Fiind înzestrat de Dumnezeu cu raţiune, omul din cele mai vechi timpuri a încercat să-şi explice realităţile în mijlocul cărora a trăit, ca şi pe cele cu care a venit în contact fie şi numai în mod întâmplător. Dar el nu s-a mulţumit să afle numai cauzele fenomenelor pe care le-a întalnit în viaţa sa zilnică, deci să-şi justifice numai realităţile lumii înconjurătoare, deoarece setea lui de cunoaştere l-a manat să afle ultima explicaţie a lumii în întregimea ei, ca şi a vieţii. Acestea, deoarece după expresia unor filosofi, omul trăieşte sub imperiul unui instinct metafizic care îl mână — după priceperea şi gradul lui de cultură — să găsească o explicaţie suficientă tuturor lucrurilor şi fenomenelor ce există şi se petrec în lume, explicaţie care însă nu poate fi aflată decat dacă, prin gandire, el depăşeşte lumea aceasta şi ancorează în transcendent. Numai aşa a ajuns omul să-şi explice în mod satisfăcător existenţa lumii şi a vieţii şi îndeosebi originea acestora, atribuindu-le unei cauze prime, absolute, unice, transcendente, conştiente şi active, care nu poate fi decat Dumnezeu.
In această încercare a omului de a-şi explica originea lumii şi a vieţii trebuie să căutăm obarşia argumentelor sau a dovezilor raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu, care mult mai tarziu au primit o formă logică adecvată, pe care le-au dat-o diferiţi filosofi în decursul timpurilor, începand cu cei greco-romani: Socrate, Platon, Aristotel, Cicero, Seneca şi sfarşind cu cei din epoca modernă : Descartes, Leibniz, Kant, Hegel şi alţii.
Argumentele raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu sunt dovezi scoase din raţiune, din care rezultă că Dumnezeu nu este o ficţiune, ci există în realitate.Cu alte cuvinte, aceste argumente sunt dovezi care se bazează exclusiv pe raţiune, de care ne folosim spre a argumenta că noţiunea de Dumnezeu nu este un produs al imaginaţiei, ci ei îi corespunde o realitate. Prin ele dovedim că Dumnezeu există. Cunoştinţe mai bogate despre Dumnezeu primim din Revelaţie.
Argumentele raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu nu au tăria sau puterea necesară spre a face să creadă sau să admită existenţa lui Dumnezeu pe cei ce, de fapt, nu cred în Dumnezeu. De asemenea, ele nu sunt necesare celor ce cred în Dumnezeu pe baza Revelaţiei. Cu toate acestea, ele ne sunt folositoare, deoarece cei ce cred dovedesc prin ele, celor ce nu cred, că credinţa lor nu e o ficţiune, ci are puternice temeiuri raţionale ; iar pentru credincioşii înşişi, ele constituie o justificare raţională a credinţei lor, care nu e o credinţă oarbă, ci una luminată.
Deşi scolastica medievală socotea la peste cinci mii numărul argumentelor pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu, în epoca modernă numărul lor a scăzut vertiginos, iar astăzi ele s-au redus la cinci, şi anume: 1. argumentul istoric 2. argumentul cosmologic; 3. argumentul teologic ; 4. argumentul moral şi 5. argumentul ontologic.
Argumentul istoric
Argumentul istoric deduce existenţa lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care există la toate popoarele şi în toate timpurile. Dacă ideea de Dumnezeu există pretutindeni şi a existat totdeauna, este imposibil ca acestei idei să nu-i corespundă o fiinţă care există în realitate. Dealtfel, preistoria, istoria, etnografia, etnologia, sociologia şi alte ştiinţe dovedesc fără nici o îndoială că nu există şi n-a existat niciodată vreun popor care să nu aibă credinţa în Dumnezeu, indiferent de felul în care aceste popoare şi l-au reprezentat. Nenumăratele locaşuri şi obiecte de cult, ca şi picturile ce s-au găsit în cele mai vechi aşezări omeneşti dovedesc credinţa oamenilor preistorici în Dumnezeu.
Deoarece ideea de Dumnezeu există la toate popoarele, acest argument s-a numit -a consensu gentium-, adică el se bazează pe consensul tuturor popoarelor. Dealtfel, temeliile acestui argument le-au pus numeroşi filozofi şi învăţaţi din antichitate, el fiind unul dintre cele mai vechi argumente. Astfel, P 1 u t a r h, un reprezentant al Academiei platonice, la începutul veacului al II-lea al erei noastre, scria : "Priviţi pe faţa pămantului. Veţi vedea, poate, cetăţi fară întărituri, fară legi, veţi întalni popoare care nu cunosc scrierea şi intrebuinţarea banilor, dar un popor fară Dumnezeu n-a văzut încă nimeni". In veacul dinainte de era noastră, Cicero zicea : "Nu e nici un popor atît de înapoiat şi de sălbatic, ca să nu creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu ştie ce fel este". Iar referindu-se la acest argument, acelaşi Cicero spune : "Ceea ce este admis de toţi, nu se poate să fie fals, pentru că trebuie să-şi aibă rădăcina în însăşi fiinţa omului".
S-a obiectat însă de către unii că acest argument n-are decat cel mult o valoare redusă, deoarece în decursul timpului, oamenii au crezut şi în existenţa unor lucruri sau fiinţe prin care şi-au explicat diferite fenomene din natură, dar odată cu progresul ştiinţelor, au părăsit
acele superstiţii, explicandu-şi lucrurile şi fenomenele respective prin legăturile lor cauzale. Aşadar, asemenea altor superstiţii care cu timpul au dispărut, şi credinţa în Dumnezeu va dispărea îndată ce oamenii vor reuşi să explice toate fenomenele naturii pe bază ştiinţifică. La această obiecţie, susţinătorii argumentului istoric au răspuns că toate credinţele deşarte, toate superstiţiile n-au avut caracterul de credinţe universale, ci au fost legate de loc şi timp, pe cand ideea de Dumnezeu este universală.
Fără a avea o putere probantă asemenea altor argumente (cosmologic, teleologic, moral), alături de celelalte argumente, argumentul istoric constituie totuşi o dovadă raţională în plus, pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu.
Argumentul cauzalităţii
Experienţa şi raţiunea ne arată că lumea se prezintă ca o inlănţuire organizată de cauze şi efecte, orice lucru şi orice fenomen avandu-şi o cauză care, la randul său, poate fi cauza unui alt efect şi aşa mai departe. Un lucru este efectul unei cauze care 1-a produs, dar poate fi şi cauza unuia, pe care-1 produce. Nu e însă posibil ca un lucru să fie propria sa cauză, pentru că totdeauna cauza precede sau este anterioară efectului. Dacă am admite aşa ceva, ar însemna că un lucru există înainte de a exista, ceea ce este imposibil atat din punct de vedere logic, cat şi al realităţii. La fel, nu e posibil să mergem la infinit din cauză în cauză, ci trebuie să ne oprim, în sfarşit, la o primă cauză care nu mai presupune o alta şi a cărei existenţă se impune cu necesitate. Pe această primă cauză o numim Dumnezeu.
Ceea ce s-a afirmat şi argumentat pană aici, în mod general şi abstract, nu este decat rezultatul observaţiei şi reflexiei asupra naturii în general şi asupra fenomenelor neînsufleţite şi însufleţite din sanul acesteia. Dar la acelaşi rezultat ajungem dacă urmărim cauzalitatea în regnul vegetal, animal şi uman, căci nicăieri nu putem descoperi cauze prime, deoarece viaţa atat în formă individuală, cat şi în generalitatea ei este ceva condiţionat. La fel stau lucrurile şi în lumea anorganică.
S-a obiectat că argumentul cauzalităţii nu-i stringent, deoarece poate fi cugetată o serie nesfarşită de cauze secundare, fără a fi nevoie să admitem o cauză primă.
Intr-adevăr, lumea este o înlănţuire ordonată de cauze şi efecte, dar prin aceasta nu suntem obligaţi cu necesitate logică să postulăm o primă cauză în afară de lume.
Dar răspunsul este că gîndirea logică nu poate concepe ca o serie nesfarşită de cauze secundare să se învartă într-un circuit al cauzelor, precum sunt punctele de pe circumferinţa unui cerc, căci această serie de cauze secundare nu se poate dispensa de o cauză primă necesară. Efectul care necesită o cauză este in imposibilitate de a produce cauza sa.
Inpotriva acestui aigument s-au ridicai filosofii D. Hume şi l. Kant, care au atacat propriu-zis principiul şi legea cauzalităţii. Astfel, D. Hume afirmă că principiul cauzalităţii este ceva subiectiv, nu obiectiv, căci noi observăm doar o succesiune a fenomenelor, unele după altele, dar nu putem afirma că în succesiunea a, b, c, d, a este cauza lui b, b este cauza lui c, c este cauza iui d, căci noi observăm numai succesiunea lor, adică urmarea unuia după altul, dar nu ştim nimic despre cauza lor. Aşadar, spune Hume, în baza obişnuinţei, în loc să spunem că fenomenul b urmează după a, c după b, d după c, deci în loc să spunem post hoc (după acesta), spunem că a e cauza lui b, b e cauza iui c, c e cauza lui d.
Dar afirmaţia lui Hume nu poate sta în picioare, mai ales astăzi, când descoperirile ştiinţifice au ajuns la un atare nivel, încat demonstrează în mod neîndoielnic că legea cauzalităţii e legea fundamentală a tuturor fenomenelor ce se petrec în univers, deci este o lege obiectivă şi nu un fapt subiectiv de conştiinţă.
La randul său, filosoful Kant susţine că legea cauzalităţii se aplică numai în lumea fenomenală, nu în lumea numenală, cea a lucrului în sine, aşa că noi nu putem afirma existenţa unei fiinţe absolute mai presus de lumea fenomenală, deoarece valabilitatea acestei legi se restrange numai la lumea fenomenală in care trăim. Ce e drept, raţiunea practică postulează existenţa unei astfel de fiinţe, dar raţiunea teoretică, de care e legat principiul cauzalităţii, nu poate dovedi existenţa lui Dumnezeu, cunoştinţele ei limitandu-se numai la lumea fenomenală.
Cu toate acestea, în mod indirect însuşi Kant nu rămane consecvent concepţiei sale, deoarece el însuşi în Critica raţiunii pure afirmă că lumea fenomenală în fond este o manifestare sau, o expresie a lumii numenale, cu alte cuvinte, cauza lumii fenomenale este tocmai lumea numenală şi astfel, vrînd-nevrînd, principiul cauzalităţii a pătruns şi în lumea numenală.
marți, 27 aprilie 2010
miercuri, 21 aprilie 2010
Evreii hazari
Si atunci:"Sa fie rastignit,Sa se rastigneasca!"Si Iisus Hristos este ucis,pe raspunderea conducatorilor spirituali si a tot poporul,in fata lui Dumnezeu:"Sangele lui asupra noastra si a copiilor nostri"(Matei 27,25).Din acest moment poporul evreu dispare din Planul Divin,ca popor ales al marturisirii Lui intre neamuri:"Ierusalime,Ierusalime,care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine!...De cate ori am vrut da strang pe copii tai,cum isi strange closca puii sub aripi si n-ati vrut.iata,vi se lasa casa pustie!Caci va spun,ca de acum in colo,nu Ma veti mai vedea pana cand nu veti zice:"Bine este cuvantat Cel ce vine intru Numele Domnului"(Matei 23,37-39)
Devine popor ales Noul Israel(dupa duh),format din cei ce cred si marturisesc(evrei si neevrei)pe Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu,Unul din Sfanta Treime,intrupat din Fecioara,din dragoste pentru creatura Sa,ca sa ispaseasca pacatele lumii si sa-i indumnezeiasca pe toti cu puterea Harului Duhului Sfant:"Ma rog,Parinte Sfinte,nu numai pentru ei(Apostolii),ci si pentru toti ce vor crede in Mine prin ei...Vreau,Tata,ca acolo unde sunt Eu,sa fie si ei impreuna cu mine,pentru ca sa vada Slava pe care o aveam la Tine,mai inainte de a fi lumea".(Ioan 17)
Pentru pacatul necredintei si uciderea Fiului lui Dumnezeu,consecintele sunt tragice pentru poporul evreu:Romanii ocupa Iudeea,templul din Ierusalim este daramat,"Piatra pe piatra nu va ramane aici",prorocise Iisus(Matei 24,1-2)si evreii fug in toata lumea(Titus,fiul lui Vespasian,la anul 70 d.Hr.devine instrumentul de pedeapsa prin care Dumnezeu a sanctionat poporul evreu).Lipsiti de conducere politica(nemaiavand stat),precum si de una religioasa(corpul preotesc este ucis in totalitate),raman doar sub ascultarea invatatorilor de lege,talmudistii rabini.Cea mai mare parte a fugarilor ajunge prin nordul Africii(unii raman in Egipt)in Spania si,de aici,in mai toate tarile occidentului.Rabinii incearca sa adapteze viata comunitatilor la noile conditii istorice,locale.Se constituie in comunitati separate,numite ghetouri,de obicei la marginea oraselor(cetatilor)unde,sub autoritatea si ascultarea rabinica,sunt impiedicati sa se asimileze.(Este minciuna rabinica ca in evul mediu,au fost internati in ghetouri.Pe acestea le-au facut ei) Procesul de separare le da posibilitatea rabinilor sa imprime in constiinta populatiei ideea ca in calitate de neam ales sunt persecutati si urati de neamurile crestine.Ideea aceasta,cultivata si intretinuta de-a lungul generatiilor,da nastere la dorinta de razbunare fata de neamurile crestine din cauza carora se vad lipsiti de Gratia Divina si acuzati ca popor ucigas al lui Dumnezeu.
Totusi,cei care ies de sub aceasta umbrela rabinica,constata ca crestinii nu sunt acele fiare salbatice prezentate de rabini,si foarte multi renunta la mozaismul talmudic si se asimileaza.Dar in acest moment istoric si spiritual al poporului evreu,in secolele XV-XVI,apare un nou popor evreu-care nu are nimic comun din punct de vedere biologic cu poporul semit,fugit din Palestina la anul 70 d.Hr.-hazarii,un trib turco-mongol din regiunea cuprinsa intre marea Neagra si Marea Caspica.
Acestia,prin secolul al VIII-lea,sunt pusi in situatia sa opteze pentru una din credinte:musulmana sau crestina.Pentru a nu deveni victime ale conflictului dintre crestini si mahomedani,conducatorii hazari adopta mozaismul pentru poporul lor.La anul 741,Bulan,conducatorul tribului hazar,adopta mozaismul ca religie oficiala.Astfel asiaticii hazari,devin evrei prin religie,preluand invatatura iudaica,cu accent special pe ideea poporului ales care trebuie sa stapaneasca lumea.Sub tarii Rusiei stapanirea ii inghite si pe ei,o data cu panslavismul,dar se infiltreaza incet-incet pana in apusul Europei.In Germania,Franta,Austria,Anglia,vin in contact cu organizatiile masonice(descendente din ordinul templierilor),pe care ajung sa si le subordoneze si la adapostul carora incep actiunea de destabilizare si descompunere a statelor si spiritualitatii crestine.
In timp ce evreii sefarzi(semiti)se risipeau,asimilandu-se,evreii hazari(aschenazi)reimprospatau Legea Deuteronomului in inteles talmudic,investindu-se cu dreptul de autoritate levitica(slujitori ai templului)si reactualizand situatia istorica din timpul ocupatiei Palestinei sub Iosua Navi,arogandu-si dreptul de a dispune si astazi,dupa 2500 de ani,de aceeasi investitura data numai pentru acea actiune lui Moise si lui Iosua,de a distruge neamurile pacatoase,care acum,pentru ei,sunt cele crestine.
Pentru ca actiunea lor sa-si poata atinge scopul,se reorganizeaza intr-o forma suprastatala,cahalul,stat in stat,cu legile lui,cu guvern particular,specific iudaic,cu relatii bazate pe legi talmudice(intre membrii comunitatii lor relatii morale,iar fata de orice neam si orice religie,fiindu-le permis,pentru a-si atinge scopurile,orice mijloc,cel mai imoral fiind cel mai bun).
Castiga prin viclenie,corupere,santaj,minciuna,dezinformare,elementele capabile ale neamurilor in mijlocul carora traiesc,ajung subtil in fruntea bucatelor parazitand neamurile crestine,plangand de forma zidurile Ierusalimului daramat.Canaanul lor este acum lumea intreaga,pe care vor sa o stapaneasca.Iata-ne sub amenintarea dominatiei talmudico-hazare.Toate patimile Asiei s-au amplificat si exacerbat sub ideea alesilor lui Iahve,hazarii,care si-au descoperit vocatia de sionisti:refacerea Imperiului davidic.
Infiltrati in ultimele doua veacuri,prin cutezanta si obraznicie,prin santaj si corupere,prin insinuare perfida,in toate compartimentele vietii publice:in cultura,in economie si comert,in viata spirituala si morala(imbracand chipul ingerului de lumina),dand tonul prin mass-media,pe care au ajuns s-o controleze,realizand asa-zisa opinie publica(opinia lor este atribuita publicului),infiltrandu-se in armata si politie,in politica si mai ales in serviciile secrete si in diplomatia tuturor statelor,in toate societatile si asociatile"umanitare",prezidate de forma de servantii lor goimi,organizati in francomasonerii,detin astazi,in toate statele lumii in calitate de consilieri,parghiile cu care misca masele de goimi,dupa bunul lor plac.
Este stiut astazi si recunoscut chiar de ei,ca un triunf,ca in compozitia fiecarui guvern,din orice tara,intra sau ies,cei indicati de ei.De la 50% pana la 90%,in statele socialiste(comuniste)membrii guvernului erau chiar evrei hazari.Iar toate revolutiile socialiste(comuniste)au ca initiatori si profitori pe evreii hazari.
Virgil Maxim[307]
Devine popor ales Noul Israel(dupa duh),format din cei ce cred si marturisesc(evrei si neevrei)pe Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu,Unul din Sfanta Treime,intrupat din Fecioara,din dragoste pentru creatura Sa,ca sa ispaseasca pacatele lumii si sa-i indumnezeiasca pe toti cu puterea Harului Duhului Sfant:"Ma rog,Parinte Sfinte,nu numai pentru ei(Apostolii),ci si pentru toti ce vor crede in Mine prin ei...Vreau,Tata,ca acolo unde sunt Eu,sa fie si ei impreuna cu mine,pentru ca sa vada Slava pe care o aveam la Tine,mai inainte de a fi lumea".(Ioan 17)
Pentru pacatul necredintei si uciderea Fiului lui Dumnezeu,consecintele sunt tragice pentru poporul evreu:Romanii ocupa Iudeea,templul din Ierusalim este daramat,"Piatra pe piatra nu va ramane aici",prorocise Iisus(Matei 24,1-2)si evreii fug in toata lumea(Titus,fiul lui Vespasian,la anul 70 d.Hr.devine instrumentul de pedeapsa prin care Dumnezeu a sanctionat poporul evreu).Lipsiti de conducere politica(nemaiavand stat),precum si de una religioasa(corpul preotesc este ucis in totalitate),raman doar sub ascultarea invatatorilor de lege,talmudistii rabini.Cea mai mare parte a fugarilor ajunge prin nordul Africii(unii raman in Egipt)in Spania si,de aici,in mai toate tarile occidentului.Rabinii incearca sa adapteze viata comunitatilor la noile conditii istorice,locale.Se constituie in comunitati separate,numite ghetouri,de obicei la marginea oraselor(cetatilor)unde,sub autoritatea si ascultarea rabinica,sunt impiedicati sa se asimileze.(Este minciuna rabinica ca in evul mediu,au fost internati in ghetouri.Pe acestea le-au facut ei) Procesul de separare le da posibilitatea rabinilor sa imprime in constiinta populatiei ideea ca in calitate de neam ales sunt persecutati si urati de neamurile crestine.Ideea aceasta,cultivata si intretinuta de-a lungul generatiilor,da nastere la dorinta de razbunare fata de neamurile crestine din cauza carora se vad lipsiti de Gratia Divina si acuzati ca popor ucigas al lui Dumnezeu.
Totusi,cei care ies de sub aceasta umbrela rabinica,constata ca crestinii nu sunt acele fiare salbatice prezentate de rabini,si foarte multi renunta la mozaismul talmudic si se asimileaza.Dar in acest moment istoric si spiritual al poporului evreu,in secolele XV-XVI,apare un nou popor evreu-care nu are nimic comun din punct de vedere biologic cu poporul semit,fugit din Palestina la anul 70 d.Hr.-hazarii,un trib turco-mongol din regiunea cuprinsa intre marea Neagra si Marea Caspica.
Acestia,prin secolul al VIII-lea,sunt pusi in situatia sa opteze pentru una din credinte:musulmana sau crestina.Pentru a nu deveni victime ale conflictului dintre crestini si mahomedani,conducatorii hazari adopta mozaismul pentru poporul lor.La anul 741,Bulan,conducatorul tribului hazar,adopta mozaismul ca religie oficiala.Astfel asiaticii hazari,devin evrei prin religie,preluand invatatura iudaica,cu accent special pe ideea poporului ales care trebuie sa stapaneasca lumea.Sub tarii Rusiei stapanirea ii inghite si pe ei,o data cu panslavismul,dar se infiltreaza incet-incet pana in apusul Europei.In Germania,Franta,Austria,Anglia,vin in contact cu organizatiile masonice(descendente din ordinul templierilor),pe care ajung sa si le subordoneze si la adapostul carora incep actiunea de destabilizare si descompunere a statelor si spiritualitatii crestine.
In timp ce evreii sefarzi(semiti)se risipeau,asimilandu-se,evreii hazari(aschenazi)reimprospatau Legea Deuteronomului in inteles talmudic,investindu-se cu dreptul de autoritate levitica(slujitori ai templului)si reactualizand situatia istorica din timpul ocupatiei Palestinei sub Iosua Navi,arogandu-si dreptul de a dispune si astazi,dupa 2500 de ani,de aceeasi investitura data numai pentru acea actiune lui Moise si lui Iosua,de a distruge neamurile pacatoase,care acum,pentru ei,sunt cele crestine.
Pentru ca actiunea lor sa-si poata atinge scopul,se reorganizeaza intr-o forma suprastatala,cahalul,stat in stat,cu legile lui,cu guvern particular,specific iudaic,cu relatii bazate pe legi talmudice(intre membrii comunitatii lor relatii morale,iar fata de orice neam si orice religie,fiindu-le permis,pentru a-si atinge scopurile,orice mijloc,cel mai imoral fiind cel mai bun).
Castiga prin viclenie,corupere,santaj,minciuna,dezinformare,elementele capabile ale neamurilor in mijlocul carora traiesc,ajung subtil in fruntea bucatelor parazitand neamurile crestine,plangand de forma zidurile Ierusalimului daramat.Canaanul lor este acum lumea intreaga,pe care vor sa o stapaneasca.Iata-ne sub amenintarea dominatiei talmudico-hazare.Toate patimile Asiei s-au amplificat si exacerbat sub ideea alesilor lui Iahve,hazarii,care si-au descoperit vocatia de sionisti:refacerea Imperiului davidic.
Infiltrati in ultimele doua veacuri,prin cutezanta si obraznicie,prin santaj si corupere,prin insinuare perfida,in toate compartimentele vietii publice:in cultura,in economie si comert,in viata spirituala si morala(imbracand chipul ingerului de lumina),dand tonul prin mass-media,pe care au ajuns s-o controleze,realizand asa-zisa opinie publica(opinia lor este atribuita publicului),infiltrandu-se in armata si politie,in politica si mai ales in serviciile secrete si in diplomatia tuturor statelor,in toate societatile si asociatile"umanitare",prezidate de forma de servantii lor goimi,organizati in francomasonerii,detin astazi,in toate statele lumii in calitate de consilieri,parghiile cu care misca masele de goimi,dupa bunul lor plac.
Este stiut astazi si recunoscut chiar de ei,ca un triunf,ca in compozitia fiecarui guvern,din orice tara,intra sau ies,cei indicati de ei.De la 50% pana la 90%,in statele socialiste(comuniste)membrii guvernului erau chiar evrei hazari.Iar toate revolutiile socialiste(comuniste)au ca initiatori si profitori pe evreii hazari.
Virgil Maxim[307]
Darwinismul creator (II)
Dovezile care demonstreaza rolul creator al selectiei naturale se pot imparti in doua categorii:directe si indirecte.
Dovezile directe ne arata cum,sub ochii nostri,selectia naturala duce la formarea de noi forme si varietati.Sa venim cu doua exemple:
a)In pasunile alpine necosite,o specie de Gentiana infloreste toata vara si nu prezinta varietati aparte.Unde fanetele se cosesc,din specia respectiva s-au diferentiat insa doua varietati:una ce infloreste si fructifica inainte de cosit si alta dupa cosit.Diferentierea celor doua varietati se datoreaza faptului ca toate exemplarele ce infloreau si fructificau in timpul cositului au fost sistematic eliminate,neramanand decat formele care infloreau fie din vreme,fie tarziu,catre toamna.
b)In Golful Plymouth din Anglia,cu cateva zeci de ani in urma,s-a construit un dig nou.Digul apara golful de puternicul flux al marii.Dupa indiguire,apa golfului a devenit tulbure,din cauza malului adus de apele ce se varsau aici,mal care nu mai era adus de reflux in larg.In urma acestui fapt,naturalistul Weldone,facand observatii asupra faunei din golf,a fost izbit de modificarile ce le suferea un crab.
Din an in an,crusta acestuia se modifica,in sensul ca deschiderea dintre torace si crusta,pe unde patrundea apa la branhii,se ingusta din ce in ce.Weldone si-a dat seama ca,din cauza malului,crabii cu deschideri mari se prapadesc,ramanand numai cei cu deschideri mici,prin care se filtreaza apa,incat ea ajunge curata la branhii,permitand o respiratie normala.Fara indoiala ca supravietuirea crabilor cu deschiderea redusa dintre torace si crusta a dus la formarea unei noi varietati de crabi,care nu a exitat inainte.
Indirect ne dam seama de rolul creator al selectiei naturale prin studiul adaptarii vietuitoarelor la mediu.
Dovezile directe ne arata cum,sub ochii nostri,selectia naturala duce la formarea de noi forme si varietati.Sa venim cu doua exemple:
a)In pasunile alpine necosite,o specie de Gentiana infloreste toata vara si nu prezinta varietati aparte.Unde fanetele se cosesc,din specia respectiva s-au diferentiat insa doua varietati:una ce infloreste si fructifica inainte de cosit si alta dupa cosit.Diferentierea celor doua varietati se datoreaza faptului ca toate exemplarele ce infloreau si fructificau in timpul cositului au fost sistematic eliminate,neramanand decat formele care infloreau fie din vreme,fie tarziu,catre toamna.
b)In Golful Plymouth din Anglia,cu cateva zeci de ani in urma,s-a construit un dig nou.Digul apara golful de puternicul flux al marii.Dupa indiguire,apa golfului a devenit tulbure,din cauza malului adus de apele ce se varsau aici,mal care nu mai era adus de reflux in larg.In urma acestui fapt,naturalistul Weldone,facand observatii asupra faunei din golf,a fost izbit de modificarile ce le suferea un crab.
Din an in an,crusta acestuia se modifica,in sensul ca deschiderea dintre torace si crusta,pe unde patrundea apa la branhii,se ingusta din ce in ce.Weldone si-a dat seama ca,din cauza malului,crabii cu deschideri mari se prapadesc,ramanand numai cei cu deschideri mici,prin care se filtreaza apa,incat ea ajunge curata la branhii,permitand o respiratie normala.Fara indoiala ca supravietuirea crabilor cu deschiderea redusa dintre torace si crusta a dus la formarea unei noi varietati de crabi,care nu a exitat inainte.
Indirect ne dam seama de rolul creator al selectiei naturale prin studiul adaptarii vietuitoarelor la mediu.
duminică, 18 aprilie 2010
Pendulul lui Foucault
Culianu[152].
Darwinismul creator (I)
Selectia artificiala este un mijloc prin care omul a obtinut din cele mai vechi timpuri si obtine si astazi rase noi de animale domestice si soiuri de plante cultivate.
Agricultorul primitiv nu si-a pus problema de a obtine o varietate mai buna a unei plante oarecare pe care o folosea intamplator,dar,desigur,ca el pastra si semana semintele care aveau anumite calitati:se coceau mai devreme,erau mai mari etc.In felul acesta s-a ajuns la varietati de plante care se deosebeau de stramosii lor salbatici.
Dintr-un grup de animale,omul primitiv sacrifica de obicei pentru hrana in primul rand indivizii cei mai slabi,iar pe cei considerati mai valorosi ii pastra pana in ultimul moment.Ca urmare,omul a facut o selectie fara un anumit scop,care a dus la imbunatatirea rasei animalului respectiv sau la formarea unei noi rase.
Fenomene de selectie inconstienta se observa si in epoca actuala.Darwin citeaza urmatorul exemplu:Doua turme de oi Leicester,deci din aceeasi rasa,s-au pastrat mai mult de 50 de ani intr-o stare pura,fiind crescute la doua ferme separate.In acest timp,caracterele oilor din cele doua turme s-au diferentiat atat de mult,incat puteau fi luate ca rase deosebite.Nici unul dintre fermieri n-a urmarit sa se ajunga la aceasta diferentiere,totusi ea s-a produs in mod inconstient,datorita unor conditii de intretinere si de nutritie intrucatva deosebite ale celor doua turme.
Pe baza unui mare numar de exemple asemanatoare Darwin a tras concluzia ca selectia este posibila si fara un plan sau un scop anumit si,ca atare,ea poate avea loc si in conditii naturale,fara interventia omului.
Darwin si darwinistii in general au aratat ca selectia artificiala are un rol creator,deoarece micile variatii de la care porneste selectia se accentueaza din generatie in generatie intr-un sens bine definit,corespunzator cu interesele omului.
In felul acesta se ajunge la grupe de indivizi cu trasaturi noi,care n-au existat la formele de la care s-a pornit.Prin urmare,selectia artificiala creeaza forme noi,nu le gaseste de-a gata.
Rolul creator al selectiei naturale.
Sa presupunem o specie de lupi ai carei indivizi se
hranesc cu diferite animale.O cauza oarecare(seceta,frig etc.)face ca la un moment dat sa se imputineze mult animalele vanate de lupi,in afara de ciute care,dupa cum se stie,sunt foarte iuti la fuga.In urma acestui fapt vor supravietui numai aceia dintre lupi care au o mai mare viteza si agilitate in prinsul prazii.Ceilalti vor pieri.In felul acesta va lua nastere o varietate noua de lupi, mai sprinteni si mai iuti ,caractere care se vor accentua si mai mult la urmasi.
Din contra,daca prada ar fi fost un vanat mare si robust ,care sa se apere mai mult prin forta decat prin fuga ar fi supravietuit lupii cu trupul bondoc si viguros.Acest exemplu de lupta pentru existenta si de selectie naturala nu este imaginar,el fiind realizat si in natura.Astfel,in Muntii Catskill din Statele Unite exista doua varietati de lupi:una cu trupul mai indesat si mai puternic.Prima varietate ataca fiarele salbatice sprintene,iar a doua ataca turmele ciobanilor.
Din acest exemplu s-a putut deduce ca selectia naturala are un rol creator.
Selectia naturala pastreaza acei indivizi din cadrul unei specii ale caror variatii sunt utile in conditiile de existenta date.Indivizii ramasi in viata se incruciseaza intre ei si,ca urmare,variatile utile,fiind pastrate de ereditate,se accentueaza intr-un anumit sens de la o generatie la alta.aceasta face ca din sanul speciei vechi sa ia nastere un grup sau mai multe grupuri de indivizi cu caractere noi,care se deosebesc calitativ de specia initiala.Acestea sunt varietatile,care,cu timpul,se transforma in subspecii si apoi in specii noi,ale caror insusiri sunt mai potrivite conditiilor schimbate de mediu.
Agricultorul primitiv nu si-a pus problema de a obtine o varietate mai buna a unei plante oarecare pe care o folosea intamplator,dar,desigur,ca el pastra si semana semintele care aveau anumite calitati:se coceau mai devreme,erau mai mari etc.In felul acesta s-a ajuns la varietati de plante care se deosebeau de stramosii lor salbatici.
Dintr-un grup de animale,omul primitiv sacrifica de obicei pentru hrana in primul rand indivizii cei mai slabi,iar pe cei considerati mai valorosi ii pastra pana in ultimul moment.Ca urmare,omul a facut o selectie fara un anumit scop,care a dus la imbunatatirea rasei animalului respectiv sau la formarea unei noi rase.
Fenomene de selectie inconstienta se observa si in epoca actuala.Darwin citeaza urmatorul exemplu:Doua turme de oi Leicester,deci din aceeasi rasa,s-au pastrat mai mult de 50 de ani intr-o stare pura,fiind crescute la doua ferme separate.In acest timp,caracterele oilor din cele doua turme s-au diferentiat atat de mult,incat puteau fi luate ca rase deosebite.Nici unul dintre fermieri n-a urmarit sa se ajunga la aceasta diferentiere,totusi ea s-a produs in mod inconstient,datorita unor conditii de intretinere si de nutritie intrucatva deosebite ale celor doua turme.
Pe baza unui mare numar de exemple asemanatoare Darwin a tras concluzia ca selectia este posibila si fara un plan sau un scop anumit si,ca atare,ea poate avea loc si in conditii naturale,fara interventia omului.
Darwin si darwinistii in general au aratat ca selectia artificiala are un rol creator,deoarece micile variatii de la care porneste selectia se accentueaza din generatie in generatie intr-un sens bine definit,corespunzator cu interesele omului.
In felul acesta se ajunge la grupe de indivizi cu trasaturi noi,care n-au existat la formele de la care s-a pornit.Prin urmare,selectia artificiala creeaza forme noi,nu le gaseste de-a gata.
Rolul creator al selectiei naturale.
Sa presupunem o specie de lupi ai carei indivizi se
hranesc cu diferite animale.O cauza oarecare(seceta,frig etc.)face ca la un moment dat sa se imputineze mult animalele vanate de lupi,in afara de ciute care,dupa cum se stie,sunt foarte iuti la fuga.In urma acestui fapt vor supravietui numai aceia dintre lupi care au o mai mare viteza si agilitate in prinsul prazii.Ceilalti vor pieri.In felul acesta va lua nastere o varietate noua de lupi, mai sprinteni si mai iuti ,caractere care se vor accentua si mai mult la urmasi.
Din contra,daca prada ar fi fost un vanat mare si robust ,care sa se apere mai mult prin forta decat prin fuga ar fi supravietuit lupii cu trupul bondoc si viguros.Acest exemplu de lupta pentru existenta si de selectie naturala nu este imaginar,el fiind realizat si in natura.Astfel,in Muntii Catskill din Statele Unite exista doua varietati de lupi:una cu trupul mai indesat si mai puternic.Prima varietate ataca fiarele salbatice sprintene,iar a doua ataca turmele ciobanilor.
Din acest exemplu s-a putut deduce ca selectia naturala are un rol creator.
Selectia naturala pastreaza acei indivizi din cadrul unei specii ale caror variatii sunt utile in conditiile de existenta date.Indivizii ramasi in viata se incruciseaza intre ei si,ca urmare,variatile utile,fiind pastrate de ereditate,se accentueaza intr-un anumit sens de la o generatie la alta.aceasta face ca din sanul speciei vechi sa ia nastere un grup sau mai multe grupuri de indivizi cu caractere noi,care se deosebesc calitativ de specia initiala.Acestea sunt varietatile,care,cu timpul,se transforma in subspecii si apoi in specii noi,ale caror insusiri sunt mai potrivite conditiilor schimbate de mediu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)