Spectrul autismului

[...]Activitatea cerebrala a copiilor autisti diferea de cea a copiilor care se dezvota tipic la nivelul altei regiuni,in cursul efectuarii sarcinii referitoare la perceperea feței: exista o activitate mai mare la nivelul amigdalei.Amigdala este critica pentru invatarea emotionala si este o structura-cheie in cadrul unor retele importante pentru frica si anxietate;ea este responsabila de perceperea amenintarilor din mediu.Multi dintre copiii autisti care abia se puteau uita in ochii unei fețe dintr-o fotografie(ca sa nu mai vorbim de o fața din lumea reala)prezentau un nivel de activitate extrem de ridicat in amigdala.Faptul ca nivelul activitatii amigdalei este ridicat atunci cand copiii autisti se uita la fețe- chiar si numai timp de cateva fractiuni de secunda,sugereaza ca,facand acest lucru,ei se simt profund incomod,chiar infricosati,si ca,atunci cand se uita in ochii cuiva,creierul si corpul lor sunt inundate cu mesaje pe care le interpreteaza ca amenintatoare.Doar uitandu-se in alta parte pot opri acest atac.Intr-adevar,atunci cand copiii si-au intors privirea de la zona ochilor(asa cum a revelat sistemul de urmarire a ochiului),activitatea de la nivelul amigdalei a scazut,sugerand ca intorcerea privirii este o strategie de calmare,de reglare a emotiei,in vederea reducerii anxietatii si a fricii.Evitand ochii altor persoane,copilul autist poate reduce stimularea sociala pe care o considera atat de amentatoare.
Daca niveluri inalte de activare a amigdalei sunt neplacute si interpretate de creier ca semnaland prezenta a ceva amenintator,asa cum sugereaza aceste studii,atunci expresiile nevinovate de pe fețele strainilor si chiar ale membrilor familiei sunt susceptibile sa fie interpretate ca amenintatoare.Eu banuiesc ca toti copiiii cu autism recurg la strategia intoarcerii privirii de timpuriu in viata lor.Ei se simt anxiosi atunci cand se uita la fețe si descopera ca pot reduce sau evita acea anxietate uitandu-se in alta parte.
Dar acea alinare are un pret usturator.O consecinta a intoarcerii de la fețele altor oameni este ca ei rateaza informatii sociale importante pe care fețele,dar in mod special ochii,le comunica.
Mike,un baiat autist in varsta de 15 ani care a participat la studiile noastre,mi-a confirmat acest lucru.El era foarte curios in legatura cu cercetarea noastra si nerabdator sa afle mai multe despre rezultate.Dupa sesiunea sa in interiorul scannerului,l-am intrebat pe pe Mike daca ar fi dispus sa vina la un seminar pe care il tineam,sa vorbeasca despre autismul sau,sa descrie cum te simti sa privesti alti oameni in fața si sa interactionezi social.A acceptat cu placere.Stand la masa cu o duzina de studenti,l-am intrebat pe Mike despre stabilirea contactului vizual.El a descris in termeni emotionanti dificultatea si ridicolul cu care se confrunta ca urmare a faptului ca nu priveste oamenii drept in fața.Pustii de la scoala presupun ca nu ii pasa de ei,pentru ca nu ii priveste in ochi atunci cand vorbeste cu ei.
Dar Mike simte ca nu prea are de ales.Este cuprins de o teroare cumplita,ne-a spus el,ori de cate ori se uita la fețe si ,mai ales,la ochi.[...]

Creierul si inteligenta emotionala - Richard J.Davidson,Sharon Begley