La sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice organizată de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, cunoscutul neuropsihiatru general (r) prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan pleda pentru elaborarea unei noi spiritualităţi umane în raport cu realitatea propriei noastre biologii, concluzionând că suntem ceea ce gândim. Cu alte cuvinte, comportamentul uman este condiţionat de gândurile omului – bune sau rele – ce interacţionează cu energiile psihice ale persoanelor din jurul nostru. În ce măsură gândurile pot influenţa destinul unor semeni de-ai noştri, vom vedea în cele ce urmează.
Cu câteva decenii în urmă, am avut prilejul să urmăresc reacţiile emoţionale ale unor operatori extrasenzitivi militari în timpul executării unor misiuni speciale, în prezenţa unor persoane generatoare de energii patogene. Am observat cu acel prilej că era suficient ca un singur individ de acest gen să fie la un moment dat în preajma operatorului extrasenzitiv, ca acesta să iasă din regimul său de lucru şi să dea rateuri. De pildă, unul dintre operatorii psi ghinionişti, colonelul C.S., bine dotat nativ pentru detecţii extrasenzoriale şi având la activ câteva performanţe remarcabile în domeniu, intra într-un asemenea grad de surescitare când simţea că era obiectul focalizării unor energii psihice negative, încât nu mai era în stare să efectueze nici măcar detecţii de rutină. Mai mult, după un timp s-a relevat faptul că în situaţii în care C.S. era în misiuni speciale în teritoriu, iar unul dintre „amicii” săi prindea de veste – îndeosebi un maior de artilerie uscăţiv şi psihogen cât încape – C.S. nu avea altă opţiune decât să renunţe la îndeplinirea misiunii şi să suporte consecinţele de rigoare. Până la urmă s-a lăsat de meserie, socotind că nu avea aptitudinile necesare unui operator extrasenzitiv profesionist.
După această sumară introducere în temă, să abordăm problema efectelor energiilor psihice destructurante, în relaţiile interumane. În scopul evitării unor teoretizări aride şi nu întotdeauna foarte convingătoare pentru reliefarea acestui fenomen, vom apela – ca de obicei – la exemple practice concrete.
Întâmplarea a făcut ca într-una din zile, la interval de câteva ore să fiu contactat telefonic de două persoane cu alcătuiri psihice diametral opuse. Primul apel era de la un bun prieten din Timişoara, inginerul Mihail Bour. Voia să afle veşti în privinţa sănătăţii mele, întrucât mă visase într-o împrejurare îngrijorătoare. Într-adevăr, mă confruntam cu unele probleme de sănătate şi mă străduiam să le combat prin psihoterapie, pentru a evita efectele secundare ale chimioterapiei. Mihail Bour, deşi are o „afurisită bucată de ţeavă din plastic” – potrivit expresiei sale – implantată în zona inimii, e de un optimism debordant. „Nu mor caii, când vor câinii” – răspunde celor care îl întreabă de sănătate. În ciuda celor peste 70 de ani ai săi, e surprinzător de activ în viaţa de zi cu zi croind planuri de viitor până în pânzele albe, ignorând cu cerbicie nazurile trecătoare ale ştuţului de plastic implantat de un chirurg local în cuşca sa toracică. După ce am tăifăsuit preţ de trei-patru minute încurajându-ne reciproc să ţinem piept anilor următori, am hotărât să dăm o raită la vară prin desişurile pădurii în care şi-a durat o cabană turistică, pentru a căuta vestigii din vremi apuse.
În urma conversaţiei cu amicul meu, m-am simţit revigorat sufleteşte şi fizic. E bun de pus la rană, cum se spune în popor. Bine-dispus, am scos din sertar manuscrisul matusalemic al unei viitoare cărţi – pe care editorul a pierdut nădejdea să-l mai vadă vreodată – şi m-am aşternut gospodăreşte la treabă, decis să nu las lucrarea din mână până nu o finalizam cum se cuvine. În graba lucrurilor, am uitat să scot telefonul din priză, pentru a avea mai mult spor la lucru. Telefonul a sunat din nou, însă când am auzit cine era la celălalt capăt al firului, mi se muiaseră picioarele şi am văzut negru în faţa ochilor. Era doctoriţa A.D., în vârstă de 67 de ani, un vampir cronofag şi bioenergetic cum rar s-a văzut. Timp de peste o oră a trebuit să ascult lamentările stereotipe despre nefericirea vieţii sale, despre boala incurabilă ce îi macină zilele – suferă de agorafobie (teamă patologică de spaţii deschise) – despre singurătatea ce îi întunecă existenţa, despre fiul dânsei căsătorit şi realizat profesional dar suferind de altă fobie – teama de întuneric, despre fiica dumneaei frumoasă şi inteligentă, apreciată realizatoare de programe de televiziune, dar nefericită, etc., etc.
Ţineam cu mâna tremurândă receptorul telefonului şi mâzgăleam în neştire manuscrisul cu arabescuri obscure, ale căror semnificaţii numai un psiholog versat le putea desluşi. După mai bine de o oră de calvar, doamna A.D. a consimţit să închidă telefonul şi să-mi redea libertatea de gândire şi mişcare. În urma „conversaţiei” tensiunea arterială îmi crescuse vertiginos, inima bătea să-mi spargă pieptul şi mă cuprinse o sfârşeală generalizată. Am încercat să reiau lucrul, dar până şi simpla aptitudine de a îngemăna două fraze oarecare se volatilizase cu desăvârşire. După câteva clipe de şovăială, am zvârlit manuscrisul la loc în sertar şi am ieşit la aer, pradă unor gânduri nu tocmai măgulitoare la adresa cronofagilor şi vampirilor bioenergetici de pe întregul mapamond.
Veţi crede sau nu, simptomele „efectului A.D.” au dăinuit zile în şir, iar optimismul sădit de amicul meu timişorean se duse pe apa sâmbetei. Chiar şi ideea că menţionata doamnă se gândeşte la mine punând probabil la cale o nouă „conversaţie” telefonică, îmi crează o stare de nelinişte inhibatoare ce se răsfrânge asupra activităţilor mele zilnice. Şi vă asigur, cazul semnalat, nu este unul izolat. Din păcate, majoritatea persoanelor generatoare de energii patogene nu sunt conştiente de faptul că prezenţa şi comportamentul lor induc disconfort psihic, cu urmări imprevizibile asupra sănătăţii şi reuşitei în viaţă a celor din jur. Dimpotrivă, generatorii de energii distructive trăiesc cu convingerea fermă că sunt fiinţe neînţelese şi nedreptăţite, iar când sunt marginalizaţi reacţionează nu rareori cu violenţe verbale, atribuind altora cusururi imaginare.
Psihologii au observat că indivizii generatori de energii maladive nu au darul perfectibilităţii, în sensul bun al cuvântului. Ei insistă să fie acceptaţi cu tarele lor conştiente şi subconştiente ce se adâncesc odată cu înaintarea în vârstă, devenind o povară pentru familiile lor. Persoanele generatoare de energii patogene au aceleaşi gânduri, simţuri şi comportamente indiferent dacă stau acasă sau călătoresc în altă parte. Şi, fatalmente, simt mai tot timpul necesitatea morbidă de a se manifesta în prezenţa semenilor apropiaţi sau cunoscuţilor. Sunt încredinţate totodată, că alţii sunt responsabili pentru nefericirea lor, fără să conştientizeze fapul că ei înşişi sunt cauza neadaptării la mediu. Pentru că, potrivit legii cauzalităţii ce semeni, aia culegi. Semeni grâu, vei culege grâu, nu porumb. Semeni ură, vei culege ură, nu te aştepta să ai parte de iubire.
Este înţelept să fim atenţi la modul în care gândim, întrucât gândurile se propagă în jurul nostru sub forma unor energii benefice sau distructive – după caz - ale căror efecte se vor întoarce tot asupra noastră, potrivit principiului rezonanţei. Referindu-se la psihicul omului, la gândurile şi faptele sale, Iisus a spus că cerul şi infernul sunt în noi, nu altundeva. Noi decidem ce cale urmăm în viaţă. Alegem cerul, vom avea parte de cer; alegem infernul, vom avea parte de infern. Totul se rezumă la modul în care gândim.
În privinţa frecventelor solicitări adresate de cititori şi telespectatori în scopul recomandării unor hipnoterapeuţi credibili capabili să trateze unele fobii, e bine de ştiut că hipnoza poate fi folosită numai ca terapie complementară şi nu alternativă. Tratarea fobiilor prin hipnoză nu înlătură cauzele menţionatelor tulburări neuropsihice, contribuind doar la inhibarea temporară a manifestării acestora. Problema tratării fobiilor este sensibilă şi complexă (ştiinţa medicală atestă existenţa a peste 500 de forme distincte ale unor asemenea disfuncţii neuropsihice) şi trebuie abordată cu atenţia cuvenită, numai de personal medical specializat. În unele cazuri se obţin rezultate satisfăcătoare prin utilizarea psihoterapiei – procedeu terapeutic neinvaziv, ce include colaborarea conştientă a bolnavului la procesul vindecării.
Cât despre posibila recomandare a unor hipnoterapeuţi capabili să vindece fobiile, buna-cuviinţa mă îndeamnă să mă abţin deocamdată.
www.rudan.ro
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
Gândul, atribut paranormal al omului
Calea de acces către palierul paranormal al existenţei noastre se află la îndemâna fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, rasă sau convingeri religioase. Este creierul omului. Această fantastică îmbinare a materiei cu spiritul poartă omenirea spre culmile progresului. Ascunde totodată, energii latente nebănuite capabile să deschidă frontiere de nepătruns, să ne propulseze către depărtările infinite ale Universului.
Cu cele peste o sută de miliarde componente active ale sale (neuroni), cu o infinitate de legături interneuronale (sinapse) prin care circulă neurotransmiţători electrochimici şi de altă natură, cu formidabila sa capacitate de stocare şi procesare a informaţiilor, cu funcţiile sale cunoscute şi cu uimitoarele însuşiri ce se întrezăresc în mod accidental sau în urma unor investigaţii ştiinţifice sistematice, creierul va rămâne pentru omenire cea mai îndepărtată frontieră a cunoaşterii – o frontieră practic de neatins.
Pentru a ne face o idee despre fenomenala complexitate a acestei enigmatice structuri vii, ar fi suficient să amintim că potrivit unor estimări făcute de oameni de ştiinţă, numărul posibil de variante conexionale între cele peste o sută miliarde de neuroni ar putea egala numărul atomilor existenţi în Univers. Comparativ cu funcţiile rămase necunoscute ale acestui miracol al viului, ceea ce s-a reuşit a se descifra până la ora actuală nu depăşeşte, metaforic vorbind, un fragment din partea vizibilă a unui aisberg. Formarea neuronilor este un proces de-a dreptul incredibil. Începând cu a patra săptămână de la momentul concepţiei, celulele cerebrale ale fătului se înmulţesc într-un ritm vertiginos, câte 250.000 de celule pe minut. În primul an de viaţă, creierul copilului îşi triplează volumul, continuând dezvoltarea impresionantei sale reţele interneuronale. În acelaşi timp se formează o mulţime de microcircuite ce leagă minuscule conexiuni filamentoase situate la extremităţile neuronilor, numite dendrite.
Scoarţa cerebrală (stratul cutanat exterior al creierului) conţine aproximativ 1000 kilometri de fibre conexionale pe centimetru cub. Aceste câteva date sumare reprezintă doar o infimă parte din complexitatea întregului. În afara funcţiilor cerebrale ce coordonează şi menţin organismul biologic în viaţă, pe lângă porţiunile cortexului angajate pentru disponibilităţi intelectuale şi alte câteva atribuţii relativ cunoscute, creierul uman deţine şi un vast volum de particularităţi uimitoare ce pot fi lesne asimilate fenomenologiilor paranormale.
Este cunoscut faptul că, la nivelul percepţiei conştiente creierul omului poate prelucra până la proximativ 30 - 32 de unităţi de informaţie (biţi) pe secundă. Cea mai mare parte a informaţiilor captate pe căi senzoriale din mediul înconjurător se situează sub pragul de intensitate ce determină reacţii de răspuns la nivel conştient. Se ştie cu certitudine că informaţiile provenite pe căi subliminale, în afara percepţiei conştiente, se imprimă deasemenea în memorie şi sunt procesate ca atare. Iar la nivel subconştient, randamentul procesării informaţiilor creşte la milioane de biţi pe secundă. Cu ce scop are loc această masivă stocare şi prelucrare de date, ştiindu-se că formaţiunea reticulară din interiorul trunchiului cerebral triază informaţiile, permiţând trecerea către nivelul conştient doar a unui număr de câteva sute de mesaje? Ce se întâmplă cu grosul datelor înmagazinate în subconştient şi încotro sunt ele dirijate?
Disponibilităţile reale ale creierului uman sunt abia la începuturile cunoaşterii. Experimente ştiinţifice având un grad rezonabil de repetabilitate a rezultatelor, conduc la ipoteza că omul este dotat din naştere cu un volum impresionant de funcţii cerebrale surprinzătoare, pe care nu le foloseşte niciodată în viaţa sa. S-a constatat, tot pe cale experimentală, că acest fantastic computer biologic poate efectua la nivel subconştient, aparent instantaneu, analize comparative ce implică sute de mii de detalii diferite - fapt confirmat şi de abilităţile psihice fenomenale ale operatorilor de detecţie extrasenzorială. S-a demonstrat totodată, că în subconştientul uman există în stare latentă sisteme biologice subtile ale comunicaţiei telepatice, ale detecţiei şi teledetecţiei extrasenzoriale, ale premoniţiei. Aceste tainice abilităţi extrasenzoriale trebuiesc doar activate, sensibilizate prin antrenamente speciale şi aplicate în practica de zi cu zi spre folosul nostru, desigur cu prudenţa cuvenită.
Savanţii încă nu pot explica rostul evidentei supradimensionări a capacităţii cerebrale a omului, în comparaţie cu cerinţele sale existenţiale cunoscute. Să fie vorba despre un accident genetic, intervenit cândva pe parcursul evoluţiei speciei? Pentru că, dacă funcţia crează şi perfecţionează organul, nu era firesc ca în etapa evolutivă actuală homo sapiens să dispună de un creier ale cărui funcţii să fie corelate cu imperativele fiziologice şi psihice necesare vieţii de zi cu zi? Dacă creierul este un rezultat al evoluţiei speciei, supradimensionarea capacităţilor mintale ale omului nu ar constitui dovada că apogeul evoluţiei sale a fost atins cu mii de ani în urmă, iar în prezent cea mai „evoluată” specie din regnul animal se află în proces involutiv? Pentru că, forţează nota alţi cercetători, nimeni nu îşi cumpără cel mai sofisticat computer existent pe plan mondial, numai pentru a calcula ingredientele ce intră în compoziţia preparatelor culinare pe care le consumă zilnic. Sau, pentru a păstra aparenţele, să înţelegem că omul e un hibrid rezultat în urma procesului evoluţiei speciilor, căruia i-au fost implantate câteva organe sofisticate pe care va învăţa să le folosească la întreaga lor capacitate într-un viitor îndepărtat? Dar într-un asemenea caz ipotetic, cine a creat acele organe şi cine a făcut implantul, se întreabă, nu fără o anumită doză de sarcasm, adversarii teoriei evoluţioniste. E drept că în pomicultură se practică un procedeu întrucâtva asemănător, ce conduce la îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai unor pomi fructiferi. Totuşi, altoiul de calitate superioară trebuie luat de undeva, iar altoirea trebuie făcută de cineva cunoscător în materie.
Alţi gânditori se întreabă dacă omul înţelege cu adevărat menirea sa pe Pământ. Covârşitoarea majoritate a omenirii se lasă în continuare mânată de insticte primitive, ce nu necesită efortul folosirii integrale a funcţiilor cerebrale şi a abilităţilor extrasenzoriale ce se trasmit genetic de la o generaţie la alta.
Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, părintele teoriei evoluţiei speciilor dă şi el cu parul în carul cu oale. În lucrarea sa de căpătâi, The Origin of Species – ediţia din anul 1902, Charles Darwin scria negru pe alb: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin evoluţie, pare cât se poate de absurd.” În acest context, ce ar fi putut adăuga celebrul naturalist despre creierul uman? Dar despre gând?
Iată cum, pe nesimţite, păşim în aria fenomenelor paranormale. Pentru că cercetători neuro-psihiatri, psihologi - ca să nu mai vorbim de parapsihologi - au ajuns la o concluzie cel puţin şocantă. Gândul nu este un rezultat al funcţiilor cerebrale ale omului, ci invers: gândul foloseşte creierul omului pentru a determina acţiunile sale prezente şi viitoare. Dar ce este gândul? „Gândul e cea mai mare jale în psihiatrie” – e de părere cunoscutul neuro-psihiatru René J. Bourdiol. Nu se ştie ce este, de unde vine şi la care nivel de alcătuire a materiei se află.
Este ştiut că ceea ce numim noi gând, se propagă în spaţiu cu viteze uluitoare. Viteza de propagare a gândului este net superioară propagării tahionilor, care depăşesc viteza luminii în vid. De pildă, în timp ce unda asociată gândului străbate distanţa de la Pământ la Soare în mai puţin de două secunde, fotonul - componenta de bază a luminii, parcurge acelaşi drum în aproximativ 8 minute. Asemănător neutrinilor, gândul poate trece cu uşurinţă prin medii solide, cum ar fi betonul, plumbul, oţelul, piatra, etc. Să ne mire acest lucru? Se pare că nu este cazul. Ceea ce noi percepem prin simţurile noastre drept mediu solid, în realitate sunt atomi şi electroni în mişcare, cu alte cuvinte – energie. Dacă noi, oamenii, am reduce dimensiunile noastre la mărimea unui atom, am putea circula liber prin pereţii caselor sau prin alte obstacole materiale. Undele telepatice generate de creierul uman fac acelaşi lucru. Trec nestingherite, cu viteze practic instantanee, prin orice obstacol din Univers.
Pe de altă parte, potrivit unor informaţii provenite din documente declasificate în SUA, ar rezulta că există spioni extrasenzitivi americani ce posedă abilitatea practică de a efectua călătorii în trecutul şi în viitorul omenirii. Pare de domeniul SF? Să nu ne grăbim a trage concluzii pripite. Pentru că, după cum spunea celebrul fizician Albert Einstein, trecutul, prezentul şi viitorul sunt simple iluzii. Ca urmare, posibilitatea efectuării în timp real a unor călătorii în trecut sau în viitor atestă existenţa concomitentă a trecutului şi viitorului. Se conturează totodată, ipoteza potrivit căreia prezentul ar avea o durată insesizabilă de timp, de cel mult o picosecundă. Pentru că, susţin oamenii de ştiinţă implicaţi în acest gen de investigaţii, în clipa imediat următoare „prezentul” devine trecut, evenimentele avansând constant către viitor. Succesiunea trecutului, „prezentului” şi viitorului poate fi comparată cu o riglă a cărei cursor înaintează constant către viitor.
Să revenim la gând. În urma unor experimente pe care le-am făcut în anii ’70 la care au participat subiecţi umani copii, am remarcat că factorul principal care duce la obezitate în rândul copiilor, este gândul. Copiii supraponderali se gândesc obsesiv la mâncarea preferată, indroducând în subconştient informaţia subliminală care stimulează zona cerebrală responsabilă cu prelucrarea hranei la nivel bilologic. Seara, înainte de a adormi, copiii supraponderali se gândesc la ce vor mânca a doua zi, întroducând în acest mod în subconştientul lor „ingredientele” necesare dezvoltării ţesutului adipos. Am observat cu acel prilej că în situaţia în care se scade din raţia zilnică de mâncare sau se reduce potenţialul caloric al alimentelor pe care le consumă zilnic copii supraponderali, ei continuă să se îngraşe cu gândul la mâncare. Se ştie că un copil supraponderal va deveni un adolescent suprapoderal, apoi va deveni un adult obez. Şi aceste neplăceri sunt create de gând.
În urma unor teste experimentale recente făcute de oameni de ştiinţă, rezultă că gândul poate creşte masa musculară mai bine decât exerciţiile fizice. Cercetătorii au ales două grupe de subiecți umani. O grupă a fost pusă să facă antrenamente fizice la sală iar cealaltă grupă să facă exerciţiile în gând. În acelaşi interval de timp, subiecţii umani din prima grupă au beneficiat de o dezvoltare a masei musculare în medie de 25%, în timp ce subiecţii umani care au făcut exerciţiile în gând au obținut o dezvoltare a masei musculare de 28%.
Remediul supraponderabilităţii l-am găsit prin psihoterapie. Pe parcusul zilei, copiii suprapoderali erau atraşi în activităţi ce prezetau pentru ei un interes cu mult mai mare decât mâncarea. Astfel, suprapoderalii nu se mai gândeau seara la mâncare, creierul lor fiind ocupat cu procesarea informaţiilor rezultate din activităţile zilei precedente. Pentru a grăbi procesul de reducere a masei corporale, am găsit remedii naturale pentru creşterea nivelului metabolismului individual. Rezultatele au fost spectaculoase, fiecare copil a revenit la proporţile fizice optime.
Gândul este un miracol al viului. Se află, posibil, la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale.
www.rudan.ro
Cu cele peste o sută de miliarde componente active ale sale (neuroni), cu o infinitate de legături interneuronale (sinapse) prin care circulă neurotransmiţători electrochimici şi de altă natură, cu formidabila sa capacitate de stocare şi procesare a informaţiilor, cu funcţiile sale cunoscute şi cu uimitoarele însuşiri ce se întrezăresc în mod accidental sau în urma unor investigaţii ştiinţifice sistematice, creierul va rămâne pentru omenire cea mai îndepărtată frontieră a cunoaşterii – o frontieră practic de neatins.
Pentru a ne face o idee despre fenomenala complexitate a acestei enigmatice structuri vii, ar fi suficient să amintim că potrivit unor estimări făcute de oameni de ştiinţă, numărul posibil de variante conexionale între cele peste o sută miliarde de neuroni ar putea egala numărul atomilor existenţi în Univers. Comparativ cu funcţiile rămase necunoscute ale acestui miracol al viului, ceea ce s-a reuşit a se descifra până la ora actuală nu depăşeşte, metaforic vorbind, un fragment din partea vizibilă a unui aisberg. Formarea neuronilor este un proces de-a dreptul incredibil. Începând cu a patra săptămână de la momentul concepţiei, celulele cerebrale ale fătului se înmulţesc într-un ritm vertiginos, câte 250.000 de celule pe minut. În primul an de viaţă, creierul copilului îşi triplează volumul, continuând dezvoltarea impresionantei sale reţele interneuronale. În acelaşi timp se formează o mulţime de microcircuite ce leagă minuscule conexiuni filamentoase situate la extremităţile neuronilor, numite dendrite.
Scoarţa cerebrală (stratul cutanat exterior al creierului) conţine aproximativ 1000 kilometri de fibre conexionale pe centimetru cub. Aceste câteva date sumare reprezintă doar o infimă parte din complexitatea întregului. În afara funcţiilor cerebrale ce coordonează şi menţin organismul biologic în viaţă, pe lângă porţiunile cortexului angajate pentru disponibilităţi intelectuale şi alte câteva atribuţii relativ cunoscute, creierul uman deţine şi un vast volum de particularităţi uimitoare ce pot fi lesne asimilate fenomenologiilor paranormale.
Este cunoscut faptul că, la nivelul percepţiei conştiente creierul omului poate prelucra până la proximativ 30 - 32 de unităţi de informaţie (biţi) pe secundă. Cea mai mare parte a informaţiilor captate pe căi senzoriale din mediul înconjurător se situează sub pragul de intensitate ce determină reacţii de răspuns la nivel conştient. Se ştie cu certitudine că informaţiile provenite pe căi subliminale, în afara percepţiei conştiente, se imprimă deasemenea în memorie şi sunt procesate ca atare. Iar la nivel subconştient, randamentul procesării informaţiilor creşte la milioane de biţi pe secundă. Cu ce scop are loc această masivă stocare şi prelucrare de date, ştiindu-se că formaţiunea reticulară din interiorul trunchiului cerebral triază informaţiile, permiţând trecerea către nivelul conştient doar a unui număr de câteva sute de mesaje? Ce se întâmplă cu grosul datelor înmagazinate în subconştient şi încotro sunt ele dirijate?
Disponibilităţile reale ale creierului uman sunt abia la începuturile cunoaşterii. Experimente ştiinţifice având un grad rezonabil de repetabilitate a rezultatelor, conduc la ipoteza că omul este dotat din naştere cu un volum impresionant de funcţii cerebrale surprinzătoare, pe care nu le foloseşte niciodată în viaţa sa. S-a constatat, tot pe cale experimentală, că acest fantastic computer biologic poate efectua la nivel subconştient, aparent instantaneu, analize comparative ce implică sute de mii de detalii diferite - fapt confirmat şi de abilităţile psihice fenomenale ale operatorilor de detecţie extrasenzorială. S-a demonstrat totodată, că în subconştientul uman există în stare latentă sisteme biologice subtile ale comunicaţiei telepatice, ale detecţiei şi teledetecţiei extrasenzoriale, ale premoniţiei. Aceste tainice abilităţi extrasenzoriale trebuiesc doar activate, sensibilizate prin antrenamente speciale şi aplicate în practica de zi cu zi spre folosul nostru, desigur cu prudenţa cuvenită.
Savanţii încă nu pot explica rostul evidentei supradimensionări a capacităţii cerebrale a omului, în comparaţie cu cerinţele sale existenţiale cunoscute. Să fie vorba despre un accident genetic, intervenit cândva pe parcursul evoluţiei speciei? Pentru că, dacă funcţia crează şi perfecţionează organul, nu era firesc ca în etapa evolutivă actuală homo sapiens să dispună de un creier ale cărui funcţii să fie corelate cu imperativele fiziologice şi psihice necesare vieţii de zi cu zi? Dacă creierul este un rezultat al evoluţiei speciei, supradimensionarea capacităţilor mintale ale omului nu ar constitui dovada că apogeul evoluţiei sale a fost atins cu mii de ani în urmă, iar în prezent cea mai „evoluată” specie din regnul animal se află în proces involutiv? Pentru că, forţează nota alţi cercetători, nimeni nu îşi cumpără cel mai sofisticat computer existent pe plan mondial, numai pentru a calcula ingredientele ce intră în compoziţia preparatelor culinare pe care le consumă zilnic. Sau, pentru a păstra aparenţele, să înţelegem că omul e un hibrid rezultat în urma procesului evoluţiei speciilor, căruia i-au fost implantate câteva organe sofisticate pe care va învăţa să le folosească la întreaga lor capacitate într-un viitor îndepărtat? Dar într-un asemenea caz ipotetic, cine a creat acele organe şi cine a făcut implantul, se întreabă, nu fără o anumită doză de sarcasm, adversarii teoriei evoluţioniste. E drept că în pomicultură se practică un procedeu întrucâtva asemănător, ce conduce la îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai unor pomi fructiferi. Totuşi, altoiul de calitate superioară trebuie luat de undeva, iar altoirea trebuie făcută de cineva cunoscător în materie.
Alţi gânditori se întreabă dacă omul înţelege cu adevărat menirea sa pe Pământ. Covârşitoarea majoritate a omenirii se lasă în continuare mânată de insticte primitive, ce nu necesită efortul folosirii integrale a funcţiilor cerebrale şi a abilităţilor extrasenzoriale ce se trasmit genetic de la o generaţie la alta.
Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, părintele teoriei evoluţiei speciilor dă şi el cu parul în carul cu oale. În lucrarea sa de căpătâi, The Origin of Species – ediţia din anul 1902, Charles Darwin scria negru pe alb: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin evoluţie, pare cât se poate de absurd.” În acest context, ce ar fi putut adăuga celebrul naturalist despre creierul uman? Dar despre gând?
Iată cum, pe nesimţite, păşim în aria fenomenelor paranormale. Pentru că cercetători neuro-psihiatri, psihologi - ca să nu mai vorbim de parapsihologi - au ajuns la o concluzie cel puţin şocantă. Gândul nu este un rezultat al funcţiilor cerebrale ale omului, ci invers: gândul foloseşte creierul omului pentru a determina acţiunile sale prezente şi viitoare. Dar ce este gândul? „Gândul e cea mai mare jale în psihiatrie” – e de părere cunoscutul neuro-psihiatru René J. Bourdiol. Nu se ştie ce este, de unde vine şi la care nivel de alcătuire a materiei se află.
Este ştiut că ceea ce numim noi gând, se propagă în spaţiu cu viteze uluitoare. Viteza de propagare a gândului este net superioară propagării tahionilor, care depăşesc viteza luminii în vid. De pildă, în timp ce unda asociată gândului străbate distanţa de la Pământ la Soare în mai puţin de două secunde, fotonul - componenta de bază a luminii, parcurge acelaşi drum în aproximativ 8 minute. Asemănător neutrinilor, gândul poate trece cu uşurinţă prin medii solide, cum ar fi betonul, plumbul, oţelul, piatra, etc. Să ne mire acest lucru? Se pare că nu este cazul. Ceea ce noi percepem prin simţurile noastre drept mediu solid, în realitate sunt atomi şi electroni în mişcare, cu alte cuvinte – energie. Dacă noi, oamenii, am reduce dimensiunile noastre la mărimea unui atom, am putea circula liber prin pereţii caselor sau prin alte obstacole materiale. Undele telepatice generate de creierul uman fac acelaşi lucru. Trec nestingherite, cu viteze practic instantanee, prin orice obstacol din Univers.
Pe de altă parte, potrivit unor informaţii provenite din documente declasificate în SUA, ar rezulta că există spioni extrasenzitivi americani ce posedă abilitatea practică de a efectua călătorii în trecutul şi în viitorul omenirii. Pare de domeniul SF? Să nu ne grăbim a trage concluzii pripite. Pentru că, după cum spunea celebrul fizician Albert Einstein, trecutul, prezentul şi viitorul sunt simple iluzii. Ca urmare, posibilitatea efectuării în timp real a unor călătorii în trecut sau în viitor atestă existenţa concomitentă a trecutului şi viitorului. Se conturează totodată, ipoteza potrivit căreia prezentul ar avea o durată insesizabilă de timp, de cel mult o picosecundă. Pentru că, susţin oamenii de ştiinţă implicaţi în acest gen de investigaţii, în clipa imediat următoare „prezentul” devine trecut, evenimentele avansând constant către viitor. Succesiunea trecutului, „prezentului” şi viitorului poate fi comparată cu o riglă a cărei cursor înaintează constant către viitor.
Să revenim la gând. În urma unor experimente pe care le-am făcut în anii ’70 la care au participat subiecţi umani copii, am remarcat că factorul principal care duce la obezitate în rândul copiilor, este gândul. Copiii supraponderali se gândesc obsesiv la mâncarea preferată, indroducând în subconştient informaţia subliminală care stimulează zona cerebrală responsabilă cu prelucrarea hranei la nivel bilologic. Seara, înainte de a adormi, copiii supraponderali se gândesc la ce vor mânca a doua zi, întroducând în acest mod în subconştientul lor „ingredientele” necesare dezvoltării ţesutului adipos. Am observat cu acel prilej că în situaţia în care se scade din raţia zilnică de mâncare sau se reduce potenţialul caloric al alimentelor pe care le consumă zilnic copii supraponderali, ei continuă să se îngraşe cu gândul la mâncare. Se ştie că un copil supraponderal va deveni un adolescent suprapoderal, apoi va deveni un adult obez. Şi aceste neplăceri sunt create de gând.
În urma unor teste experimentale recente făcute de oameni de ştiinţă, rezultă că gândul poate creşte masa musculară mai bine decât exerciţiile fizice. Cercetătorii au ales două grupe de subiecți umani. O grupă a fost pusă să facă antrenamente fizice la sală iar cealaltă grupă să facă exerciţiile în gând. În acelaşi interval de timp, subiecţii umani din prima grupă au beneficiat de o dezvoltare a masei musculare în medie de 25%, în timp ce subiecţii umani care au făcut exerciţiile în gând au obținut o dezvoltare a masei musculare de 28%.
Remediul supraponderabilităţii l-am găsit prin psihoterapie. Pe parcusul zilei, copiii suprapoderali erau atraşi în activităţi ce prezetau pentru ei un interes cu mult mai mare decât mâncarea. Astfel, suprapoderalii nu se mai gândeau seara la mâncare, creierul lor fiind ocupat cu procesarea informaţiilor rezultate din activităţile zilei precedente. Pentru a grăbi procesul de reducere a masei corporale, am găsit remedii naturale pentru creşterea nivelului metabolismului individual. Rezultatele au fost spectaculoase, fiecare copil a revenit la proporţile fizice optime.
Gândul este un miracol al viului. Se află, posibil, la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale.
www.rudan.ro
vineri, 18 noiembrie 2011
Substanțe otrăvitoare în cojile de portocale şi lămâi
Coarja de mandarina, grapefruit, lamaie si portocala, contin substante periculoase care provoaca intoxicatii, alergii sau chiar hemoragie interna. Consumul lor nu este recomandat.
Portocalele, mandarinele, grepfruturile si lamaile sunt tratate cu substante chimice pentru a-si pastra prospetimea pe durata transportului, avertizeaza Asociatia pentru Protectia Consumatorilor. Fructele nu prezinta nici un risc atata vreme cat coarja nu este consumata.
Insa in Romania foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aroma prajiturilor, coarja rasa de portocala sau de lamaie, pastrata cu zahar. Astfel, substantele cu care au fost tratate fructele ajung direct in preparatele consumate si exista riscul aparitiei unor intoxicatii sau alergii.
Substantele nu au miros si nu pot fi detectate.
Avand in vedere ca de cele mai multe ori citricele se vand in vrac, nefiind etichetate, nu se poate cunoaste daca ele au fost sau nu tratate cu acesti aditivi. Totusi, in cazul unora se poate constata un strat subtire dintr-o substanta alba pe suprafata citricelor", a explicat Laura Pascu, directorul de relatii publice al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania. Ea a precizat ca substantele nu prezinta nici un pericol daca nu sunt inghitite. "Cu alte cuvinte, daca nu consumam si coarja", a continuat Pascu.
Sa fie ambalate in hartie
Specialistul in nutritie Dumitrache Sebastian, de la Institutul de Sanatate Publica, spune ca acum cativa ani producatorii de citrice nu aveau voie sa stropeasca fructele cu substante fungicide. "Cei din magazine ar fi trebuit sa ceara transportatorilor sa aduca fructe netratate cu substante fungicide, care in timp dau reactii alergice", a continuat Dumitrache. Specialistul in nutritie a adaugat ca recomanda cumpararea fructelor aduse in ladite si invelite in hartii speciale. "In ladite, substantele fungicide sunt impregnate pe hartie, si nu pe coarja, astfel incat portocalele sa nu mucegaiasca", a explicat profesorul universitar.
E-uri toxice
Una dintre substantele care se regasesc pe coarja citricelor este E230 (bifenil - conservant), pesticid care impiedica dezvoltarea mucegaiurilor pe coarja fructelor. Testele de laborator au demonstrat ca poate provoca sangerari interne, daca este ingurgitat in concentratii mari, si boli de piele. De asemenea, E 231 Ortofenilfenol, conservant de suprafata, poate produce alergii la contactul cu pielea, indeosebi la copii. De altfel, cele doua substante au fost interzise in SUA si in Australia.
Ce spun autoritatile
Constantin Lupescu, responsabilul inspectiilor in Bucuresti din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) spune ca, desi nu intra in atributiile sale, a dispus si "pe capitolul citrice sa se verifice starea in care sunt depozitate fructele".
www.cotidianul.ro
Portocalele, mandarinele, grepfruturile si lamaile sunt tratate cu substante chimice pentru a-si pastra prospetimea pe durata transportului, avertizeaza Asociatia pentru Protectia Consumatorilor. Fructele nu prezinta nici un risc atata vreme cat coarja nu este consumata.
Insa in Romania foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aroma prajiturilor, coarja rasa de portocala sau de lamaie, pastrata cu zahar. Astfel, substantele cu care au fost tratate fructele ajung direct in preparatele consumate si exista riscul aparitiei unor intoxicatii sau alergii.
Substantele nu au miros si nu pot fi detectate.
Avand in vedere ca de cele mai multe ori citricele se vand in vrac, nefiind etichetate, nu se poate cunoaste daca ele au fost sau nu tratate cu acesti aditivi. Totusi, in cazul unora se poate constata un strat subtire dintr-o substanta alba pe suprafata citricelor", a explicat Laura Pascu, directorul de relatii publice al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania. Ea a precizat ca substantele nu prezinta nici un pericol daca nu sunt inghitite. "Cu alte cuvinte, daca nu consumam si coarja", a continuat Pascu.
Sa fie ambalate in hartie
Specialistul in nutritie Dumitrache Sebastian, de la Institutul de Sanatate Publica, spune ca acum cativa ani producatorii de citrice nu aveau voie sa stropeasca fructele cu substante fungicide. "Cei din magazine ar fi trebuit sa ceara transportatorilor sa aduca fructe netratate cu substante fungicide, care in timp dau reactii alergice", a continuat Dumitrache. Specialistul in nutritie a adaugat ca recomanda cumpararea fructelor aduse in ladite si invelite in hartii speciale. "In ladite, substantele fungicide sunt impregnate pe hartie, si nu pe coarja, astfel incat portocalele sa nu mucegaiasca", a explicat profesorul universitar.
E-uri toxice
Una dintre substantele care se regasesc pe coarja citricelor este E230 (bifenil - conservant), pesticid care impiedica dezvoltarea mucegaiurilor pe coarja fructelor. Testele de laborator au demonstrat ca poate provoca sangerari interne, daca este ingurgitat in concentratii mari, si boli de piele. De asemenea, E 231 Ortofenilfenol, conservant de suprafata, poate produce alergii la contactul cu pielea, indeosebi la copii. De altfel, cele doua substante au fost interzise in SUA si in Australia.
Ce spun autoritatile
Constantin Lupescu, responsabilul inspectiilor in Bucuresti din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) spune ca, desi nu intra in atributiile sale, a dispus si "pe capitolul citrice sa se verifice starea in care sunt depozitate fructele".
www.cotidianul.ro
miercuri, 16 noiembrie 2011
Dublugânditul
Dubluganditul este capacitatea de a stoca in minte,concomitent,doua convingeri care se exclud una pe alta si de a le imbratisa pe amandoua in acelasi timp.Un ganditor al Partidului stie in ce directie trebuie sa-si modifice amintirile;prin insusi acest lucru,el este constient ca joaca feste realitatii;dar,prin intermediul dubluganditului,el se si auto-asigura ca realitatea nu a fost violata.Acest intreg proces trebuie sa fie constient,altminteri nu s-ar desfasura cu precizia necesara,si inconstient,altfel ar atrage dupa sine un sentiment de falsitate la inceput,iar mai apoi de vinovatie.
Asa stand lucrurile,este absolut necesar sa spui minciuni sfruntate si totusi sa le crezi cu toata sinceritatea,sa uiti orice a devenit nedorit si,pe urma,daca acel lucru revine la lumina sa-l readuci din uitare exact pentru atata timp cat ti se cere sa negi existenta realitatii obiective si sa nu incetezi nici o clipa a tine cont de realitatea pe care o negi.Chiar si folosirea termenului dublugandit presupune exercitarea dubluganditului,pentru ca,rostind cuvantul,recunosti implicit ca sucesti realitatea;printr-un nou proces de dublugandit anulezi aceasta recunoastere,si asa mai departe,la infinit,minciuna fiind mereu un pas in fata adevarului.In ultima instanta,prin intermediul dubluganditului a reusit Partidul sa opreasca cursul istoriei.(Orwell,266)
Nu ajunge sa i te supui Fratelui cel Mare,trebuie sa-l iubesti.(Orwell,347).
Asa stand lucrurile,este absolut necesar sa spui minciuni sfruntate si totusi sa le crezi cu toata sinceritatea,sa uiti orice a devenit nedorit si,pe urma,daca acel lucru revine la lumina sa-l readuci din uitare exact pentru atata timp cat ti se cere sa negi existenta realitatii obiective si sa nu incetezi nici o clipa a tine cont de realitatea pe care o negi.Chiar si folosirea termenului dublugandit presupune exercitarea dubluganditului,pentru ca,rostind cuvantul,recunosti implicit ca sucesti realitatea;printr-un nou proces de dublugandit anulezi aceasta recunoastere,si asa mai departe,la infinit,minciuna fiind mereu un pas in fata adevarului.In ultima instanta,prin intermediul dubluganditului a reusit Partidul sa opreasca cursul istoriei.(Orwell,266)
Nu ajunge sa i te supui Fratelui cel Mare,trebuie sa-l iubesti.(Orwell,347).
luni, 14 noiembrie 2011
Programul distributist de dezvoltare a Taiwanului
In “Toward a Truly Free Market”, John C. Medaille descrie un excelent program de dezvoltare distributista a Taiwanului, program elaborat si sustinut de generalul american Douglas MacArthur. Pana la aparitia cartii in limba romana, in traducerea Irinei Bazon, (la Editura Logos,Bucuresti), iata un rezumat al acestui program:
In 1949, nationalistii chinezi au fost infranti de comunisti si s-au retras pe insula Formosa. Aici au gasit o populatie de tarani saraci care luau in arenda pamant, terenurile agricole fiind detinute de vreo 20 de familii bogate de pe insula. Taranii plateau mosierilor 50-70% din recolta. Din moment ce mosierii castigau atat de mult din arendarea pamantului, nu aveau nici un interes sa investeasca in industrie. Pe insula, fugind de comunisti, se refugiasera 2 milioane de oameni care nu aveau de lucru. Guvernul nationalist se gasea intr-o situatie disperata, insula se astepta cat de curand sa cada in mainile comunistilor.
Atunci a intervenit geniul distributist al generalului Douglas MacArthur care a elaborat planuri de dezvoltare pentru Coreea, Japonia si Taiwan. In Taiwan, planul a fost ca taranii care lucrau pamantul sa intre in posesia lui. Proprietarii de pamanturi au fost obligati sa vanda terenurile agricole taranilor, carora pana atunci le dadeau pamantul in arenda, la un pret nu mai mare de trei recolte medii. Taranii au imprumutat bani de la guvern, bani pe care s-au angajat sa-i dea inapoi in zece ani. Ca urmare a a exproprierii partiale si semi-recompensarii, au fost improprietarite 432.000 familii. Intre 1953-1970 productia agricola a crescut dramatic. Taranii s-au imbogatit si au inceput sa aiba bani de cheltuit. Unde sa-i cheltuiasca?
O mare parte din banii primiti de mosieri nu erau cash ci in actiuni (bonds). Industrial bonds. Adica, actiunile nu puteau fi investite decat intr-o ramura a industriei usoare. Altfel spus, mosierii erau obligati sa investeasca in industrie sau sa moara de foame. Constatam aici o strategie dubla. Taranii erau capitalizati, deveneau mici fermieri iar fostii mosieri, care pana atunci nu avusesera nici un interes sa investeeasca in industrie, deveneau capitalisti urbani, capitalizau intreprinzatorii de la oras si sustineau baza noii industrii a Taiwanului. Faptul ca nu guvernul le indica fostilor mosieri in care industrie sa investeasca a facut ca deciziile luate sa urmeze o logica antreprenoriala. Industria locala s-a dezvoltat exploziv oferindu-le taranilor posibilitatea sa cumpere produsele industriei LOCALE si nu pe cele din import. Tot acest program nu a produs inflatie intrucat cantitatea de bani se marea in concordanta cu cresterea productiei. Reforma agrara a permis extinderea bazei de consum care, la randul ei, a permis dezvoltarea bazei industriale. Dezvoltarea Taiwanului a inceput cu productia in mici ateliere si industria alimentara si a ajuns la dezvoltarea industriei electronice si constructiilor navale. Aceasta economie distributista a functionat aproape fara somaj, fara inflatie, cu impozite mici si fara discrepante sociale mari; in invatamant si cercetare s-au inregistrat progrese dramatice. Spatiul locuibil pe persoana a crescut de la 4.6 metri patrati la 23.8 metri desi Taiwanul este una dintre cele mai populate tari din lume.
Comparati evolutia Taiwanului dupa cel de-al doilea razboi mondial – o tara care a urmat un model distributist de dezvoltare – si evolutia Romaniei, dupa 1990, tara care a fost supusa experimentelor neoliberale de catre globalisti si elita neobolsevica.
In Germania, Japonia, Taiwan, Correa de Sud, imediat dupa al doilea razboi mondial, americanii au impus in aceste tari o forma distributista de capitalism fiindca le era frica de comunism. Iata de ce aceste tari au renascut din tarana. Imaginati-va o Germanie distrusa de razboi careia i s-ar fi aplicat retele FMI-ului in loc de planul Marshall! De frica bolsevismului si sub presiune populara, a avut loc reforma agrara si Romania interbelica a fost o “republica a micilor proprietari”. Acum oligarhia mondiala se simte stapana pe situatie si in loc de distributism promoveaza “plutonomia”. Pana se va ajunge la o situatie de pauperizare generalizata, si mamaliga globala va exploda.
Oricare ar fi caile, Romania trebuie sa adopte un model distributist de dezvoltare, adica sa creeze cat mai multi capitalisti. Criza a distrus si micii capitalisti pe care i-am avut si am ramas doar cu masele proletarizate care tot vor “sa li se dea” si cu oligarhi. Criza a decimat clasa de mijloc romaneasca, nu pe oligarhi.
Este adevarat ca nu toti oamenii doresc sa fie proprietari. Dar toti lucratorii vor sa fie “partenerii” managementului si nu sclavi. Ce inseamna sa fii “partener” sau “proprietar-lucrator”? Asta inseamna ca managerul sa te asculte ce spui, sa te informeze despre deciziile pe care le ia si sa tina cont de ceea initiativele tale. Toyota a creeat un sistem in care muncitorul poate opri intreaga productie daca sesizeaza o neregula. Si era pana recent una dintre cele mai eficiente companii din lume. Asta vor distributistii. Responsabilitate atat din partea managementului cat si din partea lucratorilor. Iar responsabilizarea depinde enorm de regimul proprietatii!
Un sistem economic poate privilegia un anumit tip de proprietate. Actualul sistem neoliberal din SUA incurajeaza evaziunea fiscala facuta de marile companii, Bank of America nu a mai platit nici o taxa la stat in ultimii doi ani. Totul legal. Desi in SUA exista legi anti-monopol dure, ele nu au mai fost aplicate (enforced) incepand cu administratia Reagan si continuand cu democratii lui Clinton care au permis “megamergers”: Exxon s-a unit cu Mobil, BP cu AMOCO etc, etc. Clinton n-a miscat un deget cand Tyson si Smithfield (care a venit si in Romania) au inhatat pamanturile a mii de fermieri independenti; in domeniul mass mediei din 50 de companii s-a ajuns la 6. Politicienilor li s-a promis ca prin “consolidari” se vor micsora preturile si toata lumea va fi fericita. Acum vedem rezultatele.
www.aleximreh.wordpress.com
In 1949, nationalistii chinezi au fost infranti de comunisti si s-au retras pe insula Formosa. Aici au gasit o populatie de tarani saraci care luau in arenda pamant, terenurile agricole fiind detinute de vreo 20 de familii bogate de pe insula. Taranii plateau mosierilor 50-70% din recolta. Din moment ce mosierii castigau atat de mult din arendarea pamantului, nu aveau nici un interes sa investeasca in industrie. Pe insula, fugind de comunisti, se refugiasera 2 milioane de oameni care nu aveau de lucru. Guvernul nationalist se gasea intr-o situatie disperata, insula se astepta cat de curand sa cada in mainile comunistilor.
Atunci a intervenit geniul distributist al generalului Douglas MacArthur care a elaborat planuri de dezvoltare pentru Coreea, Japonia si Taiwan. In Taiwan, planul a fost ca taranii care lucrau pamantul sa intre in posesia lui. Proprietarii de pamanturi au fost obligati sa vanda terenurile agricole taranilor, carora pana atunci le dadeau pamantul in arenda, la un pret nu mai mare de trei recolte medii. Taranii au imprumutat bani de la guvern, bani pe care s-au angajat sa-i dea inapoi in zece ani. Ca urmare a a exproprierii partiale si semi-recompensarii, au fost improprietarite 432.000 familii. Intre 1953-1970 productia agricola a crescut dramatic. Taranii s-au imbogatit si au inceput sa aiba bani de cheltuit. Unde sa-i cheltuiasca?
O mare parte din banii primiti de mosieri nu erau cash ci in actiuni (bonds). Industrial bonds. Adica, actiunile nu puteau fi investite decat intr-o ramura a industriei usoare. Altfel spus, mosierii erau obligati sa investeasca in industrie sau sa moara de foame. Constatam aici o strategie dubla. Taranii erau capitalizati, deveneau mici fermieri iar fostii mosieri, care pana atunci nu avusesera nici un interes sa investeeasca in industrie, deveneau capitalisti urbani, capitalizau intreprinzatorii de la oras si sustineau baza noii industrii a Taiwanului. Faptul ca nu guvernul le indica fostilor mosieri in care industrie sa investeasca a facut ca deciziile luate sa urmeze o logica antreprenoriala. Industria locala s-a dezvoltat exploziv oferindu-le taranilor posibilitatea sa cumpere produsele industriei LOCALE si nu pe cele din import. Tot acest program nu a produs inflatie intrucat cantitatea de bani se marea in concordanta cu cresterea productiei. Reforma agrara a permis extinderea bazei de consum care, la randul ei, a permis dezvoltarea bazei industriale. Dezvoltarea Taiwanului a inceput cu productia in mici ateliere si industria alimentara si a ajuns la dezvoltarea industriei electronice si constructiilor navale. Aceasta economie distributista a functionat aproape fara somaj, fara inflatie, cu impozite mici si fara discrepante sociale mari; in invatamant si cercetare s-au inregistrat progrese dramatice. Spatiul locuibil pe persoana a crescut de la 4.6 metri patrati la 23.8 metri desi Taiwanul este una dintre cele mai populate tari din lume.
Comparati evolutia Taiwanului dupa cel de-al doilea razboi mondial – o tara care a urmat un model distributist de dezvoltare – si evolutia Romaniei, dupa 1990, tara care a fost supusa experimentelor neoliberale de catre globalisti si elita neobolsevica.
In Germania, Japonia, Taiwan, Correa de Sud, imediat dupa al doilea razboi mondial, americanii au impus in aceste tari o forma distributista de capitalism fiindca le era frica de comunism. Iata de ce aceste tari au renascut din tarana. Imaginati-va o Germanie distrusa de razboi careia i s-ar fi aplicat retele FMI-ului in loc de planul Marshall! De frica bolsevismului si sub presiune populara, a avut loc reforma agrara si Romania interbelica a fost o “republica a micilor proprietari”. Acum oligarhia mondiala se simte stapana pe situatie si in loc de distributism promoveaza “plutonomia”. Pana se va ajunge la o situatie de pauperizare generalizata, si mamaliga globala va exploda.
Oricare ar fi caile, Romania trebuie sa adopte un model distributist de dezvoltare, adica sa creeze cat mai multi capitalisti. Criza a distrus si micii capitalisti pe care i-am avut si am ramas doar cu masele proletarizate care tot vor “sa li se dea” si cu oligarhi. Criza a decimat clasa de mijloc romaneasca, nu pe oligarhi.
Este adevarat ca nu toti oamenii doresc sa fie proprietari. Dar toti lucratorii vor sa fie “partenerii” managementului si nu sclavi. Ce inseamna sa fii “partener” sau “proprietar-lucrator”? Asta inseamna ca managerul sa te asculte ce spui, sa te informeze despre deciziile pe care le ia si sa tina cont de ceea initiativele tale. Toyota a creeat un sistem in care muncitorul poate opri intreaga productie daca sesizeaza o neregula. Si era pana recent una dintre cele mai eficiente companii din lume. Asta vor distributistii. Responsabilitate atat din partea managementului cat si din partea lucratorilor. Iar responsabilizarea depinde enorm de regimul proprietatii!
Un sistem economic poate privilegia un anumit tip de proprietate. Actualul sistem neoliberal din SUA incurajeaza evaziunea fiscala facuta de marile companii, Bank of America nu a mai platit nici o taxa la stat in ultimii doi ani. Totul legal. Desi in SUA exista legi anti-monopol dure, ele nu au mai fost aplicate (enforced) incepand cu administratia Reagan si continuand cu democratii lui Clinton care au permis “megamergers”: Exxon s-a unit cu Mobil, BP cu AMOCO etc, etc. Clinton n-a miscat un deget cand Tyson si Smithfield (care a venit si in Romania) au inhatat pamanturile a mii de fermieri independenti; in domeniul mass mediei din 50 de companii s-a ajuns la 6. Politicienilor li s-a promis ca prin “consolidari” se vor micsora preturile si toata lumea va fi fericita. Acum vedem rezultatele.
www.aleximreh.wordpress.com
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Distributismul
Nu cautati cuvantul in dictionarele limbii romane, nu il veti gasi - de altfel, sunt slabe sanse sa il gasiti si in dictionarele straine, cu toate ca desemneaza un concept cristalizat in urma cu aproape o suta de ani in opera balaurului cu doua capete ChesterBelloc (G.K. Chesterton, 1874-1936, si Hilaire Belloc, 1870-1953).
Cu fiecare dintre capete, balaurul scuipa critici nimicitoare atat la adresa capitalismului, cat si a socialismului, propunand un model economic diferit, cu radacini in traditia si in valorile crestine: distributismul, a treia cale de organizare si dezvoltare a societatii, singura morala, singura capabila sa rezolve antagonismele dintre munca si capital, dintre saraci si bogati, dintre angajati si someri, dintre sclavie si libertate, dintre umilinta si demnitate. Prin urmare, singura cu sanse de dainuire (socialismul real si-a dat intre timp obstescul si binemeritatul sfarsit, iar capitalismul, care in 1989 se credea invingator, in realitate fiind doar un supravietuitor, pare a fi intrat in metastaza).
In esenta, distributismul vizeaza diseminarea cat mai larga a proprietatii productive (pamant, unelte, echipamente etc.), pentru ca lucratorul sa nu mai fie sclavul salariat (proletar), ci proprietar-producator, adica o persoana demna si libera, a carei bunastare depinde doar de ea insasi si de cooperarea cu semenii sai (micul intreprinzator, membrul unei cooperative), manifestandu-se creator si astfel implinindu-se.
Filiatia formala a cuvantului "distributism" ne trimite catre latinescul "distribuere", a imparti. Istoria continutului, insa, incepe in 1891, odata cu "Rerum Novarum" (Despre lucrurile noi), a papei Leon XIII, prima enciclica sociala a Bisericii Catolice. Scrisoarea papala se ocupa de relatia dintre munca si capital, afirmand dreptul la proprietate si totdeodata dreptul muncitorilor de a se organiza in sindicate, ca si de relatiile dintre guverne si cetateni. Aici apare pentru prima data sintagma "dreptate distributiva". Incepea sa prinda contur doctrina sociala catolica...
Patruzeci de ani mai tarziu, in 1931, in plina criza economica, Pius XI publica enciclica "Quadragesimo Anno" (Intr-al patruzecilea an - al patruzecilea an de la "Rerum Novarum"). Respingand atat capitalismul, cat si comunismul, Vaticanul preconiza o ordine sociala bazata pe principiile subsidiaritatii si solidaritatii. Principiul subsidiaritatii, fundamental pentru intelegerea distributismului, ar putea fi comprimat in propozitia "Ce e mic e frumos". Sa-l ascultam insa pe papa Pius XI: "Este o nedreptate, un mare pacat si o tulburare a bunei randuieli ca o entitate mai mare sau superioara in rang sa-si aroge functii care pot fi indeplinite eficient de entitati mai mici si inferioare in rang". Altfel spus, economia trebuie sa ramana la un nivel uman, sa se umanizeze. Cat despre solidaritate ca principiu al vietii economice, reprezinta o inversare a principiului capitalist al concurentei. Solidaritatea presupune colaborare, nu competitie, iar scopul ei nu este profitul, ci binele comun. O economie bazata pe altruism, nu pe egoism.
"Centesimus Annus", enciclica lui Ioan Paul II, publicata o suta de ani dupa "Rerum Novarum" (pe 1 mai 1991, asadar dupa prabusirea comunismului), critica neoliberalismul si profitul, dar recunoaste rolul pozitiv al pietei si al intreprinderii private, cu conditia ca acestea sa fie orientate catre binele comun.
In sfarsit, "Caritas in veritate" (Dragostea in adevar) a lui Benedict XVI (7 iulie 2009) este raspunsul la noile realitati (globalizarea, tehnologizarea, ecologia si nevoia dezvoltarii durabile, criza financiara). Cu toate ca nu i se spune pe nume, distributismul este prezent in enciclica: "pentru a raspunde nevoilor si demnitatii celui ce munceste, ca si necesitatilor societatii, exista diferite tipuri de intreprinderi, dincolo de distinctia neta intre «privat» si «public». (...) Pentru a realiza o economie care in viitorul apropiat sa reuseasca sa se puna in slujba binelui comun national si mondial, este oportun sa se aiba in vedere acest inteles largit al initiativei antreprenoriale".
Inainte de a incheia, sa recapitulam cele trei principii fundamentale aflate la baza unei economii distributiste: proprietatea asupra mijloacelor de productie (o lume a micilor proprietari), subsidiaritatea (totul se pastreaza la nivelul cel mai mic posibil, pentru a nu indeparta omul de productie si a impiedica birocratizarea) si solidaritatea.
O economie a libertatii si a demnitatii umane. O economie a moralitatii. O economie crestina, a fratietatii. O economie atat de revolutionar-subversiva, incat numele ei nu figureaza in dictionare, chiar daca in realitate a functionat in trecutul nostru (cooperativele interbelice ale taranistilor lui Ion Mihalache) si functioneaza, infloritoare, in diferite colturi ale lumii (Tara Bascilor si Emilia-Romagna sunt doar doua exemple). O economie promitatoare, pentru viitor.
Exemplificari si datari pentru sensurile si cuvintele noi din acest articol veti gasi in editia a treia a DCR (Dictionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregatire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucuresti). Filolog (absolvent de spaniola-romana al Universitatii Bucuresti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducator la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politica si ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor si administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducator si publicist. Zona de interes principala: lexicologia, lexicografia.
Cu fiecare dintre capete, balaurul scuipa critici nimicitoare atat la adresa capitalismului, cat si a socialismului, propunand un model economic diferit, cu radacini in traditia si in valorile crestine: distributismul, a treia cale de organizare si dezvoltare a societatii, singura morala, singura capabila sa rezolve antagonismele dintre munca si capital, dintre saraci si bogati, dintre angajati si someri, dintre sclavie si libertate, dintre umilinta si demnitate. Prin urmare, singura cu sanse de dainuire (socialismul real si-a dat intre timp obstescul si binemeritatul sfarsit, iar capitalismul, care in 1989 se credea invingator, in realitate fiind doar un supravietuitor, pare a fi intrat in metastaza).
In esenta, distributismul vizeaza diseminarea cat mai larga a proprietatii productive (pamant, unelte, echipamente etc.), pentru ca lucratorul sa nu mai fie sclavul salariat (proletar), ci proprietar-producator, adica o persoana demna si libera, a carei bunastare depinde doar de ea insasi si de cooperarea cu semenii sai (micul intreprinzator, membrul unei cooperative), manifestandu-se creator si astfel implinindu-se.
Filiatia formala a cuvantului "distributism" ne trimite catre latinescul "distribuere", a imparti. Istoria continutului, insa, incepe in 1891, odata cu "Rerum Novarum" (Despre lucrurile noi), a papei Leon XIII, prima enciclica sociala a Bisericii Catolice. Scrisoarea papala se ocupa de relatia dintre munca si capital, afirmand dreptul la proprietate si totdeodata dreptul muncitorilor de a se organiza in sindicate, ca si de relatiile dintre guverne si cetateni. Aici apare pentru prima data sintagma "dreptate distributiva". Incepea sa prinda contur doctrina sociala catolica...
Patruzeci de ani mai tarziu, in 1931, in plina criza economica, Pius XI publica enciclica "Quadragesimo Anno" (Intr-al patruzecilea an - al patruzecilea an de la "Rerum Novarum"). Respingand atat capitalismul, cat si comunismul, Vaticanul preconiza o ordine sociala bazata pe principiile subsidiaritatii si solidaritatii. Principiul subsidiaritatii, fundamental pentru intelegerea distributismului, ar putea fi comprimat in propozitia "Ce e mic e frumos". Sa-l ascultam insa pe papa Pius XI: "Este o nedreptate, un mare pacat si o tulburare a bunei randuieli ca o entitate mai mare sau superioara in rang sa-si aroge functii care pot fi indeplinite eficient de entitati mai mici si inferioare in rang". Altfel spus, economia trebuie sa ramana la un nivel uman, sa se umanizeze. Cat despre solidaritate ca principiu al vietii economice, reprezinta o inversare a principiului capitalist al concurentei. Solidaritatea presupune colaborare, nu competitie, iar scopul ei nu este profitul, ci binele comun. O economie bazata pe altruism, nu pe egoism.
"Centesimus Annus", enciclica lui Ioan Paul II, publicata o suta de ani dupa "Rerum Novarum" (pe 1 mai 1991, asadar dupa prabusirea comunismului), critica neoliberalismul si profitul, dar recunoaste rolul pozitiv al pietei si al intreprinderii private, cu conditia ca acestea sa fie orientate catre binele comun.
In sfarsit, "Caritas in veritate" (Dragostea in adevar) a lui Benedict XVI (7 iulie 2009) este raspunsul la noile realitati (globalizarea, tehnologizarea, ecologia si nevoia dezvoltarii durabile, criza financiara). Cu toate ca nu i se spune pe nume, distributismul este prezent in enciclica: "pentru a raspunde nevoilor si demnitatii celui ce munceste, ca si necesitatilor societatii, exista diferite tipuri de intreprinderi, dincolo de distinctia neta intre «privat» si «public». (...) Pentru a realiza o economie care in viitorul apropiat sa reuseasca sa se puna in slujba binelui comun national si mondial, este oportun sa se aiba in vedere acest inteles largit al initiativei antreprenoriale".
Inainte de a incheia, sa recapitulam cele trei principii fundamentale aflate la baza unei economii distributiste: proprietatea asupra mijloacelor de productie (o lume a micilor proprietari), subsidiaritatea (totul se pastreaza la nivelul cel mai mic posibil, pentru a nu indeparta omul de productie si a impiedica birocratizarea) si solidaritatea.
O economie a libertatii si a demnitatii umane. O economie a moralitatii. O economie crestina, a fratietatii. O economie atat de revolutionar-subversiva, incat numele ei nu figureaza in dictionare, chiar daca in realitate a functionat in trecutul nostru (cooperativele interbelice ale taranistilor lui Ion Mihalache) si functioneaza, infloritoare, in diferite colturi ale lumii (Tara Bascilor si Emilia-Romagna sunt doar doua exemple). O economie promitatoare, pentru viitor.
Exemplificari si datari pentru sensurile si cuvintele noi din acest articol veti gasi in editia a treia a DCR (Dictionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregatire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucuresti). Filolog (absolvent de spaniola-romana al Universitatii Bucuresti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducator la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politica si ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor si administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducator si publicist. Zona de interes principala: lexicologia, lexicografia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)