Despre Facerea lumii from Dan Constantin on Vimeo.
duminică, 27 septembrie 2009
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Sfântul Ignație Briancianinov
“Boala inchinarii la idoli atat de mult a lucrat in omenirea cazuta, incat si poporul ales, adesea, renunta de a se inchina Dumnezeului adevarat, tinzand catre inchinarea cea idoleasca.
Odata ce omul s-a lipsit, prin cadere, de lumina dumnezeiasca, nu i-a mai ramas decat ratiunea, cu sclipirea unei singure lumini sarace. Foarte multi oameni au fost adusi la cunoasterea Adevarului prin aceasta lumina (dumnezeiasca, n.n.) si n-au fost lasati sa se piarda in comoditatile posibile ale acestei vieti pamantesti, pe care vrajmasul omenirii le-a inventat, prin tot felul de stiinte si arte care au contribuit la marea sporire a pacatului, spre intarirea caderii si infrumusetarii ei cu idolii bunastarii si ai veseliei. Stiintele omenesti, aducandu-i satisfactie omului si prezentand harul dumnezeiesc si pe insusi Creatorul ca (pe) ceva netrebuincios, hulind, respingand si umilind Duhul Sfant, s-au facut arme puternice si mijloace ale pacatului si diavolului. Lumina oamenilor s-a contopit cu “lumina” demonilor, formand desteptaciunea (intelepciunea) omeneasca, straina de Dumnezeu, distrugandu-l astfel pe om cu mandria cea asemenea diavolului (I Corinteni 3, 17-18).Inconjurat de boala invataturii, omul intelept al acestui veac le supune pe toate ratiunii sale, slujindu-i lui insusi, devenind astfel propriul lui idol, intruchipand propunerea oferita de satana: “Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul“. Intelepciunea oferita sie insusi este o inselare de sine, o minciuna draceasca, o cunoastere falsa care-l pune pe om intr-o stare de amagire fata de propria-i persoana si fata de cele ce-l inconjoara. Toata aceasta intelepciune este spurcaciune si o nebunie in fata lui Dumnezeu, o indracire. Orbirea sa o proclama ca fiind o viziune si de o competenta corespunzatoare, facand astfel sa fie de nevindecat, caderea fiindu-i asemenea cu cea a nenorocitilor de farisei si carturari (Ioan 9, 11). Legat de aceasta, Apostolul spune: “Cugetul trupului este moarte iar cugetul Duhului viata si pace. Pentru ca cugetul trupului vrajmas este la Dumnezeu, caci legii lui Dumnezeu nu se supune, ca nici nu poate” (Rom. 8, 6-7).
Pentru aceasta, Duhul Sfant porunceste acelui ce isi doreste sa se apropie de Dumnezeu si sa se faca partas intelepciunii duhovnicesti, sa respinga aceasta intelepciune pamanteasca (I Corinteni 3, 18).Chiar si Sfantul Apostol Pavel atentioneaza ca putini invatati au primit credinta crestina (I Corinteni 1, 26), considerand intelepciunea duhovniceasca a lui Hristos ca o adevarata nebunie. Filosofii si pictorii au fost cei mai mari sustinatori ai inchinarii la idoli, precum si dusmani ai adevaratei cunoasteri a lui Dumnezeu. Din momentul in care credinta crestina a cuprins lumea, stiinta a nascut nenumarate erezii si cu ele s-a straduit sa rastoarne temelia crestinismului.
Marea faradelege, adica omorarea Dumnezeului Cel intrupat, a fost savarsita de invatatii acestei lumi in numele intelepciunii si al legii lor.
Acum oamenii crestini, proveniti din vechii inchinatori la idoli, revin la stare dinainte pentru ca nu pot sa respinga progresul stiintei. Aceasta stiinta ii face pe oameni sa se inchine din nou la idoli si sa-i slujeasca satanei, dar printr-o alta forma de inselare mai lesnicioasa. Rari sunt aceia dintre carturari care accepta drumul catre Imparatia Cerurilor si vor sa aduca o noua invatatura a duhului in fata comunitatii semenilor, imbracand-o in vechile forme ale intelepciunii omenesti pentru ca ea sa fie mai usor de primit de catre cei ce iubesc mai mult vechiul decat noul.”
Sfantul Ignatie Briancianinov, Cuvant despre om, Editura Egumenita, 2007
Odata ce omul s-a lipsit, prin cadere, de lumina dumnezeiasca, nu i-a mai ramas decat ratiunea, cu sclipirea unei singure lumini sarace. Foarte multi oameni au fost adusi la cunoasterea Adevarului prin aceasta lumina (dumnezeiasca, n.n.) si n-au fost lasati sa se piarda in comoditatile posibile ale acestei vieti pamantesti, pe care vrajmasul omenirii le-a inventat, prin tot felul de stiinte si arte care au contribuit la marea sporire a pacatului, spre intarirea caderii si infrumusetarii ei cu idolii bunastarii si ai veseliei. Stiintele omenesti, aducandu-i satisfactie omului si prezentand harul dumnezeiesc si pe insusi Creatorul ca (pe) ceva netrebuincios, hulind, respingand si umilind Duhul Sfant, s-au facut arme puternice si mijloace ale pacatului si diavolului. Lumina oamenilor s-a contopit cu “lumina” demonilor, formand desteptaciunea (intelepciunea) omeneasca, straina de Dumnezeu, distrugandu-l astfel pe om cu mandria cea asemenea diavolului (I Corinteni 3, 17-18).Inconjurat de boala invataturii, omul intelept al acestui veac le supune pe toate ratiunii sale, slujindu-i lui insusi, devenind astfel propriul lui idol, intruchipand propunerea oferita de satana: “Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul“. Intelepciunea oferita sie insusi este o inselare de sine, o minciuna draceasca, o cunoastere falsa care-l pune pe om intr-o stare de amagire fata de propria-i persoana si fata de cele ce-l inconjoara. Toata aceasta intelepciune este spurcaciune si o nebunie in fata lui Dumnezeu, o indracire. Orbirea sa o proclama ca fiind o viziune si de o competenta corespunzatoare, facand astfel sa fie de nevindecat, caderea fiindu-i asemenea cu cea a nenorocitilor de farisei si carturari (Ioan 9, 11). Legat de aceasta, Apostolul spune: “Cugetul trupului este moarte iar cugetul Duhului viata si pace. Pentru ca cugetul trupului vrajmas este la Dumnezeu, caci legii lui Dumnezeu nu se supune, ca nici nu poate” (Rom. 8, 6-7).
Pentru aceasta, Duhul Sfant porunceste acelui ce isi doreste sa se apropie de Dumnezeu si sa se faca partas intelepciunii duhovnicesti, sa respinga aceasta intelepciune pamanteasca (I Corinteni 3, 18).Chiar si Sfantul Apostol Pavel atentioneaza ca putini invatati au primit credinta crestina (I Corinteni 1, 26), considerand intelepciunea duhovniceasca a lui Hristos ca o adevarata nebunie. Filosofii si pictorii au fost cei mai mari sustinatori ai inchinarii la idoli, precum si dusmani ai adevaratei cunoasteri a lui Dumnezeu. Din momentul in care credinta crestina a cuprins lumea, stiinta a nascut nenumarate erezii si cu ele s-a straduit sa rastoarne temelia crestinismului.
Marea faradelege, adica omorarea Dumnezeului Cel intrupat, a fost savarsita de invatatii acestei lumi in numele intelepciunii si al legii lor.
Acum oamenii crestini, proveniti din vechii inchinatori la idoli, revin la stare dinainte pentru ca nu pot sa respinga progresul stiintei. Aceasta stiinta ii face pe oameni sa se inchine din nou la idoli si sa-i slujeasca satanei, dar printr-o alta forma de inselare mai lesnicioasa. Rari sunt aceia dintre carturari care accepta drumul catre Imparatia Cerurilor si vor sa aduca o noua invatatura a duhului in fata comunitatii semenilor, imbracand-o in vechile forme ale intelepciunii omenesti pentru ca ea sa fie mai usor de primit de catre cei ce iubesc mai mult vechiul decat noul.”
Sfantul Ignatie Briancianinov, Cuvant despre om, Editura Egumenita, 2007
Modele pentru secolul XXI
[...]Poate ca argumentul care a facut cele mai multe victime a fost teoria evolutionista a lui Darwin:daca "s-a demonstrat" ca omul se trage din maimuta,ce rost are sa mai crezi intr-un Dumnezeu despre care Biserica invata ca l-ar fi creat pe om?
Timpul a trecut,multe dintre dovezile oamenilor de stiinta evolutionisti s-au dovedit falsuri murdare,dar totusi victimele au ramas victime:doar putini dintre cei care s-au lepadat de Hristos din pricina teoriei lui Darwin au puterea de a se pocai si de a redeveni fii ai Bisericii cand au inteles ca fusesera pacaliti de niste ipoteze fara nicio baza stiintifica(ca si de anumite fosile contrafacute,imbinate in laborator,fosile care nu au apartinut de fapt unei singure fiinte vii)[...]
Modele pentru secolul XXI - Danion Vasile
Timpul a trecut,multe dintre dovezile oamenilor de stiinta evolutionisti s-au dovedit falsuri murdare,dar totusi victimele au ramas victime:doar putini dintre cei care s-au lepadat de Hristos din pricina teoriei lui Darwin au puterea de a se pocai si de a redeveni fii ai Bisericii cand au inteles ca fusesera pacaliti de niste ipoteze fara nicio baza stiintifica(ca si de anumite fosile contrafacute,imbinate in laborator,fosile care nu au apartinut de fapt unei singure fiinte vii)[...]
Modele pentru secolul XXI - Danion Vasile
duminică, 20 septembrie 2009
Sfinţii trei ierarhi şi geocentrismul
Întreaga Biserică Ortodoxă prăznuiește luminat la 30 ianuarie pe cei trei ierarhi și dascăli a toată lumea (ecumena!): Vasilie cel Mare, Grigorie (de Nazianz) Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur. Pentru că au fost nu numai ierarhi dar și mari dascăli a toată lumea, ei sunt cinstiți în mod deosebit în învățământul teologic universitar.
Mărește
Întreaga Biserică Ortodoxă prăznuiește luminat la 30 ianuarie pe cei trei ierarhi și dascăli a toată lumea (ecumena!): Vasilie cel Mare, Grigorie (de Nazianz) Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur. Pentru că au fost nu numai ierarhi dar și mari dascăli a toată lumea, ei sunt cinstiți în mod deosebit în învățământul teologic universitar.
Sinaxarul de azi spune despre ei: „Pe acești trei Sfinți Părinți: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim astăzi laolaltă, ca pe cei mai mari Învățători și Păstori ai Bisericii, din toată istoria creștinătății. Viața lor sfântă și învățăturile lor alcătuiesc, adică, niște
îndreptare de ortodoxie, vrednice de toată lauda și încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi în ei.“ Prin „vrednice de toată lauda și încrederea“ se înțelege aceea ce se numește cu termenul grecesc, axiome.
Aceasta o facem întrucât se aud, exact în mediile noastre teologice universitare unde se cinstesc
acești mari sfinți cu slujbe arhierești și slavă, păreri conform cărora „în materie de cunoștințe științifice Sfinții Părinți nu erau insuflați de Duhul Sfânt, ci vorbeau și ei în folosindu-se de cunoștințele științifice ale vremii lor.“ Desigur, aceste cunoștințe, fiind produsul minții omenești, ar fi supuse ca oricare din acestea, evoluției, rectificării, pot fi depășite, contrazise chiar, de către ultimele cercetări etc. Se vede limpede că, dacă lucrurile ar sta într-adevăr așa, ar fi anulată premiza de mai sus, ar cădea axiomele, și nici nu am fi în primejdie de rătăcire dacă ne-am îndoi de unele din învățăturile lor.
Să luăm un exemplu clar, ca să limpezim cele afirmate. Se cunosc lucrările de referință – omiliile - legate de tâlcuirile Sfinților la Cartea Facerii: Hexaimeronul Sf. Vasile și Omiliile la Facere ale Sf. Ioan Gură de Aur. În ce duh au fost date aceste omilii, ne spun înșiși Sfinții:
„Pentru ce vă spun acestea? Pentru că e vorba să cercetez alcătuirea lumii și să contemplu
universul nu pe temeiul principiilor filosofiei lumii, ci pe temeiul învățăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, slujitorul Lui, Care i-a vorbit lui Moise aievea, nu prin enigme. De aceea trebuie neapărat ca cei care doresc să vadă aceste mărețe lucruri să aibă exercitată mintea lor pentru înțelegerea învățăturilor ce ne stau în față.“ (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron)
Să vedem ce ni se spune în aceste lucrări cu privire la pământ și la soare, problemă ce se
socotește astăzi – ca o axiomă! – ca fiind evidentă: pământul se învârtește cu o dublă rotație: una diurnă în jurul propriei axe, iar alta anuală în jurul soarelui.
Iată că Sfinții Părinți Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, cei atât de vrednici de crezare, învață
cu totul dimpotrivă! Aflați în consens cu Scriptura și cu Părinții, ei au crezut și au propovăduit că pământul a fost făcut de la început, în prima zi a creației, se află nemișcat și drept în centrul
universului, iar soarele a fost făcut în ziua a 4-a a creației și este o planetă luminătoare ce se învârtește el în jurul pământului în timp de 24 de ore:
"Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că pământul stă nemișcat din anumite pricini:
din pricina locului pe care îl ocupă în centrul universului și din pricina distanței, totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate să se încline în vreo parte; așa că rămâne neapărat nemișcat, pentru că distanța egală, pe care o are din toate părțile de jur împrejurul lui, îi face cu neputinăă înclinarea în vreo parte. Locul acesta din centrul universului, pe care pământul îl ocupă, nu l-a dobândit nici ca o moștenire, nici prin sine însuși, ci este locul lui firesc și necesar. Deoarece corpul ceresc ocupă în înălțime cel mai îndepărtat loc, urmează, spun acești filosofi, că toate obiectele grele care cad de sus se îndreaptă din toate părțile spre centru; și în care direcție se îndreaptă părțile, într-acolo se îndreaptă și întregul. Dacă pietrele, lemnele și toate obiectele de pe pământ se îndreaptă în jos, atunci negreșit și pentru întregul pământ acesta îi este locul propriu și potrivit; iar dacă vreun obiect ușor se ridică din centru, negreșit se va îndrepta spre locurile cele mai de sus. Deci corpurilor grele le este proprie mișcarea înspre jos; iar josul, așa cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă
pământul nu cade în nici o parte; nu cade, pentru că ocupă, potrivit naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci neapărat ca pământulsă rămână la locul său; poate însă să-și schimbe locul, dacă face vreo mișcare potrivnică naturii sale…
Vor fi de acord și cei ce sânt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul, care este
mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…“
„Acum, după ce a fost făcut soarele, este zi când văzduhul este luminat de soare și când soarele
străluceăte în emisfera de deasupra pământului; este noapte când soarele ascunzându-se face umbră pământului. Atunci, la început, ziua și noaptea nu se datorau mișcării soarelui…“
„sau pentru că învârtirea cerului de la un semn până la același semn se face într-o singură zi,
încât ori de câte ori este seară și dimineață în lume, potrivit învârtirii soarelui, această învârtire nu se face în mai mult timp, ci atât cât se împlinește durata unei zile…
Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos și atât de mare, dacă este iute în
mișcare și-și face cu atâta regularitate mișcările sale de revoluție, dacă are o mărime cu dreaptă măsură în univers, încât nu depășește măsura față de întregul univers, iar prin frumusețea lui este ca un ochi strălucitor așa cum se cuvine creației…
… atunci soarele se întoarce din părțile de miazănoapte iarăși spre părțile de miazăzi.
Acestea sânt rotațiile anotimpurilor, care, fiind o urmare a mișcărilor soarelui, ne rânduiesc
viața noastră…
Anul solar, la rândul lui, este timpul cât îl face soarele, prin mișcarea sa, întorcându-se la același
semn de la care a plecat.“ (Hexaimeron)
În consens cu Sf. Vasile urmează ceva mai târziu și Sf. Ioan Gură de Aur:
„Mai bine să înceteze soarele călătoria sa decât să înceteze citirea Psaltirii.“ (Cuvânt înainte
pentru puterea psalmilor și Ce este Psaltirea)
„…tot așa nici soarele nu se arată vreodată noaptea, pentru că luna cu lumina ei e îndestulătoare să lumineze întunecimea nopții. Fiecare dintre stihii își păstrează drumul său și nu-și depășește propria
măsură; ascultă de porunca Stăpânului și-și împlineăte lucrarea ei…
„Noi vedem soarele de veacuri mergând pe calea cea rânduită lui…“ (Sf. Ioan Gură de Aur,
Omilii la Facere)
Constrânși de evidența acestor pasaje, ca și a multor pasaje din Scriptură și alți Sfinți Părinți,
teologii moderniști sânt puși în impasul din care au două ieșiri:
1) îi pot socoti pe Părinți ca fiind sinceri și bine intenăionați, dar, limitați la nivelul cunoștințelor și tehnologiei secolului IV, secol de aur al teologiei, dar, evident sub-modest din punct de vedere al progresului cercetărilor tehnico-științifice;
2) mai au la îndemână calea socotirii pasajelor scripturistice și a tâlcuirii lor ca fiind
„alegorice“, „metaforice“, „simbolice“, sau eventual cu înțeles înalt duhovnicesc, și în nici un caz
literal, așa cum considera școala antiohiană, și mai nou fundamentaliștii neo-protestanți.
Socotim, cu smerenie, că ambele căi duc la rătăcire și înșelare întrucât:
- în cazul 1), cele afirmate mai sus de către Sfinții Părinți au fost făcute „universul nu pe
temeiul principiilor filosofiei lumii, ci pe temeiul învățăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, slujitorul Lui, Care i-a vorbit lui Moise aievea, nu prin enigme“. Nici pe temeiul filosofiei, dar cu siguranță, nici pe cel al științei lumii acesteia căzute, pe care aceiași Sfinți și mulți alții au combătut-o în repetate rânduri, și în numele și pe temeiul căreia nu și-ar fi îngăduit nicicând să tâlcuiască Scripturile.
- în cazul 2), să nu uităm în primul rând că însuăi Sf. Ioan Gură de Aur a fost cel mai slăvit reprezentant al școlii antiohiene unde s-a format și a strălucit înainte ca să ajungă Arhiepiscopul Constantinopolului.
În al doilea rând, nu numai el dar și ceilalți doi mari dascăli și ierarhi au susținut poziția clară și fără nici un echivoc potrivit căreia pasajele din Cartea Facerii trebuie interpretate exact literal, cel puțin în prima fază, urmând ca apoi să primească eventuale înțelesuri mai înalte.
În tratatul său Despre preoție, Sf. Grigore de Nazianz îi dojenește pe așa-zișii învățători ai
vremii sale, care în numele unei înalte filosofii, nu acceptau înțelegerea simplă, literală, am zice astăzi „fundamentalistă“ a relatărilor scripturistice: „Nu ne oprim de loc la litera Scripturii! Toată Scriptura trebuie înțeleasă duhovnicește!“
Așa stând lucrurile, ne întrebăm, în calitate de teologi ortodocși ce îi cinstesc așa cum se cuvine
pe cei mai mari dascăli ai Ortodoxiei: pe cine trebuie noi să credem în cosmologie, pe aceștia, sau pe droaia de „savanți“ ca Copernic, Bruno, Galilei, Kepler, Newton, Einstein, etc. ce cugetă și ne învață cu totul potrivnic Scripturii și tuturor Părinților, exact pe temeiul filosofiei, științei și minții omenești a lumii căzute sub prințul întunericului?
Iubiți confrați, părinți profesori de toate gradele, studenți (și studente) ortodocși! Ne e oare
cumva teamă sau rușine de a mărturisi învățătura Scripturii și a Părinților împotriva savanților de azi?
Sântem cumva complexați de „superioritatea“ științei lor și ignoranța noastră quasi totală în materie?
Atunci, să ne îndreptăm către o altă personalitate slăvită în facultățile de teologie: Sf. Mare Muceniță Ecaterina.
Căci iată, despre ea citim la sinaxar că: „Asemenea, între alte pedepse, Sfânta a fost silită de
Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în fața poporului,
deșertăciunea zeilor. Iar ea, rușinându-i pe toți, cu înăelepciune și cu bună grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învățați să creadă în Hristos…“
Tot așa, urmând Sfintei, pe care o cinstim în facultățile noastre teologice, să fim și noi capabili
de o faptă nu chiar atât de mare ca a aceleia – convertirea unor păgâni sau eretici la credința cea adevărată – ci măcar de o dreaptă mărturisire a cosmologiei. Și, dacă vom ajunge să ne înfruntăm cu acei savanți, să facem acatistul Sfintei, zicând cu nădejde tare: „Cei mai mulți de o sută de învățați care stăteau de față și ascultau cuvintele prin care explicai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat…“
Noi vom explica de pildă „Facerea“ lui Moise, cu nădejdea că Duhul îi va lumina și pe acei
savanți și profesori, care nu riscă să fie arși pe rug ca cei din vechime, ci doar să fie eventual batjocoriți și să-și piardă posturile, dar să se mântuiască prin mărturisirea adevărului.
Să ne rugăm ca Dumnezeu, Sfinții trei Ierarhi și Sfânta Ecaterina să ne ajute de a avea
cunoătința și curajul mărturisirii, iar cinstirea noastră să le-o dăm și cu inima, și cu mintea, nu numai cu buzele. Amin.(Pr.Dr.Dan Bădulescu)
Mărește
Întreaga Biserică Ortodoxă prăznuiește luminat la 30 ianuarie pe cei trei ierarhi și dascăli a toată lumea (ecumena!): Vasilie cel Mare, Grigorie (de Nazianz) Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur. Pentru că au fost nu numai ierarhi dar și mari dascăli a toată lumea, ei sunt cinstiți în mod deosebit în învățământul teologic universitar.
Sinaxarul de azi spune despre ei: „Pe acești trei Sfinți Părinți: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim astăzi laolaltă, ca pe cei mai mari Învățători și Păstori ai Bisericii, din toată istoria creștinătății. Viața lor sfântă și învățăturile lor alcătuiesc, adică, niște
îndreptare de ortodoxie, vrednice de toată lauda și încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi în ei.“ Prin „vrednice de toată lauda și încrederea“ se înțelege aceea ce se numește cu termenul grecesc, axiome.
Aceasta o facem întrucât se aud, exact în mediile noastre teologice universitare unde se cinstesc
acești mari sfinți cu slujbe arhierești și slavă, păreri conform cărora „în materie de cunoștințe științifice Sfinții Părinți nu erau insuflați de Duhul Sfânt, ci vorbeau și ei în folosindu-se de cunoștințele științifice ale vremii lor.“ Desigur, aceste cunoștințe, fiind produsul minții omenești, ar fi supuse ca oricare din acestea, evoluției, rectificării, pot fi depășite, contrazise chiar, de către ultimele cercetări etc. Se vede limpede că, dacă lucrurile ar sta într-adevăr așa, ar fi anulată premiza de mai sus, ar cădea axiomele, și nici nu am fi în primejdie de rătăcire dacă ne-am îndoi de unele din învățăturile lor.
Să luăm un exemplu clar, ca să limpezim cele afirmate. Se cunosc lucrările de referință – omiliile - legate de tâlcuirile Sfinților la Cartea Facerii: Hexaimeronul Sf. Vasile și Omiliile la Facere ale Sf. Ioan Gură de Aur. În ce duh au fost date aceste omilii, ne spun înșiși Sfinții:
„Pentru ce vă spun acestea? Pentru că e vorba să cercetez alcătuirea lumii și să contemplu
universul nu pe temeiul principiilor filosofiei lumii, ci pe temeiul învățăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, slujitorul Lui, Care i-a vorbit lui Moise aievea, nu prin enigme. De aceea trebuie neapărat ca cei care doresc să vadă aceste mărețe lucruri să aibă exercitată mintea lor pentru înțelegerea învățăturilor ce ne stau în față.“ (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron)
Să vedem ce ni se spune în aceste lucrări cu privire la pământ și la soare, problemă ce se
socotește astăzi – ca o axiomă! – ca fiind evidentă: pământul se învârtește cu o dublă rotație: una diurnă în jurul propriei axe, iar alta anuală în jurul soarelui.
Iată că Sfinții Părinți Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, cei atât de vrednici de crezare, învață
cu totul dimpotrivă! Aflați în consens cu Scriptura și cu Părinții, ei au crezut și au propovăduit că pământul a fost făcut de la început, în prima zi a creației, se află nemișcat și drept în centrul
universului, iar soarele a fost făcut în ziua a 4-a a creației și este o planetă luminătoare ce se învârtește el în jurul pământului în timp de 24 de ore:
"Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că pământul stă nemișcat din anumite pricini:
din pricina locului pe care îl ocupă în centrul universului și din pricina distanței, totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate să se încline în vreo parte; așa că rămâne neapărat nemișcat, pentru că distanța egală, pe care o are din toate părțile de jur împrejurul lui, îi face cu neputinăă înclinarea în vreo parte. Locul acesta din centrul universului, pe care pământul îl ocupă, nu l-a dobândit nici ca o moștenire, nici prin sine însuși, ci este locul lui firesc și necesar. Deoarece corpul ceresc ocupă în înălțime cel mai îndepărtat loc, urmează, spun acești filosofi, că toate obiectele grele care cad de sus se îndreaptă din toate părțile spre centru; și în care direcție se îndreaptă părțile, într-acolo se îndreaptă și întregul. Dacă pietrele, lemnele și toate obiectele de pe pământ se îndreaptă în jos, atunci negreșit și pentru întregul pământ acesta îi este locul propriu și potrivit; iar dacă vreun obiect ușor se ridică din centru, negreșit se va îndrepta spre locurile cele mai de sus. Deci corpurilor grele le este proprie mișcarea înspre jos; iar josul, așa cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă
pământul nu cade în nici o parte; nu cade, pentru că ocupă, potrivit naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci neapărat ca pământulsă rămână la locul său; poate însă să-și schimbe locul, dacă face vreo mișcare potrivnică naturii sale…
Vor fi de acord și cei ce sânt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul, care este
mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…“
„Acum, după ce a fost făcut soarele, este zi când văzduhul este luminat de soare și când soarele
străluceăte în emisfera de deasupra pământului; este noapte când soarele ascunzându-se face umbră pământului. Atunci, la început, ziua și noaptea nu se datorau mișcării soarelui…“
„sau pentru că învârtirea cerului de la un semn până la același semn se face într-o singură zi,
încât ori de câte ori este seară și dimineață în lume, potrivit învârtirii soarelui, această învârtire nu se face în mai mult timp, ci atât cât se împlinește durata unei zile…
Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos și atât de mare, dacă este iute în
mișcare și-și face cu atâta regularitate mișcările sale de revoluție, dacă are o mărime cu dreaptă măsură în univers, încât nu depășește măsura față de întregul univers, iar prin frumusețea lui este ca un ochi strălucitor așa cum se cuvine creației…
… atunci soarele se întoarce din părțile de miazănoapte iarăși spre părțile de miazăzi.
Acestea sânt rotațiile anotimpurilor, care, fiind o urmare a mișcărilor soarelui, ne rânduiesc
viața noastră…
Anul solar, la rândul lui, este timpul cât îl face soarele, prin mișcarea sa, întorcându-se la același
semn de la care a plecat.“ (Hexaimeron)
În consens cu Sf. Vasile urmează ceva mai târziu și Sf. Ioan Gură de Aur:
„Mai bine să înceteze soarele călătoria sa decât să înceteze citirea Psaltirii.“ (Cuvânt înainte
pentru puterea psalmilor și Ce este Psaltirea)
„…tot așa nici soarele nu se arată vreodată noaptea, pentru că luna cu lumina ei e îndestulătoare să lumineze întunecimea nopții. Fiecare dintre stihii își păstrează drumul său și nu-și depășește propria
măsură; ascultă de porunca Stăpânului și-și împlineăte lucrarea ei…
„Noi vedem soarele de veacuri mergând pe calea cea rânduită lui…“ (Sf. Ioan Gură de Aur,
Omilii la Facere)
Constrânși de evidența acestor pasaje, ca și a multor pasaje din Scriptură și alți Sfinți Părinți,
teologii moderniști sânt puși în impasul din care au două ieșiri:
1) îi pot socoti pe Părinți ca fiind sinceri și bine intenăionați, dar, limitați la nivelul cunoștințelor și tehnologiei secolului IV, secol de aur al teologiei, dar, evident sub-modest din punct de vedere al progresului cercetărilor tehnico-științifice;
2) mai au la îndemână calea socotirii pasajelor scripturistice și a tâlcuirii lor ca fiind
„alegorice“, „metaforice“, „simbolice“, sau eventual cu înțeles înalt duhovnicesc, și în nici un caz
literal, așa cum considera școala antiohiană, și mai nou fundamentaliștii neo-protestanți.
Socotim, cu smerenie, că ambele căi duc la rătăcire și înșelare întrucât:
- în cazul 1), cele afirmate mai sus de către Sfinții Părinți au fost făcute „universul nu pe
temeiul principiilor filosofiei lumii, ci pe temeiul învățăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, slujitorul Lui, Care i-a vorbit lui Moise aievea, nu prin enigme“. Nici pe temeiul filosofiei, dar cu siguranță, nici pe cel al științei lumii acesteia căzute, pe care aceiași Sfinți și mulți alții au combătut-o în repetate rânduri, și în numele și pe temeiul căreia nu și-ar fi îngăduit nicicând să tâlcuiască Scripturile.
- în cazul 2), să nu uităm în primul rând că însuăi Sf. Ioan Gură de Aur a fost cel mai slăvit reprezentant al școlii antiohiene unde s-a format și a strălucit înainte ca să ajungă Arhiepiscopul Constantinopolului.
În al doilea rând, nu numai el dar și ceilalți doi mari dascăli și ierarhi au susținut poziția clară și fără nici un echivoc potrivit căreia pasajele din Cartea Facerii trebuie interpretate exact literal, cel puțin în prima fază, urmând ca apoi să primească eventuale înțelesuri mai înalte.
În tratatul său Despre preoție, Sf. Grigore de Nazianz îi dojenește pe așa-zișii învățători ai
vremii sale, care în numele unei înalte filosofii, nu acceptau înțelegerea simplă, literală, am zice astăzi „fundamentalistă“ a relatărilor scripturistice: „Nu ne oprim de loc la litera Scripturii! Toată Scriptura trebuie înțeleasă duhovnicește!“
Așa stând lucrurile, ne întrebăm, în calitate de teologi ortodocși ce îi cinstesc așa cum se cuvine
pe cei mai mari dascăli ai Ortodoxiei: pe cine trebuie noi să credem în cosmologie, pe aceștia, sau pe droaia de „savanți“ ca Copernic, Bruno, Galilei, Kepler, Newton, Einstein, etc. ce cugetă și ne învață cu totul potrivnic Scripturii și tuturor Părinților, exact pe temeiul filosofiei, științei și minții omenești a lumii căzute sub prințul întunericului?
Iubiți confrați, părinți profesori de toate gradele, studenți (și studente) ortodocși! Ne e oare
cumva teamă sau rușine de a mărturisi învățătura Scripturii și a Părinților împotriva savanților de azi?
Sântem cumva complexați de „superioritatea“ științei lor și ignoranța noastră quasi totală în materie?
Atunci, să ne îndreptăm către o altă personalitate slăvită în facultățile de teologie: Sf. Mare Muceniță Ecaterina.
Căci iată, despre ea citim la sinaxar că: „Asemenea, între alte pedepse, Sfânta a fost silită de
Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în fața poporului,
deșertăciunea zeilor. Iar ea, rușinându-i pe toți, cu înăelepciune și cu bună grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învățați să creadă în Hristos…“
Tot așa, urmând Sfintei, pe care o cinstim în facultățile noastre teologice, să fim și noi capabili
de o faptă nu chiar atât de mare ca a aceleia – convertirea unor păgâni sau eretici la credința cea adevărată – ci măcar de o dreaptă mărturisire a cosmologiei. Și, dacă vom ajunge să ne înfruntăm cu acei savanți, să facem acatistul Sfintei, zicând cu nădejde tare: „Cei mai mulți de o sută de învățați care stăteau de față și ascultau cuvintele prin care explicai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat…“
Noi vom explica de pildă „Facerea“ lui Moise, cu nădejdea că Duhul îi va lumina și pe acei
savanți și profesori, care nu riscă să fie arși pe rug ca cei din vechime, ci doar să fie eventual batjocoriți și să-și piardă posturile, dar să se mântuiască prin mărturisirea adevărului.
Să ne rugăm ca Dumnezeu, Sfinții trei Ierarhi și Sfânta Ecaterina să ne ajute de a avea
cunoătința și curajul mărturisirii, iar cinstirea noastră să le-o dăm și cu inima, și cu mintea, nu numai cu buzele. Amin.(Pr.Dr.Dan Bădulescu)
sâmbătă, 12 septembrie 2009
marți, 8 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)