Putere și religie

Daca acceptam,conventional,semnificatia pe care am dat-o termenului de "putere",atunci putem afirma ca sarcina traditionala a religiei a fost aceea de a furniza o arie rituala pentru implinirea puterii individului in conditii socialmente tolerabile.Ea si-a indeplinit intotdeauna aceasta sarcina cu o mare inteligenta etologica si ecologica,psihologica si antropologica,sociologica si economica.Daca admitem ca toate popoarele lumii sunt atrase de destinul Occidentului,atunci trebuie sa deducem din aceasta ca schimbarile din Occident in raport cu religia sunt,in ultima instanta,valabile pentru destinul tuturor popoarelor lumii.

Cu incepere din iluminism-si lucrul a fost pus in evidenta in eseurile lor respective atat de M.Lombardo,cat si de G.Romanato-Statul a inceput,putin cate putin,sa ia asupra sa sarcini care,in mod traditional,erau rezervate religiei.Este fenomenul pe care il numim "secularizare".Totusi Statul,a carui functie sociala si psihologica este diferita de cea a religiei,nu a putut sa-si asume obligatia de a oferi spatii potrivite pentru desfasurarea completa a puterii individului.Astazi capacitatea Statului de a da un sens existentei lumesti ramane in limitele sistemului de productie occidental.Si pentru ca,dupa cum am vazut,capitalismul se sprijina pe ecuatia PUTERE=AVERE-care reprezinta esenta lui si limita extrema ce nu se mai poate transcende,altfel fiind repuse in discutie propriile sale premise-justificarile ideologice ale capitalismului,ca si ale Statului modern,nu sunt eficiente pentru ca ignora acea dimensiune esentiala a puterii care este dimensiunea sa subiectiva.Pe de o parte,au fost inlaturate franele inhibitoare ale religiei,care canalizau aspiratia individuala la libertate si putere in spatii socialmente tolerabile;pe de alta parte,Statul nu mai este in masura sa controleze,prin propunerea propriilor sale valori sau prin pura coercitie a legii,acele forte obscure care s-au descatusat ca urmare a incetosarii legaturii religioase.Agresivitatea care se dezlantuie in tarile Occidentului reprezinta fenomenul cel mai alarmant al epocii noastre si totodata incheierea unui lung drum istoric si cultural.Este rodul unei culturi si nu poate fi inteleasa altfel,se pare,decat rediscutand insesi premisele acestei culturi.

Daca cultura noastra este cea a posesiunii,a averii care s-a suprapus fiintei,inversarea sensului de miscare ar cere,probabil,restabilirea primatului fiintei asupra averii,recunoasterea desartaciunii mitului posesiei.Intre marile religii ale lumii,se pare ca numai crestinismul are in sine fortele,valorile si prestigiul necesar pentru a raspunde acestei indatoriri.Dar cum,in ce fel,pe ce cai,cu ce pret,sunt previziuni pe care nu indraznim sa le facem.Nu putem indica solutii;ne limitam la punerea problemei.

Riturile si miturile traditiei nu mai reusesc sa-si indeplineasca functia integratoare si compensatorie in Occidentul secularizat.Nihilismul,acest "oaspete nelinistitor",a invadat din nou casa omului.Omul,dezbracat de tot ceea ce il transcende,apare poate pentru prima data in istorie,singur si lipsit de aparare in fata fortelor oarbe ale instinctului si ale agresivitatii.De toate acestea,religia viitorului,aceea fara de care umanitatea ar putea chiar sa se autodistruga,va trebui sa tina seama.Poate ca,la timpul cuvenit,ea va sti sa gaseasca tonurile si mijloacele pentru a lansa mesajul de care va fi nevoie.

I.P Culianu