vineri, 17 septembrie 2010
duminică, 5 septembrie 2010
Se presupune că William Walker Atkinson a fost mason și teosof
Pentru yoghinii care mai cred ca lupta impotriva sistemului si francmasoneriei iata doua exemple care spun cine a fost William Walker Atkinson ,o sursa de inspiratie pentru unii yoghini din tara noastra care ar trebui sa-i puna pe ganduri:
"The Yogi Publication Society, also known as the Yoga Publication Society, published books that were read in front of the Theosophical Society at the Krotona Lodge in Chicago, IL. The Theosophical Society promotes the unity of humanity and encourages the study of religion, philosophy and science so that we may better understand ourselves and our relationships within this multidimensional universe.
William Walker Atkinson
Memory Culture: The Science of Observing, Remembering and Recalling
Mind Power: The Secret of Mental Magic
Practical Mental Influence and Mental Fascination
Practical Mind Reading
Psychomancy and Crystal Gazing
Reincarnation and the law of Karma: A study of the old-new world-doctrine of rebirth and spiritual cause and effect"
(www.yogipublicationsociety.com)
"Supposedly W. W. Atkinson was a freemason and a member of the Theosophical Society and
Golden dawn; he wrote under several pen names: (Ramacharaka (13), Theron Q. Dumont (10),
Swami Panchadasi (5), Theodore Sheldon (1), The Three Initiate (1) The Kybalion and as Magus
Incognito (1) The Secret Doctrines from Rosicruacian), and with his own name undersigned 58 titles,
collecting in that way 105 works in a whole. In them he wrote about psychology-related topics such as
mind power, self-healing, mental fascination, and popular occultism. It is said that he is the author (or one of three - the two others were Paul Foster Case and Marie Corelli) of the well known Kybalion, a
study of the hermetic philosophy of Ancient Egypt and Greece.
He died November 22, 1932, in Los Angeles."(din cartea WILLIAM WALKER ATKINSON-"REINCARNATION AND THE LAW OF KARMA",capitolul: "About W.W.Atkinson")
Este cel putin ciudat sa spui ca lupti impotriva masoneriei practicand in acelasi timp tehnici spirituale de sorginte masonica.Este ca si cum ai pune un crestin practicant sa lupte impotriva diavolului utilizand metodele de lupta ale acestuia:baut,fumat,perversiuni sexuale.
Ciudat,ciudat tare...
"The Yogi Publication Society, also known as the Yoga Publication Society, published books that were read in front of the Theosophical Society at the Krotona Lodge in Chicago, IL. The Theosophical Society promotes the unity of humanity and encourages the study of religion, philosophy and science so that we may better understand ourselves and our relationships within this multidimensional universe.
William Walker Atkinson
Memory Culture: The Science of Observing, Remembering and Recalling
Mind Power: The Secret of Mental Magic
Practical Mental Influence and Mental Fascination
Practical Mind Reading
Psychomancy and Crystal Gazing
Reincarnation and the law of Karma: A study of the old-new world-doctrine of rebirth and spiritual cause and effect"
(www.yogipublicationsociety.com)
"Supposedly W. W. Atkinson was a freemason and a member of the Theosophical Society and
Golden dawn; he wrote under several pen names: (Ramacharaka (13), Theron Q. Dumont (10),
Swami Panchadasi (5), Theodore Sheldon (1), The Three Initiate (1) The Kybalion and as Magus
Incognito (1) The Secret Doctrines from Rosicruacian), and with his own name undersigned 58 titles,
collecting in that way 105 works in a whole. In them he wrote about psychology-related topics such as
mind power, self-healing, mental fascination, and popular occultism. It is said that he is the author (or one of three - the two others were Paul Foster Case and Marie Corelli) of the well known Kybalion, a
study of the hermetic philosophy of Ancient Egypt and Greece.
He died November 22, 1932, in Los Angeles."(din cartea WILLIAM WALKER ATKINSON-"REINCARNATION AND THE LAW OF KARMA",capitolul: "About W.W.Atkinson")
Este cel putin ciudat sa spui ca lupti impotriva masoneriei practicand in acelasi timp tehnici spirituale de sorginte masonica.Este ca si cum ai pune un crestin practicant sa lupte impotriva diavolului utilizand metodele de lupta ale acestuia:baut,fumat,perversiuni sexuale.
Ciudat,ciudat tare...
luni, 19 iulie 2010
Fundamentalism
Conceptul de fundamentalism a luat nastere in sanul protestantismului american si a fost definit intr-o serie de pampflete,brosuri cu caracter polemic publicate intre 1910 si 1915 sub ingrijirea lui Curtis Lee Laws,redactor-sef al revistei baptiste Watchman-Examiner,si intitulate The Fundamentals:A Testimony to the Truth.Fundamentalismul beneficia de o definitie in cinci puncte,primul dintre acestea continandu-le deja in sine pe toate celelalte:infailibilitatea Bibliei,din care decurg nasterea virginala,resurectia trupeasca,ispasirea de catre Cristos a pacatelor omenirii si reintoarcerea fizica a lui Crisos.Riesebrodt propune sa limitam conceptul de fundamentalism la aceasta pozitie din cadrul calvinismului radical,fara sa pierdem din vedere ca un fenomen similar se manifesta in toate tarile occidentale,dand nastere unor miscari de extrema dreapta(atat clericale cat si anticlericale)in tarile catolice,precum si unor miscari seculare de extrema dreapta in tarile luterane.Aceasta deosebire se explica prin pozitia speciala pe care o detine radicalismul protestant in cadrul istoriei americane.In secolul al XVII-lea,puritanii callvini stabiliti in Massachusetts creeaza un Stat teocratic,in care sufragiul depinde de evolutia spirituala a persoanei;dupa 1693 insa,exista o separare intre spiritual si secular,iar dreptul de vot este determinat de proprietete.Fundamentalismul american,la fel ca si fenomenele paralele din Europa,insoteste indusrializarea si urbanizarea.Din punct de vedere continutistic,el este insotit de chiliasm(credinta in sfarsitul lumii)si cuprinde trei curente majore:curentul cvietist-profetic reprezentat de Arno C.Gaebelein si Isaac Haldeman;curentul activist-profetic creat in jurul acelei World's Christian Fundamentals Association care reuneste diverse denominatii,printre care importanti sunt baptistii din Nord(northern Baptists);si curentul harismatic al penticostalilor,care nu colaboreaza insa cu chiliastii.Acestora ar mai trebui sa le fie adaugati presbiterienii ortodocsi,chiar daca nu sunt chiliasti.S-a spus de multe ori ca si Ku Klux Klan-ul face parte din fundamentalism.Potrivit lui Riesebrodt,lucrurile nu stau tocmai asa.El confirma ca,intr-adevar,numerosi pastori fundamentalisti trec de partea Klan-ului si fac propaganda activa in favoarea acestei organizatii;lucrul se petrece insa fara autorizatia bisericilor respective,si deseori impotriva pozitiei oficiale adoptate de acestea.Numitorul comun al Ku Klux Klan-ului si al fundamentalismului il constituie caracterul anticatolic al ambelor miscari.
Fundamentalismul protestant american pleaca de la o analiza ideologica a societatii,pentru a trage apoi concluzii cu privire la atitudinea care le incumba credinciosilor.Societatea apare in plina criza si in plina decadere morala.Mesajul crestin si-a pierdut puterea.Cauza acestei decaderi este atribuita evolutionismului darwinist,relativismului lui Nietzsche,criticii istorice aplicate Bibliei si accentuarii dimensiunii sociale a mesajului crestin.(Fireste,o analiza de acest tip fusese efectuata in tarile catolice inca din anul 1905,prin enciclica antimodernista.)Semnele decadentei sunt activitatile profane carora li se dedica oamenii:dansul,muzica profana(in special jazzul),moda feminina tot mai imorala.Pe langa factorii responsabili deja identificati,protestantii americani citeaza si alte elemente purtatoare de eroare:noile miscari si culte religioase(teosofia si spiritismul),catolicismul,cultura germanica si bolsevismul,propagate de emigrantii din Europa de Sud si de Est.Catolicismul si germanismul sunt,in general,asociate cu consumul de alcool:rum and Rom[an]ism(romul si papismul)au fost raspandite de irlandezi,in timp ce German Kultur and beer(cultura germana si berea),fireste,de catre germani.Decaderea a atins insasi baza societatii,dat fiind ca si-a gasit o prada usoara in femeie,cu a carei a doua "cadere"a inceput si corodarea principalei institutii umane:familia,caminul familial.Misogini si xenofobi,fundamentalistii se dezlantuie contra teologiei liberale,al carui centru il constituie,fireste,Universitatea din Chicago.Si chiar daca nu resping ordinea politica americana,la care se aliniaza,fie si bombanind nemultumiti,fundamentalistii ar prefera teocratia,precum odinioara,in Massachusetts.De pe aceste pozitii lanseaza ei o critica radicala la adresa capitalismului si militeaza pentru o etica nu cumulativa si individualista,ci corporativa si colectivista.In privinta compozitiei sale,fundamentalismul atrage in special o patura urbana a stratului mediu-inferior al societatii.
Riesebrodt constata ca fenomenul care a dus la revolutia iraniana din 1978 prezinta trasaturi foarte apropiate in raport cu fundamentalismul protestant american,atât de apropiate încât ne îngăduie construcția conceptului însuși de 'fundamentalism''.Și Iranul a fost cândva,in trecut,o teocratie șiita,dar una de un tip aparte:ca și ortodoxia greacă de până la căderea Imperiului de Răsărit în 1453,înainte de secolul al XIX-lea Islamul iranian l-a avut în frunte chiar pe șah.Însă puterea seculară a pactizat cu modernismul occidental,motiv pentru care pătura clericală șiită a încheiat un pact solid cu stratul social mediu-inferior,reprezentat de mici negustori din bazar.Venirea la putere a lui Reza Khan(1921-1941)fusese însoțită de un anticlericalism fără precedent,care avea să fie caracterizat,până la cel de-al doilea conflict mondial,de un adevărat război cu șiiții,iar după acea avea să ducă la o polarizare a șiismului iranian;majoritatea,care asculta de ayatollah-ul Borujerdi,s-a închis într-o atitudine apolitică,în timp ce o minoritate,așa-numiții fedayni ai Islamului,a ales calea terorismului.Perioada se încheie o data cu moartea lui Borujerdi(în martie 1961)și cu venirea la putere a ayatolah-ului Khomeyni,care va lua o poziție activă împotriva procesului de modernizare inițiat de șah în anul 1962 ,sub denumirea de''revoluție albă''.Arestat de mai multe ori pentru că se opunea drepturilor femeii,Khomeyni răspunde la 3 iunie 1963(ziua Ashura,de doliu însângerat,când se comemorează moartea,survenită într-o încăierare la la Kerbela,în anul 680,a lui Husein-în persana Hosein-,cel de-al doilea fiu al lui Ali)printr-un violent atac împotriva șahului.Ca urmare,Khomeyni trebuie să părăsească în 1964 Iranul.Răsturnarea șahului de la putere este precedată ,în 1977,de un act cu semnificație simbolică:un fiu al lui Khomeyni moare în circumstanțe dubioase;bazarul se închide și este invadat de poliție,chiar la începutul luni Moharram,în care se celebrează Ashura.Tot în mod simbolic se desfășoară și schimbarea de la putere:în 1978 șahul introduce sărbătoarea statală a drepturilor femeii și a reformei agrare chiar la începutul luni Moharram și ,ca urmare,bazarul se închide și patru mii de studenți la teologie demonstrează împotriva Statului.În ciocnirile cu poliția își pierd viața câțiva studenți și începe Ashura perpetuă:fiecare șiit mort pentru cauza revoluției va ajunge direct în paradis.Analiza pe care o face Khomeyni societăți contemporane se aseamănă foarte mult cu cea a fundamentaliștilor americani.Khomeyni identifică o puternică criză socială,caracterizată de o puternică decădere morală.Principalul vinovat este imoralitatea,căreia i-a căzut cu ușurință victimă femeia.Scoțându-și vălul,femeia s-a transformat într-o fiara lubrică,iar ''din trupul ei dezgolit se înalță flăcări de patimă care prefac omenirea în cenușă''(discurs din 1981).Dezvăluirea femeii a cauzat divorțuri și prostituție și a slăbit căminul familial.Căzuți pradă concupiscienței care se naște din vederea chipului femeii,bărbații sunt mai puțini eficienți în munca lor.Însă ceea ce deplâng mai cu seamă șiiții este pierderea identității lor culturale,care are loc o dată cu adoptarea calendarului occidental,a justiției occidentale în locul legi coranice,o dată cu venirea tuturor acelor străini,mai ales americani,care l-au transformat pe șah într-un șah al lor,în vreme ce masele trăiesc în cea mai cumplită mizerie.
În concluzia lucrări sale,Riesebrodt trasează un tablou comparativ al celor doua fenomene(protestantismul american și șiismul iranian)care,în ciuda diferențelor dintre ele,se dovedesc a avea multe trăsături comune:sunt mișcări tradiționaliste,urbane,ce profesează un accentuat moralism patriarhal,azvârlind asupra femeii răspunderea pentru decăderea societății;sunt mișcări anticapitaliste,se situează de partea celor săraci și promovează un ethos social de tip organicist.Apar însoțite și de fenomene de nativism,mesianism și chiliasm.Acestei analize Lawrence nu îi adaugă nimic,cu toate că include printre fenomenele studiate fundamentalismul ebraic,precum și unele fundamentalisme sunnite,din Indonezia,Pakistan și Egipt.
Concluzia lui Riesebrodt este că fundamentalismul ar putea fi definit ca un tip de mișcare de protest care promovează valorile patriarhale,tradiționale ale unei societăți.Riesebrodt,pragmatic,nu ține seama de impactul istoric al fundamentalismului;dimpotrivă,Lawrence identifică unele ''precedente'',dar refuză să le ia în considerare.Pentru el,fundamentalismul e pur și simplu unul din efectele naturale create de impunerea modernismului,fenomen aflat în centrul unei prolixe analize teologice,extinsă pe o sută douăzeci de pagini.
Dar este oare adevărat că fundamentalismul e un fenomen modern?Este adevărat că nu e un fenomen catolic?Firește,cine cunoaște dezbaterea cu privire la modernism care a dus la deschiderea Coniliului Vatican II nu poate decât să recunoască existența unui fundamentalism catolic,ce îl precedă pe cel protestant american.Iar cine cunoaște sumbrele tematici ale existențialismului catolic știe că fenomenul nu încetase încă în anii'60.La fel,anumite tonalități ale catolicismului contemporan,în special în țările din estul Europei,ne duc la concluzia că fundamentalismul catolic mai există fără îndoială și astăzi.Și există,în egală măsură,un fundamentalism ortodox,care ia înfățișarea unei mișcări foarte asemănătoare cu revoluția șiită,în cadrul fascismului românesc(1924-1940).
Dar cel mai interesant este faptul că,atât în cadrul creștinismului cât și în Islam ,fundamentalismul nu apare câtuși de puțin legat de instaurarea modernității.Se întâlnesc fenomene de fundamentalism în califatul fatimid de la Cairo în secolul al XI-lea,după cum se întâlnesc fundamentalisme în Germania și în Franța catolică din secolul al XVI-lea,fundamentalisme numite luteranism și calvinism.Constituie una dintre cele mai urgente sarcini ale istoriei redefinirea acestor momente ale trecutului prin prisma perspectivei create recent de reapariția fundamentalismului în noi conteste.Însă concluzia este de pe acum aceea că,departe de a depinde de modernism,fundamentalismul este o categorie perenă,cu reapariții neașteptate.
I.P Culianu
Fundamentalismul protestant american pleaca de la o analiza ideologica a societatii,pentru a trage apoi concluzii cu privire la atitudinea care le incumba credinciosilor.Societatea apare in plina criza si in plina decadere morala.Mesajul crestin si-a pierdut puterea.Cauza acestei decaderi este atribuita evolutionismului darwinist,relativismului lui Nietzsche,criticii istorice aplicate Bibliei si accentuarii dimensiunii sociale a mesajului crestin.(Fireste,o analiza de acest tip fusese efectuata in tarile catolice inca din anul 1905,prin enciclica antimodernista.)Semnele decadentei sunt activitatile profane carora li se dedica oamenii:dansul,muzica profana(in special jazzul),moda feminina tot mai imorala.Pe langa factorii responsabili deja identificati,protestantii americani citeaza si alte elemente purtatoare de eroare:noile miscari si culte religioase(teosofia si spiritismul),catolicismul,cultura germanica si bolsevismul,propagate de emigrantii din Europa de Sud si de Est.Catolicismul si germanismul sunt,in general,asociate cu consumul de alcool:rum and Rom[an]ism(romul si papismul)au fost raspandite de irlandezi,in timp ce German Kultur and beer(cultura germana si berea),fireste,de catre germani.Decaderea a atins insasi baza societatii,dat fiind ca si-a gasit o prada usoara in femeie,cu a carei a doua "cadere"a inceput si corodarea principalei institutii umane:familia,caminul familial.Misogini si xenofobi,fundamentalistii se dezlantuie contra teologiei liberale,al carui centru il constituie,fireste,Universitatea din Chicago.Si chiar daca nu resping ordinea politica americana,la care se aliniaza,fie si bombanind nemultumiti,fundamentalistii ar prefera teocratia,precum odinioara,in Massachusetts.De pe aceste pozitii lanseaza ei o critica radicala la adresa capitalismului si militeaza pentru o etica nu cumulativa si individualista,ci corporativa si colectivista.In privinta compozitiei sale,fundamentalismul atrage in special o patura urbana a stratului mediu-inferior al societatii.
Riesebrodt constata ca fenomenul care a dus la revolutia iraniana din 1978 prezinta trasaturi foarte apropiate in raport cu fundamentalismul protestant american,atât de apropiate încât ne îngăduie construcția conceptului însuși de 'fundamentalism''.Și Iranul a fost cândva,in trecut,o teocratie șiita,dar una de un tip aparte:ca și ortodoxia greacă de până la căderea Imperiului de Răsărit în 1453,înainte de secolul al XIX-lea Islamul iranian l-a avut în frunte chiar pe șah.Însă puterea seculară a pactizat cu modernismul occidental,motiv pentru care pătura clericală șiită a încheiat un pact solid cu stratul social mediu-inferior,reprezentat de mici negustori din bazar.Venirea la putere a lui Reza Khan(1921-1941)fusese însoțită de un anticlericalism fără precedent,care avea să fie caracterizat,până la cel de-al doilea conflict mondial,de un adevărat război cu șiiții,iar după acea avea să ducă la o polarizare a șiismului iranian;majoritatea,care asculta de ayatollah-ul Borujerdi,s-a închis într-o atitudine apolitică,în timp ce o minoritate,așa-numiții fedayni ai Islamului,a ales calea terorismului.Perioada se încheie o data cu moartea lui Borujerdi(în martie 1961)și cu venirea la putere a ayatolah-ului Khomeyni,care va lua o poziție activă împotriva procesului de modernizare inițiat de șah în anul 1962 ,sub denumirea de''revoluție albă''.Arestat de mai multe ori pentru că se opunea drepturilor femeii,Khomeyni răspunde la 3 iunie 1963(ziua Ashura,de doliu însângerat,când se comemorează moartea,survenită într-o încăierare la la Kerbela,în anul 680,a lui Husein-în persana Hosein-,cel de-al doilea fiu al lui Ali)printr-un violent atac împotriva șahului.Ca urmare,Khomeyni trebuie să părăsească în 1964 Iranul.Răsturnarea șahului de la putere este precedată ,în 1977,de un act cu semnificație simbolică:un fiu al lui Khomeyni moare în circumstanțe dubioase;bazarul se închide și este invadat de poliție,chiar la începutul luni Moharram,în care se celebrează Ashura.Tot în mod simbolic se desfășoară și schimbarea de la putere:în 1978 șahul introduce sărbătoarea statală a drepturilor femeii și a reformei agrare chiar la începutul luni Moharram și ,ca urmare,bazarul se închide și patru mii de studenți la teologie demonstrează împotriva Statului.În ciocnirile cu poliția își pierd viața câțiva studenți și începe Ashura perpetuă:fiecare șiit mort pentru cauza revoluției va ajunge direct în paradis.Analiza pe care o face Khomeyni societăți contemporane se aseamănă foarte mult cu cea a fundamentaliștilor americani.Khomeyni identifică o puternică criză socială,caracterizată de o puternică decădere morală.Principalul vinovat este imoralitatea,căreia i-a căzut cu ușurință victimă femeia.Scoțându-și vălul,femeia s-a transformat într-o fiara lubrică,iar ''din trupul ei dezgolit se înalță flăcări de patimă care prefac omenirea în cenușă''(discurs din 1981).Dezvăluirea femeii a cauzat divorțuri și prostituție și a slăbit căminul familial.Căzuți pradă concupiscienței care se naște din vederea chipului femeii,bărbații sunt mai puțini eficienți în munca lor.Însă ceea ce deplâng mai cu seamă șiiții este pierderea identității lor culturale,care are loc o dată cu adoptarea calendarului occidental,a justiției occidentale în locul legi coranice,o dată cu venirea tuturor acelor străini,mai ales americani,care l-au transformat pe șah într-un șah al lor,în vreme ce masele trăiesc în cea mai cumplită mizerie.
În concluzia lucrări sale,Riesebrodt trasează un tablou comparativ al celor doua fenomene(protestantismul american și șiismul iranian)care,în ciuda diferențelor dintre ele,se dovedesc a avea multe trăsături comune:sunt mișcări tradiționaliste,urbane,ce profesează un accentuat moralism patriarhal,azvârlind asupra femeii răspunderea pentru decăderea societății;sunt mișcări anticapitaliste,se situează de partea celor săraci și promovează un ethos social de tip organicist.Apar însoțite și de fenomene de nativism,mesianism și chiliasm.Acestei analize Lawrence nu îi adaugă nimic,cu toate că include printre fenomenele studiate fundamentalismul ebraic,precum și unele fundamentalisme sunnite,din Indonezia,Pakistan și Egipt.
Concluzia lui Riesebrodt este că fundamentalismul ar putea fi definit ca un tip de mișcare de protest care promovează valorile patriarhale,tradiționale ale unei societăți.Riesebrodt,pragmatic,nu ține seama de impactul istoric al fundamentalismului;dimpotrivă,Lawrence identifică unele ''precedente'',dar refuză să le ia în considerare.Pentru el,fundamentalismul e pur și simplu unul din efectele naturale create de impunerea modernismului,fenomen aflat în centrul unei prolixe analize teologice,extinsă pe o sută douăzeci de pagini.
Dar este oare adevărat că fundamentalismul e un fenomen modern?Este adevărat că nu e un fenomen catolic?Firește,cine cunoaște dezbaterea cu privire la modernism care a dus la deschiderea Coniliului Vatican II nu poate decât să recunoască existența unui fundamentalism catolic,ce îl precedă pe cel protestant american.Iar cine cunoaște sumbrele tematici ale existențialismului catolic știe că fenomenul nu încetase încă în anii'60.La fel,anumite tonalități ale catolicismului contemporan,în special în țările din estul Europei,ne duc la concluzia că fundamentalismul catolic mai există fără îndoială și astăzi.Și există,în egală măsură,un fundamentalism ortodox,care ia înfățișarea unei mișcări foarte asemănătoare cu revoluția șiită,în cadrul fascismului românesc(1924-1940).
Dar cel mai interesant este faptul că,atât în cadrul creștinismului cât și în Islam ,fundamentalismul nu apare câtuși de puțin legat de instaurarea modernității.Se întâlnesc fenomene de fundamentalism în califatul fatimid de la Cairo în secolul al XI-lea,după cum se întâlnesc fundamentalisme în Germania și în Franța catolică din secolul al XVI-lea,fundamentalisme numite luteranism și calvinism.Constituie una dintre cele mai urgente sarcini ale istoriei redefinirea acestor momente ale trecutului prin prisma perspectivei create recent de reapariția fundamentalismului în noi conteste.Însă concluzia este de pe acum aceea că,departe de a depinde de modernism,fundamentalismul este o categorie perenă,cu reapariții neașteptate.
I.P Culianu
miercuri, 23 iunie 2010
Interviu Culianu despre revoluţia română
Gabriela Adamesteanu:Securitatea romana-sunt putin jignita-,Securitatea romana nu putea organiza singura,trebuia neaparat KGB?
Culianu:Prostia Securitatii romane este epocala si de o profunzime nemaivazuta.
Gabriela Adamesteanu:Dar mie mi se pare un scenariu prost,daca imi dai voie.Omori o mie de oameni...
Culianu:Nu stiu acum cati au fost prevazuti,cati n-au fost prevazuti.Dar cred ca anume sange era prevazut.Si daca nu aveai sange,trebuia sa-l faci sa curga.Dar,evident,nu stiu asta.
Gabriela Adamesteanu:Si pentru ce?Nu crezi ca ar fi putut face o trecere mai putin spectaculoasa,cand toate celelalte revolutii din Est n-au avut nici un mort?
Culianu:Da,dar nici n-au avut un Ceausescu.Luxul asta numai romanii si l-au permis.
Gabriela Adamesteanu:Si,in acelasi timp,cat a putut fi de mare puterea lui Ceausescu,daca el astazi era atotputernic si maine facea autostopul pe strada cu biata lui nevasta?
Culianu:Facea autostop.Pai,dar asta tocmai arata ca intreaga Securitate l-a lasat pana la urma balta.Am citit reportajele fugii lui Ceausescu si am inteles ca el se ducea in redutele lui,practic,la Targoviste,si asa mai departe,si ca acolo gasea armata instalata si nimeni nu-l primea.Deci,evident ca totul a fost organizat perfect.Ce spui de KGB,uite,tocmai Dorin Tudoran a scris un articol foarte frumos,unul dintre cele mai bune articole ale lui dupa...,in care spune ca de fapt tot ce se intampla-nu e ipoteza lui-,tot ce se intampla si in Uniunea Sovietica,si in toate tarile-satelit este pur si simplu un plan al KGB-ului.
Gabriela Adamesteanu:Am mai auzit teoria asta.
Culianu:Da,dar nu cred ca e o teorie.E atat de plauzibila,incat...KGB e singura institutie care are mijloace de informatie uriase si lucreaza cu supercomputere modele economice.Si atunci...probabil ca totusi,la un moment dat,lucrand cu supercomputerele(sunt niste masini monstruoase,care costa zeci de milioane de dolari si pot sa-ti faca un model al lumii pentru cateva zeci de ani sau chiar mai mult)cred ca,pana la urma,si asta in timpul lui Andropov deja,probabil ca au vazut clar ca modelul,asa cum mergea,asa cum il apucasera,nu ducea nicaieri.Si atunci au calculat exact.E un calcul foarte precis aici.Probabil ca si-au dat seama ca fara a trece la o economie de piata pierderile vor fi mai mari decat castigurile.
Gabriela Adamesteanu:Se refereau numai la imperiul lor sau si la tarile-satelit?
Culianu:Nu,si la tarile-satelit.Ei au daramat Zidul,ei au inceput toate miscarile in tarile-satelit.Evident.
Gabriela Adamesteanu:O sa-mi spui ca KGB e la Vatra Romaneasca?
Culianu:Nu stiu.La Vatra Romaneasca ajunge Securitatea.
Gabriela Adamesteanu:Da.Si KGB unde o fi?
Culianu:KGB?Au alte lucruri de facut.Totul merge ca pe roate in Romania,afara de economie.Dar economia nu merge bine nici in Uniunea Sovietica.
Gabriela Adamesteanu:Si Ungaria?Ungaria a scapat?
Culianu:Nu,sigur ca n-a scapat.Dar Ungaria a fost deja folosita de Andropov ca sa studieze trecerea la economia de piata.Asta stii.Or,cred ca asta l-a determinat pe el pana la urma sa lase cu limba de moarte KGB-ului sa continue pe acest drum.Si intr-adevar asta au facut.Crezi ca Gorbaciov are atata greutate personala?Nici gand.Nici gand.Stim cu totii ca un sef de stat e o papusa,o marioneta.
Gabriela Adamesteanu:Si Ceausescu a fost o marioneta?La sfarsit parea o marioneta,dar numai in ultima zi.
Culianu:Ceausescu sigur ca a convenit tuturor la un moment dat.Si probabil ca de asta a si fost tradat si de unii,si de altii.
Gabriela Adamesteanu:Te referi la occidentali?Ai zis"si de unii,si de altii"
Culianu:Da,sigur ca da.
Gabriela Adamesteanu:De ce convenea?
Culianu:Nu stiu.Sunt niste subtilitati pe care eu,neavand nimic de-a face cu politica,nu le stiu.Dar pot sa-mi dau cu presupusul.Pentru o vreme lunga el era intermediarul in problema Orientului Mijlociu...Era locul unde emisari secreti ai organizatiei palestiniene puteau totusi intalni emisari secreti ai Israelului si asa mai departe.Era un loc unde s-au desfasurat,probabil,operatii pe care noi nici nu le banuim si care...
Gabriela Adamesteanu:Matei Calinescu spune ca acum Securitatea nu mai are putere totalitara,ca ea mai controleaza doar parti,ca nu mai controleaza totul.
Culianu:Are dreptate,dar Securitatea creeaza diversiuni si are o putere enorma.Domina politica nationalista,cred ca domina Vatra Romaneasca,domina inca mijloace de comunicare si are o putere de influenta extraordinara.
Gabriela Adamesteanu:Ai un scenariu?
Culianu:Nu stiu,nu stiu acum.
Gabriela Adamesteanu:Vezi in fata ceva?
Culianu:Om trai si om vedea.Aici chiar cred ca verbul"a vedea"trebuie utilizat la propriu,pentru ca ai nevoie de capacitati vizionare ca sa-ti dai seama ce se va intampla.S-ar putea ca totusi ratiunile de ordin economic sa primeze.
(Aparut in Romania libera,28 iunie 1991)
Culianu:Prostia Securitatii romane este epocala si de o profunzime nemaivazuta.
Gabriela Adamesteanu:Dar mie mi se pare un scenariu prost,daca imi dai voie.Omori o mie de oameni...
Culianu:Nu stiu acum cati au fost prevazuti,cati n-au fost prevazuti.Dar cred ca anume sange era prevazut.Si daca nu aveai sange,trebuia sa-l faci sa curga.Dar,evident,nu stiu asta.
Gabriela Adamesteanu:Si pentru ce?Nu crezi ca ar fi putut face o trecere mai putin spectaculoasa,cand toate celelalte revolutii din Est n-au avut nici un mort?
Culianu:Da,dar nici n-au avut un Ceausescu.Luxul asta numai romanii si l-au permis.
Gabriela Adamesteanu:Si,in acelasi timp,cat a putut fi de mare puterea lui Ceausescu,daca el astazi era atotputernic si maine facea autostopul pe strada cu biata lui nevasta?
Culianu:Facea autostop.Pai,dar asta tocmai arata ca intreaga Securitate l-a lasat pana la urma balta.Am citit reportajele fugii lui Ceausescu si am inteles ca el se ducea in redutele lui,practic,la Targoviste,si asa mai departe,si ca acolo gasea armata instalata si nimeni nu-l primea.Deci,evident ca totul a fost organizat perfect.Ce spui de KGB,uite,tocmai Dorin Tudoran a scris un articol foarte frumos,unul dintre cele mai bune articole ale lui dupa...,in care spune ca de fapt tot ce se intampla-nu e ipoteza lui-,tot ce se intampla si in Uniunea Sovietica,si in toate tarile-satelit este pur si simplu un plan al KGB-ului.
Gabriela Adamesteanu:Am mai auzit teoria asta.
Culianu:Da,dar nu cred ca e o teorie.E atat de plauzibila,incat...KGB e singura institutie care are mijloace de informatie uriase si lucreaza cu supercomputere modele economice.Si atunci...probabil ca totusi,la un moment dat,lucrand cu supercomputerele(sunt niste masini monstruoase,care costa zeci de milioane de dolari si pot sa-ti faca un model al lumii pentru cateva zeci de ani sau chiar mai mult)cred ca,pana la urma,si asta in timpul lui Andropov deja,probabil ca au vazut clar ca modelul,asa cum mergea,asa cum il apucasera,nu ducea nicaieri.Si atunci au calculat exact.E un calcul foarte precis aici.Probabil ca si-au dat seama ca fara a trece la o economie de piata pierderile vor fi mai mari decat castigurile.
Gabriela Adamesteanu:Se refereau numai la imperiul lor sau si la tarile-satelit?
Culianu:Nu,si la tarile-satelit.Ei au daramat Zidul,ei au inceput toate miscarile in tarile-satelit.Evident.
Gabriela Adamesteanu:O sa-mi spui ca KGB e la Vatra Romaneasca?
Culianu:Nu stiu.La Vatra Romaneasca ajunge Securitatea.
Gabriela Adamesteanu:Da.Si KGB unde o fi?
Culianu:KGB?Au alte lucruri de facut.Totul merge ca pe roate in Romania,afara de economie.Dar economia nu merge bine nici in Uniunea Sovietica.
Gabriela Adamesteanu:Si Ungaria?Ungaria a scapat?
Culianu:Nu,sigur ca n-a scapat.Dar Ungaria a fost deja folosita de Andropov ca sa studieze trecerea la economia de piata.Asta stii.Or,cred ca asta l-a determinat pe el pana la urma sa lase cu limba de moarte KGB-ului sa continue pe acest drum.Si intr-adevar asta au facut.Crezi ca Gorbaciov are atata greutate personala?Nici gand.Nici gand.Stim cu totii ca un sef de stat e o papusa,o marioneta.
Gabriela Adamesteanu:Si Ceausescu a fost o marioneta?La sfarsit parea o marioneta,dar numai in ultima zi.
Culianu:Ceausescu sigur ca a convenit tuturor la un moment dat.Si probabil ca de asta a si fost tradat si de unii,si de altii.
Gabriela Adamesteanu:Te referi la occidentali?Ai zis"si de unii,si de altii"
Culianu:Da,sigur ca da.
Gabriela Adamesteanu:De ce convenea?
Culianu:Nu stiu.Sunt niste subtilitati pe care eu,neavand nimic de-a face cu politica,nu le stiu.Dar pot sa-mi dau cu presupusul.Pentru o vreme lunga el era intermediarul in problema Orientului Mijlociu...Era locul unde emisari secreti ai organizatiei palestiniene puteau totusi intalni emisari secreti ai Israelului si asa mai departe.Era un loc unde s-au desfasurat,probabil,operatii pe care noi nici nu le banuim si care...
Gabriela Adamesteanu:Matei Calinescu spune ca acum Securitatea nu mai are putere totalitara,ca ea mai controleaza doar parti,ca nu mai controleaza totul.
Culianu:Are dreptate,dar Securitatea creeaza diversiuni si are o putere enorma.Domina politica nationalista,cred ca domina Vatra Romaneasca,domina inca mijloace de comunicare si are o putere de influenta extraordinara.
Gabriela Adamesteanu:Ai un scenariu?
Culianu:Nu stiu,nu stiu acum.
Gabriela Adamesteanu:Vezi in fata ceva?
Culianu:Om trai si om vedea.Aici chiar cred ca verbul"a vedea"trebuie utilizat la propriu,pentru ca ai nevoie de capacitati vizionare ca sa-ti dai seama ce se va intampla.S-ar putea ca totusi ratiunile de ordin economic sa primeze.
(Aparut in Romania libera,28 iunie 1991)
duminică, 20 iunie 2010
Ecumenismul
Armando Massarenti:Domnule profesor Culianu,sunteti istoric al religiilor si,ca atare,trebuie sa va ocupati de toate religiile,dintr-un punct de vedere cat mai impartial cu putinta.Aceasta atitudine de om de stiinta are vreo influenta asupra religiei pe care o profesati personal?
Culianu:Cred ca istoria religiilor deschide perspective imense,deoarece confrunta intre ele extrem de multe realitati,toate create de mintea omeneasca si fiecare avandu-si valoarea sa proprie.Acest lucru indeamna la ecumenism-care este o incercare dificila de deschidere catre celalalt,in timp ce fiintele umane inclina in general spre localism,spre inchiderea in spatele unor bariere mentale create de educatie si de contextul particular in care vietuiesc.A te confrunta cu alte realitati,uneori zguduitoare,bizare sau de-a dreptul respingatoare,inseamna a-ti pune mereu in joc propriile valori si a deveni mai constient de ele.Iar acest proces de confruntare permanenta are el insusi o mare valoare,din punct de vedere religios.
Armando Massarenti:Dar ati plecat de la o religie anume sau de la o atitudine stiintifica,poate chiar agnostica?
Culianu:Sunt nascut in Romania si,poate dintr-o intamplare,as spune,am crescut in valorile confesiunii ortodoxe,adica ale unui crestinism mai apropiat de catolicism decat de protestantism.Sunt botezat,dar nu sunt ceea ce se cheama un practicant.Cred insa ca meseria mea contine o profunda lectie de religie.Mostenesc aceasta idee de la maestrul meu,Mircea Eliade,si el roman si ortodox.De la el am invatat sa abordez diversele religii in respectul deplin al valorilor lor si intr-un spirit de profunda consideratie.Numai asa mintea noastra isi poate largi orizontul,poate ajunge la ecumenism si poate face sa dispara orice urma de rasism ori refuz al celuilalt.Insa asta nu inseamna agnosticism,dimpotriva,e o idee specific crestina.
Armando Massarenti:Sunteti de parere ca e just sa se considere ca toate religiile ar avea un nucleu comun?
Culianu:Ca exista un nucleu comun in toate religiile nu incape indoiala.Toate religiile isi au un anumit statut particular,insa cred ca o viata omeneasca lipsita de religie,o colectivitate lipsita de religie sunt de neconceput.Insa conceptul meu de religie este foarte amplu.Cred,de pilda,ca nu exista o granita stabila intre religie,filozofie si stiinta.E vorba de elaborari complexe ale mintii avand in comun,prin modalitati similare,cautarea adevarului.Iar adevarul nu cred ca poate fi vreodata separat cu stictete de mit.
Armando Massarenti:Vorbind despre pluralism,va situati pe o pozitie deosebita,privilegiata as zice,cea a omului de stiinta.Nu vi se pare ca in cadrul fiecarei religii in parte(si nu in ultimul rand in cadrul religiei catolice) prevaleaza insa o atitudine de inchidere,care le face pe toate incapabile de a-i intelege pe ceilalti?
Culianu:Da,si este foarte grav.Mie imi place sa declar limpede:atitudinea de respect pe care am descris-o este un bun castigat al civilizatiei occidentale si nu trebuie sa-l pierdem.Este un bun "de lux",pe care alte civilizatii nu-l au.Sper ca valorile care poarta amprenta pluralismului sa cunoasca pe viitor o tot mai mare raspandire.Sunt valori fragile,pretioase si de lux,insa devin pe zi ce trece indispensabile pentru orice forma de convietuire la nivel mondial.
Culianu:Cred ca acceptarea pluralismului la nivelul ideilor implica si acceptarea unui model de societate pluralista,orientata spre niste forme de guvernare care sa accepte pluralismul.Si din acest motiv civilizatia occidentala imi este mai congeniala decat oricare alta.
Armando Massarenti:Acest lucru inseamna ca Statul nu trebuie in nici un caz sa imbratiseze o anumita confesiune religioasa ori sa simpatizeze cu vreuna?
Culianu:Daca intre un Stat anumit si o religie anumita intervine o intelegere cu scopul de a zdrobi minoritatile,lucrul este,fireste,de condamnat.Insa raspunsul trebuie dat in functie de tipul de societate cu care avem de a face.Eu traiesc si predau in Statele Unite o societate cu adevarat pluralista,atat din punct de vedere religios cat si etnic,tocmai datorita separarii nete intre Stat si religie.Cred ca daca Parintii fondatori,care erau protestanti,ar fi profitat de situatie pentru a favoriza o intelegere speciala intre propria lor confesiune si Stat,societatea americana ar fi cunoscut o evolutie mult diferita.
I.P Culianu
Culianu:Cred ca istoria religiilor deschide perspective imense,deoarece confrunta intre ele extrem de multe realitati,toate create de mintea omeneasca si fiecare avandu-si valoarea sa proprie.Acest lucru indeamna la ecumenism-care este o incercare dificila de deschidere catre celalalt,in timp ce fiintele umane inclina in general spre localism,spre inchiderea in spatele unor bariere mentale create de educatie si de contextul particular in care vietuiesc.A te confrunta cu alte realitati,uneori zguduitoare,bizare sau de-a dreptul respingatoare,inseamna a-ti pune mereu in joc propriile valori si a deveni mai constient de ele.Iar acest proces de confruntare permanenta are el insusi o mare valoare,din punct de vedere religios.
Armando Massarenti:Dar ati plecat de la o religie anume sau de la o atitudine stiintifica,poate chiar agnostica?
Culianu:Sunt nascut in Romania si,poate dintr-o intamplare,as spune,am crescut in valorile confesiunii ortodoxe,adica ale unui crestinism mai apropiat de catolicism decat de protestantism.Sunt botezat,dar nu sunt ceea ce se cheama un practicant.Cred insa ca meseria mea contine o profunda lectie de religie.Mostenesc aceasta idee de la maestrul meu,Mircea Eliade,si el roman si ortodox.De la el am invatat sa abordez diversele religii in respectul deplin al valorilor lor si intr-un spirit de profunda consideratie.Numai asa mintea noastra isi poate largi orizontul,poate ajunge la ecumenism si poate face sa dispara orice urma de rasism ori refuz al celuilalt.Insa asta nu inseamna agnosticism,dimpotriva,e o idee specific crestina.
Armando Massarenti:Sunteti de parere ca e just sa se considere ca toate religiile ar avea un nucleu comun?
Culianu:Ca exista un nucleu comun in toate religiile nu incape indoiala.Toate religiile isi au un anumit statut particular,insa cred ca o viata omeneasca lipsita de religie,o colectivitate lipsita de religie sunt de neconceput.Insa conceptul meu de religie este foarte amplu.Cred,de pilda,ca nu exista o granita stabila intre religie,filozofie si stiinta.E vorba de elaborari complexe ale mintii avand in comun,prin modalitati similare,cautarea adevarului.Iar adevarul nu cred ca poate fi vreodata separat cu stictete de mit.
Armando Massarenti:Vorbind despre pluralism,va situati pe o pozitie deosebita,privilegiata as zice,cea a omului de stiinta.Nu vi se pare ca in cadrul fiecarei religii in parte(si nu in ultimul rand in cadrul religiei catolice) prevaleaza insa o atitudine de inchidere,care le face pe toate incapabile de a-i intelege pe ceilalti?
Culianu:Da,si este foarte grav.Mie imi place sa declar limpede:atitudinea de respect pe care am descris-o este un bun castigat al civilizatiei occidentale si nu trebuie sa-l pierdem.Este un bun "de lux",pe care alte civilizatii nu-l au.Sper ca valorile care poarta amprenta pluralismului sa cunoasca pe viitor o tot mai mare raspandire.Sunt valori fragile,pretioase si de lux,insa devin pe zi ce trece indispensabile pentru orice forma de convietuire la nivel mondial.
Culianu:Cred ca acceptarea pluralismului la nivelul ideilor implica si acceptarea unui model de societate pluralista,orientata spre niste forme de guvernare care sa accepte pluralismul.Si din acest motiv civilizatia occidentala imi este mai congeniala decat oricare alta.
Armando Massarenti:Acest lucru inseamna ca Statul nu trebuie in nici un caz sa imbratiseze o anumita confesiune religioasa ori sa simpatizeze cu vreuna?
Culianu:Daca intre un Stat anumit si o religie anumita intervine o intelegere cu scopul de a zdrobi minoritatile,lucrul este,fireste,de condamnat.Insa raspunsul trebuie dat in functie de tipul de societate cu care avem de a face.Eu traiesc si predau in Statele Unite o societate cu adevarat pluralista,atat din punct de vedere religios cat si etnic,tocmai datorita separarii nete intre Stat si religie.Cred ca daca Parintii fondatori,care erau protestanti,ar fi profitat de situatie pentru a favoriza o intelegere speciala intre propria lor confesiune si Stat,societatea americana ar fi cunoscut o evolutie mult diferita.
I.P Culianu
vineri, 4 iunie 2010
Reiki
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, (WH0), a recunoscut Reiki ca o modalitate alternativă terapeutică.(http://nccam.nih.gov/health/atoz.htm)
duminică, 23 mai 2010
luni, 17 mai 2010
Mesajele ascunse din apă
Stiati ca cea mai buna memorie dintre toate substantele de pe Univers o are apa?
· Stiati ca apa memoreaza toata calea pe care a strabatut-o prin pamant si pe pamant , in sensul ca inmagazineza toate informatiile referitoare la mediile prin care a trecut?
· Stiati ca este singura substanta din univers fara de care nu ar exista viata?
· Stiati ca Apa propaga cel mai bine energia cosmica?
· Stiati ca laboratoarele moderne din ziua de astazi fac doar analiza chimica a apei , dar niciunul nu face analiza energetica a apei ?
· Stiati ca prin simpla rugaciune asupra unei ape se poate modifica gustul ei?
· Stiati ca nici un postulat al chimiei nu poate explica acest lucru?
· Stiati ca analiza fizica (structurala) si analiza energetica a apei este cea care conteaza cel mai mult?
· Stiati ca apa filtrata cu ajutorul celor mai bune filtre este o apa moarta din punct de vedere energetic si nu stimuleaza viata in nici un fel?
· Stiati ca band o apa superfiltrata expuneti corpul unei reactii asemanatoare cu cel al unui drogat intrat in sevraj?
· Stiati ca daca udati o planta cu apa superfiltrata acesta moare mai repede decat daca o udati cu apa obisnuita?
· Stiati ca apa superfiltrata nu inlatura acumularea de metale grele in organism?
· Stiati ca 95% din acumularile de toxine din organism provin din modul de alimentare ,alimente ( surogate, conservanti , E-uri…) si aer ( esapamente si gaze )?
· Stiati ca tehnica moderna prin vibratiile energetice produse conduc la modificari in campul energetic al corpului?
· Stiati ca apa cea mai buna este apa care functioneaza ca si filtru al organismului?
· Stiati ca apa energizata fortifica imunitatea corpului uman si nu numai? · Stiati ca Structura celulei canceroase este asematoare cu celula apei care curge la robinet?
· Stiati ca Structura celulei sanatoase este asemantoare cu celula apei energizata cu ajutorul GENERATORULUI DE APA VIE (GAV)
· Stiati ca locuitorii din zonele muntoase si care beau apa in mod curent din apele de munte sunt mai sanatosi si au o durata medie de viata mai mare decat orasenii,deoarece raurile de munte provin in mare parte din topirea ghetarilor si a zapezii?
· Stiati ca populatia cu cea mare medie de viata locuiesc in : Sudul Tadjikistanului , Nordul Indiei, Nord Vestul Chinei , Estul Kazakstanului si Nordul Pakistanului?
· Stiati ca Dr. Henri Coanda a demonstrat stiintific ca secretul longevitatii acestor popoare este apa pe care o consuma?(www.apa-vie-romania.ro)
marți, 27 aprilie 2010
Dovezi raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu raţiune, omul din cele mai vechi timpuri a încercat să-şi explice realităţile în mijlocul cărora a trăit, ca şi pe cele cu care a venit în contact fie şi numai în mod întâmplător. Dar el nu s-a mulţumit să afle numai cauzele fenomenelor pe care le-a întalnit în viaţa sa zilnică, deci să-şi justifice numai realităţile lumii înconjurătoare, deoarece setea lui de cunoaştere l-a manat să afle ultima explicaţie a lumii în întregimea ei, ca şi a vieţii. Acestea, deoarece după expresia unor filosofi, omul trăieşte sub imperiul unui instinct metafizic care îl mână — după priceperea şi gradul lui de cultură — să găsească o explicaţie suficientă tuturor lucrurilor şi fenomenelor ce există şi se petrec în lume, explicaţie care însă nu poate fi aflată decat dacă, prin gandire, el depăşeşte lumea aceasta şi ancorează în transcendent. Numai aşa a ajuns omul să-şi explice în mod satisfăcător existenţa lumii şi a vieţii şi îndeosebi originea acestora, atribuindu-le unei cauze prime, absolute, unice, transcendente, conştiente şi active, care nu poate fi decat Dumnezeu.
In această încercare a omului de a-şi explica originea lumii şi a vieţii trebuie să căutăm obarşia argumentelor sau a dovezilor raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu, care mult mai tarziu au primit o formă logică adecvată, pe care le-au dat-o diferiţi filosofi în decursul timpurilor, începand cu cei greco-romani: Socrate, Platon, Aristotel, Cicero, Seneca şi sfarşind cu cei din epoca modernă : Descartes, Leibniz, Kant, Hegel şi alţii.
Argumentele raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu sunt dovezi scoase din raţiune, din care rezultă că Dumnezeu nu este o ficţiune, ci există în realitate.Cu alte cuvinte, aceste argumente sunt dovezi care se bazează exclusiv pe raţiune, de care ne folosim spre a argumenta că noţiunea de Dumnezeu nu este un produs al imaginaţiei, ci ei îi corespunde o realitate. Prin ele dovedim că Dumnezeu există. Cunoştinţe mai bogate despre Dumnezeu primim din Revelaţie.
Argumentele raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu nu au tăria sau puterea necesară spre a face să creadă sau să admită existenţa lui Dumnezeu pe cei ce, de fapt, nu cred în Dumnezeu. De asemenea, ele nu sunt necesare celor ce cred în Dumnezeu pe baza Revelaţiei. Cu toate acestea, ele ne sunt folositoare, deoarece cei ce cred dovedesc prin ele, celor ce nu cred, că credinţa lor nu e o ficţiune, ci are puternice temeiuri raţionale ; iar pentru credincioşii înşişi, ele constituie o justificare raţională a credinţei lor, care nu e o credinţă oarbă, ci una luminată.
Deşi scolastica medievală socotea la peste cinci mii numărul argumentelor pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu, în epoca modernă numărul lor a scăzut vertiginos, iar astăzi ele s-au redus la cinci, şi anume: 1. argumentul istoric 2. argumentul cosmologic; 3. argumentul teologic ; 4. argumentul moral şi 5. argumentul ontologic.
Argumentul istoric
Argumentul istoric deduce existenţa lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care există la toate popoarele şi în toate timpurile. Dacă ideea de Dumnezeu există pretutindeni şi a existat totdeauna, este imposibil ca acestei idei să nu-i corespundă o fiinţă care există în realitate. Dealtfel, preistoria, istoria, etnografia, etnologia, sociologia şi alte ştiinţe dovedesc fără nici o îndoială că nu există şi n-a existat niciodată vreun popor care să nu aibă credinţa în Dumnezeu, indiferent de felul în care aceste popoare şi l-au reprezentat. Nenumăratele locaşuri şi obiecte de cult, ca şi picturile ce s-au găsit în cele mai vechi aşezări omeneşti dovedesc credinţa oamenilor preistorici în Dumnezeu.
Deoarece ideea de Dumnezeu există la toate popoarele, acest argument s-a numit -a consensu gentium-, adică el se bazează pe consensul tuturor popoarelor. Dealtfel, temeliile acestui argument le-au pus numeroşi filozofi şi învăţaţi din antichitate, el fiind unul dintre cele mai vechi argumente. Astfel, P 1 u t a r h, un reprezentant al Academiei platonice, la începutul veacului al II-lea al erei noastre, scria : "Priviţi pe faţa pămantului. Veţi vedea, poate, cetăţi fară întărituri, fară legi, veţi întalni popoare care nu cunosc scrierea şi intrebuinţarea banilor, dar un popor fară Dumnezeu n-a văzut încă nimeni". In veacul dinainte de era noastră, Cicero zicea : "Nu e nici un popor atît de înapoiat şi de sălbatic, ca să nu creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu ştie ce fel este". Iar referindu-se la acest argument, acelaşi Cicero spune : "Ceea ce este admis de toţi, nu se poate să fie fals, pentru că trebuie să-şi aibă rădăcina în însăşi fiinţa omului".
S-a obiectat însă de către unii că acest argument n-are decat cel mult o valoare redusă, deoarece în decursul timpului, oamenii au crezut şi în existenţa unor lucruri sau fiinţe prin care şi-au explicat diferite fenomene din natură, dar odată cu progresul ştiinţelor, au părăsit
acele superstiţii, explicandu-şi lucrurile şi fenomenele respective prin legăturile lor cauzale. Aşadar, asemenea altor superstiţii care cu timpul au dispărut, şi credinţa în Dumnezeu va dispărea îndată ce oamenii vor reuşi să explice toate fenomenele naturii pe bază ştiinţifică. La această obiecţie, susţinătorii argumentului istoric au răspuns că toate credinţele deşarte, toate superstiţiile n-au avut caracterul de credinţe universale, ci au fost legate de loc şi timp, pe cand ideea de Dumnezeu este universală.
Fără a avea o putere probantă asemenea altor argumente (cosmologic, teleologic, moral), alături de celelalte argumente, argumentul istoric constituie totuşi o dovadă raţională în plus, pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu.
Argumentul cauzalităţii
Experienţa şi raţiunea ne arată că lumea se prezintă ca o inlănţuire organizată de cauze şi efecte, orice lucru şi orice fenomen avandu-şi o cauză care, la randul său, poate fi cauza unui alt efect şi aşa mai departe. Un lucru este efectul unei cauze care 1-a produs, dar poate fi şi cauza unuia, pe care-1 produce. Nu e însă posibil ca un lucru să fie propria sa cauză, pentru că totdeauna cauza precede sau este anterioară efectului. Dacă am admite aşa ceva, ar însemna că un lucru există înainte de a exista, ceea ce este imposibil atat din punct de vedere logic, cat şi al realităţii. La fel, nu e posibil să mergem la infinit din cauză în cauză, ci trebuie să ne oprim, în sfarşit, la o primă cauză care nu mai presupune o alta şi a cărei existenţă se impune cu necesitate. Pe această primă cauză o numim Dumnezeu.
Ceea ce s-a afirmat şi argumentat pană aici, în mod general şi abstract, nu este decat rezultatul observaţiei şi reflexiei asupra naturii în general şi asupra fenomenelor neînsufleţite şi însufleţite din sanul acesteia. Dar la acelaşi rezultat ajungem dacă urmărim cauzalitatea în regnul vegetal, animal şi uman, căci nicăieri nu putem descoperi cauze prime, deoarece viaţa atat în formă individuală, cat şi în generalitatea ei este ceva condiţionat. La fel stau lucrurile şi în lumea anorganică.
S-a obiectat că argumentul cauzalităţii nu-i stringent, deoarece poate fi cugetată o serie nesfarşită de cauze secundare, fără a fi nevoie să admitem o cauză primă.
Intr-adevăr, lumea este o înlănţuire ordonată de cauze şi efecte, dar prin aceasta nu suntem obligaţi cu necesitate logică să postulăm o primă cauză în afară de lume.
Dar răspunsul este că gîndirea logică nu poate concepe ca o serie nesfarşită de cauze secundare să se învartă într-un circuit al cauzelor, precum sunt punctele de pe circumferinţa unui cerc, căci această serie de cauze secundare nu se poate dispensa de o cauză primă necesară. Efectul care necesită o cauză este in imposibilitate de a produce cauza sa.
Inpotriva acestui aigument s-au ridicai filosofii D. Hume şi l. Kant, care au atacat propriu-zis principiul şi legea cauzalităţii. Astfel, D. Hume afirmă că principiul cauzalităţii este ceva subiectiv, nu obiectiv, căci noi observăm doar o succesiune a fenomenelor, unele după altele, dar nu putem afirma că în succesiunea a, b, c, d, a este cauza lui b, b este cauza lui c, c este cauza iui d, căci noi observăm numai succesiunea lor, adică urmarea unuia după altul, dar nu ştim nimic despre cauza lor. Aşadar, spune Hume, în baza obişnuinţei, în loc să spunem că fenomenul b urmează după a, c după b, d după c, deci în loc să spunem post hoc (după acesta), spunem că a e cauza lui b, b e cauza iui c, c e cauza lui d.
Dar afirmaţia lui Hume nu poate sta în picioare, mai ales astăzi, când descoperirile ştiinţifice au ajuns la un atare nivel, încat demonstrează în mod neîndoielnic că legea cauzalităţii e legea fundamentală a tuturor fenomenelor ce se petrec în univers, deci este o lege obiectivă şi nu un fapt subiectiv de conştiinţă.
La randul său, filosoful Kant susţine că legea cauzalităţii se aplică numai în lumea fenomenală, nu în lumea numenală, cea a lucrului în sine, aşa că noi nu putem afirma existenţa unei fiinţe absolute mai presus de lumea fenomenală, deoarece valabilitatea acestei legi se restrange numai la lumea fenomenală in care trăim. Ce e drept, raţiunea practică postulează existenţa unei astfel de fiinţe, dar raţiunea teoretică, de care e legat principiul cauzalităţii, nu poate dovedi existenţa lui Dumnezeu, cunoştinţele ei limitandu-se numai la lumea fenomenală.
Cu toate acestea, în mod indirect însuşi Kant nu rămane consecvent concepţiei sale, deoarece el însuşi în Critica raţiunii pure afirmă că lumea fenomenală în fond este o manifestare sau, o expresie a lumii numenale, cu alte cuvinte, cauza lumii fenomenale este tocmai lumea numenală şi astfel, vrînd-nevrînd, principiul cauzalităţii a pătruns şi în lumea numenală.
In această încercare a omului de a-şi explica originea lumii şi a vieţii trebuie să căutăm obarşia argumentelor sau a dovezilor raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu, care mult mai tarziu au primit o formă logică adecvată, pe care le-au dat-o diferiţi filosofi în decursul timpurilor, începand cu cei greco-romani: Socrate, Platon, Aristotel, Cicero, Seneca şi sfarşind cu cei din epoca modernă : Descartes, Leibniz, Kant, Hegel şi alţii.
Argumentele raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu sunt dovezi scoase din raţiune, din care rezultă că Dumnezeu nu este o ficţiune, ci există în realitate.Cu alte cuvinte, aceste argumente sunt dovezi care se bazează exclusiv pe raţiune, de care ne folosim spre a argumenta că noţiunea de Dumnezeu nu este un produs al imaginaţiei, ci ei îi corespunde o realitate. Prin ele dovedim că Dumnezeu există. Cunoştinţe mai bogate despre Dumnezeu primim din Revelaţie.
Argumentele raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu nu au tăria sau puterea necesară spre a face să creadă sau să admită existenţa lui Dumnezeu pe cei ce, de fapt, nu cred în Dumnezeu. De asemenea, ele nu sunt necesare celor ce cred în Dumnezeu pe baza Revelaţiei. Cu toate acestea, ele ne sunt folositoare, deoarece cei ce cred dovedesc prin ele, celor ce nu cred, că credinţa lor nu e o ficţiune, ci are puternice temeiuri raţionale ; iar pentru credincioşii înşişi, ele constituie o justificare raţională a credinţei lor, care nu e o credinţă oarbă, ci una luminată.
Deşi scolastica medievală socotea la peste cinci mii numărul argumentelor pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu, în epoca modernă numărul lor a scăzut vertiginos, iar astăzi ele s-au redus la cinci, şi anume: 1. argumentul istoric 2. argumentul cosmologic; 3. argumentul teologic ; 4. argumentul moral şi 5. argumentul ontologic.
Argumentul istoric
Argumentul istoric deduce existenţa lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care există la toate popoarele şi în toate timpurile. Dacă ideea de Dumnezeu există pretutindeni şi a existat totdeauna, este imposibil ca acestei idei să nu-i corespundă o fiinţă care există în realitate. Dealtfel, preistoria, istoria, etnografia, etnologia, sociologia şi alte ştiinţe dovedesc fără nici o îndoială că nu există şi n-a existat niciodată vreun popor care să nu aibă credinţa în Dumnezeu, indiferent de felul în care aceste popoare şi l-au reprezentat. Nenumăratele locaşuri şi obiecte de cult, ca şi picturile ce s-au găsit în cele mai vechi aşezări omeneşti dovedesc credinţa oamenilor preistorici în Dumnezeu.
Deoarece ideea de Dumnezeu există la toate popoarele, acest argument s-a numit -a consensu gentium-, adică el se bazează pe consensul tuturor popoarelor. Dealtfel, temeliile acestui argument le-au pus numeroşi filozofi şi învăţaţi din antichitate, el fiind unul dintre cele mai vechi argumente. Astfel, P 1 u t a r h, un reprezentant al Academiei platonice, la începutul veacului al II-lea al erei noastre, scria : "Priviţi pe faţa pămantului. Veţi vedea, poate, cetăţi fară întărituri, fară legi, veţi întalni popoare care nu cunosc scrierea şi intrebuinţarea banilor, dar un popor fară Dumnezeu n-a văzut încă nimeni". In veacul dinainte de era noastră, Cicero zicea : "Nu e nici un popor atît de înapoiat şi de sălbatic, ca să nu creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu ştie ce fel este". Iar referindu-se la acest argument, acelaşi Cicero spune : "Ceea ce este admis de toţi, nu se poate să fie fals, pentru că trebuie să-şi aibă rădăcina în însăşi fiinţa omului".
S-a obiectat însă de către unii că acest argument n-are decat cel mult o valoare redusă, deoarece în decursul timpului, oamenii au crezut şi în existenţa unor lucruri sau fiinţe prin care şi-au explicat diferite fenomene din natură, dar odată cu progresul ştiinţelor, au părăsit
acele superstiţii, explicandu-şi lucrurile şi fenomenele respective prin legăturile lor cauzale. Aşadar, asemenea altor superstiţii care cu timpul au dispărut, şi credinţa în Dumnezeu va dispărea îndată ce oamenii vor reuşi să explice toate fenomenele naturii pe bază ştiinţifică. La această obiecţie, susţinătorii argumentului istoric au răspuns că toate credinţele deşarte, toate superstiţiile n-au avut caracterul de credinţe universale, ci au fost legate de loc şi timp, pe cand ideea de Dumnezeu este universală.
Fără a avea o putere probantă asemenea altor argumente (cosmologic, teleologic, moral), alături de celelalte argumente, argumentul istoric constituie totuşi o dovadă raţională în plus, pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu.
Argumentul cauzalităţii
Experienţa şi raţiunea ne arată că lumea se prezintă ca o inlănţuire organizată de cauze şi efecte, orice lucru şi orice fenomen avandu-şi o cauză care, la randul său, poate fi cauza unui alt efect şi aşa mai departe. Un lucru este efectul unei cauze care 1-a produs, dar poate fi şi cauza unuia, pe care-1 produce. Nu e însă posibil ca un lucru să fie propria sa cauză, pentru că totdeauna cauza precede sau este anterioară efectului. Dacă am admite aşa ceva, ar însemna că un lucru există înainte de a exista, ceea ce este imposibil atat din punct de vedere logic, cat şi al realităţii. La fel, nu e posibil să mergem la infinit din cauză în cauză, ci trebuie să ne oprim, în sfarşit, la o primă cauză care nu mai presupune o alta şi a cărei existenţă se impune cu necesitate. Pe această primă cauză o numim Dumnezeu.
Ceea ce s-a afirmat şi argumentat pană aici, în mod general şi abstract, nu este decat rezultatul observaţiei şi reflexiei asupra naturii în general şi asupra fenomenelor neînsufleţite şi însufleţite din sanul acesteia. Dar la acelaşi rezultat ajungem dacă urmărim cauzalitatea în regnul vegetal, animal şi uman, căci nicăieri nu putem descoperi cauze prime, deoarece viaţa atat în formă individuală, cat şi în generalitatea ei este ceva condiţionat. La fel stau lucrurile şi în lumea anorganică.
S-a obiectat că argumentul cauzalităţii nu-i stringent, deoarece poate fi cugetată o serie nesfarşită de cauze secundare, fără a fi nevoie să admitem o cauză primă.
Intr-adevăr, lumea este o înlănţuire ordonată de cauze şi efecte, dar prin aceasta nu suntem obligaţi cu necesitate logică să postulăm o primă cauză în afară de lume.
Dar răspunsul este că gîndirea logică nu poate concepe ca o serie nesfarşită de cauze secundare să se învartă într-un circuit al cauzelor, precum sunt punctele de pe circumferinţa unui cerc, căci această serie de cauze secundare nu se poate dispensa de o cauză primă necesară. Efectul care necesită o cauză este in imposibilitate de a produce cauza sa.
Inpotriva acestui aigument s-au ridicai filosofii D. Hume şi l. Kant, care au atacat propriu-zis principiul şi legea cauzalităţii. Astfel, D. Hume afirmă că principiul cauzalităţii este ceva subiectiv, nu obiectiv, căci noi observăm doar o succesiune a fenomenelor, unele după altele, dar nu putem afirma că în succesiunea a, b, c, d, a este cauza lui b, b este cauza lui c, c este cauza iui d, căci noi observăm numai succesiunea lor, adică urmarea unuia după altul, dar nu ştim nimic despre cauza lor. Aşadar, spune Hume, în baza obişnuinţei, în loc să spunem că fenomenul b urmează după a, c după b, d după c, deci în loc să spunem post hoc (după acesta), spunem că a e cauza lui b, b e cauza iui c, c e cauza lui d.
Dar afirmaţia lui Hume nu poate sta în picioare, mai ales astăzi, când descoperirile ştiinţifice au ajuns la un atare nivel, încat demonstrează în mod neîndoielnic că legea cauzalităţii e legea fundamentală a tuturor fenomenelor ce se petrec în univers, deci este o lege obiectivă şi nu un fapt subiectiv de conştiinţă.
La randul său, filosoful Kant susţine că legea cauzalităţii se aplică numai în lumea fenomenală, nu în lumea numenală, cea a lucrului în sine, aşa că noi nu putem afirma existenţa unei fiinţe absolute mai presus de lumea fenomenală, deoarece valabilitatea acestei legi se restrange numai la lumea fenomenală in care trăim. Ce e drept, raţiunea practică postulează existenţa unei astfel de fiinţe, dar raţiunea teoretică, de care e legat principiul cauzalităţii, nu poate dovedi existenţa lui Dumnezeu, cunoştinţele ei limitandu-se numai la lumea fenomenală.
Cu toate acestea, în mod indirect însuşi Kant nu rămane consecvent concepţiei sale, deoarece el însuşi în Critica raţiunii pure afirmă că lumea fenomenală în fond este o manifestare sau, o expresie a lumii numenale, cu alte cuvinte, cauza lumii fenomenale este tocmai lumea numenală şi astfel, vrînd-nevrînd, principiul cauzalităţii a pătruns şi în lumea numenală.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)