De vinculis in genere

Câteva pasaje din De vinculis sunt cu deosebire interesante, deoarece par să indice că magia bruniană nu e străină de practica de coitus reservatus. Or, se ştie că această practică era apanajul taoiştilor din China şi al yoghinilor tantrici din India şi Tibet. Ar fi o adevărată surpriză să descoperim că nu era deloc necunoscută în Occident.
Pasajele din Bruno sunt însă atât de lapidare, încât va trebui multă atenţie în stabilirea semnificaţiei lor fără a o denatura. Pentru că nu e vorba decât de câteva fraze, putem face o excepţie de la regula generală urmată în această carte, ca să-i dăm cititorului posibilitatea de a consulta el însuşi textul latin:"lactu seminis vincula relaxantur, retentione vero intenduntur; taliter debet affectus qui vincire vuit, qualiter qui vinciri debet. Propterea in conviviis et post convivia inspirare introducitur in ossibus ignem Cupida. Vide. Continentia est principium vinculi, abstinentia praecurrit famem, haec melius cibum attrahit." : „Ejacularea seminţei slăbeşte legăturile, în timp ce retenţia le întăreşte. Acela care vrea să lege trebuie să dezvolte aceleaşi afecţiuni ca şi cel ce trebuie legat. De aceea, când suntem înfierbântaţi la petreceri ori după petreceri, Cupidon pătrunde în noi. Cum se vede, continenţa este începutul legăturii, abstinenţa precedă foamea, iar aceasta îndeamnă către de-ale gurii."
Vinculum fit ex prolifica semine quod ad actum suum rapitur, nititur atque răpit; ideo hoc emissum secundum partem, perit secundum partem vinculi vis.: „Există legătură datorită seminţei prolifice care este atrasă, se forţează şi atrage la act. De aceea, dacă aceasta a fost emisă în parte, forţa legăturii piere şi ea parţial."
Cupidinis vincula, quae ante coitum intensa erant, modica seminis iactu sunt remissa et ignes temperaţi, obiecta pulchro nihilomi-eodem permanente. : „Legăturile lui Cupidon, care erau puternice înainte de acuplare, s-au risipit după ejacularea moderată a seminţei şi focul s-a temperat, deşi obiectul atrăgător n-a încetat să existe."

Să convenim că notele lui Bruno, lapidare până la a fi ininteli­gibile, pot da loc la mai multe interpretări. Am enunţat deja o primă ipoteză: că e vorba de o practică a retenţiei spermei, de coitus reservatus. Se ştie că, printr-o astfel de practică, însoţită de exerciţii de „respiraţie embrionară", taoiştii urmăreau vitalitatea şi longevi­tatea, în timp ce tantricii, în cadrul unei fiziologii subtile mult mai sofisticate, erau consideraţi a provoca, prin maithuna, trezirea ener­giilor cosmice adormite şi canalizarea lor până la „Lotusul cu o mie de petale" (sahasrăracakra) din creştetul capului, intrând astfel în stare de extaz, în ambele cazuri, coitus reservatus reprezintă unul din mijloacele indispensabile spre a atinge scopul operaţiunii.
De vreme ce Bruno vorbeşte, într-un tratat de magie erotică, de retenţia spermei, este legitim să ne întrebăm dacă nu are în vedere o practică de acelaşi gen.
Descoperim repede că nu se gândeşte la aşa ceva. Ceea ce-l interesează, se ştie, este modul în care poate seduce şi crea legături şi ataşamente. Or, el observă că, o dată plăcerea obţinută, legăturile se risipesc. De aceea, pentru a alimenta forţa unei legături, nu trebuie să te bucuri de ea.
Dar la cine se face referinţă: la operator, sau la subiectul care trebuie fermecat prin eros ? Dacă ar vorbi despre operator, ştim că acesta trebuie să fie liber de orice legătură şi deci ar fi mai convenabil pentru el să lepede sămânţa, ca legătura să se risipească. Dimpotrivă, are tot interesul ca subiectul să nu ajungă să-şi potolească dorinţa, căci plăcerea duce la distrugerea „legăturii".
In acest punct, încă n-am pătruns în inima mesajului lui Bruno. Printre pasajele criptice pe care le-am tradus, există unul care ar putea să ne pună pe drumul cel bun: „Există legătură datorită seminţei pro­lifice care este atrasă, se forţează şi atrage la act." Aceasta înseamnă, după toate aparenţele, că cineva care doreşte cu ardoare are puterea de a atrage în orbita sa obiectul dorinţei. Dimpotrivă, dacă-şi leapădă sămânţa, forţa dorinţei îi scade şi, în consecinţă, forţa „legăturii" se reduce şi ea. De aceea operatorul e presupus a întări legătura, a-şţ reţine sperma, căci „cel ce vrea să lege trebuie să dezvolte aceleaşi afecte ca şi cel ce trebuie legat". Este efectul tranzitiv al magiei:„pentru a provoca o emoţie sau un afect, operatorului i se cere să-l dezvolte mai întâi în el însuşi, de unde afectul nu va scăpa prilejul de a se transmite până la aparatul fantastic al victimei sale.

Ceea ce Bruno vrea să spună nu are nici o legătură cu practicile de coitus reservatus : îi recomandă pur şi simplu operatorului să fie continent şi, în acelaşi timp, să dorească intens subiectul. Nu afirmă el, în altă parte, că „cu cât eşti mai sfânt, cu atât mai mult ai facultatea de a-i lega pe alţii?"Cu toate acestea, şi el trebuie să cultive un gen de iubire funciarmente deosebit de iubirea abstractă a „eremitului care se masturbează". Trebuie, într-adevăr, să-şi cultive cu grijă aceeaşi pasiune pe care vrea să i-o trezească victimei sale, având totuşi grijă să nu se lase posedat de propriile-i fantasme şi nici să caute vreodată să ajungă la potolirea dorinţei, altminteri puterea legăturilor risipindu-se.

Doctrina unei relaţii între continenţa operatorului şi capacităţile sale magice ori vizionare este foarte veche, prestigioasă şi multi­formă. Am văzut că o relaţie strânsă fusese deja stabilită, de către medicina Antichităţii, între cele cinci simţuri, producerea vocii şi secreţia spermei. Cele două fenomene din urmă sunt, în medicina Renaşterii, strâns legate, pentru că reprezintă singurele două moda­lităţi prin care spiritul iese din trup într-un mod perceptibil.E de la sine înţeles că o pierdere prea abundentă de spermă va afecta nu numai vocea, ci şi toate activităţile spirituale ale subiectului şi că, reciproc, vorbitul prea mult va produce acelaşi efect. Contrariul pneumatoreei este acumularea pneumei, care se obţine, între altele, prin continenţa sexuală.

Toate aceste idei sunt concentrate de Franciscus Mercurius van Helmont (1614-l698), fiul celebrului iatrochimist paracelsian Johannes Baptista van Helmont (1577-l644), în tratatul său Alphabeti vere naturalis Hebraici brevissima Delineatio, apărut în 165712: „Dacă sămânţa nu este lepădată, ea se transformă într-o forţă spirituală care prezervă capacităţile de reproducere a spermei şi înviorează respiraţia emisă la vorbire".

In De vinculis, Giordano Bruno face aluzie, fără îndoială, la o
doctrină asemănătoare, ce exaltă continenţa pentru capacitatea ei de
a crea vincula, legături magice. Ceea ce-l singularizează este că
vorbeşte doar de o continenţa fizică, de vreme ce, pe plan psihic,
el recomandă, dimpotrivă, producerea de fantasme voluptuoase,
al căror scop este influenţarea simţului intern al subiectului.

Pentru a rezuma, operatorul lui Bruno este obligat să efectueze două acţiuni contrare: pe de o parte, trebuie să se ferească cu grijă de a se lăsa sedus şi, întru aceasta, trebuie să extirpe din el însuşi şi ultimul grăunte de iubire, inclusiv amorul propriu; pe de altă parte nu e scutit de pasiuni. Din contra, i se cere să aprindă în aparatu-i fantastic pasiuni formidabile, cu condiţia ca acestea să fie sterile, iar el să aibă detaşare faţă de ele. Căci nu are alt mijloc de a fermeca decât acela de a experimenta pe sine însuşi ceea ce vrea să-i producă victimei sale.

Este o metodă bizară, aproape de necrezut, care explică totuşi foarte bine pasajele lapidare traduse mai sus şi se află confirmată de asemenea de recomandările pe care Bruno le face artiştilor memoriei în Sigillus sigillorum: „Excitaţi-vă", le spune el aproape textual, „popoarele cele mai predispuse la plăcerile erotice [libido] şi la ură sunt cele mai active" . Nu există memorie artificială fără o foarte puternică afectivitate, fără ca imaginile să fie încărcate emoţional. Şi nu pot exista înţelegere şi contemplaţie superioare fără a se pătrunde pe poarta imaginilor afective.

Se ghiceşte uşor cât discernământ cerea metoda lui Bruno din partea operatorului. Acesta era silit să fie, în acelaşi timp, „cald" şi „rece", beat de iubire şi complet indiferent faţă de orice pasiune, continent şi destrăbălat. Cerinţele explică foarte bine abundenţa oximoronilor în poezia sa, contiguitatea unor imagini şi simboluri contrare între ele. Cel mai adesea, el îşi descrie starea sufletească precum un amestec de foc şi gheaţă: ceea ce, după ce i-am studiat practicile magice, putem prea bine înţelege.

EROS ŞI MAGIE-MARELE MANIPULATOR