să mi se facă rău. „Timp mort. Până la spital ai stat degeaba”. Este o plantaţie de sclavi cu machiaj capitalist.
Ai vorbit cinstit cu şeful tău despre programul de lucru?
Dar nu îi interesează, fiindcă nimeni nu e de neînlocuit. Şi te înlocuiesc imediat şi îţi spun: ok, nu faci faţă? noi nu te ţinem cu forţa. Pleacă! Vina e a ta! Cine ar fi putut să ia o decizie concret era partenerul. De obicei partenerul era din străinătate. Şi pe el nu-l interesa ce faci, care e problema ta, şi ca un bulgăre de zăpadă...venea presiune de la partener care punea presiune pe manageri, ei pe seniori şi tot aşa.
Ne plângeam noi între noi, şi cam atât. Dar nu te ajuta nimeni cu nimic. Tot tu trebuia să îţi faci treaba. Tu erai responsabil cu toată munca.
Dar oamenii din anturanjul tău, cei care nu lucrează “în sistem”, te înţeleg?
Cu lumea din afara sistemului nu prea mai comunici, nu prea ai timp să ieşi, numai cu oamenii cu acelaşi program cu tine şi cu care te sincronizezi. Ştii deja povestea pe dinafară, şi când vii să vorbeşti despre asta unui om care nu ştie cum e, realizezi că că poate nu e foarte bine şi că poate e un stimul să iei o decizie radicală. Să pleci şi atât.
Când ţi-ai pus problema demisiei în mod categoric?
Din primul an, de când am început să fac over time (ore suplimentare, n.red.) serios, din aprilie-mai, începi să îţi spui întrebări. Grave! Şi de atunci, pe fiecare dintre noi ne bate gândul să ne dăm demisia. În fiecare luni aceeaşi dilemă. Nu mai pot.
Când nu mai poţi şi nu mai vrei, simţi tu că pentru tine experienţa s-a terminat, începi să cauţi în altă parte. Nu poţi să spui, gata! Azi îmi dau demisia. Ţine şi de siguranţa fiecărui om, nu vreau să rămân pe drumuri.
În afară de zilele de concediu din vară, mai ai timp liber să te refaci?
Se dau examene în mai, începutul lui iunie şi în principiu atunci se şi termină ce înseamnă dead-line-uri foarte stricte. Ţi se acordă două zile înainte de fiecare examen. Oamenii aşteaptă să ajungă la examene ca să doarmă. Iar alt timp liber mai sunt cursurile. Pentru fiecare examen participi la nişte cursuri, sunt 5 zile în care nu ai clienţi, nu ai nimic. Acum le-au comasat, în august, atunci nu sunt clienţi.
Dar măcar îţi poţi lua cele 21 de zile de concediu..
Mă gândeam cu groază cum ar fi să îţi spună că nu mai poţi să iei concediu, toată lumea a plecat în concediu şi tu eşti singura care a rămas. Şi nici nu poţi să faci nimic. După trei ani şi chiar în anul trei, poţi claca în orice moment. Foarte mulţi dintre noi au certitudinea că dacă au trecut prin asta pot să treacă prin orice.
Dar dacă ai o urgenţă? Poţi obţine înţelegere de la şef să pleci ca să rezolvi problema?
Dacă ai o urgenţă, poţi să pleci pentru o oră, maxim două. Am plecat, dar după asta trebuie să recuperezi. O oră, nu mai mult de atât. Trebuie să fii foarte bolnav, cu perfuzii, cred că aşa te-ar crede!
Dar în perioadele mai relaxate ai mai mers la interviuri de angajare?
Da. Şi la interviuri mă întrebau de ce am plecat din companie. Volumul de muncă, am spus. ”Şi totuşi, nu îţi pare rău că nu ai stat mai mult?” mă întreabă. “Nu!”, am răspuns! Lumea nu înţelege.
Vorbim de angajatori...
Da. “De ce ai venit la noi? De la un jucător mare?” mă întreabă. „Înseamnă că ceva s-a întâmplat, înseamnă că nu ai plecat de acolo în condiţii foarte bune, ai venit la noi, dar poate nu te vom primi, pentru că cine ştie ce s-a întâmplat acolo”. “Cum adică lucrai peste program? Păi şi dacă la noi o să se întâmple să lucrezi peste program?”
Se ştie că se lucrează mult, mi se pare aberant că tocmai angajatorul pune întrebări din astea. Stai puţin, am şi eu dreptul la viaţă! De asta plec.
Cum se recrutează la voi? Ce fel de oameni caută?
Se orientează către oameni care au făcut lucruri peste măsură. Nu numai facultatea, au fost şi în organizaţii, au şi lucrat în acelaşi timp, oameni care pot să facă mai mult decât restul şi decât cere, legal, contractul de muncă.
Când te-ai angajat, ce variantă declarativă ţi-au livrat angajatorii despre programul de lucru?
Ştii că se lucrează cam mult, dar apoi îţi băgau în faţă renumele şi ce oportunităţi o să ai. Dacă rezişti, o să fie bine. Ca să poţi să faci ceva, stai, închizi ochii şi mergi mai departe. Stai un an, doi, cât îţi trebuie şi apoi majoritatea pleacă. După vreo trei ani toată lumea pleacă. Îmi spuneau că o să fie şi deplasări, nu am soţ, nu am copil, sunt ok cu deplasările. Dar şi deplasările deveneau la un moment dat o povară. Nu făceai altceva decât că te trezeai dimineaţa, mergeai la client, stăteai acolo, apoi veneai seara de la client şi lucrai mai departe. Doar că nu dormeai în patul tău. “Beneficiam” de un pat un pic mai mare.
Altfel, ei nu au fost foarte expliciţi în privinţa programului de muncă?
Au spus că se lucreză mult, în sensul de mai mult de opt ore. Dar nu au zis ce înseamnă mult. Că se face over time (n.red. ore suplimentare). Punct.
În primul an se plăteau. Dar era foarte greu să accepte managerul acel over time, fiindcă tu, punându-ţi orele de over time, automat bugetul pe clientul respectiv sărea în aer, şi nu le mai ieşeau lor calculele. Erau acceptate, dar nu le aprobau managerii. Se întâmpla foarte rar să le aprobe. În anul al doilea, au schimbat politica şi au zis că mai bine transformă orele suplimentare în zile libere. Dar zilele libere puteai să le iei în vară, după busy season, nu când vrei tu! Ci doar când nu mai aveai de lucru. Dar chiar şi aşa, foarte greu se acceptau. Tot pe motivul ăsta, puneai mai multe ore, automat bugetul pe clientul respectiv urca şi nu mai ieşea la profit.
Şi a venit criza. Au făcut concedieri? Spuneai că oricum e foarte multă muncă..
Părea imposibil să dea afară. Şi aşa, volumul de muncă era foarte mare şi cine o să-l acopere? Totuşi, de când a început criza am pierdut mulţi clienţi şi mulţi oameni. Criza a venit cu costuri tăiate, şi asta înseamnă în primul rând salarii. Au dat afară oameni, după care oamenii au început să plece singuri. Au venit clienţi noi, mai mici, dar pe care tot trebuie să îi onorezi. Şi atunci volumul de muncă e mai mare.
În multe cazuri s-a ajuns la concluzia că oamenii nu erau potriviţi pentru job. După 7 ani de muncă în companie. S-a invocat nepotrivirea între profilul angajatorului şi al angajatului. Prin urmare, decizia de a renunţa la un angajat e “un bine” reciproc avantajos.
De pe ce poziţii au fost concediaţi?
Când au început “să scuture”, au început de sus. “Semnează-ţi demisia, pentru că oricum te dăm afară!”. A fost un proces urât. Fiecare era sunat şi chemat. Eram la birou când se întâmpla asta şi când începeau să sune telefoanele în birou ţi se oprea respiraţia. Acum au rămas fără oameni şi angajează. Au plecat foarte mulţi şi din toate poziţiile.
De ce nu ai plecat şi tu?
Dacă ai avea siguranţa că mâine te angajează cineva şi vine şi îţi pune contractul de muncă în faţă şi spune hai la mine să munceşti pe mai mulţi bani.... Nimeni nu pleacă pe acelaşi salariu. Toată lumea vrea mai mult. Toţi foştii noştri colegi care lucrează în altă parte au salarii mai mari decât noi, adică un post unde nu au la fel de mult de lucru şi salarii mai mari.
Câţi dintre cei care au fost constrânşi să îşi semneze demisia şi-au găsit de lucru în ultimul an?
Aproape toţi care au plecat s-au reangajat. Erau juniori, dar anul 2 de juniorat, vorbim de oameni care nu fost promovaţi.
Cum ai perceput compania înainte să te angajezi?
Când m-am angajat aici, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Trei ani la rând mi-am dorit să ajung aici. Ziceam: la pensie ies de aici! Trei ani însă e maximul la care poţi rezista. Din moment ce ai stat trei ani, ai prins rădăcini, ai intrat în sistem, nu prea îţi mai vine să ieşi. Dacă rezişti.
Peste 50% dintre angajaţii români fac zilnic ore suplimentare, în timp ce alţi 12.67% fac ore suplimentare de cel puţin două ori pe săptămână, potrivit unui studiu al companiei de recrutare online Myjob.
Raluca Stroescu (31 de ani), manager de audit la Ernst & Young, a murit în 2007, cazul ei dezvăluind opiniei publice condiţiile în care se lucrează în unele dintre multinaţionalele care activează în România. Femeia muncea, de câteva săptămâni, circa 100 de ore pe săptămînă şi avea parte de doar 4-5 ore de somn pe noapte.
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Sexul ca o terapie
Doriti sa va simtiti mai in forma, sa dormiti mai profund, sa indepartati oboseala si stresul, sa slabiti. Si sa traiti mai mult? Atunci indreptati-va direct spre dormitor, pentru ca sexul este "medicamentul-minune". Cercetatorii au descoperit ca sexul are toate aceste efecte benefice si chiar altele in plus. Studiile au aratat ca sexul face adevarate minuni, in moduri la care nici nu va ganditi.
Sexul este recomandat de medici drept cel mai eficient somnifer
Doriti sa va simtiti mai in forma, sa dormiti mai profund, sa indepartati oboseala si stresul, sa slabiti. Si sa traiti mai mult? Atunci indreptati-va direct spre dormitor, pentru ca sexul este "medicamentul-minune".
Cercetatorii au descoperit ca sexul are toate aceste efecte benefice si chiar altele in plus. Studiile au aratat ca sexul face adevarate mi-nuni, in moduri la care nici nu va ganditi.
Cea mai recenta dovada vine dintr-un studiu realizat la Sheffield University de medicii Merryn Gott si Sharon Hinchcliff. cei doi specialisti au descoperit ca cuplurile vechi care fac dragoste cu regularitate se afla intr-o forma fizica si psihica mai buna decat cei care fac sex mai rar. Dr. Gott a analizat cazurile a 70 de cupluri casatorite si spune: "Sexul pare sa fie important in ceea ce priveste increderea in sine, indiferent de varsta".
Inima sanatoasa
A face sex de trei ori pe saptamana, cel putin 20 de minute, duce la reducerea la jumatate a riscului aparitiei unei boli de inima. "Unii oameni se ingrijoreaza, gandindu-se ca o partida de sex le poate afecta sanatatea in sens negativ. Aceste cazuri, in care inima are de suferit sunt extrem de rare. Daca puteti urca treptele, atunci inseamna ca puteti face si sex - ceea este mult mai placut, oricum", explica dr. Gott. Muschi puternici. O partida de sex intareste muschii pelvisului, posteriorului, bratelor si coapselor. Dr. Gott explica: "Sexul relaxeaza muschii, asa ca este un tratament foarte bun in special pentru durerile de spate pe care le au multe femei. Cea mai eficienta pozitie pentru dureri de spate este cea a misionarului sau femeia deasupra". Mai putin stres.
Stresul este un adevarat ucigas al pasiunii. Insa o partida de sex produce substanta chimica numita dopamina, care anihileaza hormonii de stres. Numai 20 de minute de stres au ca rezultat doua ore de relaxare. "Sexul facut cu regularitate este un adevarat eliminator de stres si poate preveni durerile de cap, tensiunea nervoasa, asa ca ganditi-va de doua ori inainte de a folosi durerea de cap ca scuza", comenteaza medicul. Somn mai bun.
Un pui de somn dupa momentele de pasiune poate constitui un subiect de gluma in cuplu, dar expertii spun ca este ceva natural. Nivelul hormonului oxytocina, care provoaca somnul, creste de cinci ori in momentul orgasmului. Aceasta inseamna ca femeile vor pica de somn cam la 20-30 de minute dupa orgasm, in timp ce barbatii nu vor mai putea tine ochii deschisi cam in doua-cinci minute. "Acest lucru explica de ce se doarme atat de bine dupa un act sexual reusit si de ce barbatii adorm foarte usor dupa ce fac dragoste. Pentru ambele sexe, acesta este unul din cele mai bune remedii impotriva insomniei", este comentariul medicului.
Sistem imunitar mai puternic
Cercetatorii americani au descoperit ca persoanele care fac sex cu regularitate prezinta constant un nivel mai ridicat de imunoglobulina A in organism decat celelalte. La barbati, o partida de sex ridica nivelul de testosteron, substanta care intareste oasele si ajuta la transportul DHEA prin organism, un element esential pentru un sistem imunitar puternic. De asemenea, cercetatorii au constatat ca femeile care au suferit de cancer la san si care au relatii sexuale frecvente se refac mai rapid decat celelalte. "In cazul multor forme de exercitii fizice, sistemul imunitar are de suferit, dar acest lucru nu se intampla in cazul sexului", afirma dr. Gott. Stare de spirit buna. Contactul intim cu alta fiinta umana reprezinta un analgezic natural (fenomen care se poate intalni si la animale).
De asemenea, o partida de sex duce la cresterea nivelului de estrogen la femei, substanta numita si "hormonul fericirii", care indeparteaza starile depresive. Dorinta mai mare de a face dragoste. Foloseste-l sau il vei pierde - este enuntul care se potriveste atat de bine celulelor cenusii si muschilor, dar si libidoului. Asigurati-va partide de sex cu regularitate si va veti pastra dorinta fata de partener. "Cu cat simtiti o dorinta mai acuta, cu atat avantajele sunt mai mari si cu atat va veti simti mai bine", explica dr. Grott. Reducerea greutatii. Hormonul DHEA ajuta la intarirea oaselor, dar mai are si un alt avantaj pentru organism: ajuta la scaderea in greutate. El actioneaza, alaturi de hormonul feminin estrogen, pentru a creste "ciclul acizilor grasi", care maresc rata metabolismului si ajuta femeile sa arda caloriile. De asemenea, el ajuta la reducerea nivelului colesterolului la ambele sexe.
In timpul unei partide de sex se ard o suta de calorii pe ora. "Daca vreti sa scapati de kilogramele in plus, o viata sexuala activa este exact ceea ce va trebuie", spune medicul. Pastrarea tineretii. Dr. David Weeks, neurofiziolog la Royal Edinburgh Hospital, estimeaza ca cei din cuplurile care fac dragoste de trei ori pe saptamana arata cu patru-sapte ani mai tineri decat cei care se multumesc cu mai putin sau deloc.
Activitatea fizica creste nivelul de oxigen, stimuleaza fluxul sanguin si impinge celulele tinere ale pielii la suprafata, ceea ce determina o infatisare mai tanara si o stare de spirit mai buna. "Inca nu se stie daca arati mai tanar pentru ca faci mult sex sau faci mult sex pentru ca arati tanar.
Oricum ar fi, merita incercat!", comenteaza medicul britanic.
www.desprecopii.com
joi, 19 ianuarie 2012
Culianu și Monarhia
.....................................................................................
-Altă noutate?
-Una mult mai importantă!… Nu am putut însă să o verific, cât este de adevărată… E vorba de relația lui Culianu cu regele Mihai. Se pare că a existat un scenariu de aducere a regelui în Țară după decembrie 1990. Nu discut acum cât a fost de real și de realist acest scenariu. Luăm de bună această informație. Nu este prea neașteptată, surprinzătoare. Noutatea neașteptată este aceea că acest scenariu, într-una din variantele sale, prevedea venirea regelui în Țară și întronarea sa cu sprijinul unui guvern care l-ar fi avut în fruntea sa pe Ioan Petru Culianu!… O veritabilă fantezie utopică, aș zice. Ce minunat ar fi fost un asemenea guvern!… Nu pare de crezut, dar nu pot ignora această informație! Alții sunt cei capabili s-o verifice. Eu o iau de bună și o analizez!
“Culianu nu ar fi ajuns la pace cu asasinii sai!”-Ion Coja
-Altă noutate?
-Una mult mai importantă!… Nu am putut însă să o verific, cât este de adevărată… E vorba de relația lui Culianu cu regele Mihai. Se pare că a existat un scenariu de aducere a regelui în Țară după decembrie 1990. Nu discut acum cât a fost de real și de realist acest scenariu. Luăm de bună această informație. Nu este prea neașteptată, surprinzătoare. Noutatea neașteptată este aceea că acest scenariu, într-una din variantele sale, prevedea venirea regelui în Țară și întronarea sa cu sprijinul unui guvern care l-ar fi avut în fruntea sa pe Ioan Petru Culianu!… O veritabilă fantezie utopică, aș zice. Ce minunat ar fi fost un asemenea guvern!… Nu pare de crezut, dar nu pot ignora această informație! Alții sunt cei capabili s-o verifice. Eu o iau de bună și o analizez!
“Culianu nu ar fi ajuns la pace cu asasinii sai!”-Ion Coja
duminică, 15 ianuarie 2012
Vampirismul
Până la începutul anilor ’70 nu ştiam mare lucru despre vampirism bioenergetic. Din cele citite şi auzite cu privire la presupusa existenţă a unui asemenea fenomen exotic, incredibil la prima vedere, nu aveam cum să ajung la concluzii structurate pe un eşafodaj informaţional corespunzător. Chiar şi ideea de a se „fura” din energia vitală a unei alte persoane, mi se părea a fi de domeniul science fiction.
Hazardul a făcut să întâlnesc un fost amic din M.Ap.N., maiorul G.P., pasionat de fenomenologii de frontieră. Deşi era pus pe o funcţie la vedere, potrivit gradului, G.P. era ofiţer de contrainformaţii militare. Prin urmare, avea prilejul să pescuiască indirect şi ceva date confidenţiale din domeniul unor cercetări experimentale mai puţin ortodoxe, ce se aflau în colimatorul unor state din cadrul Tratatului de la Varşovia. Printre alte lucruri discutate „la un pahar de vorbă”, ne-am oprit şi asupra controversatului vampirism bioenergetic şi subţirimea ştiinţifică a documentaţiei existente pe această temă.
Întâmplător G.P. se afla în posesia unor informaţii referitoare la acest sensibil subiect. După părerea sa, fenomenul putea fi real. Şi după ce se asigurase că prin apropiere nu se afla vreun curios cu urechile ciulite la conversaţia noastră, adăugase în surdină că în unele ţări socialiste se aplica ceva asemănător pentru revigorarea unor tovarăşi bătrâni din conducerile superioare de partid şi de stat. Şi îmi dăduse câteva exemple atât de convingătoare în acest sens, încât dacă discuţia noastră ar fi fost interceptată de o instituţie autohtonă culegătoare de informaţii la nivelul populaţiei, riscam să fim puşi la popreală pe termen nelimitat.
După un moment de ezitare, G.P. îmi spuse că era posibil să fie vorba despre un fel de bioenergofagie, prin care indivizi aflaţi în deficit energetic vital reuşesc să-şi completeze resursele biologice în dauna unor persoane „donatoare”, cu sau fără ştirea acestora. „În orice caz, spuse ofiţerul, treaba asta ar merita o verificare ceva mai atentă, desigur ca fenomen bioenergetic; şi dacă e adevărat ce se şopteşte pe unele canale de informaţii, atunci ne-a pus Dumnezeu mâna în cap! Îţi dai seama ce simplu ar fi să te reîncarci cu energie vitală, stând doar câteva minute pe zi în preajma unor indivizi cu potenţial bioenergetic ridicat?”
Tema era incitantă, cu bătaie lungă şi la orizont se prefigura şi ceva profit în contul propriei sănătăţi. Prin urmare, nu mai erau necesare alte argumente pentru a mă determina să mă apuc de treabă. Promisesem lui G.P. să-l ţin la curent cu evoluţia investigaţiilor experimentale pe care urma să le întreprind, iar el avea să mă ajute încercând să afle ce era cu fecioarele strecurate sistematic în aşternutul unui lider comunist dintr-o ţară „prietenă” situată pe alt continent, lider ale cărui balamale erau prea şubrede pentru a mai fi suspectat de zbenguieli erotice nocturne.
În cele ce urmează, voi încerca să conturez câteva observaţii – nu neapărat concluzii – potrivit cărora vampirismul bioenergetic ar putea fi un fenomen extrasenzorial real şi destul de răspândit în viaţa noastră de zi cu zi.
Cercetătorii biologi cunosc faptul că mormolocii de broască crescuţi în condiţii de laborator, se dezvoltă diferit faţă de cei din mediul natural. Totodată, se ştie că în situaţia în care convieţuiesc într-un vas cu apă pui de batracieni aflaţi în două stadii distincte de dezvoltare, prezenţa mormolocilor mari duce la încetinirea procesului evolutiv al celor mici, independent de temperatura apei şi concentraţia substanţelor nutritive din recipient. Se consideră că acest fenomen ar fi cauzat de factori biochimici relativ cunoscuţi. Pe de altă parte, nu se exclude nici ipoteza existenţei unor interacţiuni electromagnetice încă neexplorate, ce ar avea loc între batracienii aflaţi în stadii avansate de dezvoltare şi cei rămaşi pe o treaptă evolutivă inferioară.
Pornind de la această constatare, să ne îndreptăm atenţia asupra unor cazuri întrucâtva asemănătoare, ce se întâlnesc îndeosebi în habitatul uman rural. Nu rareori dezvoltarea fizică a copiilor care dorm în acelaşi pat cu fraţii lor mai mari, cu părinţii sau bunicii este vizibil încetinită, comparativ cu a altor copii de aceeaşi vârstă, care dorm singuri. În situaţiile menţionate întârzierea dezvoltării fizice are de cele mai multe ori un caracter ireversibil. În adolescenţă şi la maturitate aceştia vor avea statura mai redusă decât a fraţilor mai vârstnici.
Acest fenomen iese şi mai mult în evidenţă în situaţia în care copilul doarme împreună cu unul dintre bunici. Frecventa subdezvoltare a copiilor în cazurile semnalate ar trebui să dea de gândit; iar bunicii să chibzuiască bine înainte de a deprinde obiceiul să doarmă în acelaşi pat cu nepotul sau cu nepoţica, pentru ca micuţul sau micuţa „să le încălzească oasele şi să le aline durerile reumatismale”, cum se mai spune la ţară. Acest obicei arhaic poate avea consecinţe dintre cele mai neplăcute pentru sănătatea viitorului adult. Pe lângă statura redusă şi resurse fizice diminuate, acesta riscă să aibă şi o rezistenţă imunitară deficitară la agresiunea agenţilor patogeni. Cu alte cuvinte, va fi bolnăvicios.
Persoanele de vârsta a treia au pierderi însemnate de energie vitală şi nu rareori suferă de diverse maladii specifice bătrâneţii. În atari situaţii, copilul este nevoit să doarmă în elementele biochimice reziduale din biocâmpul persoanei în vârstă, să inspire evaporaţiile sudorale şi scuamele dermale ale omului bătrân, să inhaleze gazele toxice expirate de către acesta. În acelaşi timp se pare că are loc şi un alt fenomen, foarte puţin cercetat până la ora actuală, ce prejudiciază dezvoltarea fizică şi psihică a copilului. O parte din energia sa vitală este „absorbită” în mod constant de organismul persoanei aflată în deficit bioenergetic. Acest straniu proces biofizic poate fi pus indirect în evidenţă prin analize clinice uzuale, sau operativ prin intermediul biodetecţiei. (A se vedea în acest sens şi articolul Biodetecţia – între mit şi realitate din NEXUS new times magazine nr. 13, ed. în limba română.) Pe parcursul observaţiilor menţionate s-a ţinut cont - în limite rezonabile - de factori ereditari, interacţiuni sociale în cadrul familiei, nivel de trai şi de alte câteva criterii accesibile unei cercetări preliminare.
În anii următori, investigaţiile au fost extinse asupra unor subiecţi umani din medii sociale diferite, aflaţi în situaţii susceptibile de a avea loc interacţiuni bioenergetice involuntare. Mă voi referi succint la câteva dintre cele peste 200 de cazuri studiate de o echipă de cercetare multidisciplinară, constituită cu scopul de a se încerca elucidarea acestei ipotetice fenomenologii de frontieră.
Unul dintre subiecţii studiului, R.G., în vârstă de 70 de ani, secretar ştiinţific la o societate nonguvernamentală, lucra în aceeaşi încăpere cu secretara menţionatei instituţii - o doamnă în vârstă, aflată în pragul pensionării. R.G. se plângea în permanenţă de epuizare fizică şi psihică, stări de greaţă, palpitaţii, cefalee. Am controlat dacă biroul său se afla întâmplător sub incidenţa vreunui focar geopatogen sau a altor radiaţii electromagnetice cu efecte destructurante asupra materiei vii, însă rezultatul a fost negativ.
După pensionarea secretarei vârstnice şi angajarea pe aceeaşi funcţie a unei tinere de 22 de ani, starea generală a sănătăţii lui R.G. începuse a se ameliora spectaculos. Vechile simptome i se atenuaseră, omul prinse culoare în obraji şi devenise vizibil mai comunicativ şi dinamic în relaţiile profesionale. Sigur că factorul psihologic, determinat de prezenţa acelei tinere în cabinetul său de lucru, a avut o contribuţie însemnată în procesul revigorării biologice a lui R.G. Pe parcursul timpului s-a înregistrat însă şi o deteriorare semnificativă a sănătăţii noii secretare. În câteva luni de zile fata începuse să aibă simptome pe care anterior nu le avuse: oboseală fizică generalizată, somnolenţă, palpitaţii, frecvente stări de greaţă, contracţii musculare dureroase la nivelul gambelor. Dacă pe seama factorilor care au contribuit la revitalizarea funcţiilor fiziologice ale lui R.G. se puteau face unele speculaţii, în privinţa tinerei secretare lucrurile erau suficient de evidente pentru a nu fi trecute cu vederea, mai ales că situaţii asemănătoare au fost întâlnite şi în alte câteva zeci de cazuri aflate în monitorizarea echipei menţionate.
În subsidiar, cred că s-ar cuveni semnalată şi una dintre observaţiile colaterale făcute cu acel prilej, ce ar putea contribui la investigarea factorilor ce stau la baza psihoterapiei. După retragerea din activitatea profesională, subiectul R.G. a decedat în urma unei maladii incurabile. De reţinut faptul că în prezenţa tinerei secretare starea sănătăţii sale se ameliorase în mod semnificativ şi obiectiv, situaţie confirmată de analize clinice.
Un al caz de posibile transferuri bioenergetice involuntare a fost remarcat în anul l990, cu prilejul unor teste experimentale făcute asupra biocâmpului uman, la care au participat studenţi de la Facultatea de psihologie din Bucureşti. Experimentele s-au derulat cu aprobarea şi participarea ministrului învăţământului şi cercetării din acea vreme, prof. univ. dr. Mihai Golu. Printr-o împrejurare neprezăzută, devenisem şi eu la un moment dat „victima” ipoteticului vampirism bioenergetic. Cât timp am lucrat cu grupe de studenţi, nu am remarcat nici o alterare sesizabilă a sănătăţii mele. În schimb, în zilele în care veneau la teste subiecţi voluntari din rândul cadrelor didactice aflate la pensie, la sfârşitul programului plecam epuizat fizic şi psihic, iar odată am avut simptome comparabile cu cele ale unui preinfarct miocardic.
Ceva asemănător am constatat şi cu prilejul testării nivelului de stres profesional al unor salariaţi de la Petromar, care lucrau pe platforme de foraj petrolier amplasate în largul mării. (Testele au fost făcute la solicitarea sindicatului de resort.)
În scopul evaluării simptomelor cauzate în urma pierderilor de potenţial bioenergetic vital prin ipoteticul fenomen al vampirismului bioenergetic, în final s-a procedat şi la o cercetare statistică bazată pe declaraţii verbale date de un număr de 50 de subiecţi umani, ce susţineau că în prezenţa unor anumite persoane simt disconfort fizic şi psihic inexplicabil, începând cu „banale” stări de oboseală până la disfuncţii organice severe, în funcţie de sensibilitatea fiecărui subiect în parte şi de nivelul general de sănătate al persoanei presupusă a fi patogenă.
Prin urmare, cred eu, n-ar strica să fim ceva mai atenţi cu cine colaborăm, pe cine primim în casă, sau cu cine plecăm în vacanţă pentru a ne reîncărca bateriile, cum s-ar spune, pentru că există riscul să ne întoarcem cu ele „scurtcircuitate”.
Existenţa acestui fenomen „imposibil” mi-a fost confirmată şi cu un alt prilej, relativ recent. În urmă cu trei ani am colaborat cu un centru de terapii alternative, pentru tratarea unor maladii considerate incurabile de medicina alopată actuală. Urmările prezenţei în cabinet a bolnavilor de cancer în stadii terminale, m-au convins să mă las de „meserie”. După şedinţele de psihoterapie, pacienţii erau vizibil revitalizaţi în timp ce eu plecam acasă la sfârşitul programului „stors” de orice brumă de energie, cu simptomele aferente.
Potrivit unor informaţii vehiculate pe căi neoficiale în anii ’70, studii experimentale pe tema vampirismului bioenergetic se făceau şi în alte ţări est-europene, însă din motive necunoscute rezultatele acelor investigaţii încă au fost declasificate. Nici ipoteza transferurilor bioenergetice involuntare între indivizi cu vârste şi niveluri de sănătate antagonice nu a fost confirmată şi nici infirmată în mod public.
Privind lucrurile din perspectiva cercetărilor româneşti în domeniul ipoteticelor transferuri bioenergetice involuntare, ce ar putea fi asimilate vampirismului bioenergetic, ar trebui reţinut şi faptul că acest enigmatic fenomen se manifestă în mod diferit de la un individ la altul, de la o împrejurare la alta. Pot fi întâlnite şi persoane excepţional dotate psihic şi moral care, indiferent ce vârstă au, pot determina prin uşoare atingeri dermale sau prin simpla lor prezenţă revitalizarea bioenergetică a celor aflaţi în suferiţă, pot săvârşi adevărate miracole în vindecarea unor maladii considerate incurabile de medicina alopată actuală.
www.rudan.ro
Hazardul a făcut să întâlnesc un fost amic din M.Ap.N., maiorul G.P., pasionat de fenomenologii de frontieră. Deşi era pus pe o funcţie la vedere, potrivit gradului, G.P. era ofiţer de contrainformaţii militare. Prin urmare, avea prilejul să pescuiască indirect şi ceva date confidenţiale din domeniul unor cercetări experimentale mai puţin ortodoxe, ce se aflau în colimatorul unor state din cadrul Tratatului de la Varşovia. Printre alte lucruri discutate „la un pahar de vorbă”, ne-am oprit şi asupra controversatului vampirism bioenergetic şi subţirimea ştiinţifică a documentaţiei existente pe această temă.
Întâmplător G.P. se afla în posesia unor informaţii referitoare la acest sensibil subiect. După părerea sa, fenomenul putea fi real. Şi după ce se asigurase că prin apropiere nu se afla vreun curios cu urechile ciulite la conversaţia noastră, adăugase în surdină că în unele ţări socialiste se aplica ceva asemănător pentru revigorarea unor tovarăşi bătrâni din conducerile superioare de partid şi de stat. Şi îmi dăduse câteva exemple atât de convingătoare în acest sens, încât dacă discuţia noastră ar fi fost interceptată de o instituţie autohtonă culegătoare de informaţii la nivelul populaţiei, riscam să fim puşi la popreală pe termen nelimitat.
După un moment de ezitare, G.P. îmi spuse că era posibil să fie vorba despre un fel de bioenergofagie, prin care indivizi aflaţi în deficit energetic vital reuşesc să-şi completeze resursele biologice în dauna unor persoane „donatoare”, cu sau fără ştirea acestora. „În orice caz, spuse ofiţerul, treaba asta ar merita o verificare ceva mai atentă, desigur ca fenomen bioenergetic; şi dacă e adevărat ce se şopteşte pe unele canale de informaţii, atunci ne-a pus Dumnezeu mâna în cap! Îţi dai seama ce simplu ar fi să te reîncarci cu energie vitală, stând doar câteva minute pe zi în preajma unor indivizi cu potenţial bioenergetic ridicat?”
Tema era incitantă, cu bătaie lungă şi la orizont se prefigura şi ceva profit în contul propriei sănătăţi. Prin urmare, nu mai erau necesare alte argumente pentru a mă determina să mă apuc de treabă. Promisesem lui G.P. să-l ţin la curent cu evoluţia investigaţiilor experimentale pe care urma să le întreprind, iar el avea să mă ajute încercând să afle ce era cu fecioarele strecurate sistematic în aşternutul unui lider comunist dintr-o ţară „prietenă” situată pe alt continent, lider ale cărui balamale erau prea şubrede pentru a mai fi suspectat de zbenguieli erotice nocturne.
În cele ce urmează, voi încerca să conturez câteva observaţii – nu neapărat concluzii – potrivit cărora vampirismul bioenergetic ar putea fi un fenomen extrasenzorial real şi destul de răspândit în viaţa noastră de zi cu zi.
Cercetătorii biologi cunosc faptul că mormolocii de broască crescuţi în condiţii de laborator, se dezvoltă diferit faţă de cei din mediul natural. Totodată, se ştie că în situaţia în care convieţuiesc într-un vas cu apă pui de batracieni aflaţi în două stadii distincte de dezvoltare, prezenţa mormolocilor mari duce la încetinirea procesului evolutiv al celor mici, independent de temperatura apei şi concentraţia substanţelor nutritive din recipient. Se consideră că acest fenomen ar fi cauzat de factori biochimici relativ cunoscuţi. Pe de altă parte, nu se exclude nici ipoteza existenţei unor interacţiuni electromagnetice încă neexplorate, ce ar avea loc între batracienii aflaţi în stadii avansate de dezvoltare şi cei rămaşi pe o treaptă evolutivă inferioară.
Pornind de la această constatare, să ne îndreptăm atenţia asupra unor cazuri întrucâtva asemănătoare, ce se întâlnesc îndeosebi în habitatul uman rural. Nu rareori dezvoltarea fizică a copiilor care dorm în acelaşi pat cu fraţii lor mai mari, cu părinţii sau bunicii este vizibil încetinită, comparativ cu a altor copii de aceeaşi vârstă, care dorm singuri. În situaţiile menţionate întârzierea dezvoltării fizice are de cele mai multe ori un caracter ireversibil. În adolescenţă şi la maturitate aceştia vor avea statura mai redusă decât a fraţilor mai vârstnici.
Acest fenomen iese şi mai mult în evidenţă în situaţia în care copilul doarme împreună cu unul dintre bunici. Frecventa subdezvoltare a copiilor în cazurile semnalate ar trebui să dea de gândit; iar bunicii să chibzuiască bine înainte de a deprinde obiceiul să doarmă în acelaşi pat cu nepotul sau cu nepoţica, pentru ca micuţul sau micuţa „să le încălzească oasele şi să le aline durerile reumatismale”, cum se mai spune la ţară. Acest obicei arhaic poate avea consecinţe dintre cele mai neplăcute pentru sănătatea viitorului adult. Pe lângă statura redusă şi resurse fizice diminuate, acesta riscă să aibă şi o rezistenţă imunitară deficitară la agresiunea agenţilor patogeni. Cu alte cuvinte, va fi bolnăvicios.
Persoanele de vârsta a treia au pierderi însemnate de energie vitală şi nu rareori suferă de diverse maladii specifice bătrâneţii. În atari situaţii, copilul este nevoit să doarmă în elementele biochimice reziduale din biocâmpul persoanei în vârstă, să inspire evaporaţiile sudorale şi scuamele dermale ale omului bătrân, să inhaleze gazele toxice expirate de către acesta. În acelaşi timp se pare că are loc şi un alt fenomen, foarte puţin cercetat până la ora actuală, ce prejudiciază dezvoltarea fizică şi psihică a copilului. O parte din energia sa vitală este „absorbită” în mod constant de organismul persoanei aflată în deficit bioenergetic. Acest straniu proces biofizic poate fi pus indirect în evidenţă prin analize clinice uzuale, sau operativ prin intermediul biodetecţiei. (A se vedea în acest sens şi articolul Biodetecţia – între mit şi realitate din NEXUS new times magazine nr. 13, ed. în limba română.) Pe parcursul observaţiilor menţionate s-a ţinut cont - în limite rezonabile - de factori ereditari, interacţiuni sociale în cadrul familiei, nivel de trai şi de alte câteva criterii accesibile unei cercetări preliminare.
În anii următori, investigaţiile au fost extinse asupra unor subiecţi umani din medii sociale diferite, aflaţi în situaţii susceptibile de a avea loc interacţiuni bioenergetice involuntare. Mă voi referi succint la câteva dintre cele peste 200 de cazuri studiate de o echipă de cercetare multidisciplinară, constituită cu scopul de a se încerca elucidarea acestei ipotetice fenomenologii de frontieră.
Unul dintre subiecţii studiului, R.G., în vârstă de 70 de ani, secretar ştiinţific la o societate nonguvernamentală, lucra în aceeaşi încăpere cu secretara menţionatei instituţii - o doamnă în vârstă, aflată în pragul pensionării. R.G. se plângea în permanenţă de epuizare fizică şi psihică, stări de greaţă, palpitaţii, cefalee. Am controlat dacă biroul său se afla întâmplător sub incidenţa vreunui focar geopatogen sau a altor radiaţii electromagnetice cu efecte destructurante asupra materiei vii, însă rezultatul a fost negativ.
După pensionarea secretarei vârstnice şi angajarea pe aceeaşi funcţie a unei tinere de 22 de ani, starea generală a sănătăţii lui R.G. începuse a se ameliora spectaculos. Vechile simptome i se atenuaseră, omul prinse culoare în obraji şi devenise vizibil mai comunicativ şi dinamic în relaţiile profesionale. Sigur că factorul psihologic, determinat de prezenţa acelei tinere în cabinetul său de lucru, a avut o contribuţie însemnată în procesul revigorării biologice a lui R.G. Pe parcursul timpului s-a înregistrat însă şi o deteriorare semnificativă a sănătăţii noii secretare. În câteva luni de zile fata începuse să aibă simptome pe care anterior nu le avuse: oboseală fizică generalizată, somnolenţă, palpitaţii, frecvente stări de greaţă, contracţii musculare dureroase la nivelul gambelor. Dacă pe seama factorilor care au contribuit la revitalizarea funcţiilor fiziologice ale lui R.G. se puteau face unele speculaţii, în privinţa tinerei secretare lucrurile erau suficient de evidente pentru a nu fi trecute cu vederea, mai ales că situaţii asemănătoare au fost întâlnite şi în alte câteva zeci de cazuri aflate în monitorizarea echipei menţionate.
În subsidiar, cred că s-ar cuveni semnalată şi una dintre observaţiile colaterale făcute cu acel prilej, ce ar putea contribui la investigarea factorilor ce stau la baza psihoterapiei. După retragerea din activitatea profesională, subiectul R.G. a decedat în urma unei maladii incurabile. De reţinut faptul că în prezenţa tinerei secretare starea sănătăţii sale se ameliorase în mod semnificativ şi obiectiv, situaţie confirmată de analize clinice.
Un al caz de posibile transferuri bioenergetice involuntare a fost remarcat în anul l990, cu prilejul unor teste experimentale făcute asupra biocâmpului uman, la care au participat studenţi de la Facultatea de psihologie din Bucureşti. Experimentele s-au derulat cu aprobarea şi participarea ministrului învăţământului şi cercetării din acea vreme, prof. univ. dr. Mihai Golu. Printr-o împrejurare neprezăzută, devenisem şi eu la un moment dat „victima” ipoteticului vampirism bioenergetic. Cât timp am lucrat cu grupe de studenţi, nu am remarcat nici o alterare sesizabilă a sănătăţii mele. În schimb, în zilele în care veneau la teste subiecţi voluntari din rândul cadrelor didactice aflate la pensie, la sfârşitul programului plecam epuizat fizic şi psihic, iar odată am avut simptome comparabile cu cele ale unui preinfarct miocardic.
Ceva asemănător am constatat şi cu prilejul testării nivelului de stres profesional al unor salariaţi de la Petromar, care lucrau pe platforme de foraj petrolier amplasate în largul mării. (Testele au fost făcute la solicitarea sindicatului de resort.)
În scopul evaluării simptomelor cauzate în urma pierderilor de potenţial bioenergetic vital prin ipoteticul fenomen al vampirismului bioenergetic, în final s-a procedat şi la o cercetare statistică bazată pe declaraţii verbale date de un număr de 50 de subiecţi umani, ce susţineau că în prezenţa unor anumite persoane simt disconfort fizic şi psihic inexplicabil, începând cu „banale” stări de oboseală până la disfuncţii organice severe, în funcţie de sensibilitatea fiecărui subiect în parte şi de nivelul general de sănătate al persoanei presupusă a fi patogenă.
Prin urmare, cred eu, n-ar strica să fim ceva mai atenţi cu cine colaborăm, pe cine primim în casă, sau cu cine plecăm în vacanţă pentru a ne reîncărca bateriile, cum s-ar spune, pentru că există riscul să ne întoarcem cu ele „scurtcircuitate”.
Existenţa acestui fenomen „imposibil” mi-a fost confirmată şi cu un alt prilej, relativ recent. În urmă cu trei ani am colaborat cu un centru de terapii alternative, pentru tratarea unor maladii considerate incurabile de medicina alopată actuală. Urmările prezenţei în cabinet a bolnavilor de cancer în stadii terminale, m-au convins să mă las de „meserie”. După şedinţele de psihoterapie, pacienţii erau vizibil revitalizaţi în timp ce eu plecam acasă la sfârşitul programului „stors” de orice brumă de energie, cu simptomele aferente.
Potrivit unor informaţii vehiculate pe căi neoficiale în anii ’70, studii experimentale pe tema vampirismului bioenergetic se făceau şi în alte ţări est-europene, însă din motive necunoscute rezultatele acelor investigaţii încă au fost declasificate. Nici ipoteza transferurilor bioenergetice involuntare între indivizi cu vârste şi niveluri de sănătate antagonice nu a fost confirmată şi nici infirmată în mod public.
Privind lucrurile din perspectiva cercetărilor româneşti în domeniul ipoteticelor transferuri bioenergetice involuntare, ce ar putea fi asimilate vampirismului bioenergetic, ar trebui reţinut şi faptul că acest enigmatic fenomen se manifestă în mod diferit de la un individ la altul, de la o împrejurare la alta. Pot fi întâlnite şi persoane excepţional dotate psihic şi moral care, indiferent ce vârstă au, pot determina prin uşoare atingeri dermale sau prin simpla lor prezenţă revitalizarea bioenergetică a celor aflaţi în suferiţă, pot săvârşi adevărate miracole în vindecarea unor maladii considerate incurabile de medicina alopată actuală.
www.rudan.ro
Ingineria socială
Un inginer social este un individ capabil sa obtina acces la un echipament sau la o retea pacalind persoane pentru a i se oferi informatiile de acces necesare.Adesea,inginerii sociali castiga increderea unui angajat si il conving pe acesta sa divulge numele de utilizator (username-ul) si parola.
Un inginer social poate sa para un tehnician care incearca sa obtina intrarea intr-o incinta.Odata intrat,inginerul social poate sa se uite pe furis la angajati pentru a aduna informatii,poate cauta documente pe birouri cu parole si numere de telefon atasate,sau sa obtina un fisier al companiei cu adrese de e-mail.
Cateva masuri de baza care va va ajuta sa va protejati impotriva ingineriei sociale:
-nu divulgati niciodata parola dumneavoastra
-verificati intotdeauna ID-ul unei persoane necunoscute
-restrictionati accesul vizitatorilor neasteptati
-escortati toti vizitatorii
-nu va pastrati niciodata parola pe suprafata de lucru
-blocati-va calculatorul cand parasiti biroul dumneavoastra
-nu lasati pe nimeni sa va insoteasca cand treceti de o usa care cere accesul cu card
Un inginer social poate sa para un tehnician care incearca sa obtina intrarea intr-o incinta.Odata intrat,inginerul social poate sa se uite pe furis la angajati pentru a aduna informatii,poate cauta documente pe birouri cu parole si numere de telefon atasate,sau sa obtina un fisier al companiei cu adrese de e-mail.
Cateva masuri de baza care va va ajuta sa va protejati impotriva ingineriei sociale:
-nu divulgati niciodata parola dumneavoastra
-verificati intotdeauna ID-ul unei persoane necunoscute
-restrictionati accesul vizitatorilor neasteptati
-escortati toti vizitatorii
-nu va pastrati niciodata parola pe suprafata de lucru
-blocati-va calculatorul cand parasiti biroul dumneavoastra
-nu lasati pe nimeni sa va insoteasca cand treceti de o usa care cere accesul cu card
Abonați-vă la:
Postări (Atom)