Există o ştiinţă a sublimării forţei
sexuale care se numeşte, în India şi Tibet,
Tantra–Yoga. Ea cuprinde tot felul de
metode şi eu v-am vorbit de una din ele
pentru a vă face o idee asupra acestei
ştiinţe. În timpul anilor, yoghinul studiază
ce este dragostea, meditează, ţine post,
face exerciţii de respiraţie. Când e bine
pregătit, i se găseşte o tânără femeie, şi
ea instruită în aceste practici, şi începe să
locuiască timp de patru luni în aceeaşi
cameră cu ea: el se pune complet la
dispoziţia ei, divinizând-o, crezând că ea e
o manifestare a Mamei Divine; dar nu o
atinge. Mai departe, ei încep să doarmă în
acelaşi pat: timp de patru luni femeia se
aşează în partea dreaptă a bărbatului,
apoi patru luni în partea lui stângă, şi nici
acum nu se ating. În fine, când au obţinut
cea mai mare stăpânire de sine, încep să
se îmbrăţişeze şi chiar să fuzioneze, dar
într-o aşa puritate că această fuzionare
poate dura ore fără cea mai mică emisie
din partea bărbatului.
Evident, foarte puţini oameni pot
avea o idee despre ceea ce reprezintă
aceasta, pentru că în general, de îndată ce
dorinţa sexuală se trezeşte ei se grăbesc
să-i dea curs. După ştiinţa tantrică, irosirea
acestei chintesenţe este moartea, în timp
ce sublimarea ei este viaţa eternă. Astfel
unii iniţiaţi au obţinut nemurirea; ei da,
acestea nu sunt cuvinte, ei au devenit
nemuritori.
Pentru a putea fără pericol a se
scufunda în amorul fizic şi a înfrunta
instinctele, pasiunile, sexualitatea,
oceanul plăcerilor trebuie să fii foarte tare,
foarte pur. Cei care sunt capabili scot din
aceste adâncimi perle preţioase, ca şi
pescarii care plonjează în ocean pentru a
aduce scoici perliere fără a rămâne
prizonierii algelor şi fără a fi mâncaţi de
rechini. Dar aceste experienţe nu sunt
recomandate pentru toţi. Trebuie să fii stăpânul
acestei forţe formidabile pentru a
îndrăzni să o înfrunţi, şi eu nu vă sfătuiesc
să începeţi să practicaţi acest fel de yoga,
v-am expus numai câteva aspecte.
Numai dacă aţi mers foarte sus, în
superconştiinţă, gustând acea dragoste
care este chintesenţa lui Dumnezeu Însuşi,
vi se permite totul fără pericol; în acel
moment, nimic nu vă poate vătăma sau
murdări, nu puteţi comite nici un păcat.
Dar dacă nu aţi ajuns până acolo, staţi liniştiţi!
Nu există decât foarte puţine fiinţe
pe pământ care îşi pot permite să coboare
în profunzimile naturii lor pentru a
transforma totul, a sublima totul, a face
totul luminos şi frumos. Şi aceasta este
ceea ce numim „a alătura cele două
extreme” adică sus şi jos, superior şi
inferior. Dar dacă, fără a fi ajuns până la
lumea superioară întreprindeţi această
coborâre, lumea inferioară vă va nimici,
pentru că nu sunteţi nici protejat, nici
înarmat şi nu posedaţi nici un aparat
pentru a transforma materialele Infernului
în perle, în aur sau în pietre preţioase.
Iată misterul răului şi a Infernului.
Numai când ajungem pe culme putem
înţelege sensul răului. Până acolo, răul e
indescifrabil, incompresibil. Nu putem
rezolva problema răului prin raţionament,
prin studii, lecturi; problema răului este
deasupra înţelegerii umane. În realitate,
răul nu există. Răul este rău numai pentru
cei slabi. Pentru cei care nu sunt pregătiţi,
care nu ştiu să se servească de el, răul
există, e o realitate foarte puternică. Dar
pentru fiii lui Dumnezeu, pentru marii
Maeştri, răul, despre care religia creştină a
vorbit atât de mult fără să-l înţeleagă, e o
materie preţioasă, bogată pe care ei o
exploatează şi de care se servesc pentru
munca lor.
Când eram în India, am întâlnit
anumiţi yoghini ce se chemau siddhas.
Aceştia sunt fiinţe pentru care nimic nu e
murdar sau impur; ei se hrăneasc cu
deşeuri, cu organe de animale, excremente
de orice fel, pentru că au avut
voinţa să transforme totul pentru a obţine
puteri magice formidabile; şi chiar le obţin
cu adevărat, am verificat. Numai că, după
părerea mea, nu e necesar să utilizezi
metode atât de barbare şi inestetice.
Deci, în ceea ce priveşte tehnicile
tantrice, eu nu sunt chiar de acord cu ele,
mai ales când ele trebuie să fie practicate
de Occidentali. Pentru a sublima forţa
sexuală Învăţământul Fraternităţii Albe
Universale dă alte metode, şi când le veţi
cunoaşte, veţi vedea că acest Învăţământ
depăşeşte de departe toate tradiţiile
creştine de puritate şi de castitate
aşa-zise, care sfârşesc prin a face din om
un fel de eunuc, cum depăşeşte acele
doctrine care, sub pretextul tantrismului,
antrenează oamenii în tot felul de excese
sexuale. În secolul trecut, a existat în
Anglia un ocultist Aleister Crowley, care,
vrând să facă experienţe asemănătoare cu
cele a Tibetanilor, s-a afundat în magia
neagră şi a sfârşit prin a aduce la nebunie
pe anumite femei cu care îşi făcea
experienţele. El avea puteri, desigur, dar
la ce preţ le-a obţinut!
De aceea nu vă sfătuiesc să vă
aventuraţi în aceste experienţe, pentru că
vă veţi lăsa penele şi fulgii. Pentru a
practica tantrismul, trebuie să fii foarte
exersat, foarte stăpân de sine, şi chiar şi
atunci este extrem de riscant. Dacă
sunteţi cu adevărat decişi să vă sublimaţi
forţa sexuală, cea mai bună soluţie este
de a menţine o anumită distanţă şi de a nu
lua dragostea decât în doze homeopatice,
adică a ajunge în relaţiile voastre cu
bărbaţii şi femeile să vă mulţumiţi cu o privire,
cu un surâs, cu câteva cuvinte, cu o
strângere de mână. Dacă doriţi să scurtaţi
distanţa, să vă apropiaţi, să fuzionaţi, e şi
mai dificil: odată căzuţi în foc, nu veţi mai
putea să vă controlaţi, nu veţi mai fi
stăpâni pe energiile voastre, şi e inutil din
acel moment să mai vorbim de tantrism!
-am spus, cunosc metodele Tantra–
yoga, dar am mers mai departe. Eu nu
găsesc necesar pentru a sublima forţa
sexuală şi a obţine o perfectă stăpânire de
sine, de a face toate aceste experienţe
descrise în operele tantrismului hindus sau
tibetan. Există o altă Tantra–yoga care le
depăşeşte şi căreia îi sunt partizan.
Una din metodele acestui tantrism
este de a învăţa să iubeşti fără să aştepţi
să fii iubit, pentru că atunci, sunteţi liberi
şi puteţi face multe cu această libertate.
Din nefericire oamenii nu ţin deloc la
libertate, ei nu o caută; din contră, ei
caută să se înlănţuie, libertatea îi apasă, îi
necăjeşte, nu ştiu ce să facă cu ea. În timp
ce cu constrângerea, loviturile chiar, acolo
cel puţin există de ce să te ocupi... Da,
suferind, plângând... Numai marii Maeştri
au rezolvat problema: ei nu se preocupă
să ştie dacă sunt iubiţi sau nu, ei fac ca şi
soarele care trimite fără încetare
dragostea sa tuturor creaturilor. Pe aceştia
nu-i interesează să ştie pe cine va cădea
această dragoste—pe nimeni sau pe toată
lumea. Ceea ce-i interesează, este că
această energie divină trece prin
intermediul lor şi că se simt dilataţi,
fermecaţi, inspiraţi, şi numai aceasta
contează.
Mulţi au venit să-mi prezinte această
problemă: ei iubesc un bărbat sau o
femeie care, într-un fel sau altul, s-a
depărtat de drumul bun: trebuie să
continue să iubească această persoană?
Desigur, dragostea pe care o avem pentru
o fiinţă produce tot timpul asupra lui
anumite efecte benefice în regiunile
subtile, şi a o iubi este deci un fel de a o
ajuta. Dar pe de altă parte, e preferabil să
nu consacri prea mult timp şi prea multe
energii cuiva care nu merită. Singurul
lucru important este de a iubi, şi dacă nu
pe acel bărbat sau acea femeie, atunci
alte persoane, lumea întreagă, pentru că
sursa continuă să curgă. Spre cine curge
ea, nu e important; ea nu trebuie să se
oprească din curgere, asta e tot, dacă nu,
nouă înşine ne facem rău: nu mai suntem
inspiraţi, avem aripile tăiate. Pentru a iubi
din nou nu trebuie să aşteptăm de a cădea
asupra unei alte mutriţe atrăgătoare, dacă
nu, aceasta este începutul sfârşitului!
Dar pentru a înţelege ce am spus
trebuie ştiut că adevărata dragoste este
deasupra atracţiei sexuale şi chiar
deasupra sentimentului. Adevărata
dragoste este o stare de conştiinţă.
Atracţia e un fenomen care nu se poate
produce relativ la toate creaturile, pentru
că e o chestiune de lungime de undă, de
vibraţii, de fluide, ea depinde de elemente
pur fizice.
Sentimentul este deja superior
atracţiei, pentru că poate fi inspirat de
factori de ordin moral, intelectual,
spiritual. Dar sentimentul este de
asemenea variabil: o zi iubim, următoarea
zi nu mai iubim. Mergeţi şi vedeţi dacă
sentimentele oamenilor relativ la soţul lor,
soţia lor, copiii lor, amanţii lor, amantele
lor sau amicilor lor sunt stabile! În timp ce
dragostea trăită ca o stare de conştiinţă
este deasupra circumstanţelor şi persoanelor.
Este starea unei fiinţe care s-a
purificat într-atât, care şi-a dezvoltat
într-atât voinţa că a reuşit să se ridice
până la regiunile sublime ale dragostei
divine, şi atunci orice ar face, mănâncă, se
plimbă, munceşte, se întâlneşte cu alţi
oameni, simte această dragoste în el şi
dispune de ea pentru a ajuta toate
creaturile.
Pentru a ajunge la aceată stare de
conştiinţă trebuie să învăţaţi să vă
stăpâniţi, pentru ca nimic să nu se poate
face în afara deciziei voastre, voinţei
voastre. Vreţi să îmbrăţişaţi o fată... ei
bine da, puteţi să o faceţi, dar numai când
voi înşivă vă decideţi, şi nu aveţi dreptul
de a vă decide înainte de a vă fi purificat
în timpul a mulţi ani pentru a nu lăsa nici o
urmă pe ea, dacă nu, lumea invizibilă vă
va judeca şi vă va condamna. Nu aveţi
dreptul să îmbrăţişaţi pe cineva, de a avea
schimburi fizice cu el (ea) decât dacă aţi
ajuns la acest grad de elevare la care nu îi
lăsaţi decât viaţă, lumină, elemente care
trebuie să continue să acţioneze asupra lui
pentru binele său.
În ziua când veţi ajunge să simţiţi
dragostea ca o stare de conştiinţă,
dragostea voastră va fi de neschimbat.
Dar e o idee încă atât de departe de voi!
Umanitatea întreagă e încă variabilă: iubeşte,
apoi nu mai iubeşte; şi e valabil nu
numai pentru creaturi, ci şi pentru obiecte,
ocupaţii. Stabilitatea nu e calitatea cea
mai răspândită printre oameni.
Şi chiar voi, care veniţi de exemplu la
răsăritul soarelui: primele zile sunteţi
exaltaţi, minunaţi, dar după câtva timp
totul devine automatic, v-aţi pierdut prima
dragoste. Pentru a evita ca aceasta să se
producă, trebuie să vă obişnuiţi să faceţi
totul aşa cum le-aţi face pentru prima
dată: să mergeţi în fiecare dimineaţă la
întâlnirea cu soarele ca şi cum ar fi prima
oară... să vă vedeţi în fiecare zi soţul sau
soţia ca şi cum ar fi prima oară, şi chiar
după cincizeci de ani să vă simţiţi
minunaţi ca şi în prima zi. Veţi spune că nu
este posibil. Ba da, este posibil, dacă
ajungeţi să trăiţi dragostea ca stare de
conştiinţă, e posibil, cu condiţia să nu
simţiţi dragostea ca un sentiment sau o
atracţie, ci de a o trăi ca o stare de conştiinţă.
Mulţi artişti au căutat voluntar să-şi
multiplice experienţele amoroase pentru
că şi-au dat seama că dragostea le
întreţinea inspiraţia. Din păcate acea
dragoste senzuală, egoistă, capricioasă,
care era sursa câtorva inspiraţii, e adevărat,
era de asemenea cauza celor mai mari
dezordini. Dragostea, e ca şi vinul: vă
ameţeşte, dar beţia pe care mergeţi să o
căutaţi în regiunile inferioare antrenează
aceeaşi decădere fizică şi morală ca
abuzul de alcool. Să ştii să iubeşti este cea
mai mare victorie, pentru că dragostea
adevărată nu vă poate niciodată distruge,
ci din contră.
Înţelegeţi de acum înainte că singurul
remediu pentru problemele de dragoste
este chiar dragostea. Mulţi au venit la
mine pentru a se plânge de anumite
indispoziţii, de anumite dezechilibre, şi
le-am spus: „De ce v-aţi oprit să iubiţi?
Aceste neplăceri sunt din cauză că aţi
comprimat dragostea în voi; atunci ea s-a
refulat şi a devastat totul. Dragostea e un
torent formidabil, dar voi nu o ştiaţi, nu aţi
fost luminaţi şi asta v-a adus toate
barierele. Dacă vreţi să vă salvaţi de
aceste suferinţe trebuie să iubiţi, să iubiţi
zi şi noapte, să iubiţi toate creaturile... nu
vă va mai rămâne timp pentru a suferi,
veţi fi atât de ocupaţi! În timp ce acum, cu
cât vă închideţi mai mult, cu cât sunteţi
mai avar de dragoste, cu atât lucrurile se
complică. Fiţi generoşi şi veţi fi salvaţi; daţi
dragostea voastră tuturor creaturilor. Eu
asta fac, am găsit secretul. Evident, eu
trec drept un naiv şi toată lumea spune:
„Oh, săracul, cu inima lui...” Dar tocmai,
cu inima mea am găsit secretul pe care
voi, cu intelectul vostru formidabil
dezvoltat, încă nu l-aţi găsit.”
Trebuie să vă minunaţi şi să mulţumiţi
în fiecare zi Cerului pentru că există pe
pământ milioane de femei drăguţe pe care
nu aţi avut încă fericirea de a le cunoaşte
şi de a le contempla, şi milioane de bărbaţi
inteligenţi şi puternici pe care nu aţi avut
încă ocazia să-i întâlniţi! Trebuie să vă
gândiţi la aceasta şi să vă bucuraţi... Să vă
bucuraţi nu de existenţa lor ci de ideea că
într-o zi îi veţi putea vedea, cunoaşte,
vorbi, admira. Sunteţi miraţi, nu sunteţi
obişnuiţi să vă bucuraţi pentru idei
asemănătoare?... E adevărat, e un mod de
a gândi destul de neobişnuit, dar atât de
eficace! Acceptaţi-l şi veţi vedea
rezultatele.
Veţi spune: „Da, dar ceea ce ne
predicaţi aici este contra tuturor regulilor
moralei. Dacă toţi bărbaţii vor iubi toate
femeile şi invers, nu va mai exista
familia.” Ba da, va exista o familie mare,
asta-i tot. Este oare atât de rău?... Înţelegeţi-
mă bine, cînd spun că bărbaţii trebuie
să iubească toate femeile şi femeile să
iubească toţi bărbaţii, aceasta nu
înseamnă că ei trebuie să-şi multiplice
experienţele şi că soţul trebuie să-i fie
infidel soţiei şi soţia soţului. Nu, ei trebuie
să fie fideli unul altuia, dar trebuie să ştie
de asemenea că un singur bărbat, o
singură femeie nu va putea niciodată să
vă dea totul, şi că voi înşivă nu veţi putea
niciodată da totul soţului sau soţiei
voastre. De aceea trebuie să trăiţi
împreună, lucra împreună, dar iubind
lumea întreagă, surâzând lumii întregi şi
lăsând şi pe altul liber să o facă. Da, doi
oameni trebuie să se iubească, să fie împreună,
să nu se despartă, dar trebuie
să-şi lărgească concepţia despre dragoste.
Astfel soţii şi soţiile vor învăţa să trăiască
bucurii mai subtile.
Dragostea va rămâne o problemă
etern pusă umanităţii. Singura variaţie va
rămâne în felul de a o înţelege şi de a o
manifesta. În viitor, fiecare fiinţă umană
va învăţa să iubească toate femeile, toţi
bărbaţii, imensitatea, să-şi umple inima şi
sufletul de această splendoare a Cerului:
nu va mai fi loc în dragostea sa pentru nici
un element egoist, personal şi limitat.
