Darul este prin excelentă un act de comunicare. Dincolo de valorile sale economice, culturale sau sociale, darul are si valente magice, are puterea de a influenta gândirea, comportamentul, exprimarea sentimentelor sau relatiile omului cu lumea înconjurătoare. Orice schimb de daruri este generat de principiul reciprocitătii, Ofelia Văduva consideră că nu există daruri gratuite si că în tehnica darului există o triplă obligatie: a da, a primi si a înapoia.
Viata ne este dăruită, la fel sănătatea sau copii. În schimb, ne putem dărui unii altora iubire, obiecte, zâmbete, cuvinte frumoase sau urâte. Darul este deci o formă de comunicare între oameni, dar si între om si sacru. Refuzul darului duce la ruperea bunelor relatii. Mocanul consideră că tot necazul i se trage din faptul că nu a multumit divinitătii pentru darul primit – cuvântul având fortă magică si un rol deosebit aici -: “nu mă bucuram. E drept. Si poate ăsta a fost păcatul”. Oamenii l-au acuzat că si-a pierdut mintile “fiindcă n-am dorit si n-am multumit lui Dumnezeu când mi-a dat copil”.
A multumi divinitătii este o idee precrestină ce urmărea obtinerea bunăvointei, protectiei si sprijinului în diferitele actiuni ale omului. Darul către zei restaura, imaginar, unitatea dintre om si transcendent si avea efecte linistitoare în momente de incertitudine, dezordine sau criză.
Aceste credinte adânc înrădăcinate chiar dacă si-au pierdut rolul initial se mai păstrează în folclor. Mai mult, ele au fost preluate de crestinism si revalorificate. Nicolae Steinhart, explicând sintagma “dăruind vei dobândi”, spune că Dumnezeu nu cere din avutul tău, din ceea ce ai, ci din ceea ce îti lipseste. Dăruind altuia credintă, lumină, încredere, nădejde, le vei dobândi si tu.
GABRIELA CHICIUDEAN, „Copil schimbat” – „antologie de superstitii si practici magice”
