„Magia nu este un factor de dezordine"

La începutul lunii mai fusese invitatul special al unei conferinţe naţionale mai relaxante, de science fiction, ce se ţinuse la hotelul Hyatt din Schaumburg, Illinois. Fusese rugat să vorbească despre Renaştere şi participase la o masă rotundă la care discuţiile încercau să răspundă la întrebări de genul: „Este magia în întregime de partea răului ? " Profesorul Culianu luase apărarea practicilor magice : „Magia nu este un factor de dezordine", spunea. „Dimpotrivă, este un factor de restabilire a unei coexistenţe paşnice între conştient şi inconştient, acolo unde această coexistenţă a intrat în criză."

Extazul mistic

D staniloae ascetica si-mistica-ortodoxa from Glava Florentina

Delfinii şi copiii cu autism

Terapia cu ajutorul delfinilor a fost cercetata si aplicata, de medicul David Nathnson. Acesta a demonstrat ca delfinii pot ajuta persoanele cu probleme majore - autismul, sindromul Down, probleme severe de auz sau afectiuni ale coloanei vertebrale.

Terapia cu delfini a castigat un interes in intreaga lumea deoarece are efecte analgezice, reducerea depresiei, imbunatatirea abilitatilor de invatare a copiilor care sufera de autism. Sunt confirmari ale schimbarilor produse la nivelul creierului in ceea ce priveste imbunatatirea sincronizarii undelor celor doua emisfere.

Mecanismele electromotoare ale sistemului nervos central au fost descoperite in 1895 de catre Richard Capon. Cu aceasta descoperire putem spune ca a inceput un nou capitol, sau chiar o noua era in medicina.

Rezultatele experientelor facute pe oameni au fost date prima data publicitatii in anul 1929 de catre Hans Berger, inventatorul electroencefalografiei (EEG). De atunci medicii, terapeutii, cercetatorii emit in continuu noi si incredibile teorii despre posibilitatile stimularii creierului uman.

In lucrarea sa, intitulata "Mesajul delfinilor", Patricia St. John povesteste cum a descoperit ca delfinii si copii autisti "comunica" intr-un mod aproape identic. Ea a incercat sa-i apropie si rezultatele au fost spectaculoase: autistii ieseau incet-incet din carapacea lor in mometul in care erau in apropierea mamiferelor. De atunci, sute de marturii ale unor persoane care au avut diverse afectiuni au confirmat aceste efecte benefice.

Cazul unui baietel de 8 ani care s-a vindecat la contactul cu delfinii, este revelator in acest sens. Nikki suferea de o leziune pe creier care il impiedica sa vorbeasca. La Miami, in Statele Unite ale Americii, intr-un centru terapeutic, copilul a inotat cu delfinii vindecatori, s-a amuzat cu ei si 3 saptamani mai tarziu reusea sa spuna cateva cuvinte, iar mai tarziu, s-a vindecat complet.

Elixirul Delph

Acest elixir a fost creat pornind de la energia delfinilor. Vibratia sa inalta are un efect armonizant si purificator. Mesajul delfinilor este cel al dragostei universale, al simplitatii, al jocului, al veseliei, al relationarii.

Efectele lui sunt extraordinare in cazul sarcinii si al tuturor proceselor legate de nastere. Unele moase povestesc ca, de cand il utilizeaza in sala de travaliu, nasterile decurg mai usor. Elixirul Delph ajuta la regasirea sentimentului de plenitudine, reechilibrand eventuala senzatie de lipsa resimtita la nastere, la separarea de corpul mamei. El ajuta, de asemenea, la constientizarea faptului ca toate se leaga intre ele, ca exista o interdependenta intre toate fiintele.

Aceasta intelegere ne determina sa fim mai respectuosi cu anturajul nostru si mai toleranti. Elixirul Delph procura, totodata, si o anumita doza de umor. Nu este nevoie sa fie inghitit, ci poate fi pus, sub forma catorva picaturi, in apa de baie sau pulverizat in mediul inconjurator.

Sonoforeza

Sonoforeza se refera la cresterea numarului de enzime si hormoni speciali, care penetreaza membrana celulara ca rezultat al producerii unei cavitati sub influenta ultrasunetelor. Sonoforeza determina schimbari pozitive in organism atat din punct de vedere chimic cat si din punct de vedere electric .

Ultrasunetele

Ultrasunetele au fost folosite in medicina si fizioterapie de mai mult de 40 de ani. Ultrasunetele fac un masaj la nivel celular, imbunatatind penetrabilitatea membranelor celulare si permitand ingredientilor activi sa patrunda in interiorul pielii mult mai usor .

Undele ultrasunetelor care apar ca rezultat al ecolocatiei delfinilor produc zone speciale la suprafata apei unde se formeaza microbule de apa de 100 microni in diametru. Aceste bule nu dureaza mai mult de o microsecunda incalzindu-se la 5.500 de grade Celsius datorita presiunii interne.

Observand comportamentul delfinilor in timpul contactelor terapeutice cu oamenii atunci cand pacientul pluteste pe spate, delfinul se situeaza langa el, orientandu-si undele de ecolocatie catre craniul acestuia. Dupa scurt timp, delfinul isi concentreaza ecolocatia catre spatele acestuia, la o distanta de mai putin de jumatate de metru delfinul foloseste, tot la 2,5 secunde, impulsuri cu o frecventa de 500 Hz. Ecolocatia delfinilor inainte de atingerea pielii pacientului, strapunge coloana de apa.

Efectul psihologic al contactului dintre oameni si delfini este caracterizat de schimbari mutuale in activitatea bioelectrica a cerebelului. Mecanismul acestei influente este studiat intens de specialisti din diferite tari.

Unii dintre ei vorbesc despre un mecanism hormonal al influentei, exista multe exemplificari si ilustratii ale endorfinelor bazate pe acest efect. Folosind Modelul sonoforetic, specialistii de la Institutul pentru Terapia asistata de Delfini analizeaza ecolocatia si folosesc puterea vindecatoare a ultrasunetelor emise de delfini in timpul sesiunilor terapeutice.

Delfinii antichitatii

Numele de "delfin" provine din cuvantul grecesc "delphis" care semnifica "spirit al marii". Fascinatia oamenilor fata de delfini exista inca din Antichitate, dupa cum o dovedesc numeroasele basoreliefuri cartagineze. Pe unele dintre acestea, expuse la Muzeul din Tunis, se poate vedea un preot care poarta pe umeri un copil si doi delfini care inoata in jurul unei flori a vietii. Aceste animale sacre jucau, fara indoiala, un rol important in ritualurile funerare.

In Creta preelenica, delfinii erau venerati precum zeii. Cretanii credeau ca mortii se retrag la capatul lumii, in insulele Fericirii, iar delfinii ii transporta pe spatele lor pana dincolo de mormant Cartaginezii aveau si ei un mare respect pentru delfini.

In "Templul Delfinilor" exista un simbol bizar care ii reprezenta pe cei 2 zei cartaginezi, Baal, Zeul Soarelui, si Thanit, Zeita Lunii. Baza acestui templu este acoperita complet cu un mozaic pe care sunt reprezentati delfini purtand in spate oameni.

Delfinii apar in diferite situri arheologice cartagineze, egiptene si greco-romane. Legendele mitologice povestesc ca Apollo, fiul lui Zeus si al lui Leto, s-a nascut in insula Delos. Leto, obligata sa nasca pe insula pentru ca a fost alungata de geloasa Hera, si-a pregatit nasterea timp de 9 zile si 9 nopti.

Artemis s-a nascut prima, curand dupa ea a venit pe lume si Apollo. Nasterea lor a avut loc in mijlocul lacului sacru din Delos, la poalele unui palmier. Dupa nasterea celor 2 gemeni, insula a capatat numele de "Delos cea stralucitoare", pentru ca asupra ei s-a abatut o ploaie de aur.

Apollo, zeu solar, este "initiatul" care emana lumina spiritului. El este primul zeu care i-a invatat pe oameni arta medicinii. Apollo din Delphi era venerat pentru puterea sa vindecatoare. Insemnele sale erau dafinul si delfinul. Artemis, sora lui Apollo, zeita lunara, era invocata pentru stapanirea instinctelor si a pasiunilor. Ea era "stapana animalelor salbatice" si avea drept simboluri chiparosul si caprioara.

Numele orasului Delphi nu provine de la cuvantul "delfin" cum s-ar putea crede, ci de la "uter". Cu toate acestea, un imn al lui Homer relateaza ca Apollo a intrat in acest oras sub forma unui delfin... Delfinul simbolizeaza si transformarea si conversia: aflandu-se la bordul unui vas ce se indrepta catre Naxos, Dionysos a descoperit ca marinarii vroiau sa schimbe directia spre Asia, pentru a-l vinde acolo ca sclav.

El a tintuit nava pe loc, determinandu-i pe marinari sa-si piarda capul si sa se arunce in mare unde s-au transformat in delfini. Legenda ar explica, astfel, tendinta delfinilor de a se apropia de oameni si de a-i salva.

www.netmedic.ro

Papura

Unul din aspectele importante ale permaculturii este acela ca pune accent pe importanta vietii salbatice – plante, animale si ecosistemele din care acestea fac parte. De aceea, plantele salbatice au un rol foarte important in gradinile ecologice.

Una dintre cele mai uimitoare plante salbatice este, din foarte multe puncte de vedere, banala papura pe care toata lumea o cunoaste, dar aproape nimeni nu stie ca ea este comestibila.

Stiind ca romanii nu vor fi prea incantati la ideea de a manca papura, voi posta totusi datele importante despre aceasta planta extraordinara, pentru ca ea merita mult mai multa atentie, macar pentru hrana animalelor.


Ce se stie in general despre papura:

Papura lata – Typha latifolia si papura ingusta – Typha angustifolia

Sunt plante perene, ambele specii de papura sunt foarte raspandite, intalnindu-se la marginea baltilor, lacurilor, canalelor, apelor lin curgatoare.

Papura cu frunza lata poate atinge inaltimi de pana la 4 m, are frunzele late de 1-2 cm, bazale, liniare, plate, fata de papura cu frunza ingusta (dupa cum ii spune si denumirea) ce are frunza de pana la 1 cm latime. Spicele mascule si femele nu sunt separate la papura cu frunza lata, spicul femel avand grosimea intre 2 si 2,5 cm fiind de culoare brun-negricios. La papura cu frunza ingusta, spicul mascul terminal este separat de cel femel, situat mai jos, avand culoarea brun-rosiatic.Ambele specii infloresc in lunile iulie-august.
Principalele utilizari ale papurei recoltata in Delta Dunarii:

material in constructii: pentru acoperisuri, garduri, izolare pereti;
producerea de impletituri: datorita flexibilitatii frunzelor si tulpinilor este folosita realizarea de covorase si cosuri impletite, obiecte artizanale;
hrana pentru animale: in special radacina;
elemente decorative: spicele de papura sunt folosite in aranjamente decorative;
in medicina: rizomii fierti ai papurei cu frunza ingusta sunt folositi la combaterea scorbutului.
Si acum lucrurile care nu prea se stiu, adica cele care se refera la papura ca la o sursa de hrana (traduse in principal de pe site-ul www.backwoodshome.com :

Cred ca nicio alta planta nord-americana nu este mai folositoare decat papura. Aceasta planta minunata este o virtuala mina de aur. Este o planta ce poate oferi hrana de lungul intregului an, o planta medicinala si o planta utilitara. Ce alta planta poate oferi opt produse diferite pentru consum, trei intrebuintari medicinale si cel putin doispezece intrebuintari utilitare?

Identificare:

Papura se poate usor identifica dupa capetele cilindrice verzui (cand sunt tinere) si maronii (cand s-au format deja semintele) din varful tulpinilor. Exista cateva plante care au frunze destul de asemanatoare cu ale papurei, de exemplu stanjenelul de balta (Iris pseudoacorus) care este toxic (toti membrii familiei Iris sunt toxici) si obligeana (Acorus calumus) care nu este toxica (este chiar planta medicinala – n.tr.).dar nici unele dintre ele nu au aceste capete verzui-maronii. In plus, obligeana are o aroma caracteristica, dulceag-condimentata – pe care papura nu o are. Regula principala (ca in cazul tuturor plantelor salbatice) este “daca nu sunteti 100% ce planta este, nu o mancati!”

Rizomi, mladite si inflorescente

In orice situatie de supravietuire (fie ca este auto-impusa sau nu), una din primele plante dupa care ma uit este papura. Ca planta comestibila, papura este uimitoare si ofera o varietate de produse, in functie de anotimp. Primavara devreme, puteti sapa radacinile, pentru a cauta micii muguri – rizomii din care vor creste noile plante. Acestia pot fi culesi, curatati de coaja si adaugati alaturi de alte verdeturi de primavara in salate, folositi pentru prepararea unor mancaruri inabusite sau singuri, ca legumele. Pe masura ce plantele cresc, iar mladitele ating o inaltime de 60 cm – 90 cm (2-3 picioare) deasupra apei, le puteti curata si folosi ca pe rizomi, sau sotate. Acest fel de mancare este cunoscut ca sparanghel Cossack – dupa o reteta ruseasca de preparare.

Primavara tarziu si vara devreme, unul din felurile mele preferate de mancare-din-natura provine din florile papurei. Curand dupa ce mladitele apar, apar si florile feminine si masculine. Atat florile feminine cat si cele barbatesti infloresc pe acelasi mladita, in varf, doar ca sunt separate, cele masculine sus si cele feminine jos. Din florile feminine se vor dezvolta mai tarziu semintele maronii, ca o coada de pisica, de unde provine si numele englezesc al plantei – cattail. Florile barbatesti se vor ofili, formand un ciuf uscat in varf, care poate fi usor indepartat.

La inceput, florile sunt protejate de frunzele dispuse cilindric in jurul lor. Indepartati aceste frunze si veti putea vedea inflorescentele verzui. Aceste inflorescente pot fi mancate in intregime, atat partea feminina cat si cea masculina, ele pot fi fierte si mancate cum mancam noi porumbul fiert si amandoua sunt delicioase (trebuie sa recunosc ca de-abia astept sa vina primavara sa incerc – n.tr.).

Portiunea masculina ne ofera o cantitate mai mare de hrana in acest stadiu. Inflorescentele au o aroma asemanatoare porumbului, dar diferita totusi. Nu pot sa-mi inchipui ca cineva ar putea gasi aroma lor inacceptabila. De asemenea, in acest stadiu, inflorescentele pot fi mancate crude.

Polenul si faina din radacina

Mai tarziu, capatul superior, masculin, al inflorescentelor va incepe sa produca o abundenta de polen galben, avand consistenta pudrei de talc, care poate fi cu usurinta colectat si pastrat in diverse cutii. In mai putin de o ora putem obtine cantitati considerabile de polen (cateva livre in mai putin de o ora – o livra e putin mai mica decat o jumatate de kg, deci cel putin un kg in ora respectiva – n,tr,). Aplecati papura, introduceti inflorescenta intr-o punga de hartie larga si scuturati. Polenul poate fi folsit ca adaos in preparatele cu faina, adaugat in supe si in sosurile de friptura pentru a le ingrosa. De asemenea, puteti manca polen crud, adaugat in iaurt, in sucuri de fructe, salate sau cereale. Polenul poate fi cumparat si din magazine, bineinteles, dar polenul de papura este foarte bogat in principii nutritive care n-ar trebui dispretuit. Este o sursa minunata de proteine, vitamine si minerale, un adevarat aliment energetic.

Vara tarziu, portiunile fragede ale mladitelor inca mai pot fi recoltate, dar recolta aceasta de sparanghel Cossak incepe sa scada, pe masura ce plantele cresc si tulpinile incep sa se intareasca. De acum inainte, pana in primavara urmatoare, cea mai abundenta sursa de hrana oferita de papura o constituie radacinile, care pot fi recoltate tot timpul anului. Papura este atat de productiva, radacinile sunt atat de abundente, incat un studiu asupra acestora a fost initiat la Cattail Research Center of Syracuse University’s Department of Plant Sciences. Studiul a fost condus de cercetatorul Leland Marsh. Rezultatele studiului au fost urmatoarele:

Recolta este fantastica. Marsh a descoperit ca a fost posibil sa obtina o recolta de 140 de tone de rizomi pe acru, in apropierea Wolcott, NY. Aceasta reprezinta mai mult decat de 10 ori recolta medie de cartofi/pe acru. In termeni de produs finit, greutatea fainii uscate de papura obtinuta din 140 de tone de radacini va fi aproximativ de 32 de tone.

(Cifrele date aici pot varia destul de mult – in alta parte, in The Earth Care Manual, de Patrick Withefield, am intalnit cifra de 6 tone de faina pe hectar – dar era vorba de o mlastina salbatica, nu de un teren supus studiului. Daca apa este prea adanca, papura se va dezvolta doar pe margini, deci nu tot terenul va produce. Totusi, chiar si cifra de 6 tone de faina pe hectar indica o recolta impresionanta, de pe un teren cel mai adesea considerat neutilizabil. In trecut s-au facut eforturi uriase pentru a asana aceste mlastini si a le “reda” agriculturii – o exprimare destul de cinica, as spune eu avand in vedere ca acele terenuri nu fusesera niciodata terenuri agricole.

Cel mai important, infiintarea unei zone mlastinoase, acoperita de papura, va oferi pe langa aceasta recolta neobisnuita pentru tara noastra si un rezervor de umiditate penru pamanul nostru si un habitat valoros pentru multe specii salbatice. N.tr.)

Pentru a extrage faina sau amidonul din radacini, pur si simplu adunati radacinile, spalatile si curatati-le. Apoi zdrobiti radacinile sub apa. Faina va incepe sa se separe din fibre. Continuati procesul pana cand fibrele sunt toate separate si faina dulce este eliberata. Indepartati fibrele si aruncati excesul de apa.

Lasati faina obtinuta sa se usuce, undeva la caldura sau la soare (acoperita cu o panza subtire).

Radacinile de papura contin, deasemenea, gluten. Indienii americani macerau aceste radacini si le fierbeau, pentru a obtine un sirom fin, pe care il foloseau in diferite preparate, pentru a le indulci. Unii indieni ardeau capetele maronii mature ale papurei pentru a extrage micile seminte din puf, seminte pe care le foloseau pentru a face terci si le adaugau in supe.

Utilizari medicinale si alte moduri de folosire

Intrebuintarile medicinale ale papurei sunt multiple: radacinile curatate si despicate pot fi aplicate pe taieturi, arsuri, zgarieturi, rani si julituri. Cenusa rezultata prin arderea frunzelor de papura poate fi folosita ca antiseptic pentru rani mici.

De asemenea, papura poate fi folosita si pentru a fabrica diferite obiecte artizanale. Modul ei de utilizare in acest scop este limitat doar de imaginatia noastra.

www.permacultura.ro

Castanele şi ghinda

In nemarginita ei bunatate pentru toate fapturile vii, mama natura are grija si de bietele vietuitoare ale padurii, pe care iarna le ameninta cu foamete si inghet. Exact acum, cand oamenii strang ultima recolta din gradini si livezi, pregatindu-se sa o depoziteze in hambare, arborii din paduri isi scutura roadele singuri, spre bucuria salbaticiunilor. Alunele, ghinda, castanele, jirul, scorusele - toate se gasesc din abundenta in luna octombrie, prin lizierele si luminisurile atinse de aripa toamnei. Si, cum in marea farmacie a naturii darurile de hrana sunt si daruri de sanatate, fructele padurii reprezinta, si ele, leacuri adesea miraculoase, pe care toamna ni le aduce in dar.

Castanele Salbatice

Aparent, banalele castane, pe care le gasim la vremea aceasta prin mai toate parcurile oraselor, ascund sub coaja lor maronie substante vindecatoare foarte puternice. Ele reduc durerea si inflamatia, protejeaza vasele de sange, opresc hemoragiile, stimuleaza circulatia sanguina. Mai mult, in ultimii ani, ele au devenit o pretioasa materie prima pentru industria de cosmetice si unguente, deoarece, folosite extern, au efecte benefice asupra pielii si a circulatiei periferice.
Recoltarea se face foarte usor, prin simpla lor culegere de pe jos. Se usuca in strat gros (10-15 cm), in locuri caldute si bine aerisite, vreme de trei saptamani, dupa care pot fi puse la pastrare in saculeti de panza ori de hartie sau pot fi preparate imediat.

Faina de castane: castanele uscate se piseaza cu tot cu coaja in piua, pana se maruntesc suficient pentru a fi macinate in masina electrica de cafea, dupa care se cern cat mai fin. Praful alb-galbui care rezulta, adica faina de castane, va fi folosit apoi intern si extern pentru urmatoarele afectiuni:

Hemoroizi, hemoroizi sangeranzi - se iau zilnic, pe stomacul gol, 3-4 lingurite de faina de castane. Planta se tine sub limba vreme de 5-10 minute, dupa care se inghite cu apa. O cura dureaza 2-6 saptamani, in functie de gravitatea afectiunii, si are un efect extraodinar si asupra venelor, vindecand o serie intreaga de boli pentru care farmacia moderna inca nu a descoperit medicamente.

Varice, flebita, afectiuni ale venelor in general - se face tratamentul intern de la hemoroizi si, in plus, se aplica o cataplasma cu faina de castane preparata astfel: la patru linguri de faina de castane se adauga iaurt proaspat, amestecandu-se incontinuu, asa incat sa se formeze o pasta groasa. Aceasta pasta se aplica cu un tifon pe locul afectat, dupa care se acopera cu o folie de nylon si se leaga (dar fara a strange deloc). Se tine 1-2 ore. Tratamentul se repeta zilnic sau o data la doua zile, vreme de o luna.

Tromboflebita, tromboze - se pun intr-un borcan patruzeci de castane proaspat culese si bine zdrobite (cu tot cu coaja), peste care se adauga alcool alimentar de 80 de grade cat sa le acopere si sa ramana deasupra o pelicula de lichid de 2-3 degete. Se inchide borcanul si se lasa continutul sa se macereze vreme de 20 de zile, dupa care se filtreaza. Se administreaza o lingurita din aceasta tinctura de patru ori pe zi, vreme de o luna.

Prostatita, adenom de prostata - se administreaza tinctura obtinuta dupa metoda de mai sus, cate 4 lingurite pe zi, in cure de 2-3 luni. Coaja si miezul castanelor au principii active antiinflamatoare puternice, care actioneaza asupra prostatei.

Reumatism - se fac spalaturi cu zeama obtinuta dupa fierberea a 5 maini de castane in 5 litri de apa, pana lichidul scade la jumatate. Baile vor fi cat mai fierbinti posibil. Procedura se repeta o data la doua zile.
O credinta populara spune ca cei care poarta in buzunare castane sunt feriti de dureri reumatice, de dureri de sale (lombosciatica) si de intepeneli (nevralgii, intinderi de muschi). Multi oameni care au incercat acest procedeu, mai degraba magic decat medical, au declarat ca au obtinut rezultate excelente.

Castanele Comestibile

Au fost aduse pe teritoriul tarii noastre odata cu primele legiuni romane care au ocupat Dacia, iar de atunci, castanul comestibil a fost aclimatizat si cultivat mai ales in zona de vest a tarii. Mai tarziu, prin secolul al Xiv-lea, castanii comestibili au fost intens plantati in jurul manastirilor din Oltenia si Moldova, iar cu ocazia aceasta, fructele lor au intrat in retetele vestitelor leacurile monahale, ocupand printre acestea un loc de cinste. Cu ele se tratau reumatismul si degeraturile, problemele digestive si intestinale, diferitele boli ale batranetii. Nu in ultimul rand, castanele au fost folosite ca hrana usoara si extrem de hranitoare pentru convalescenti, bogatia lor de minerale si de vitamine (greu degradabile in procesul prepararii) fiind un excelent sprijin pentru o vindecare rapida.
Culegerea castanelor comestibile se face de la sfarsitul lui septembrie si pana la inceputul lui noiembrie. Pentru uz intern, se folosesc fructele proaspete. Pentru utilizari externe, sunt foarte eficiente si castanele uscate (uscarea se face la fel ca la castanele salbatice).
Pireul de castane: este unul dintre putinele produse prelucrate termic care pastreaza, in mare parte, vitaminele fructului proaspat. Reteta: se spala bine castanele cu tot cu coaja, dupa care se pun in apa clocotita, unde se lasa sa fiarba la foc mediu, vreme de 45 de minute (nu mai mult, pentru a nu iesi taninurile din coaja, care dau un gust neplacut). Se scot castanele din apa clocotita si se cojesc cat sunt calde, dupa care se piseaza cu o furculita sau se zdrobesc cu un batator din lemn. Iata in continuare cateva indicatii terapeutice pentru acest remediu:

Hemoroizi, varice, tromboflebita - se consuma cate o farfurie de piure de castane, indulcit cu miere si aromatizat cu coaja de lamaie rasa, inainte de micul dejun si de cina. Se face o cura de cateva saptamani. Acest preparat stimuleaza tranzitul intestinal, are efecte antiinflamatoare si tonice vasculare.

Boli cronice de rinichi - vitaminele din miezul castanelor, precum si anumite principii din coaja au efecte stimulente asupra activitatii renale si impiedica formarea calculilor. Se consuma cate o farfurie de pireu de castane inainte de fiecare masa, in cure de minimum doua sapta-mani.

Indigestie, diaree - trezeci de castane comestibile (proaspete sau uscate) se piseaza si se pun sa fiarba la foc mic in trei cani de apa, pana cand scad la o treime. Zeama foarte concentrata rezultata se bea intr-o doza unica.

Convalescenta, perioada de crestere la copii - se consuma o combinatie de pireu de castane si branza de vaci (in proportii egale), indulcite cu miere. Este o hrana usor digerabila si foarte energizanta.

Degeraturi, dureri reumatice care se agraveaza la frig - cinci mani de castane se fierb cu trei litri de apa pana cand scad la jumatate. Se filtreaza decoctul rezultat, cu care se fac spalaturi cat mai calde posibil pe locurile afectate. Aplicatia dureaza 10-15 minute si se repeta zilnic, pana la completa vindecare.

Ghinda

Acum, in octombrie, frumoasele fructe ale stejarilor, cu palariutele lor asezate pe crestet, formeaza un adevarat covor in padurile de deal si de campie sau in preajma arborilor solitari. In urma cu un secol, ghindele erau considerate o adevarata bogatie, culeasa cu grija, pentru a fi folosita ca medicament pentru oameni si ca aliment pentru animale, pe perioada iernii. Ele erau, totodata, si obiecte de veneratie magica. Astfel, se credea ca ghindele contin in ele o tainica esenta a vigorii stejarului, capabila sa redea puterile celor bolnavi sau obositi, sa prelungeasca tineretea si sa aduca noroc si prosperitate. Ghinda se administra uscata si pisata, sub forma de decoct, plamadita in vin sau sub forma unei "cafele" .

Preparate din ghinda

Pulberea de ghinda - se culeg ghindele si se lasa sa se usuce intr-un loc calduros si bine ventilat, in strat de 2-3 degete grosime, timp de 3-4 saptamani. Dupa ce s-au uscat, se macina cu rasnita electrica de cafea sau se piseaza in piua, iar din pulberea obtinuta se administreaza cate 3-4 lingurite pe zi.

Cafeaua de ghinda - pe o tava incinsa se prajesc, vreme de un sfert de ora, ghinde si seminte de naut (in proportia 2:1), amestecandu-le mereu, asa incat sa nu se rumeneasca prea tare. Se macina si se obtine o pulbere maronie - cafeaua de ghinda. Se pun la o jumatate de cana de apa (150 ml) 1-3 lingurite din aceasta pulbere, dupa care se mai lasa se fiarba 2-3 minute. Se consuma calda. Iata in continuare cateva indicatii terapeutice:

Diaree, dizenterie - se iau 3-4 lingurite de pulbere de ghinda pe zi, pe stomacul gol. Planta se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa. In cazurile grave, doza se poate mari pana la 10 lingurite pe zi, acest leac vegetal avand o toxicitate foarte scazuta.

Adjuvant in hemoragii interne - se administreaza pe stomacul gol 2-3 lingurite de pulbere de ghinda, foarte fin macinata. Daca hemoragia este puternica, se fierb 6 lingurite de pulbere de ghinda intr-o cana de apa, vreme de doua minute, dupa care se filtreaza si se consuma pe stomacul gol, in doza unica.

Colita de fermentatie, enterita - se beau 2-3 cani de cafea de ghinda pe zi. Acest preparat nu se va indulci si va fi baut intotdeauna pe stomacul gol, inainte de masa.

Ulcer, gastrita - se administreaza cate 1 lingurita de pulbere de ghinda de 2-3 ori pe zi, intre mese sau atunci cand apar dureri (dar intotdeauna pe stomacul gol). Acest remediu are efecte antiacide, calmante gastrice si cicatrizante.

Debilitate, anemie - se face o cura de o luna, timp in care se administreaza in fiecare zi cate 3 lingurite rase de pulbere de ghinda. Pentru a nu aparea constipatia, se administreaza concomitent si tarate de grau, miere, fructe proaspete.
Surmenaj, dureri de cap pe fond de oboseala - se bea o cafea de ghinda (obtinuta din 2-4 lingurite la o cana de apa) indulcita cu miere. Are un efect energizant oarecum asemanator cu cel al cafelei clasice, dar fara sa mai apara acea accentuare a oboselii, resimtita dupa trecerea efectului cofeinei.

www.formula-as.ro

Autotrofii

In lume exista peste 3000 de oameni care traiesc fara sa consume hrana solida, multi dintre ei si fara sa consume lichide. Sunt numiti "autotrofi", o denumire data organismelor capabile sa transforme energia solara in hrana, prin fotosinteza. Numai ca specialistii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravietuiesc

Zeita Amba si hrana divina

Indianul Prahlad Jani are 83 de ani, dar nu a mai mancat si nu a mai baut nimic de la varsta de 8 ani, cand, spune el, a fost binecuvantat de Zeita Amba. Jani este numit Mataji - un adept al Zeitei Mama a Tuturor, Amba sau Durga, foarte populara in Gujarat, locul lui natal. Zeita este o aparatoare a razboinicilor, dar cea mai importanta functie a ei este de a aduce si de a mentine fertilitatea terenurilor agricole. Ea aduce ploaia binecuvantata care uda ogoarele, hranind pamantul. De aceea si Mataji Jani este convins ca pe el il hraneste Amba cu apa divina, tinandu-l in viata.
In 2010,Jani a fost supus unei atente supravegheri medicale, la Spitalul Sterlin din Ahmedabad. Timp de zece zile, o echipa formata din 30 de medici specialisti i-au monitorizat functiile vitale. Rezultatele i-au naucit, desi in India sunt multi yoghini care fac tot felul de demonstratii ce anuleaza legile fizicii, dar si pe cele fiziologice. Lui Prahlad Jani i s-a interzis sa faca baie, stiut fiind ca apa hidrateaza si prin piele. Oamenii normali pot trai fara apa doar trei, patru zile, dar cu urmari uneori foarte greu de ameliorat. Jani nu a avut nici o complicatie. In ciuda faptului ca nu consuma nici un mililitru de lichide, urina se forma in vezica, dar, cu totul inexplicabil pentru medicii care l-au asistat, era absorbita ulterior de peretii vezicii. Cat a durat experimentul, Jani nu a mancat, nu a baut si nici nu a avut necesitati fiziologice.

Mataji Jani

Insa functiile organelor interne nu s-au modificat in nici un fel si nu a manifestat nici o afectiune. Prahlad Jani este un om sfant, care traieste ca un pustnic, intr-o pestera, de la varsta de 8 ani, cand i s-a aratat Zeita Amba. El sustine ca este hranit cu apa divina printr-o gaura in bolta pesterii, si ca nu a simtit niciodata nevoia de a manca, de a urina sau defeca. Nu incearca sa explice in nici un fel conditia sa, lasandu-se total in grija zeitei protectoare, pe care o slujeste cu rugile sale si meditatii zilnice. Dr. G. Ilavazahagan, directorul Institutului Apararii Nationale din India, care a participat la examinarea lui Jani, nu intelege cum un om poate supravietui in intregime ca o planta. "Pare evident ca mai exista o sursa de energie care poate fi procesata de corpul uman, in afara caloriei, dar va dura pana o vom descoperi".

"Fenomenul HRM"

Hira Ratan Maneck, in varsta de 67 de ani, este tot din India. Este inginer si a renuntat la mancare in mod deliberat, in urma cu opt ani, vrand sa demonstreze ca organismul uman are mai mult de suferit prin consumul de mancare solida, decat prin nealimentare. Ratan se hraneste cu apa, sucuri si energie solara.

Hira Ratan Maneck

Invitat de specialistii NASA pentru un studiu, a trait doar cu apa si absorbtie de energie solara, pe toata durata supravegherii, timp de 130 de zile. Nestiind cum sa denumeasca procesul prin care supravietuia, specialistii NASA l-au numit "fenomenul HRM", de la initialele subiectului.
Ratan a incetat sa consume hrana solida dupa un pelerinaj in Himalaia. "In fiecare dimineata, statea la soarele ce rasarea, cate o ora, fara sa clipeasca", spune sotia sa, Vimla. "Acesta era meniul principal. Ocazional, mai consuma cate o cafea, ceai sau alte lichide". Ratan crede ca aceasta metoda reda corpului abilitatea naturala de a trai, fara sa fie ingreunat de toxinele generate de hrana solida. "Si creierul se simte mai bine astfel hranit", spune Ratan. "Este o metoda straveche, practicata de ascetii Hindu si Jina. Este chiar demonstrabila stiintific".



Mic dejun cu soare

Ceea ce s-a si facut. In urma unor cercetari efectuate de "British Royal Medical Institution", s-a constatat ca, intr-adevar, energia solara este ideala pentru viata. In prezent, se face o publicitate negativa Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afecteaza tehnologia, in primul rand. Dar, din punct de vedere al vietuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineata, la rasarit, soarele este o adevarata hrana energetica. "Consumand legumele care sunt dependente de energia solara, ca sa se dezvolte, oamenii traiesc, practic, dintr-o sursa indirecta de energie solara", este de parere Ratan. "Noi ne hranim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie sa reinvatam sa absorbim energie solara din sursa directa". Metoda lui Ratan de a "gati" energia solara e simpla: incepi prin a privi cateva secunde la soarele care rasare dimineata; treptat, se prelungeste sedinta pana la 30 de minute. Cand se ajunge la 15 minute de privit soarele diminetii, deja se diminueaza necesitatea de a manca. La 30 de minute, creierul dezvolta capacitatea de a stoca energia solara si de a o transforma in energia necesara activitatilor umane. O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale in soarele diminetii, incarca "bateriile" umane si inlatura orice afectiune psiho-somatica. Cel mai important, spun ascetii indieni, este faptul ca se formeaza in jurul trupului o coroana de energie, care alimenteaza organismul toata ziua. Cu cat aceasta coroana este mai puternica, riscul de imbolnavire scade, pana la a fi eliminat definitiv.

Solarian

Neurofizicianul Sudhir Shah, care i-a monitorizat si pe Jani, si pe Ratan, in cursul unui experiment ce a implicat mai multi subiecti, desfasurat la Health Care International Multitherapy Institute, nu poate da o explicatie stiintifica fenomenului. "I-as spune, mai degraba, "adaptarea cronica" a unui organism la conditii vitrege impuse. Astfel, organismul isi reduce voluntar necesarul de energie, pentru a procesa reactiile chimice, fenomen ce intervine cam dupa a 16-a zi de post a ascetilor. Organismul slabeste dramatic, chiar si 40 de kilograme in 200 de zile, dar, in ciuda asteptarilor medicilor, nu se observa nici o dereglare a functiilor vitale. Dupa acest "hop", organismul se adapteaza. Este posibil si sa se activeze acel lob temporal unde credem ca s-ar afla sediul celui de-al saselea simt, responsabil de proprietatile parapsihice. Celelalte parti ale creierului, inclusiv hipotalamusul, glanda pituitara si medulla oblongata, nu sufera nici o modificare".
Ratan, practicant jainist, este ferm convins ca procentul foarte mare de functii ale creierului inhibate la oamenii ce consuma hrana solida se activeaza cu hrana solara. Si ceea ce resimte imediat orice subiect care renunta la hrana solida este inclinatia spre sfere spirituale, uitand de grijile materiale.

Organismul uman este dotat ca si plantele

In conditii de experiment similare, la unii subiecti s-a constatat o scadere dramatica a nivelului de zahar in sange, pana la limita de risc letal maxim, dar ascetii nu prezentau nici un simptom. Ratan nu a mancat si a baut doar apa fiarta, in timpul zilei, pe durata experimentului, ce a durat 200 de zile, dar, in viata de zi cu zi, consuma noua tipuri de lichide, pe langa sedintele solare.
Un grup de calugari jainisti, care fac parte din Societatea Energiei Solare, s-au supus testarilor medicilor pentru a demonstra ca postul ascetic regleaza tensiunea, pulsul, sistemul urinar, sistemul digestiv, sistemul circulator, practic, toate functiile organismului si ale creierului in special. Medicii se straduiesc acum sa dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metoda practicata de animale, care cand se imbolnavesc renunta la mancare si reduc consumul de energie, dormitand tot timpul.
Un studiu de nutritie destul de recent arata ca vitamina B12, absolut necesara organismului uman, se regaseste doar in hrana de origine animala, deci vegetarienii n-ar putea sa supravietuiasca doar cu legume. Si totusi, in organismul autotrofilor se gaseste, inexplicabil, o cantitate suficienta de B12. Continuand cercetarile, s-a descoperit ca in intestinul uman exista o bacterie care genereaza componentele vitaminei B12. Un alt studiu a aratat ca intestinul uman este capabil sa produca o bacterie ce intra in compozitia aminoacizilor, deci omul este dotat cu o microflora capabila sa-l intretina, fara aport din afara. Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate.

A renuntat la pizza pentru... nimic

Dar nu numai indienii, practicanti ai unor culte diverse, pot deveni autotrofi. Doctorul Michael Werner, din Brunswick, specialist in chimia cancerului, traieste de patru ani doar cu hrana solara. Werner are 60 de ani, alearga in fiecare dimineata peste trei kilometri, apoi ia micul dejun cu sotia sa, Angelica. Ea mananca destul de consistent, el bea doar o ceasca de cafea. La serviciu, are un program incarcat, dar tot isi face timp si pentru o partida de tenis, sportul lui preferat. Dupa ce se intoarce acasa, cei trei copii, fiecare cu problemele lui, il tin ocupat. Viata lor pare absolut normala.

Doctorul Michael Werner

Asa si este, doar ca Angelica nu trebuie sa gateasca pentru Michael. Deloc. Michael Werner n-a mai consumat hrana solida de la Revelionul din 2001, cand a mancat o uriasa portie de salata de cartofi si o bucata mare de tort, dupa care i s-a facut rau. A fost doar o indigestie, dar Michael, doctor in chimie, s-a hotarat sa renunte la mancare. A citit, s-a informat, dar ideea i-a dat-o o prietena de familie care experimenta hrana solara, renuntand la mancarea solida. Treptat, Michael a trecut si el pe hrana solara. I-au trebuit doar trei saptamani sa se adapteze la noua conditie, care ii confera infinit mai multa vitalitate. "E prana din textele sfinte, ki-ul cosmic, energia ideala!", spune Werner. Dieta lui zilnica este formata din patru cesti de cafea si doua sucuri de fructe naturale, plus, ocazional, un pahar de vin. In rest, ...soarele diminetii. "Sunt o persoana absolut normala, fericita si in deplinatatea sanatatii", spune Werner. "Inainte eram dependent de pizza, eram supraponderal si ma simteam epuizat dupa o zi de munca. Multi colegi doctori mi-au spus ca e o nebunie ceea ce incerc sa fac. La un moment dat, chiar mi-au recomandat sa vorbesc cu un psiholog".

Foamea din minte

Adevarul este ca transformarile care se produc in primele 21 de zile par ingrijoratoare, mai ales slabirea dramatica si aspectul de "pruna uscata" al pielii. Dupa care organismul incepe sa proceseze noua dieta. Nu toti reusesc sa se adapteze. "Cei mai multi dintre cei care renunta o fac pentru ca nu reusesc sa-si scoata foamea din minte", spune Werner. Ca specialist in reactii chimice, a observat ca organismul capata o rezistenta uluitoare si o putere de regenerare mult mai mare decat inainte, fapte dovedite de el prin analize si radiografii. Sistemul imunitar pare o reduta de necucerit. Doarme doar cinci ore pe noapte, suficient cat sa se odihneasca pe deplin. O alta functie care a suferit modificari considerabile este memoria, care acum pare un "stick" modern, cu o capacitate de stocare uriasa. Cand reporterii l-au intrebat daca dieta sa nu e cumva o forma de anorexie, dr. Werner a raspuns prompt: "Eu nu mananc, pentru ca imi iubesc corpul, nu pentru ca-l urasc! Si asta schimba toate reactiile din organism, fiind un catalizator".
Dr. Werner nu lipseste de la mesele copioase date de prietenii de familie, desi nu simte nevoia sa consume nimic. Mintea lui nu mai are nici o relatie cu hrana solida. Corespondeaza cu vreo 30 de oameni care se supun voluntar aceluiasi regim. Foarte invocat este si numele lui Wiley Brooks, cel care in 1983 a infiintat, in America, "Institutul Celor ce se Hranesc cu Aer". Din pacate, a fost surprins cand tocmai ingurgita o placinta de pui, dupa ce sustinuse in public ca nu consumase hrana solida de 19 ani! De atunci, multi dintre cei care traiesc cu aer sunt supusi unor teste de control. In 1999, o alta adepta renumita a dietei cu aer, australianca Ellen Greves, a picat testul medicilor, dupa numai patru zile de hrana solara. Sanatatea ei s-a deteriorat atat de sever, incat medicii au pus capat testarii. Dr. Werner a participat insa la doua experimente, de cate zece zile fiecare, si a reusit cu succes sa demonstreze ca prana este hrana ideala.

De ce exista foamete in Africa?!

Problema pe care o ridica acesti oameni nu este una usoara. Cum reusesc ei sa traiasca si sa fie sanatosi, cand in lume exista tari unde oamenii mor literalmente de foame, mai ales in Africa, unde, se spune, soarele este mai stralucitor?! Si pentru aceasta problema, dr. Werner are un raspuns, dar nu o explicatie: "Mor de foame, pentru ca sunt convinsi ca asta se intampla daca nu mananca. A trai cu energie solara este un concept pe care creierul, in primul rand, trebuie sa si-l insuseasca. Sunt convins ca metoda folosita de noi ar salva omenirea de la foamete, dar nu cred ca omenirea este gata sa treaca la acest mod de viata, care este foarte spiritual. Eu, personal, n-as indrazni sa sfatuiesc pe nimeni sa faca ceea ce fac eu". Chiar si el, care si-a "calit" creierul, mai pofteste uneori la pizza si ciocolata. Si chiar vrea sa-si satisfaca pofta, dar imbucatura i se opreste in gat. "Mentalitatea omului guverneaza. E cel mai aprig razboi s-o invingi!".
Expertii nutritionisti nu accepta aceasta idee si au si ei dreptatea lor. Cum ai putea, de exemplu, sa convingi copiii ca pot trai cu soare si aer?! "Poti sa tii un bebelus in soarele diminetii cat vrei, dar, daca nu-l hranesti, va muri", spune dr. Helmut Oberritter. "Numai plantele traiesc cu hrana sintetizata din energia solara, dar vorbim de alt regn". Admite, totusi, ca cei care se hranesc ca dr. Werner au o mentalitate aparte, dar cum poate aceasta mentalitate sa-i tina sanatosi, fara sa se hraneasca cu mancare solida, nu poate explica stiintific. "Sunt inclinat sa cred ca acesti oameni fac parte dintr-o alta rasa umana, foarte restrictiva, care a fost in trecut si a lasat mostenire anumite gene, pe care, cu metodele din prezent, inca nu le-am detectat", spune dr. Oberritter, mai in gluma, mai in serios. "In orice caz, sistemul prin care autotrofii umani supravietuiesc este prea complicat sa se fi dezvoltat intr-o scurta perioada de timp".

Alaptare pana la 7 ani, apoi... soare

Si in Rusia cea plina de cercetatori ai fenomenelor neobisnuite se gasesc autotrofi. Avand o tara greu de hranit, conducatorii au finantat multe studii de nutritie, insa doar filosofii au reusit sa se apropie de "fotosinteza" autotrofilor. Verdanski, de exemplu, era convins ca omul este o fiinta energetica si trebuie sa fie capabil sa se hraneasca doar cu energie din spatiul cosmic. In Rusia, exista un grup de autotrofi, care se intalnesc cu regularitate la Muzeul Konstantin Vasiliev din Moscova. Acestia cred ca au descoperit si solutia pentru copiii autotrofi.

Zinaida Baranova

"Un copil trebuie alaptat pana la varsta de 7 ani, dupa care este perfect capabil sa devina autotrof", spune Zinaida Baranova, din Krasnodar, cea mai renumita dintre acestia. "Mama, chiar daca nu consuma hrana solida, are suficient lapte pentru a hrani copilul pana la 7 ani". Zinaida a lasat clar sa se inteleaga ca exista femei din grupul lor care au facut acest experiment. Zinaida s-a supus testarii sub supraveghere medicala. Cercetatorii de la Institutul Bauman au constatat ca varsta biologica a femeii pare a fi de 20 de ani, desi e trecuta de 65. Explicatia: ea nu consuma hrana solida de peste patru ani. "Organele ei parca s-au regenerat", a constatat profesorul Spiridonov. Inainte de a renunta la mancare, avea chiar si o boala cronica, la stomac, plus diverse simptome specifice varstei. Acum nu mai are nimic. Nu i-a fost usor sa se adapteze la dieta cu aer. A suferit de epuizare, avea crampe si gura uscata. Starea de bine a inceput sa se instaleze dupa o luna.
Biologii sustin ca orice organism viu are nevoie de energie ca sa supravietuiasca. Plantele, prin fotosinteza, proceseaza energia solara. Mai sunt organisme care isi procura energia din anumite reactii chimice proprii, dar ambele procese necesita enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui sa nu supravietuiasca fara mancare. Totusi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!

www.formula-as.ro

Ikebana