Cetatea de Scaun a Sucevei

"Exista o lege a universului uman care se numeste ENTROPIA SPIRITUALA.Ea are potentialul sa influenteze pe fiecare.Actiunea ei implacabila de a DESCOMPUNE se face simtita asupra fiecarui OM care RENUNTA LA LUPTA CEA BUNA "

Earth, Time Lapse View from Space, Fly Over | NASA, ISS

Earth | Time Lapse View from Space, Fly Over | NASA, ISS from Michael König on Vimeo.

Phillip Blond despre neoliberalism(ro_sub)

Acupunctura și presopunctura

Acupunctura

Acupunctura consta in inteparea anumitor puncte de pe piele, pentru mentinerea starii de sanatate, sau, in conceptia medicinii traditionale chineze, pentru echilibrarea energiilor.

In urma cu mii de ani, chinezii credeau ca bolile sunt produse de spiritele rele care salasluiesc in corpul omului bolnav. In baza acestei credinte ei au inceput sa intepe pielea bolnavilor, mai intai cu pietre foarte ascutite, apoi cu aschii de bambus si oase de animale, iar mai tarziu cu ace confectionate din metale sau aliaje. Dupa ce au renuntat a mai crede in demoni, chinezii au continuat sa trataze bolnavii prin inteparea pielii, dupa ce constatasera ca, folosind aceasta metoda, usureaza unele suferinte, mai ales durerile.

Din China , acupunctura a patruns in Corea, Japonia si Vietnam , in secolul al VI-lea. Prima tara europeana in care s-a practicat acest mijloc de tratament a fost Franta, tara in care a fost redactat primul tratat de acupunctura intr-o limba europeana. In Romania se vorbeste despre acupunctura prima data dupa anul 1930. Printre cei dintai care au practicat-o se numara dr. N. Vatamanu si dr. I. Bratu. Acupunctura a fost recunoscuta oficial de Ministerul Sanatatii in anul 1958, in prezent aceasta practicandu-se de numerosi medici ca o a doua specialitate, cele mai importante centre aflandu-se la Bucuresti, Calan, Cluj-Napoca, Eforie Nord, Iasi, Timisoara etc.

Multa vreme chinezii au incercat sa explice mecanismele acupuncturii facand apel la principiile filosofiei Tao, care considera Universul un tot format din materie si energie, stapanit de doua forte, numite Inn - Iang. Aceste forte, care stau la baza Universului, sunt intr-o continua miscare, una urmand celeilalte, la infinit. Vechii chinezi mai spuneau ca omul este in armonie cu Universul. Se considera ca atunci cand legaturile dintre om si Univers sunt perturbate, se va produce boala, iar cand ele se rup inseamna moarte. Medicina traditionala chineza spune ca prin corpul omului viu circula fara intrerupere mai multe feluri de energii care intretin activitatea tuturor organelor si apara organismul de orice agresiune.

Aceste energii circula prin niste canale denumite meridiane, astfel incat fiecare meridian are legaturi directe cu un anumit organ al carui nume il si poarta. Pe traseul acestor meridiane se gasesc puncte de acupunctura pe care specialistii le stimuleaza cu diverse mijloace cum ar fi : ace de acupunctura, masaj, curenti speciali, campuri magnetice, vibratii sonore, injectare de vitamine, raze laser etc. In conceptia medicinii traditionale, scurgerea armonioasa a energiilor prin meridiane inseamna sanatate, iar perturbarea ei, boala.

Cauzele perturbarii scurgerii energiilor sunt foarte numeroase: frigul, umiditatea, bucuria, spaima, tristetea, oboseala, alimente daunatoare, relatii sexuale exagerate, traumatisme etc. Pentru precizarea diagnosticului, medicul traditionalist foloseste patru metode: interogatoriul ( intrebari despre debutul bolii, evolutia simtomelor, modul de viata, conditiile de munca ale pacientului etc ), inspectia (examinarea bolnavului in intregime pentru descoperirea unor defecte fizice, a unor tumori s.a.) , ascultarea respiratiei, palparea pulsului. Spre deosebire de pielea din jur, cea pe care se afla punctul de acupunctura are unele proprietati electrice, fapt pentru care punctele pot fi localizate cu o foarte mare precizie cu ajutorul unor aparate electronice special construite.

A fost descoperita in jurul punctelor de acupunctura active o coroana de electroni ce dispare imediat dupa stimularea lor. In tesuturile situate sub punctul de acupunctura se afla o bogata retea de fibre nervoase si vase de sange. Celor care sustin ca acupunctura este o metoda sugestiva li se prezinta un argument ce nu mai poate fi contestat: ea se practica cu succes atat la copii cat si la unele animale, unde nu mai poate fi vorba de sugestie. Unele puncte de acupunctura coincid cu punctele de pe piele folosite de homeopati, cu punctele Valleix situate pe traseul nervului sciatic si cu cele ale muschilor etc.

Recunoscuta de Organizatia Mondiala a Sanatatii, acupuntura poate fi aplicata intr-un numar mare de suferinte, printre care: dureri, palpitatii, hipertensiune arteriala in stadiu initial, constipatie, balonari, urticarie cronica, astm bronsic, insomnie, oboseala, impotenta sexuala, frigiditate, tulburari ale poftei de mancare s.a.

Presopunctura

Punctele mai pot fi stimulate fie prin masaj digital, fie cu instrumente speciale sau improvizate. O astfel de metoda terapeutica este cunsocuta sub numele de digitopunctura, akupresura ( in mod eronat ) si presopunctura . Pentru presopunctura pielea trebuie sa fie curata si sanatoasa ( fara rani, tumori, bataturi ). Cele mai bune rezultate se obtin pe o piele uscata, fara folosirea vreunei substante apoase sau uleioase.

Punctele se maseaza cu pulpa degetului, cu unghia sau cu un instrument prin miscari rapide, circulare, pentru suferintele acute si energice, rare pentru cele cronice, pana la disparitia durerii locale, pe o durata de aproximativ 5-10 minute. Presopunctura se executa pana la obtinerea rezultatelor dorite, ca metoda unica sau ca un adjuvant sedintelor de acupunctura, in zilele cand bolnavul nu se poate prezenta la medicul acupunctor. In timpul tratamentului, bolnavul va sta culcat cu fata in sus, pozitie in care va mai ramane inca 20 de minute dupa terminarea acestuia.

Suntem ceea ce gândim

La sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice organizată de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, cunoscutul neuropsihiatru general (r) prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan pleda pentru elaborarea unei noi spiritualităţi umane în raport cu realitatea propriei noastre biologii, concluzionând că suntem ceea ce gândim. Cu alte cuvinte, comportamentul uman este condiţionat de gândurile omului – bune sau rele – ce interacţionează cu energiile psihice ale persoanelor din jurul nostru. În ce măsură gândurile pot influenţa destinul unor semeni de-ai noştri, vom vedea în cele ce urmează.

Cu câteva decenii în urmă, am avut prilejul să urmăresc reacţiile emoţionale ale unor operatori extrasenzitivi militari în timpul executării unor misiuni speciale, în prezenţa unor persoane generatoare de energii patogene. Am observat cu acel prilej că era suficient ca un singur individ de acest gen să fie la un moment dat în preajma operatorului extrasenzitiv, ca acesta să iasă din regimul său de lucru şi să dea rateuri. De pildă, unul dintre operatorii psi ghinionişti, colonelul C.S., bine dotat nativ pentru detecţii extrasenzoriale şi având la activ câteva performanţe remarcabile în domeniu, intra într-un asemenea grad de surescitare când simţea că era obiectul focalizării unor energii psihice negative, încât nu mai era în stare să efectueze nici măcar detecţii de rutină. Mai mult, după un timp s-a relevat faptul că în situaţii în care C.S. era în misiuni speciale în teritoriu, iar unul dintre „amicii” săi prindea de veste – îndeosebi un maior de artilerie uscăţiv şi psihogen cât încape – C.S. nu avea altă opţiune decât să renunţe la îndeplinirea misiunii şi să suporte consecinţele de rigoare. Până la urmă s-a lăsat de meserie, socotind că nu avea aptitudinile necesare unui operator extrasenzitiv profesionist.

După această sumară introducere în temă, să abordăm problema efectelor energiilor psihice destructurante, în relaţiile interumane. În scopul evitării unor teoretizări aride şi nu întotdeauna foarte convingătoare pentru reliefarea acestui fenomen, vom apela – ca de obicei – la exemple practice concrete.

Întâmplarea a făcut ca într-una din zile, la interval de câteva ore să fiu contactat telefonic de două persoane cu alcătuiri psihice diametral opuse. Primul apel era de la un bun prieten din Timişoara, inginerul Mihail Bour. Voia să afle veşti în privinţa sănătăţii mele, întrucât mă visase într-o împrejurare îngrijorătoare. Într-adevăr, mă confruntam cu unele probleme de sănătate şi mă străduiam să le combat prin psihoterapie, pentru a evita efectele secundare ale chimioterapiei. Mihail Bour, deşi are o „afurisită bucată de ţeavă din plastic” – potrivit expresiei sale – implantată în zona inimii, e de un optimism debordant. „Nu mor caii, când vor câinii” – răspunde celor care îl întreabă de sănătate. În ciuda celor peste 70 de ani ai săi, e surprinzător de activ în viaţa de zi cu zi croind planuri de viitor până în pânzele albe, ignorând cu cerbicie nazurile trecătoare ale ştuţului de plastic implantat de un chirurg local în cuşca sa toracică. După ce am tăifăsuit preţ de trei-patru minute încurajându-ne reciproc să ţinem piept anilor următori, am hotărât să dăm o raită la vară prin desişurile pădurii în care şi-a durat o cabană turistică, pentru a căuta vestigii din vremi apuse.

În urma conversaţiei cu amicul meu, m-am simţit revigorat sufleteşte şi fizic. E bun de pus la rană, cum se spune în popor. Bine-dispus, am scos din sertar manuscrisul matusalemic al unei viitoare cărţi – pe care editorul a pierdut nădejdea să-l mai vadă vreodată – şi m-am aşternut gospodăreşte la treabă, decis să nu las lucrarea din mână până nu o finalizam cum se cuvine. În graba lucrurilor, am uitat să scot telefonul din priză, pentru a avea mai mult spor la lucru. Telefonul a sunat din nou, însă când am auzit cine era la celălalt capăt al firului, mi se muiaseră picioarele şi am văzut negru în faţa ochilor. Era doctoriţa A.D., în vârstă de 67 de ani, un vampir cronofag şi bioenergetic cum rar s-a văzut. Timp de peste o oră a trebuit să ascult lamentările stereotipe despre nefericirea vieţii sale, despre boala incurabilă ce îi macină zilele – suferă de agorafobie (teamă patologică de spaţii deschise) – despre singurătatea ce îi întunecă existenţa, despre fiul dânsei căsătorit şi realizat profesional dar suferind de altă fobie – teama de întuneric, despre fiica dumneaei frumoasă şi inteligentă, apreciată realizatoare de programe de televiziune, dar nefericită, etc., etc.

Ţineam cu mâna tremurândă receptorul telefonului şi mâzgăleam în neştire manuscrisul cu arabescuri obscure, ale căror semnificaţii numai un psiholog versat le putea desluşi. După mai bine de o oră de calvar, doamna A.D. a consimţit să închidă telefonul şi să-mi redea libertatea de gândire şi mişcare. În urma „conversaţiei” tensiunea arterială îmi crescuse vertiginos, inima bătea să-mi spargă pieptul şi mă cuprinse o sfârşeală generalizată. Am încercat să reiau lucrul, dar până şi simpla aptitudine de a îngemăna două fraze oarecare se volatilizase cu desăvârşire. După câteva clipe de şovăială, am zvârlit manuscrisul la loc în sertar şi am ieşit la aer, pradă unor gânduri nu tocmai măgulitoare la adresa cronofagilor şi vampirilor bioenergetici de pe întregul mapamond.

Veţi crede sau nu, simptomele „efectului A.D.” au dăinuit zile în şir, iar optimismul sădit de amicul meu timişorean se duse pe apa sâmbetei. Chiar şi ideea că menţionata doamnă se gândeşte la mine punând probabil la cale o nouă „conversaţie” telefonică, îmi crează o stare de nelinişte inhibatoare ce se răsfrânge asupra activităţilor mele zilnice. Şi vă asigur, cazul semnalat, nu este unul izolat. Din păcate, majoritatea persoanelor generatoare de energii patogene nu sunt conştiente de faptul că prezenţa şi comportamentul lor induc disconfort psihic, cu urmări imprevizibile asupra sănătăţii şi reuşitei în viaţă a celor din jur. Dimpotrivă, generatorii de energii distructive trăiesc cu convingerea fermă că sunt fiinţe neînţelese şi nedreptăţite, iar când sunt marginalizaţi reacţionează nu rareori cu violenţe verbale, atribuind altora cusururi imaginare.

Psihologii au observat că indivizii generatori de energii maladive nu au darul perfectibilităţii, în sensul bun al cuvântului. Ei insistă să fie acceptaţi cu tarele lor conştiente şi subconştiente ce se adâncesc odată cu înaintarea în vârstă, devenind o povară pentru familiile lor. Persoanele generatoare de energii patogene au aceleaşi gânduri, simţuri şi comportamente indiferent dacă stau acasă sau călătoresc în altă parte. Şi, fatalmente, simt mai tot timpul necesitatea morbidă de a se manifesta în prezenţa semenilor apropiaţi sau cunoscuţilor. Sunt încredinţate totodată, că alţii sunt responsabili pentru nefericirea lor, fără să conştientizeze fapul că ei înşişi sunt cauza neadaptării la mediu. Pentru că, potrivit legii cauzalităţii ce semeni, aia culegi. Semeni grâu, vei culege grâu, nu porumb. Semeni ură, vei culege ură, nu te aştepta să ai parte de iubire.

Este înţelept să fim atenţi la modul în care gândim, întrucât gândurile se propagă în jurul nostru sub forma unor energii benefice sau distructive – după caz - ale căror efecte se vor întoarce tot asupra noastră, potrivit principiului rezonanţei. Referindu-se la psihicul omului, la gândurile şi faptele sale, Iisus a spus că cerul şi infernul sunt în noi, nu altundeva. Noi decidem ce cale urmăm în viaţă. Alegem cerul, vom avea parte de cer; alegem infernul, vom avea parte de infern. Totul se rezumă la modul în care gândim.

În privinţa frecventelor solicitări adresate de cititori şi telespectatori în scopul recomandării unor hipnoterapeuţi credibili capabili să trateze unele fobii, e bine de ştiut că hipnoza poate fi folosită numai ca terapie complementară şi nu alternativă. Tratarea fobiilor prin hipnoză nu înlătură cauzele menţionatelor tulburări neuropsihice, contribuind doar la inhibarea temporară a manifestării acestora. Problema tratării fobiilor este sensibilă şi complexă (ştiinţa medicală atestă existenţa a peste 500 de forme distincte ale unor asemenea disfuncţii neuropsihice) şi trebuie abordată cu atenţia cuvenită, numai de personal medical specializat. În unele cazuri se obţin rezultate satisfăcătoare prin utilizarea psihoterapiei – procedeu terapeutic neinvaziv, ce include colaborarea conştientă a bolnavului la procesul vindecării.

Cât despre posibila recomandare a unor hipnoterapeuţi capabili să vindece fobiile, buna-cuviinţa mă îndeamnă să mă abţin deocamdată.

www.rudan.ro

Gândul, atribut paranormal al omului

Calea de acces către palierul paranormal al existenţei noastre se află la îndemâna fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, rasă sau convingeri religioase. Este creierul omului. Această fantastică îmbinare a materiei cu spiritul poartă omenirea spre culmile progresului. Ascunde totodată, energii latente nebănuite capabile să deschidă frontiere de nepătruns, să ne propulseze către depărtările infinite ale Universului.

Cu cele peste o sută de miliarde componente active ale sale (neuroni), cu o infinitate de legături interneuronale (sinapse) prin care circulă neurotransmiţători electrochimici şi de altă natură, cu formidabila sa capacitate de stocare şi procesare a informaţiilor, cu funcţiile sale cunoscute şi cu uimitoarele însuşiri ce se întrezăresc în mod accidental sau în urma unor investigaţii ştiinţifice sistematice, creierul va rămâne pentru omenire cea mai îndepărtată frontieră a cunoaşterii – o frontieră practic de neatins.

Pentru a ne face o idee despre fenomenala complexitate a acestei enigmatice structuri vii, ar fi suficient să amintim că potrivit unor estimări făcute de oameni de ştiinţă, numărul posibil de variante conexionale între cele peste o sută miliarde de neuroni ar putea egala numărul atomilor existenţi în Univers. Comparativ cu funcţiile rămase necunoscute ale acestui miracol al viului, ceea ce s-a reuşit a se descifra până la ora actuală nu depăşeşte, metaforic vorbind, un fragment din partea vizibilă a unui aisberg. Formarea neuronilor este un proces de-a dreptul incredibil. Începând cu a patra săptămână de la momentul concepţiei, celulele cerebrale ale fătului se înmulţesc într-un ritm vertiginos, câte 250.000 de celule pe minut. În primul an de viaţă, creierul copilului îşi triplează volumul, continuând dezvoltarea impresionantei sale reţele interneuronale. În acelaşi timp se formează o mulţime de microcircuite ce leagă minuscule conexiuni filamentoase situate la extremităţile neuronilor, numite dendrite.

Scoarţa cerebrală (stratul cutanat exterior al creierului) conţine aproximativ 1000 kilometri de fibre conexionale pe centimetru cub. Aceste câteva date sumare reprezintă doar o infimă parte din complexitatea întregului. În afara funcţiilor cerebrale ce coordonează şi menţin organismul biologic în viaţă, pe lângă porţiunile cortexului angajate pentru disponibilităţi intelectuale şi alte câteva atribuţii relativ cunoscute, creierul uman deţine şi un vast volum de particularităţi uimitoare ce pot fi lesne asimilate fenomenologiilor paranormale.

Este cunoscut faptul că, la nivelul percepţiei conştiente creierul omului poate prelucra până la proximativ 30 - 32 de unităţi de informaţie (biţi) pe secundă. Cea mai mare parte a informaţiilor captate pe căi senzoriale din mediul înconjurător se situează sub pragul de intensitate ce determină reacţii de răspuns la nivel conştient. Se ştie cu certitudine că informaţiile provenite pe căi subliminale, în afara percepţiei conştiente, se imprimă deasemenea în memorie şi sunt procesate ca atare. Iar la nivel subconştient, randamentul procesării informaţiilor creşte la milioane de biţi pe secundă. Cu ce scop are loc această masivă stocare şi prelucrare de date, ştiindu-se că formaţiunea reticulară din interiorul trunchiului cerebral triază informaţiile, permiţând trecerea către nivelul conştient doar a unui număr de câteva sute de mesaje? Ce se întâmplă cu grosul datelor înmagazinate în subconştient şi încotro sunt ele dirijate?

Disponibilităţile reale ale creierului uman sunt abia la începuturile cunoaşterii. Experimente ştiinţifice având un grad rezonabil de repetabilitate a rezultatelor, conduc la ipoteza că omul este dotat din naştere cu un volum impresionant de funcţii cerebrale surprinzătoare, pe care nu le foloseşte niciodată în viaţa sa. S-a constatat, tot pe cale experimentală, că acest fantastic computer biologic poate efectua la nivel subconştient, aparent instantaneu, analize comparative ce implică sute de mii de detalii diferite - fapt confirmat şi de abilităţile psihice fenomenale ale operatorilor de detecţie extrasenzorială. S-a demonstrat totodată, că în subconştientul uman există în stare latentă sisteme biologice subtile ale comunicaţiei telepatice, ale detecţiei şi teledetecţiei extrasenzoriale, ale premoniţiei. Aceste tainice abilităţi extrasenzoriale trebuiesc doar activate, sensibilizate prin antrenamente speciale şi aplicate în practica de zi cu zi spre folosul nostru, desigur cu prudenţa cuvenită.

Savanţii încă nu pot explica rostul evidentei supradimensionări a capacităţii cerebrale a omului, în comparaţie cu cerinţele sale existenţiale cunoscute. Să fie vorba despre un accident genetic, intervenit cândva pe parcursul evoluţiei speciei? Pentru că, dacă funcţia crează şi perfecţionează organul, nu era firesc ca în etapa evolutivă actuală homo sapiens să dispună de un creier ale cărui funcţii să fie corelate cu imperativele fiziologice şi psihice necesare vieţii de zi cu zi? Dacă creierul este un rezultat al evoluţiei speciei, supradimensionarea capacităţilor mintale ale omului nu ar constitui dovada că apogeul evoluţiei sale a fost atins cu mii de ani în urmă, iar în prezent cea mai „evoluată” specie din regnul animal se află în proces involutiv? Pentru că, forţează nota alţi cercetători, nimeni nu îşi cumpără cel mai sofisticat computer existent pe plan mondial, numai pentru a calcula ingredientele ce intră în compoziţia preparatelor culinare pe care le consumă zilnic. Sau, pentru a păstra aparenţele, să înţelegem că omul e un hibrid rezultat în urma procesului evoluţiei speciilor, căruia i-au fost implantate câteva organe sofisticate pe care va învăţa să le folosească la întreaga lor capacitate într-un viitor îndepărtat? Dar într-un asemenea caz ipotetic, cine a creat acele organe şi cine a făcut implantul, se întreabă, nu fără o anumită doză de sarcasm, adversarii teoriei evoluţioniste. E drept că în pomicultură se practică un procedeu întrucâtva asemănător, ce conduce la îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai unor pomi fructiferi. Totuşi, altoiul de calitate superioară trebuie luat de undeva, iar altoirea trebuie făcută de cineva cunoscător în materie.

Alţi gânditori se întreabă dacă omul înţelege cu adevărat menirea sa pe Pământ. Covârşitoarea majoritate a omenirii se lasă în continuare mânată de insticte primitive, ce nu necesită efortul folosirii integrale a funcţiilor cerebrale şi a abilităţilor extrasenzoriale ce se trasmit genetic de la o generaţie la alta.

Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, părintele teoriei evoluţiei speciilor dă şi el cu parul în carul cu oale. În lucrarea sa de căpătâi, The Origin of Species – ediţia din anul 1902, Charles Darwin scria negru pe alb: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin evoluţie, pare cât se poate de absurd.” În acest context, ce ar fi putut adăuga celebrul naturalist despre creierul uman? Dar despre gând?

Iată cum, pe nesimţite, păşim în aria fenomenelor paranormale. Pentru că cercetători neuro-psihiatri, psihologi - ca să nu mai vorbim de parapsihologi - au ajuns la o concluzie cel puţin şocantă. Gândul nu este un rezultat al funcţiilor cerebrale ale omului, ci invers: gândul foloseşte creierul omului pentru a determina acţiunile sale prezente şi viitoare. Dar ce este gândul? „Gândul e cea mai mare jale în psihiatrie” – e de părere cunoscutul neuro-psihiatru René J. Bourdiol. Nu se ştie ce este, de unde vine şi la care nivel de alcătuire a materiei se află.

Este ştiut că ceea ce numim noi gând, se propagă în spaţiu cu viteze uluitoare. Viteza de propagare a gândului este net superioară propagării tahionilor, care depăşesc viteza luminii în vid. De pildă, în timp ce unda asociată gândului străbate distanţa de la Pământ la Soare în mai puţin de două secunde, fotonul - componenta de bază a luminii, parcurge acelaşi drum în aproximativ 8 minute. Asemănător neutrinilor, gândul poate trece cu uşurinţă prin medii solide, cum ar fi betonul, plumbul, oţelul, piatra, etc. Să ne mire acest lucru? Se pare că nu este cazul. Ceea ce noi percepem prin simţurile noastre drept mediu solid, în realitate sunt atomi şi electroni în mişcare, cu alte cuvinte – energie. Dacă noi, oamenii, am reduce dimensiunile noastre la mărimea unui atom, am putea circula liber prin pereţii caselor sau prin alte obstacole materiale. Undele telepatice generate de creierul uman fac acelaşi lucru. Trec nestingherite, cu viteze practic instantanee, prin orice obstacol din Univers.

Pe de altă parte, potrivit unor informaţii provenite din documente declasificate în SUA, ar rezulta că există spioni extrasenzitivi americani ce posedă abilitatea practică de a efectua călătorii în trecutul şi în viitorul omenirii. Pare de domeniul SF? Să nu ne grăbim a trage concluzii pripite. Pentru că, după cum spunea celebrul fizician Albert Einstein, trecutul, prezentul şi viitorul sunt simple iluzii. Ca urmare, posibilitatea efectuării în timp real a unor călătorii în trecut sau în viitor atestă existenţa concomitentă a trecutului şi viitorului. Se conturează totodată, ipoteza potrivit căreia prezentul ar avea o durată insesizabilă de timp, de cel mult o picosecundă. Pentru că, susţin oamenii de ştiinţă implicaţi în acest gen de investigaţii, în clipa imediat următoare „prezentul” devine trecut, evenimentele avansând constant către viitor. Succesiunea trecutului, „prezentului” şi viitorului poate fi comparată cu o riglă a cărei cursor înaintează constant către viitor.

Să revenim la gând. În urma unor experimente pe care le-am făcut în anii ’70 la care au participat subiecţi umani copii, am remarcat că factorul principal care duce la obezitate în rândul copiilor, este gândul. Copiii supraponderali se gândesc obsesiv la mâncarea preferată, indroducând în subconştient informaţia subliminală care stimulează zona cerebrală responsabilă cu prelucrarea hranei la nivel bilologic. Seara, înainte de a adormi, copiii supraponderali se gândesc la ce vor mânca a doua zi, întroducând în acest mod în subconştientul lor „ingredientele” necesare dezvoltării ţesutului adipos. Am observat cu acel prilej că în situaţia în care se scade din raţia zilnică de mâncare sau se reduce potenţialul caloric al alimentelor pe care le consumă zilnic copii supraponderali, ei continuă să se îngraşe cu gândul la mâncare. Se ştie că un copil supraponderal va deveni un adolescent suprapoderal, apoi va deveni un adult obez. Şi aceste neplăceri sunt create de gând.

În urma unor teste experimentale recente făcute de oameni de ştiinţă, rezultă că gândul poate creşte masa musculară mai bine decât exerciţiile fizice. Cercetătorii au ales două grupe de subiecți umani. O grupă a fost pusă să facă antrenamente fizice la sală iar cealaltă grupă să facă exerciţiile în gând. În acelaşi interval de timp, subiecţii umani din prima grupă au beneficiat de o dezvoltare a masei musculare în medie de 25%, în timp ce subiecţii umani care au făcut exerciţiile în gând au obținut o dezvoltare a masei musculare de 28%.

Remediul supraponderabilităţii l-am găsit prin psihoterapie. Pe parcusul zilei, copiii suprapoderali erau atraşi în activităţi ce prezetau pentru ei un interes cu mult mai mare decât mâncarea. Astfel, suprapoderalii nu se mai gândeau seara la mâncare, creierul lor fiind ocupat cu procesarea informaţiilor rezultate din activităţile zilei precedente. Pentru a grăbi procesul de reducere a masei corporale, am găsit remedii naturale pentru creşterea nivelului metabolismului individual. Rezultatele au fost spectaculoase, fiecare copil a revenit la proporţile fizice optime.

Gândul este un miracol al viului. Se află, posibil, la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale.

www.rudan.ro

Substanțe otrăvitoare în cojile de portocale şi lămâi

Coarja de mandarina, grapefruit, lamaie si portocala, contin substante periculoase care provoaca intoxicatii, alergii sau chiar hemoragie interna. Consumul lor nu este recomandat.
Portocalele, mandarinele, grepfruturile si lamaile sunt tratate cu substante chimice pentru a-si pastra prospetimea pe durata transportului, avertizeaza Asociatia pentru Protectia Consumatorilor. Fructele nu prezinta nici un risc atata vreme cat coarja nu este consumata.
Insa in Romania foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aroma prajiturilor, coarja rasa de portocala sau de lamaie, pastrata cu zahar. Astfel, substantele cu care au fost tratate fructele ajung direct in preparatele consumate si exista riscul aparitiei unor intoxicatii sau alergii.
Substantele nu au miros si nu pot fi detectate.


Avand in vedere ca de cele mai multe ori citricele se vand in vrac, nefiind etichetate, nu se poate cunoaste daca ele au fost sau nu tratate cu acesti aditivi. Totusi, in cazul unora se poate constata un strat subtire dintr-o substanta alba pe suprafata citricelor", a explicat Laura Pascu, directorul de relatii publice al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania. Ea a precizat ca substantele nu prezinta nici un pericol daca nu sunt inghitite. "Cu alte cuvinte, daca nu consumam si coarja", a continuat Pascu.

Sa fie ambalate in hartie
Specialistul in nutritie Dumitrache Sebastian, de la Institutul de Sanatate Publica, spune ca acum cativa ani producatorii de citrice nu aveau voie sa stropeasca fructele cu substante fungicide. "Cei din magazine ar fi trebuit sa ceara transportatorilor sa aduca fructe netratate cu substante fungicide, care in timp dau reactii alergice", a continuat Dumitrache. Specialistul in nutritie a adaugat ca recomanda cumpararea fructelor aduse in ladite si invelite in hartii speciale. "In ladite, substantele fungicide sunt impregnate pe hartie, si nu pe coarja, astfel incat portocalele sa nu mucegaiasca", a explicat profesorul universitar.

E-uri toxice
Una dintre substantele care se regasesc pe coarja citricelor este E230 (bifenil - conservant), pesticid care impiedica dezvoltarea mucegaiurilor pe coarja fructelor. Testele de laborator au demonstrat ca poate provoca sangerari interne, daca este ingurgitat in concentratii mari, si boli de piele. De asemenea, E 231 Ortofenilfenol, conservant de suprafata, poate produce alergii la contactul cu pielea, indeosebi la copii. De altfel, cele doua substante au fost interzise in SUA si in Australia.

Ce spun autoritatile
Constantin Lupescu, responsabilul inspectiilor in Bucuresti din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) spune ca, desi nu intra in atributiile sale, a dispus si "pe capitolul citrice sa se verifice starea in care sunt depozitate fructele".

www.cotidianul.ro

Dublugânditul

Dubluganditul este capacitatea de a stoca in minte,concomitent,doua convingeri care se exclud una pe alta si de a le imbratisa pe amandoua in acelasi timp.Un ganditor al Partidului stie in ce directie trebuie sa-si modifice amintirile;prin insusi acest lucru,el este constient ca joaca feste realitatii;dar,prin intermediul dubluganditului,el se si auto-asigura ca realitatea nu a fost violata.Acest intreg proces trebuie sa fie constient,altminteri nu s-ar desfasura cu precizia necesara,si inconstient,altfel ar atrage dupa sine un sentiment de falsitate la inceput,iar mai apoi de vinovatie.

Asa stand lucrurile,este absolut necesar sa spui minciuni sfruntate si totusi sa le crezi cu toata sinceritatea,sa uiti orice a devenit nedorit si,pe urma,daca acel lucru revine la lumina sa-l readuci din uitare exact pentru atata timp cat ti se cere sa negi existenta realitatii obiective si sa nu incetezi nici o clipa a tine cont de realitatea pe care o negi.Chiar si folosirea termenului dublugandit presupune exercitarea dubluganditului,pentru ca,rostind cuvantul,recunosti implicit ca sucesti realitatea;printr-un nou proces de dublugandit anulezi aceasta recunoastere,si asa mai departe,la infinit,minciuna fiind mereu un pas in fata adevarului.In ultima instanta,prin intermediul dubluganditului a reusit Partidul sa opreasca cursul istoriei.(Orwell,266)

Nu ajunge sa i te supui Fratelui cel Mare,trebuie sa-l iubesti.(Orwell,347).

Programul distributist de dezvoltare a Taiwanului

In “Toward a Truly Free Market”, John C. Medaille descrie un excelent program de dezvoltare distributista a Taiwanului, program elaborat si sustinut de generalul american Douglas MacArthur. Pana la aparitia cartii in limba romana, in traducerea Irinei Bazon, (la Editura Logos,Bucuresti), iata un rezumat al acestui program:

In 1949, nationalistii chinezi au fost infranti de comunisti si s-au retras pe insula Formosa. Aici au gasit o populatie de tarani saraci care luau in arenda pamant, terenurile agricole fiind detinute de vreo 20 de familii bogate de pe insula. Taranii plateau mosierilor 50-70% din recolta. Din moment ce mosierii castigau atat de mult din arendarea pamantului, nu aveau nici un interes sa investeasca in industrie. Pe insula, fugind de comunisti, se refugiasera 2 milioane de oameni care nu aveau de lucru. Guvernul nationalist se gasea intr-o situatie disperata, insula se astepta cat de curand sa cada in mainile comunistilor.

Atunci a intervenit geniul distributist al generalului Douglas MacArthur care a elaborat planuri de dezvoltare pentru Coreea, Japonia si Taiwan. In Taiwan, planul a fost ca taranii care lucrau pamantul sa intre in posesia lui. Proprietarii de pamanturi au fost obligati sa vanda terenurile agricole taranilor, carora pana atunci le dadeau pamantul in arenda, la un pret nu mai mare de trei recolte medii. Taranii au imprumutat bani de la guvern, bani pe care s-au angajat sa-i dea inapoi in zece ani. Ca urmare a a exproprierii partiale si semi-recompensarii, au fost improprietarite 432.000 familii. Intre 1953-1970 productia agricola a crescut dramatic. Taranii s-au imbogatit si au inceput sa aiba bani de cheltuit. Unde sa-i cheltuiasca?

O mare parte din banii primiti de mosieri nu erau cash ci in actiuni (bonds). Industrial bonds. Adica, actiunile nu puteau fi investite decat intr-o ramura a industriei usoare. Altfel spus, mosierii erau obligati sa investeasca in industrie sau sa moara de foame. Constatam aici o strategie dubla. Taranii erau capitalizati, deveneau mici fermieri iar fostii mosieri, care pana atunci nu avusesera nici un interes sa investeeasca in industrie, deveneau capitalisti urbani, capitalizau intreprinzatorii de la oras si sustineau baza noii industrii a Taiwanului. Faptul ca nu guvernul le indica fostilor mosieri in care industrie sa investeasca a facut ca deciziile luate sa urmeze o logica antreprenoriala. Industria locala s-a dezvoltat exploziv oferindu-le taranilor posibilitatea sa cumpere produsele industriei LOCALE si nu pe cele din import. Tot acest program nu a produs inflatie intrucat cantitatea de bani se marea in concordanta cu cresterea productiei. Reforma agrara a permis extinderea bazei de consum care, la randul ei, a permis dezvoltarea bazei industriale. Dezvoltarea Taiwanului a inceput cu productia in mici ateliere si industria alimentara si a ajuns la dezvoltarea industriei electronice si constructiilor navale. Aceasta economie distributista a functionat aproape fara somaj, fara inflatie, cu impozite mici si fara discrepante sociale mari; in invatamant si cercetare s-au inregistrat progrese dramatice. Spatiul locuibil pe persoana a crescut de la 4.6 metri patrati la 23.8 metri desi Taiwanul este una dintre cele mai populate tari din lume.

Comparati evolutia Taiwanului dupa cel de-al doilea razboi mondial – o tara care a urmat un model distributist de dezvoltare – si evolutia Romaniei, dupa 1990, tara care a fost supusa experimentelor neoliberale de catre globalisti si elita neobolsevica.

In Germania, Japonia, Taiwan, Correa de Sud, imediat dupa al doilea razboi mondial, americanii au impus in aceste tari o forma distributista de capitalism fiindca le era frica de comunism. Iata de ce aceste tari au renascut din tarana. Imaginati-va o Germanie distrusa de razboi careia i s-ar fi aplicat retele FMI-ului in loc de planul Marshall! De frica bolsevismului si sub presiune populara, a avut loc reforma agrara si Romania interbelica a fost o “republica a micilor proprietari”. Acum oligarhia mondiala se simte stapana pe situatie si in loc de distributism promoveaza “plutonomia”. Pana se va ajunge la o situatie de pauperizare generalizata, si mamaliga globala va exploda.

Oricare ar fi caile, Romania trebuie sa adopte un model distributist de dezvoltare, adica sa creeze cat mai multi capitalisti. Criza a distrus si micii capitalisti pe care i-am avut si am ramas doar cu masele proletarizate care tot vor “sa li se dea” si cu oligarhi. Criza a decimat clasa de mijloc romaneasca, nu pe oligarhi.

Este adevarat ca nu toti oamenii doresc sa fie proprietari. Dar toti lucratorii vor sa fie “partenerii” managementului si nu sclavi. Ce inseamna sa fii “partener” sau “proprietar-lucrator”? Asta inseamna ca managerul sa te asculte ce spui, sa te informeze despre deciziile pe care le ia si sa tina cont de ceea initiativele tale. Toyota a creeat un sistem in care muncitorul poate opri intreaga productie daca sesizeaza o neregula. Si era pana recent una dintre cele mai eficiente companii din lume. Asta vor distributistii. Responsabilitate atat din partea managementului cat si din partea lucratorilor. Iar responsabilizarea depinde enorm de regimul proprietatii!

Un sistem economic poate privilegia un anumit tip de proprietate. Actualul sistem neoliberal din SUA incurajeaza evaziunea fiscala facuta de marile companii, Bank of America nu a mai platit nici o taxa la stat in ultimii doi ani. Totul legal. Desi in SUA exista legi anti-monopol dure, ele nu au mai fost aplicate (enforced) incepand cu administratia Reagan si continuand cu democratii lui Clinton care au permis “megamergers”: Exxon s-a unit cu Mobil, BP cu AMOCO etc, etc. Clinton n-a miscat un deget cand Tyson si Smithfield (care a venit si in Romania) au inhatat pamanturile a mii de fermieri independenti; in domeniul mass mediei din 50 de companii s-a ajuns la 6. Politicienilor li s-a promis ca prin “consolidari” se vor micsora preturile si toata lumea va fi fericita. Acum vedem rezultatele.

www.aleximreh.wordpress.com

Distributismul

Nu cautati cuvantul in dictionarele limbii romane, nu il veti gasi - de altfel, sunt slabe sanse sa il gasiti si in dictionarele straine, cu toate ca desemneaza un concept cristalizat in urma cu aproape o suta de ani in opera balaurului cu doua capete ChesterBelloc (G.K. Chesterton, 1874-1936, si Hilaire Belloc, 1870-1953).

Cu fiecare dintre capete, balaurul scuipa critici nimicitoare atat la adresa capitalismului, cat si a socialismului, propunand un model economic diferit, cu radacini in traditia si in valorile crestine: distributismul, a treia cale de organizare si dezvoltare a societatii, singura morala, singura capabila sa rezolve antagonismele dintre munca si capital, dintre saraci si bogati, dintre angajati si someri, dintre sclavie si libertate, dintre umilinta si demnitate. Prin urmare, singura cu sanse de dainuire (socialismul real si-a dat intre timp obstescul si binemeritatul sfarsit, iar capitalismul, care in 1989 se credea invingator, in realitate fiind doar un supravietuitor, pare a fi intrat in metastaza).
In esenta, distributismul vizeaza diseminarea cat mai larga a proprietatii productive (pamant, unelte, echipamente etc.), pentru ca lucratorul sa nu mai fie sclavul salariat (proletar), ci proprietar-producator, adica o persoana demna si libera, a carei bunastare depinde doar de ea insasi si de cooperarea cu semenii sai (micul intreprinzator, membrul unei cooperative), manifestandu-se creator si astfel implinindu-se.
Filiatia formala a cuvantului "distributism" ne trimite catre latinescul "distribuere", a imparti. Istoria continutului, insa, incepe in 1891, odata cu "Rerum Novarum" (Despre lucrurile noi), a papei Leon XIII, prima enciclica sociala a Bisericii Catolice. Scrisoarea papala se ocupa de relatia dintre munca si capital, afirmand dreptul la proprietate si totdeodata dreptul muncitorilor de a se organiza in sindicate, ca si de relatiile dintre guverne si cetateni. Aici apare pentru prima data sintagma "dreptate distributiva". Incepea sa prinda contur doctrina sociala catolica...
Patruzeci de ani mai tarziu, in 1931, in plina criza economica, Pius XI publica enciclica "Quadragesimo Anno" (Intr-al patruzecilea an - al patruzecilea an de la "Rerum Novarum"). Respingand atat capitalismul, cat si comunismul, Vaticanul preconiza o ordine sociala bazata pe principiile subsidiaritatii si solidaritatii. Principiul subsidiaritatii, fundamental pentru intelegerea distributismului, ar putea fi comprimat in propozitia "Ce e mic e frumos". Sa-l ascultam insa pe papa Pius XI: "Este o nedreptate, un mare pacat si o tulburare a bunei randuieli ca o entitate mai mare sau superioara in rang sa-si aroge functii care pot fi indeplinite eficient de entitati mai mici si inferioare in rang". Altfel spus, economia trebuie sa ramana la un nivel uman, sa se umanizeze. Cat despre solidaritate ca principiu al vietii economice, reprezinta o inversare a principiului capitalist al concurentei. Solidaritatea presupune colaborare, nu competitie, iar scopul ei nu este profitul, ci binele comun. O economie bazata pe altruism, nu pe egoism.
"Centesimus Annus", enciclica lui Ioan Paul II, publicata o suta de ani dupa "Rerum Novarum" (pe 1 mai 1991, asadar dupa prabusirea comunismului), critica neoliberalismul si profitul, dar recunoaste rolul pozitiv al pietei si al intreprinderii private, cu conditia ca acestea sa fie orientate catre binele comun.
In sfarsit, "Caritas in veritate" (Dragostea in adevar) a lui Benedict XVI (7 iulie 2009) este raspunsul la noile realitati (globalizarea, tehnologizarea, ecologia si nevoia dezvoltarii durabile, criza financiara). Cu toate ca nu i se spune pe nume, distributismul este prezent in enciclica: "pentru a raspunde nevoilor si demnitatii celui ce munceste, ca si necesitatilor societatii, exista diferite tipuri de intreprinderi, dincolo de distinctia neta intre «privat» si «public». (...) Pentru a realiza o economie care in viitorul apropiat sa reuseasca sa se puna in slujba binelui comun national si mondial, este oportun sa se aiba in vedere acest inteles largit al initiativei antreprenoriale".
Inainte de a incheia, sa recapitulam cele trei principii fundamentale aflate la baza unei economii distributiste: proprietatea asupra mijloacelor de productie (o lume a micilor proprietari), subsidiaritatea (totul se pastreaza la nivelul cel mai mic posibil, pentru a nu indeparta omul de productie si a impiedica birocratizarea) si solidaritatea.
O economie a libertatii si a demnitatii umane. O economie a moralitatii. O economie crestina, a fratietatii. O economie atat de revolutionar-subversiva, incat numele ei nu figureaza in dictionare, chiar daca in realitate a functionat in trecutul nostru (cooperativele interbelice ale taranistilor lui Ion Mihalache) si functioneaza, infloritoare, in diferite colturi ale lumii (Tara Bascilor si Emilia-Romagna sunt doar doua exemple). O economie promitatoare, pentru viitor.
Exemplificari si datari pentru sensurile si cuvintele noi din acest articol veti gasi in editia a treia a DCR (Dictionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregatire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucuresti). Filolog (absolvent de spaniola-romana al Universitatii Bucuresti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducator la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politica si ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor si administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducator si publicist. Zona de interes principala: lexicologia, lexicografia.

Finlanda a recunoscut că vaccinul împotriva gripei porcine cauzează narcolepsie.

Finlanda a recunoscut acum deschis că vaccinul împotriva gripei porcine cauzează în cele din urmă narcolepsie o tulburare cronică a sistemului nervos care-i face pe oameni să nu-şi poată controla somnul. Guvenul finlandez a admis acest fapt şi a spus că va plăti pentru „o îngrijire medicală pe viaţă” pentru 79 de copii care au fost afectaţi în mod ireparabil de vaccinul împotriva gripei porcine.

Narcolepsia nu este singurul efect recunoscut în urma vaccinului împotriva gripei porcine: 76 din 79 de copii au suferit deasemenea halucinaţii şi “stări de colaps (leşin) cu paralizie” spun cercetătorii finlandezi.

În mod uimitor – chiar prin legătura dintre vaccinurile împotriva gripei porcine şi suferinţa neurologică permanentă la copii, – este acum recunoscut public de către guvernul finlandez că nu există în primul rând, în mod categoric, vreo discuţie despre oprirea totală a ritualului neştiinţific de injectare a copiilor cu vaccinul împotriva gripei.

Nu numai că vaccinurile sunt dăunătoare copiilor (aşa cum este recunoscut acum) dar vaccinurile chiar nu au efect! O doză zilnică de vitamina D face mai mult să decât orice vaccin în privinţa tratării gripei.

SUA refuză să recunoască că vaccinurile sunt dăunătoare tuturor

Desigur, guvernul SUA, încă refuză să recunoască că vaccinurile sunt oricum dăuntătoare tuturor. Atât guvernul cât şi industria vaccinurilor continuă să promoveze basmul falsificat că „vaccinurile sunt sigure şi eficace”, asta însemnând că vaccinurile nu dăunează nimănui, ci din contră, vaccinurile îi ajută pe toţi. Cu toate acestea, adevărul este de fapt chiar opusul: Vaccinurile afectează milioane de copii în fiecare an în moduri care nu sunt de obicei legate de vaccinuri (uşoare înapoieri mintale, suprimarea imunităţii, disabilităţi de învăţare, etc). În acelaşi timp, vaccinurile sunt inutile în prevenirea infecţiilor. Chiar şi propria cercetare din industria vaccinurilor a arătat că gripa acţionează asupra unei persoane dintr-o sută, asta înseamnă că vaccinurile sunt complet ineficiente pentru 99% dintre aceia care le fac.

În loc să recunoască adevărul: vaccinurile cauzează autism, guvernul SUA a pus la cale un complot împreună cu producătorii de vaccinuri pentru a crea “Programul de compensare pentru daunele produse de vaccin” care dă în fond mită „pentru cumpărarea tăcerii” părinţilor ai căror copii au fost afectaţi pe viaţă, pentru a se asigura că aceşti părinţi nu fac reclamaţii Curţii Federale.

Chiar mai rău, instituţia medicală – care este foarte mult influenţată dacă nu chiar dominată categoric de interesele companiilor farmaceutice – refuză în mod clar să pledeze în sprijinul vitaminei D drept nutriment în prevenirea gripei. Vitamina D este sigură, eficientă şi disponibilă. Vitamina D este disponibilă fără reţetă şi, fără nicio exagerare, se pot economisi miliarde de dolari care se dau pentru sistemul de sănătate, cu doar câţiva bani alocaţi zilnic per persoană. Aşa că, de ce instituţia medicală nu doreşte să promoveze vitamina D? În mod sigur, din cauza faptului că industria va pierde miliarde de dolari din boli şi maladii degenerative care pot fi prevenit prin vitamina D.

Desigur că vaccinurile cauzează autism!

Nu există nicio îndoială în mintea oricărei persoane care este corect informată că vaccinurile cauzează suferinţă neurologică, inclusiv (fără a se limita însă) autism. Doar oamenii de ştiinţă din corporaţiile ticăloşite de peste tot din lume îşi continuă şarada: vaccinurile nu au de-a face cu autismul, sau vaccinurile chiar sunt eficiente în primul rand. Cei mai mulţi americani nu au ascultat încă interviul secret cu Dr. Maurice Hilleman, omul de ştiinţă al Merck, specializat în vaccinuri. În acest interviu. Dr. Maurice Hilleman recunoaşte deschis că vaccinurile au multiple rădăcini cancerigene care ascund de fapt viruşi nedetectabil.

În mod asemănător, mulţi oameni nu ştiu că Dr. Jonas Salk, considerat “bunicul” vaccinurilor şi creatorul vaccinului împotriva poliomielitei, a fost de fapt un criminal neacuzat care a comis crime atroce împotriva umanităţii în numele “ştiinţei medicale”.

De fapt, întreaga istorie a vaccinurilor şi a medicinei a fost complet distorsionată de către instituţia medicală pentru a descrie vaccinurile într-o lumină strălucitoare a sănătăţii publice. Dar, povestea reală este că vaccinurile sunt acuma – şi au fost întotdeauna – instrumente ce au cauzat boli şi au promovat îmbolnăviri, astfel încât şi industria farmaceutică beneficiază de pe urma lor.

Amintiţi-vă că este aceeaşi industria care a fost prinsă când făcea experimente medicale înfiorătoare pe priozonierii din Guatemala.

Aceşti oameni sunt aceeaşi care au făcut şi experimentele Tuskege pe afro-americani.

Credeţi într-adevăr că aceşti criminali ai vaccinurilor nu vor folosi copii nevinovaţi pentru exprimentele lor medicale inoculate în masă populaţiei? Aduceţi-vă aminte: aceştia sunt criminalii despre care vorbim, cei care acţionează în stil nazist, fără nicio remuşcare. Aceşti criminali sunt cei care conduc industria farmaceutică. De exemplu, fostul preşedinte al Bayer, a fost un criminal nazist de război, care a fost acuzat şi condamnat în procesul de la Nuremberg:

“Dr. Fritz ter Meer[4], directorul IG Farben, implicat direct în dezvoltarea gazului paralizant, Zyklon-B, care a ucis milioane de evrei, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, dar a fost eliberat după 4 ani graţie lui Rockefeller şi J.J.McCloy, pe atunci Înalt Comisionar al SUA pentru Germania. Un Fritz ter Meer, care nu regretă nimic, vinovat de genocide şi de crime împotriva umanităţii, s-a reîntors la lucru la Bayer unde a fost preşedinte pentru mai mult de 10 ani, până în 1961. Acelaşi Fritz ter Meer, condamnat ca şi criminal nazist de război, a devenit unul dintre inţiatorii Comisiei pentru Codex Alimentarius în 1962, o organizaţie care a fost susţinută de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (OAA) şi de către Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), pe de altă parte”.

Guvernanţii ştiu că vaccinurile mutilează şi ucid copiii – şi tocmai din această cauză sunt guvernaţii atât de agresivi cu promovarea vaccinurilor.După cum puteţi observa, fiecare guvern ştie deja că vaccinurile sunt de fapt, o crimă.

Guvernele ştiu că vaccinurile mutilează şi ucid copii, cauzează autism şi tulburări neurologice. Şi, deşi guvernele ştiu toate aceastea, continuă să promoveze vaccinurile. De ce? Pentru că toate aceste guverne sunt criminali în masă care au rădăcini filozofice în Germania nazistă şi în mişcarea eugenică. Chiar şi astăzi, FDA (Agenţia Medicamentului) încă mai are rădăcini în eugenie şi în controlul populaţiei. Bill Gates, care promovează vaccinarea mondială, recunoaşte deschis că vaccinurile şi ocrotirea sănătăţii pot “reduce populaţia lumii cu 10-15%”, dacă “fac treabă bună.”

Vaccinurile nu sunt administrate copiilor “accidental”, ca şi cum ar omorî câţiva copii şi au cauza tulburări neurologice la alţii, nu, vaccinurile sunt administrate copiilor deoarece provoacă tulburări neurologice, disfuncţionalităţi ale organelor, infertiliate, reduc inteligenţa şi au multe alte efecte secundare.
Veţi vedea cum Vaccinurile de astăzi formează viitorii clienţi de mâine specializaţi în ocrotirea sănătăţii.
Vaccinurile fac ca marile concerne farmaceutice să fie pe piaţă datorită profiturilor repetate

Cum altfel se presupune că marile concerne farmaceutice îşi vor asigura profiturile viitoare dacă populaţiei de astăzi i se permite să fie sănătoasă? Principala idee a subiectului “vaccinuri” este SUFERINŢA ASUPRA SĂNĂTĂŢII UMANE şi obţinerea de profit pe termen lung de la toţi aceia care suferă şi sunt bolnavi din cauza vaccinurilor.

Haideţi, prieteni: Chiar credeţi că aceste companii care caută profit încearcă cumva SĂ AJUTE umanitatea? Chiar credeţi că preşedinţii companiilor de medicamente sunt buni samariteni care ar renunţa la o parte din profiturile lor şi care şi-ar scoate de pe piaţă afacerile pentru a promova sănătatea?

Oameni, treziţi-vă. Companiile de medicamente nu se gândesc absolut deloc la uciderea copiilor din Nigeria şi nici nu pregetă în a-şi folosi proprii lor copii drept experimente medicale, atâta timp cât fac bani, cât mai mulţi bani, în toată această afacere.

Ca editor al NaturalNews, mi-au fost oferite de-a lungul anilor nenumărate documente, mărturisiri şi alte surse de informaţii.Vă spun cu absolută certitudine că industria farmaceutică foloseşte în mod activ vaccinurile pentru a cauza boli degenerative, ca mod de a-şi reţine profiturile viitoare.

Vaccinurile sunt o strategie de afaceri permanentă folosită de industria farmaceutică pentru a obţine profit

E ca şi cum un mecanic ordinar ar arunca substanţe în rezervorul de benzină pentru ca să vă întoarceţi la el să vă reparaţi motorul după câţiva zeci de kilometri. Companiile farmaceutice doresc să facă orice pentru a-şi garanta profiturile, şi asta include şi comiterea actelor de genocid împotriva rasei umane, atâta timp cât îşi îngraşă profiturile.

Prieteni, nu avem de-a face în industria farmaceutică cu fiinţe umane etice, principiale. Avem de-a face cu monştri-criminali care au găsit o cale să se îmbogăţească doar ei pe seama cheltuielilor şi suferinţelor celorlalţi. Şi chiar se desfată în a face astfel. Le face plăcere să privească copii care suferă şi mor din cauza vaccinilor pe care ei le fabrică.

Aceste companii farmaceutice îi păcălesc pe oameni şi fac escrocherii cu un atât de mare success încât oamenii, slugile lumii, vor acţiona potrivit interselor companiilor farmaceutice şi vor implora să fie injectaţi cu substanţe active chimice şi virale care le vor distruge sănătatea şi îi vor transforma în victime medicale pe toată viaţă.

Elita medicală bolnavă, dementă care pune la cale toate acestea (inclusiv oamenii din vârf ai Agenţiei Medicamentului – FDA) se aseamănă vampirilor moderni care sunt în viaţă datorită micilor copii pe care-i ucid. Şi această elită bolnavă îşi satisface apetitul egoist dialovesc pentru bogăţie şi putere. Şi pe măsură ce vedem tot ce se întâmplă în fiecare zi în America, Finlanda şi peste tot în lume, ne înfuriem teribil. Tocmai de accea lucrez atât de mult: pentru a-i demasca pe aceşti şarlatani şi pentru a-i vedea aşa cum sunt în realitate: criminali. Aceşti oameni care conduc marile concerne farmaceutice şi industria de vaccinuri vă vor infecta copilaşul cu cancer dacă chimioterapia le va aduce garantat profituri douăzeci de ani mai mai târziu.

Aceşti oameni ar trebui arestaţi, aruncaţi în închisoare şi condamnaţi ca şi criminali împotriva umanităţii. “Ocupaţi Wall Street” este doar o mişcare care s-a ridicat împotriva escrocilor care au falimentat industria bancară şi Rezerva Federală. Dar noi avem nevoie de altă mişcare: “Ocupaţi marile concerne farmaceutice”, în care masele bolnave, aflate în stadii terminale, care au avut de suferit din cauza vaccinurilor şi a companiilor farmaceutice să mărşăluiască spre aceste companii pentru a-i aresta şi condamna pe preşedinţii concernelor farmaceutice pentru crime împotriva umanităţii.

Ştiu că ziua aceasta va veni. Va veni o zi când masele bolnave furioase îşi vor da seama de atrocitatea crimelor medicale care au fost comise împotriva oamenilor în numele “sănătăţii publice”… şi aceste mase vor urla împotriva sistemului.

Către toţi preşedinţii companiilor farmaceutice din toată lumea: bucuraţi-vă acum de milioanele voastre, deoarece va veni o zi în care va trebui să răspundeţi pentru modul în care aţi obţinut aceşti bani şi să spuneţi cine a trebuit să plătească preţul pentru îmbogăţirea voastră. Sute de milioane de copii din toată lumea suferă astăzi din cauza vaccinurilor şi acest număr va creşte cu fiecare an. În acest timp, noi lăsăm ca umanitatea să fie asaltată cu aceste arme biologice cunoscut drept “vaccinuri”.

www.naturalnews.com

Helena Blavatsky

Lampa nestinsa

Chiar si atunci cand oamenilor de stiinta li se spune ca romanii pastrau lampi aprinse in mormintele lor nenumarati ani,datorita naturii uleioase a aurului(utilizat drept combustibil),si ca o astfel de lampa vesnica a fost gasita,arzand inca cu o stralucire vie,in mormantul Tuliei,fiica lui Cicero,desi acest mormant nu fusese deschis de 1550 de ani,ei au totusi dreptul,pana la un punct,sa se indoiasca si chiar sa refuze sa creada acest fapt.In acest caz,ei pot respinge marturia tuturor filozofilor Antichitatii si ai Evului Mediu.Toate negarile din lume nu vor sufla cu suficienta forta pentru a stinge lampile de nestins care vor continua sa arda in sanctuarele subterane ale Indiei,Tibetului si Japoniei.O astfel de lampa este mentionata de catre reverendul S.Mateer de la Misiunea Londrei.La Trevandrum,in regatul Travancore,India de Sud,"in interiorul templului,exista un put foarte adanc,in care in fiecare an sunt aruncate imense bogatii,iar intr-un alt loc,intr-o scobitura acoperita de piatra,se afla o lampa mare din aur,care a fost aprinsa in urma cu 120 de ani si care continua sa arda",spune misionarul in descrierea pe care o face acelui loc.Misionarii catolici atribuie arderea acestor lampi,fireste,serviciilor amabile ale diavolului.Preotul protestant,mai prudent,mentioneaza doar faptul in sine,fara sa faca un comentariu

Abatele Huc a vazut si a examinat una dintre aceste lampi,si la fel au facut si alte persoane,care au avut norocul sa castige increderea si prietenia unor lama si preoti ai Orientului.
Printre pretentiile ridiculizate ale alchimiei se afla cea a lampilor perpetue.Daca ii vom spune cititorului ca noi am vazut asa ceva,ni se va pune intrebarea-daca nu ne vom retrage afirmatia in spatele dubiilor-de unde stim ca lampile pe care le-am observat sunt perpetue,de vreme ce durata observatiei noastre a fost in mod necesar limitata?Pur si simplu pentru ca,avand cunostiinta despre ce ingrediente au fost puse in compozitia lor,de felul in care sunt construite si de legea naturala aplicabila in cazul acesta,stim ca declaratia nostra poate fi confirmata printr-un test potrivit.Intre timp,sa citam unele dintre cele 173 de autoritati care au scris despre aceasta problema.Niciunul dintre acesti autori,dupa cunostintele noastre,nu au spus ca aceste lampi ard perpetuu,ci ca o fac un numar indefinit de ani;si sunt citate exemple in care au ars timp de mai multe secole.Daca exista o lege naturala in virtutea careia o lampa poate sa arda,fara a fi alimentata,timp de zece ani,nu exista niciun motiv pentru ca aceeasi lege sa nu-i permita sa arda timp de o suta,sau chiar o mie de ani.

Printre personajele bine-cunoscute care credeau cu tarie si sustineau energic ca aceste lampi ardeau timp de sute de ani si ca ar fi putut sa arda poate pentru totdeauna daca nu ar fi fost stnse sau stricate accidental,putem sa mentionam urmatoarele nume:CLEMENT DIN ALEXANDRIA,HERMOLAUS BARBARUS,APPIAN,BURATTINUS,CITESIUS,COELIUS,COSTOEUS,CASALIUS,CEDRENUS,DELRIUS,ERIC,FOX,GESNER,JACOBONI,LEANDER,LIBAVIUS,LAZIUS,PICO DELLA MIRANDOLA,PHILALETHES,LICETUS,MAIOLUS,MATURANTIUS,BAPTISTA PORTA,PANCIROLLUS,RUSCELLIUS,SCARDONIUS,LUDOVIC VIVES,VOLATERANUS,PARACELSUS,PLINIU,SOLINUS,KIRCHER,ALBERT CEL MARE.

Descoperirea este revendicata de egipteni.Cel putin ei sunt aceia care s-au folosit mai mult decat orice alt popor de aceste lampi,din cauza doctrinei lor religioase.Se presupunea ca sufletul astral al mumiei intarzaie in preajma trupului timp de trei mii de ani.Atasata de el printrun fir magnetic care nu putea fi rupt decat printr-un efort din partea sa,egiptenii sperau ca lampa perpetua,simbol al spiritului lor incoruptibil si nemuritor,va decide in cele din urma ca partea cea mai materiala a Sufletului sa se separe de lacasul sau terestru si sa se uneasca pentru totdeauna cu Sinele sau Divin.De aceea lampile erau suspendate in mormintele celor bogati.Aceste lampi sunt adesea gasite in cavourile subterane ale mormintelor,si Licetus a scris o ampla lucrare pentru a demonstra ca,in vremea sa,peste tot unde se deschidea un mormant,se gasea o lampa arzanda,dar ca ea se stingea imediat ca urmare a profanarii.Titus Livius Burattinus si Michael Schatta,in scrisorile lor catre Kircher,afirma ca se gasesc multe lampi de acest gen in cavernele subterane ale anticului Memphis.Pausanias vorbeste despre lampa de aur a templului Minervei de la Atena,care era opera lui Callimah si care ardea timp de un an intreg.Plutarh spune ca a vazut in templul Jupiter Ammon una dintre aceste lampi,adaugand ca preotii l-au asigurat ca ardea de ani de zile fara intrerupere,si chiar plasata in aer liber,nu putea fi stinsa nici de vant,nici de apa.Sfantul Augustin,o autoritate catolica,descrie de asemenea o lampa din sanctuarul lui Venus,de acelasi gen cu celelalte,care,nu putea fi stinsa nici de vant,nici de apa.La Edessa se gaseste o lampa,spre Kedrenus,care "ascunsa deasupra unei anumite porti,a ars timp de cinci sute de ani".Dar,dintre toate aceste lampi,cea mentionata de catre Olybius Maximus din Padova este de departe cea mai extraordinara.Ea a fost gasita in apropiere de Atteste,si Scardeonius o descrie in felul urmator:"Intr-o urna mare de lut se afla o alta urna,de dimensiuni mai reduse,si in aceasta o lampa aprinsa,care ardea fara incetare de 1500 de ani,cu ajutorul unei licori pure aflate in doua recipiente,unul de aur si celalalt de argint.Aceste recipiente se afla in custodia lui Franciscus Maturantius si sunt estimate de el la un pret exorbitant".

Indepartand exagerarile si lasand de o parte asigurarea oferita de stiinta moderna cu privire la imposibilitatea existentei unor astfel de lampi,considerand-o o negatie gratuita si lipsita de dovezi,ne-am intreba,in cazul in care s-ar demonstra ca aceste flacari care nu se sting au existat cu adevarat in vremea "miracolelor",daca ar trebui sa fie privite in mod diferit lampile care ardeau in sanctuarele crestine fata de cele din sanctuarele lui Jupiter,Minerva si altor zeitati pagane.

Conform anumitor teologi,s-ar parea ca primele dintre acestea(caci si crestinatatea pretinde ca astfel de lampi exista)ardeau printr-o putere divina,miraculoasa,si ca lumina celor facute de arta "pagana" era sustinuta de siretlicurile diavolului.Kircher si Licetus arata ca ele functioneaza in aceste doua moduri.Lampa din Antiohia,care a ars o mie cinci sute de ani intr-un loc public deasupra portii unei Biserici,era intretinuta de "Puterea lui Dumnezeu",care"a facut un numar infinit de stele pentru a da o lumina eterna".In ceea ce priveste lampile pagane,Sfantul Augustin ne asigura ca ele erau lucrarea diavolului,"care ne insala in mii de moduri".Ce poate sa fie mai simplu pentru Satana decat sa provoace aparitia unei scantei de lumina sau a unei flacari stralucitoare in ochii celor care intra primii intr-un astfel de cavou subteran?Aceeasi idee au afirmat-o toti bunii crestini,in timpul pontificatului lui Paul al III-lea,cand,la deschiderea unui mormant pe Via Appia,la Roma,s-a gasit trupul intreg al unei tinere fete,plutind intrun lichid stralucitor,care o conservase atat de bine incat chipul ei era forte frumos,ca si cum ar fi fost plin de viata.La picioarele ei ardea o lampa,a carei flacara s-a stins atunci cand mormantul a fost deschis.Dupa o inscriptie gravata in piatra,trupul fusese inhumat cu mai mult de o mie cinci sute de ani si s-a presupus ca trebuia sa fie al fiicei lui Cicero,Tullida sau Tullia.

Chimistii si fizicienii neaga posibilitatea lampilor perpetue,afirmand ca orice substanta care se volatilizeaza in vapor sau abur nu poate fi permanenta,ci trebuie sa se consume;si cum combustibilul uleios al unei lampi aprinse degaja vapori,rezulta ca flacara nu poate sa dureze perpetuu,din lipsa de combustibil.Alchimistii,pe de alta parte,nu sunt de acord ca tot ceea ce serveste la intretinerea unui foc aprins trebuie in mod necesar sa se converteasca in vapori.Ei spun ca exista in natura substante care nu doar ca rezista la actiunea focului,dar nici nu pot fi stinse de vant sau de aer.Intr-o veche lucrare de chimie din anul 1700,numita NEKROKHDEIA,autorul respinge unele dintre pretentiile anumitor alchimisti.Dar chiar daca el neaga faptul ca un foc poate sa arda perpetuu,este aproape dispus sa creada in posibilitatea ca o lampa sa arda timp de mai multe sute de ani.In afara de aceasta,avem numeroase marturii ale alchimistilor,care si-au consacrat ani intregi acestor experiente si care au ajuns la concluzia ca fenomenul este posibil.

Isis dezvaluita-Helena Blavatsky

Costul mâncării la o familie în diferite părți ale lumii

GERMANIA:
Fam. Melander din Bargteheide - 2 adulti , 2 adolescenti
Costul mancarii pentru o saptamana: $500.07

SUA:
Fam. Revis - North Carolina - 2 adulti , 2 adolescenti
Costul mancarii pentru o saptamana: $341.98


JAPAN:
Fam. Ukita - Kodaira - 2 adulti , 2 adolescenti
Costul mancarii pentru o saptamana: $317.25


ITALIA:
Fam. Manzo - Sicilia - - 2 adulti , 3 copii
Costul mancarii pentru o saptamana: $260.11



MEXIC:
Fam. Casales - Cuernavaca - 2 adulti , 3 copii
Costul mancarii pentru o saptamana: $189.09


POLONIA:
Fam. Sobczynscy - Konstancin,Jeziorna - 4 adulti , 1 adolescent
Costul mancarii pentru o saptamana: $151.27


EGIPT:
Fam. Ahmed - Cairo - 7 adulti , 5 copii
Costul mancarii pentru o saptamana : $68.53


ECUADOR :
Fam. Ayme - Tingo - 3 adulti , 1 adolescent, 5 copii
Costul mancarii pentru o saptamana: $31.55



BHUTAN - ASIA
Fam. Namgay - Shingkhey Village - 7 adulti , 6 copii
Costul mancarii pentru o saptamana: $5.03


CIAD:
Fam. Aboubakar - Breidjing Camp - 3 adulti , 3 copii
Costul mancarii pentru o saptamana: $1.23

Manipularea maselor şi indivizilor

De vinculis in genere (Despre legături în general) de Giordano Bruno aparţine acelor scrieri obscure a căror importanţă în istoria ideilor o depăşeşte de departe pe aceea a operelor celebre. Pentru francheţea şi chiar cinismul pe care le pune în analiza materiei sale, ar putea fi comparată cu Prinţul lui Machiavelli, cu atât mai mult cu cât subiectul celor două lucrări e înrudit: cel al lui Bruno se ocupă de manipulare psihologică în general, cel al lui Machiavelli îndeosebi de manipularea politică. Dar cât de palidă şi de rizibilă este astăzi figura prinţului-aventurier machiavelic alături de aceea a magicianului-psiholog al lui Bruno ! Popularitatea Prinţului i-a adus preţuirea veacurilor succe­de şi a dus, destul de recent, la teoria „Prinţului" modern - partidul comunist - lansată de A. Gramsci. Inedită până la o dată tardivă, puţin citită şi întotdeauna prost înţeleasă, De vinculis in genere este totuşi scrierea ce ar merita astăzi adevăratul şi unicul loc de onoare între teoriile manipulării maselor. Fără s-o ştie, trusturile de inteligenţă care domină lumea s-au inspirat din ea, au pus în practică chiar ideile lui Bruno. S-ar putea, fireşte, să existe o continuitate, căci Bruno pare să fi exercitat o anumită influenţă asupra mişcării ideologice de la începutul secolului al XVII-lea cunoscută sub numele de Roza-Cruce, al cărei răsunet a fost enorm. Dar, după cunoştinţa noastră, n-a existat nici înainte de Bruno şi nici după el vreun autor care să fi tratat această materie sub aspectul ei empiric, făcând abstracţie de orice consideraţie de ordin etic, religios ori social. Căci nimeni nu s-ar fi gândit să abordeze un astfel de subiect din punctul de vedere al manipulatorului însuşi, fără să pună mai întâi, ca principiu fundamental al cercetării sale, vreun drept divin sau uman intangibil în numele căruia manipularea să fi fost condamnată.

In secolul al XlX-lea se pot găsi, desigur, ideologi precum Karl Marx şi Friedrich Engels, care cred că religia este un „opium pentru popor", în această privinţă, ei nu fac, de altfel, decât să repete un enunţ din brunianul De vinculis, în care religia este privită numai sub aspectul ei de puternic instrument de manipulare a maselor. Dar, în timp ce Marx şi Engels au idealuri umanitare şi utopice, Bruno nu manifestă nici o preocupare de a salvgarda demnitatea sau bunăstarea umană: singurul drept pe care-l are în faţa ochilor nu-i aparţine nici lui Dumnezeu, nici oamenilor, ci manipulatorului însuşi.

Către sfârşitul secolului al XlX-lea, Gustave Le Bon pune bazele disciplinei numite „psihologia maselor" (Psychologie desfoules apare în 1895), ce va fi dezvoltată de Sigmund Freud, a cărui lucrare Massenpsychologie und Ich-Analyse (Psihologia maselor şi analizfl eului, 1921) a avut un mare răsunet. Dar scopul lui Le Bon şi al lui Freud este determinarea mecanismelor psihologice care acţionează în interiorul unei mase şi care prezidează la alcătuirea ei, nu acela de a învăţa cum să domini o masă. Ştiinţa, din pricina scrupulelor ei de ordin moral, refuză să adopte un punct de vedere pe care-l abando­nează mai degrabă omului politic, unui Adolf Hitler, autorul lui Mein Kampf. I se lasă Prinţului ceea ce-i aparţine, chit că se protestează -cum a făcut-o Freud - contra abuzurilor unui Stalin şi ale „noii ordini" instaurate în Uniunea Sovietică.

Intreaga omenire a auzit de Prinţul lui Machiavelli şi mulţi politicieni s-au grăbit să-i urmeze exemplul. Dar numai astăzi se poate aprecia cât de mult De vinculis depăşeşte Prinţul în profunzime,actualitate şi în importanţă : astăzi, când nici un şef politic din lumea occidentală nu s-ar mai gândi că poate acţiona precum Prinţul lui Machiavelli, însă ar utiliza, în schimb, mijloace de persuasiune şi de manipulare atât de subtile cât sunt capabile să-i pună la dispoziţie trusturile de inteligenţă. Spre a înţelege şi a pune în valoare actuali­tatea lui De vinculis, ar trebui să fim informaţi asupra activităţii acestor trusturi, a ministerelor Propagandei, ar trebui să putem arunca o privire în manualele şcolilor de spionaj, despre care ne putem face totuşi o idee după ceea ce transpare câteodată în afara culiselor acestor organizaţii, al căror scop ideal este garantarea ordinii şi a bunăstării comune, acolo unde ele există.

Prinţul lui Machiavelli era strămoşul aventurierului politic, a cărui figură e pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, magicianul din De vinculis este prototipul sistemelor impersonale de mass-media, al cenzurii indirecte, al manipulării globale şi al brain-trusturilor ce-şi exercită controlul ocult asupra maselor occidentale. El nu este, fără îndoială, modelul urmat de propaganda sovietică: căci nu-i lipseşte nicidecum subtilitatea, aşa cum se întâmplă cu aceasta din urmă. Din contra, magicianul lui Bruno este cu totul conştient de faptul că spre a-şi ataşa masele, ca şi spre a-şi ataşa un individ, trebuie să ţină seama de complexitatea aşteptărilor subiecţilor, trebuie să creeze iluzia totală de a da unicuique suum. De aceea manipularea bruniană necesită o cunoaştere perfectă a subiectului şi a dorinţelor sale, fără de care nu poate exista „legătură", vinculum. De aceea Bruno însuşi admite că, totodată, e vorba de o operaţiune extrem de dificilă, ce nu poate fi realizată decât prin desfăşurarea unor facultăţi de inteligenţă, de perspicacitate şi de intuiţie la înălţimea sarcinii. Complexitatea aces­teia nu e deloc micşorată, căci iluzia trebuie să fie perfectă pentru a satisface multiplele aşteptări pe care-şi propune să le mulţumească din plin. Cu cât manipulatorul are mai multe cunoştinţe despre cei pe care trebuie să-i „lege", cu atât şansa lui de a reuşi creşte, pentru că va şti să aleagă mijlocul just ca să creeze un vinculum.

Se vede că magia erotică bruniană îşi propune ca scop să-i permită unui manipulator să controleze indivizi izolaţi şi mase. Supoziţia ei fundamentală este că există un mare instrument de manipulare şi acesta este Erosul în sensul cel mai general: ceea ce iubim, de la plăcere fizică până la lucruri nebănuite, trecând, desigur, prin bogăţie, Jutere etc. Totul se defineşte în raport cu crosul, fiindcă repulsia şi ura nu reprezintă decât partea negativă a aceleiaşi atracţii universale.

Toate afecţiunile şi legăturile voinţei se reduc şi se referă la două anume la repulsie şi la dorinţă sau la ură şi la iubire. Cu toate acestea, ura se reduce ea însăşi la iubire, de unde decurge că singura legătură a voinţei este erosul. Este dovedit că toate celelalte afecţiuni pe care cineva le încearcă nu sunt formal, fundamental şi originar decât iubire. De pildă, invidia este iubirea cuiva pentru sine însuşi care nu suportă nici superioritate, nici egalitate din partea altcuiva; acelaşi lucru se aplică emulaţiei. Indignarea este iubire a virtuţii [...]; pudoarea şi frica [verecundia, timor] nu sunt nimic altceva decât iubire a cinstei şi a ceea ce provoacă frica. La fel se poate spune şi despre celelalte afecţiuni. Ura, aşadar, nu e nimic altceva decât iubire a contrariului sau a opusului şi, în acelaşi fel, furia nu-i decât un fel de iubire. Pentru toţi cei ce sunt destinaţi filozofiei ori magiei, este deplin evident că legătura cea mai înaltă, cea mai importantă şi cea mai generală [vinculum summum, praecipuum et generalissi-mum] aparţine erosului: şi de aceea platonicienii au numit iubirea Marele Demon, daemon magnus.

Acţiunea magică are loc printr-un contact indirect (virtualem seu potentialem), prin sunete şi figuri care-şi exercită puterea asupra simţu­rilor văzului şi auzului (Theses de Magia, XV, voi. III, p. 446). Trecând prin deschizăturile simţurilor, ele imprimă imaginaţiei anumite efecte de atracţie sau de repulsie, de plăcere sau de dezgust .
Sunetele şi figurile nu sunt alese la întâmplare ; provin din limbajul ocult al spiritului universal (De Magia, III, p. 411). Dintre sunete, manipulatorul trebuie să ştie că armoniile tragice provoacă mai multe pasiuni decât cele comice, fiind capabile de a acţiona asupra sufletelor bântuite de îndoială. Şi aici, trebuie ţinut cont de personalitatea subiectului, căci acolo unde există oameni uşor de influenţat, există şi alţii care reacţionează în mod neaşteptat la magia sunetului, precum acel împărat barbar care, ascultând o muzică instrumentală foarte sofisticată, a crezut că era vorba de nechezaturi de cai.

La rândul lor, figurile sunt capabile să provoace prietenia sau ura, pierzania (pernides) ori disoluţia . Acest fenomen artificial poate fi verificat, de altfel, în fiecare zi, prin faptul că indivizii şi lucrurile văzute provoacă spontan în noi simpatia sau antipatia, dezgustul sau atracţia.
Văzul şi auzul nu sunt decât porţile secundare prin care „vânătorul de suflete" (animarum venator), magicianul, îşi poate introduce legăturile" („înlănţuirile") şi momelile (De vinculis in genere, III, " 669)- Intrarea principală (porta et praecipuus aditus) a tuturor operaţiunilor magice este fantezia (De Magia, III, p. 452), singura poartă (sola porta) a tuturor efectelor interne şi „legătură a legături­lor" (vinculum vinculorum) (ibid. p. 453). Puterea imaginarului este dublată de intervenţia facultăţii cogitative: ea este capabilă să sub­juge sufletul. Rămâne totuşi absolut obligatoriu ca „legătura" să treacă prin fantezie, căci „nu există nimic în raţiune care să nu fi fost în prealabil perceput de simţuri [quodprius nonfuerit in sensu] şi nu există nimic care, plecând de la simţuri, să poată ajunge la raţiune fără mijlocirea fanteziei" (Theses de Magia, XLIII, voi. III, p. 48).
Abstracţie făcând de manipulatorul însuşi, care e presupus a exercita un control absolut asupra propriei sale imaginaţii (cel puţin în teorie), muritorii de rând sunt supuşi unor fantezii necontrolate. Numai profesiunile speciale cer aplicarea voluntară a imaginaţiei (acelea ale poetului şi artistului); în rest, domeniul imaginarului este livrat arbitrarului cauzelor externe, în acest caz, trebuie deosebite fanteziile provocate de o acţiune voluntară, dar de un alt ordin, a subiectului însuşi, de fanteziile a căror sursă e în altă parte. Acestea, la rândul lor, pot fi provocate de demoni sau induse de o voinţă umană (De Magia, III, p. 449).
Este vorba de voinţa manipulatorului, care trebuie să fie de un gen cu totul special. Intr-adevăr, Bruno avertizează pe orice operator de fantasme - în ocurenţă, pe artistul memoriei - să-şi regleze şi să-şi controleze emoţiile şi fanteziile ca nu cumva, crezând că le stăpâneşte, să le îndure, dimpotrivă, stăpânirea. „Aibi grijă să nu te prefaci din operator în instrument al fantasmelor" : aici stă primejdia cea mai gravă pe care discipolul o are în faţă (Sigillum sigillorum, II, P- 193). Adevăratul manipulator magic trebuie să fie capabil „de a ordona, a îndrepta şi a rândui fantezia, de a-i alcătui felurile după voia sa" (Theses de Magia, XLVIII, voi. III, p. 485).

Se pare că omul este dotat cu un creier hipercomplex, neprevăzut însă cu nici un dispozitiv special care să-i permită să analizeze stimulii după provenienţa lor: pe scurt, el nu e capabil să distingă direct informaţiile onirice de acelea transmise de simţuri, imaginarul de tangibil. Bruno îi cere operatorului un lucru supraomenesc: el trebuie mai întâi să aranjeze pe loc şi fără greş informaţiile după Provenienţa lor, iar apoi să devină complet imun la orice emoţie Provocată de cauze externe, într-un cuvânt, el e presupus a nu mai reacţiona la nici un stimul din afară. Nu trebuie să se lase mişcat nici de compasiune, nici de iubire faţă de bine şi adevăr, nici de orice ar fi, ca să evite să fie „legat" la rândul lui. Ca să exerciţi controlul asupra altora, trebuie mai întâi să fii la adăpost de orice control provenind de la alţii (Theses de Magia, XLVIII).

Cu o luciditate inegalabilă, Bruno trasează o distincţie netă între teologie (cu fundamentele moralei, care, să nu uităm, era o disciplină exclusiv teologică) şi „speculaţia laică" (civilis speculaţia), în al cărei reprezentant se erijează. Pentru teologie, există o religie adevă­rată şi nişte credinţe false, există un bine şi un rău care sunt, în mare parte, de natură ideologică. Nu poate fi vorba aici de manipulare a indivizilor şi a maselor, ci doar de o misiune al cărei scop este convertirea la adevărul unic. Dimpotrivă, pentru Bruno, nu există decât un singur principiu sacrosanct, nu există decât un singur adevăr şi acesta este : totul este manipulabil, nu există absolut nimeni care să poată scăpa raporturilor intersubiective, fie că-i vorba de un manipulator, de un manipulat ori de un instrument (De vinculis, III, p. 654). Teologia însăşi, credinţa creştină şi orice altă credinţă nu sunt decât nişte convingeri de masă instaurate prin operaţiuni de magie.
Pentru ca o operaţiune să izbutească - Bruno nu osteneşte nicio­dată să o spună,trebuie ca operatorul şi subiecţii să fie deopotrivă de convinşi de eficacitatea ei. Credinţa este condiţia prealabilă a magiei: „Nu există operator - magician, medic sau profet - care să poată săvârşi ceva fără să întâlnească o credinţă prealabilă în subiect" (De Magia, III, p. 452), de unde vorba lui Hipocrate : „Medicul cel mai eficace e acela în care mulţi oameni au încredere" (ibid., p. 453). „Temeiul dintâi al unirii universale [...] este să existe credulitate nu numai în noi, cei ce operăm, ci şi la pacienţi. Aceasta este condiţia necesară fără de care nu putem obţine nimic [...]" (De Magia mathematica, VI, voi. III, p. 495). „Credinţa este legătura majoră, legătura legăturilor [vinculum vinculorum], căreia toate celelalte îi sunt, ca să zicem aşa, progenituri: speranţa, iubirea, religia, evlavia, teama, răbdarea, plăcerea [...], indignarea, ura, mânia, dispreţul şi aşa mai departe [...]" (Theses de Magia, LIII, voi. II, p. 490). „Este necesar ca operatorul să posede o credinţă activă, iar pacientul operaţiunii - o credinţă pasivă, îndeosebi cea din urmă e necesara oricărui subiect, căci fără ea nici un operator, că-i natural, raţional ori divin, nu poate săvârşi nimic [...]".

Este evident că ignoranţii vor fi cei mai dispuşi să se lase convinşi de fantasmele teologiei şi ale medicinei:
E cu atât mai uşor să-i legi de tine [vincire] pe aceşti oameni care au cele mai puţine cunoştinţe. La ei puterea sufletului se rânduieşte şi se deschide în aşa fel încât lasă să treacă impresiile provocate de tehnicile operatorului, deschizându-le larg acele ferestre care, la alţii, sunt mereu închise. Operatorul are căi lesnicioase pentru a crea toate legăturile pe care le voieşte: speranţa, compasiunea, teama, iubirea, ura, indignarea, mânia, vioiciunea, răbdarea, dispreţul faţă de viaţă, de moarte, de bogăţie [...] (De Magia, III, pp. 453-454).

Menţionarea profetului alături de magician şi de medic nu e datorată întâmplării. Consecinţa cea mai evidentă a speculaţiilor lui Bruno este că orice religie e o formă de manipulare a maselor. Folosind tehnici eficace, întemeietorii de religii au ştiut să influenţeze într-un mod durabil imaginaţia maselor ignorante, să le canalizeze emoţiile, să se slujească de ele provocând sentimente de abnegaţie şi de autosacrificiu pe care ele nu le-ar fi manifestat în mod natural.
Enunţuri de acest fel duc lesne la neînţelegeri, dintre care cea mai comună ar fi să credem că Bruno exercită aici o critică sociologică a religiei. Or, el este mult mai departe de un asemenea demers decât de teologia însăşi, pe care nu încearcă deloc s-o „demaşte", ci doar s-o privească sub un unghi operatoriu mai larg. Bruno nu condamnă nicidecum religia în numele vreunor principii umanitare ce-i rămân complet străine. De altminteri, nu se ocupă de religie în sine, ci de modul în care se poate instaura orice religie, cu condiţia găsirii maselor dispuse s-o accepte şi a mesajului potrivit care să aibă capacitatea de a opera convertirea acestora. Cât despre manipulatorul însuşi, el va fi cu atât mai convingător, mai nezdruncinat în credinţa şi în puterea-i de convingere, cu cât va reuşi să stingă în el însuşi şi în ceilalţi Philautia, iubirea de sine, egoismul (De vinculis, III, pp. 652, 675). Totul este manipulabil, învaţă Bruno; însă manipulatorul nu are dreptul să se slujească de puterea sa asupra maselor în scopuri egoiste. Pe de altă parte, se pare că existenţa amorului propriu la subiect facili­tează oarecum crearea „legăturilor".
In general, e mai uşor să exerciţi o influenţă durabilă asupra maselor decât asupra unui individ. Pentru mase, vincula folosite sunt te ordin mai general, în cazul unui individ, este mai întâi necesar să-i »u foarte bine plăcerile şi fobiile, ceea ce-i excită interesul şi ceea
ce-l lasă indiferent: „Este, într-adevăr, mai uşor să manipulezi [vincire] mai multe persoane decât una singură". „Ceea ce e dificil, cred, nu este să legi sau să eliberezi [vincire et solvere], ci să găseşti legătura justă printre toate cele ce sunt posibile şi a cărei alegere e mai curând arbitrară decât reglată de natura sau de tehnica manipulatorie".
Există, fără îndoială, categorii de vârstă, de fizionimie etc., în care fiecare individ poate fi rânduit, dar, în general, trebuie ţinut seamă de diversitatea înclinaţiilor fiecăruia şi, deci, de diversitatea „legătu­rilor" (vincula) ce-i sunt aplicabile. Nu se află corespondenţă perfectă între doi indivizi.
Feluriţi indivizi sunt manipulabili după criterii diferite: frumu­seţea care-l subjugă pe Socrate nu-l subjugă pe Platon, mulţimea are alte preferinţe decât cei aleşi, masculii au alte gusturi decât femelele, există bărbaţi care au o predilecţie pentru fecioare, alţii care preferă femeile uşoare. Invariabilă în toate acestea este calita­tea „legăturii legăturilor", vinculum vinculorum, care este erosul (sau voluptatea şi, în altă parte, fantezia, ceea ce revine la acelaşi lucru).

Gradul zero al magiei:EROSUL

Paternitatea ecuaţiei eros = magie, ai cărei termeni se pot, fireşte, inversa, îi aparţine lui Ficino. El este cel care relevă, pentru prima oară, identitatea de substanţă a acestor două tehnici de manipulare a fantasmelor, ca şi pe aceea a procedeelor lor operaţionale.
Iubirea este, bineînţeles, un magician (magus) - invenţia acestei formule este şi ea ficiniană . Aceasta pentru că:
...întreaga forţă a Magiei se întemeiază pe Eros. Lucrarea Magiei constă în a apropia lucrurile unele de altele prin similitudine naturală. Părţile acestei Lumi, precum membrele aceluiaşi animal, depind toate de Eros care este unul, sunt în relaţie între ele din cauza naturii lor comune, în acelaşi fel, în corpul nostru, creierul, plămânii, inima, ficatul şi celelalte organe fac diverse schimburi între ele, se favorizează mutual şi fiecare suferă de suferinţa celuilalt. La fel, mădularele acestui mare animal, adică toate corpurile de pe această lume care depind unul de altul, comunică între ele şi îşi transmit naturile lor. Din această înrudire se naşte Erosul, care le este comun; din Eros se naşte apropierea lor mutuală: în aceasta constă adevărata magie.

Luna acţionează magnetic asupra mareelor, vegetaţiei, dar şi asupra ciclurilor femeii. Din acest motiv vrăjitorii folosesc în special sânge menstrual pentru practicile magice. Sângele este un fluid care poartă forţe şi energii şi în particular sângele menstrual, cu atât mai mult cu cât pierderea sa este asociată la femeie cu stări psihice determinate, care impregnează acest sânge.

Ştiinţa iniţiatică învaţă chiar că entităţile lumii astrale sunt acolo, în jurul femeii, gata a se hrăni cu emanaţiile sângelui ei. Dacă femeia nu este vigilentă, dacă ea se lasă pradă sentimentelor şi gândurilor inferioare, sau pronunţă răutăţi la adresa cuiva, aceste entităţi pun stăpânire pe emanaţiile sângelui care se evaporă şi pot face astfel rău oamenilor. De aceea Moise, de exemplu, a interzis femeilor de a intra în locurile sfinte în timpul perioadei de menstruaţie. În realitate, menstruaţia este neutră în sine, nu are nimic impur, totul depinde de femeie, de gândurile sale, de sentimentele ei, şi cum le foloseşte. Cât despre vrăjitoare, este cunoscut că ele utilizează acest sânge în mod conştient pentru a-şi realiza proiectele; ele impregnează obiecte pentru a hrăni larvele, elementalii, cărora le cere apoi să execute ordinele lor oribile.

Adesea, vrăjitoarele se expun goale pentru a capta influenţele lunii, pentru că ele cunosc puterile nudităţii. Efectiv, Ştiinţa iniţiatică învaţă că corpul fizic posedă cu adevărat antene eterice, graţie cărora bărbaţii şi femeile sunt în comunicare cu forţele naturii şi prin care pot astfel emite sau capta curenţi. În general, veşmintele formează un fel de ecran între corp şi aceste energii cosmice, şi dacă magicienii se expun goi, este pentru a avea mai multe posibilităţi de a capta aceste energii, de a acţiona asupra lor şi de a le orienta în direcţia pe care o doresc. Numai că, atunci când vrem să facem rău, nu atragem în noi decât curenţi tenebroşi care circulă prin spaţiu, şi ne expunem pericolului de a fi într-o zi complet invadat şi “posedat”.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

CARTEA MAGIEI DIVINE

De vinculis in genere

Câteva pasaje din De vinculis sunt cu deosebire interesante, deoarece par să indice că magia bruniană nu e străină de practica de coitus reservatus. Or, se ştie că această practică era apanajul taoiştilor din China şi al yoghinilor tantrici din India şi Tibet. Ar fi o adevărată surpriză să descoperim că nu era deloc necunoscută în Occident.
Pasajele din Bruno sunt însă atât de lapidare, încât va trebui multă atenţie în stabilirea semnificaţiei lor fără a o denatura. Pentru că nu e vorba decât de câteva fraze, putem face o excepţie de la regula generală urmată în această carte, ca să-i dăm cititorului posibilitatea de a consulta el însuşi textul latin:"lactu seminis vincula relaxantur, retentione vero intenduntur; taliter debet affectus qui vincire vuit, qualiter qui vinciri debet. Propterea in conviviis et post convivia inspirare introducitur in ossibus ignem Cupida. Vide. Continentia est principium vinculi, abstinentia praecurrit famem, haec melius cibum attrahit." : „Ejacularea seminţei slăbeşte legăturile, în timp ce retenţia le întăreşte. Acela care vrea să lege trebuie să dezvolte aceleaşi afecţiuni ca şi cel ce trebuie legat. De aceea, când suntem înfierbântaţi la petreceri ori după petreceri, Cupidon pătrunde în noi. Cum se vede, continenţa este începutul legăturii, abstinenţa precedă foamea, iar aceasta îndeamnă către de-ale gurii."
Vinculum fit ex prolifica semine quod ad actum suum rapitur, nititur atque răpit; ideo hoc emissum secundum partem, perit secundum partem vinculi vis.: „Există legătură datorită seminţei prolifice care este atrasă, se forţează şi atrage la act. De aceea, dacă aceasta a fost emisă în parte, forţa legăturii piere şi ea parţial."
Cupidinis vincula, quae ante coitum intensa erant, modica seminis iactu sunt remissa et ignes temperaţi, obiecta pulchro nihilomi-eodem permanente. : „Legăturile lui Cupidon, care erau puternice înainte de acuplare, s-au risipit după ejacularea moderată a seminţei şi focul s-a temperat, deşi obiectul atrăgător n-a încetat să existe."

Să convenim că notele lui Bruno, lapidare până la a fi ininteli­gibile, pot da loc la mai multe interpretări. Am enunţat deja o primă ipoteză: că e vorba de o practică a retenţiei spermei, de coitus reservatus. Se ştie că, printr-o astfel de practică, însoţită de exerciţii de „respiraţie embrionară", taoiştii urmăreau vitalitatea şi longevi­tatea, în timp ce tantricii, în cadrul unei fiziologii subtile mult mai sofisticate, erau consideraţi a provoca, prin maithuna, trezirea ener­giilor cosmice adormite şi canalizarea lor până la „Lotusul cu o mie de petale" (sahasrăracakra) din creştetul capului, intrând astfel în stare de extaz, în ambele cazuri, coitus reservatus reprezintă unul din mijloacele indispensabile spre a atinge scopul operaţiunii.
De vreme ce Bruno vorbeşte, într-un tratat de magie erotică, de retenţia spermei, este legitim să ne întrebăm dacă nu are în vedere o practică de acelaşi gen.
Descoperim repede că nu se gândeşte la aşa ceva. Ceea ce-l interesează, se ştie, este modul în care poate seduce şi crea legături şi ataşamente. Or, el observă că, o dată plăcerea obţinută, legăturile se risipesc. De aceea, pentru a alimenta forţa unei legături, nu trebuie să te bucuri de ea.
Dar la cine se face referinţă: la operator, sau la subiectul care trebuie fermecat prin eros ? Dacă ar vorbi despre operator, ştim că acesta trebuie să fie liber de orice legătură şi deci ar fi mai convenabil pentru el să lepede sămânţa, ca legătura să se risipească. Dimpotrivă, are tot interesul ca subiectul să nu ajungă să-şi potolească dorinţa, căci plăcerea duce la distrugerea „legăturii".
In acest punct, încă n-am pătruns în inima mesajului lui Bruno. Printre pasajele criptice pe care le-am tradus, există unul care ar putea să ne pună pe drumul cel bun: „Există legătură datorită seminţei pro­lifice care este atrasă, se forţează şi atrage la act." Aceasta înseamnă, după toate aparenţele, că cineva care doreşte cu ardoare are puterea de a atrage în orbita sa obiectul dorinţei. Dimpotrivă, dacă-şi leapădă sămânţa, forţa dorinţei îi scade şi, în consecinţă, forţa „legăturii" se reduce şi ea. De aceea operatorul e presupus a întări legătura, a-şţ reţine sperma, căci „cel ce vrea să lege trebuie să dezvolte aceleaşi afecte ca şi cel ce trebuie legat". Este efectul tranzitiv al magiei:„pentru a provoca o emoţie sau un afect, operatorului i se cere să-l dezvolte mai întâi în el însuşi, de unde afectul nu va scăpa prilejul de a se transmite până la aparatul fantastic al victimei sale.

Ceea ce Bruno vrea să spună nu are nici o legătură cu practicile de coitus reservatus : îi recomandă pur şi simplu operatorului să fie continent şi, în acelaşi timp, să dorească intens subiectul. Nu afirmă el, în altă parte, că „cu cât eşti mai sfânt, cu atât mai mult ai facultatea de a-i lega pe alţii?"Cu toate acestea, şi el trebuie să cultive un gen de iubire funciarmente deosebit de iubirea abstractă a „eremitului care se masturbează". Trebuie, într-adevăr, să-şi cultive cu grijă aceeaşi pasiune pe care vrea să i-o trezească victimei sale, având totuşi grijă să nu se lase posedat de propriile-i fantasme şi nici să caute vreodată să ajungă la potolirea dorinţei, altminteri puterea legăturilor risipindu-se.

Doctrina unei relaţii între continenţa operatorului şi capacităţile sale magice ori vizionare este foarte veche, prestigioasă şi multi­formă. Am văzut că o relaţie strânsă fusese deja stabilită, de către medicina Antichităţii, între cele cinci simţuri, producerea vocii şi secreţia spermei. Cele două fenomene din urmă sunt, în medicina Renaşterii, strâns legate, pentru că reprezintă singurele două moda­lităţi prin care spiritul iese din trup într-un mod perceptibil.E de la sine înţeles că o pierdere prea abundentă de spermă va afecta nu numai vocea, ci şi toate activităţile spirituale ale subiectului şi că, reciproc, vorbitul prea mult va produce acelaşi efect. Contrariul pneumatoreei este acumularea pneumei, care se obţine, între altele, prin continenţa sexuală.

Toate aceste idei sunt concentrate de Franciscus Mercurius van Helmont (1614-l698), fiul celebrului iatrochimist paracelsian Johannes Baptista van Helmont (1577-l644), în tratatul său Alphabeti vere naturalis Hebraici brevissima Delineatio, apărut în 165712: „Dacă sămânţa nu este lepădată, ea se transformă într-o forţă spirituală care prezervă capacităţile de reproducere a spermei şi înviorează respiraţia emisă la vorbire".

In De vinculis, Giordano Bruno face aluzie, fără îndoială, la o
doctrină asemănătoare, ce exaltă continenţa pentru capacitatea ei de
a crea vincula, legături magice. Ceea ce-l singularizează este că
vorbeşte doar de o continenţa fizică, de vreme ce, pe plan psihic,
el recomandă, dimpotrivă, producerea de fantasme voluptuoase,
al căror scop este influenţarea simţului intern al subiectului.

Pentru a rezuma, operatorul lui Bruno este obligat să efectueze două acţiuni contrare: pe de o parte, trebuie să se ferească cu grijă de a se lăsa sedus şi, întru aceasta, trebuie să extirpe din el însuşi şi ultimul grăunte de iubire, inclusiv amorul propriu; pe de altă parte nu e scutit de pasiuni. Din contra, i se cere să aprindă în aparatu-i fantastic pasiuni formidabile, cu condiţia ca acestea să fie sterile, iar el să aibă detaşare faţă de ele. Căci nu are alt mijloc de a fermeca decât acela de a experimenta pe sine însuşi ceea ce vrea să-i producă victimei sale.

Este o metodă bizară, aproape de necrezut, care explică totuşi foarte bine pasajele lapidare traduse mai sus şi se află confirmată de asemenea de recomandările pe care Bruno le face artiştilor memoriei în Sigillus sigillorum: „Excitaţi-vă", le spune el aproape textual, „popoarele cele mai predispuse la plăcerile erotice [libido] şi la ură sunt cele mai active" . Nu există memorie artificială fără o foarte puternică afectivitate, fără ca imaginile să fie încărcate emoţional. Şi nu pot exista înţelegere şi contemplaţie superioare fără a se pătrunde pe poarta imaginilor afective.

Se ghiceşte uşor cât discernământ cerea metoda lui Bruno din partea operatorului. Acesta era silit să fie, în acelaşi timp, „cald" şi „rece", beat de iubire şi complet indiferent faţă de orice pasiune, continent şi destrăbălat. Cerinţele explică foarte bine abundenţa oximoronilor în poezia sa, contiguitatea unor imagini şi simboluri contrare între ele. Cel mai adesea, el îşi descrie starea sufletească precum un amestec de foc şi gheaţă: ceea ce, după ce i-am studiat practicile magice, putem prea bine înţelege.

EROS ŞI MAGIE-MARELE MANIPULATOR