In “Toward a Truly Free Market”, John C. Medaille descrie un excelent program de dezvoltare distributista a Taiwanului, program elaborat si sustinut de generalul american Douglas MacArthur. Pana la aparitia cartii in limba romana, in traducerea Irinei Bazon, (la Editura Logos,Bucuresti), iata un rezumat al acestui program:
In 1949, nationalistii chinezi au fost infranti de comunisti si s-au retras pe insula Formosa. Aici au gasit o populatie de tarani saraci care luau in arenda pamant, terenurile agricole fiind detinute de vreo 20 de familii bogate de pe insula. Taranii plateau mosierilor 50-70% din recolta. Din moment ce mosierii castigau atat de mult din arendarea pamantului, nu aveau nici un interes sa investeasca in industrie. Pe insula, fugind de comunisti, se refugiasera 2 milioane de oameni care nu aveau de lucru. Guvernul nationalist se gasea intr-o situatie disperata, insula se astepta cat de curand sa cada in mainile comunistilor.
Atunci a intervenit geniul distributist al generalului Douglas MacArthur care a elaborat planuri de dezvoltare pentru Coreea, Japonia si Taiwan. In Taiwan, planul a fost ca taranii care lucrau pamantul sa intre in posesia lui. Proprietarii de pamanturi au fost obligati sa vanda terenurile agricole taranilor, carora pana atunci le dadeau pamantul in arenda, la un pret nu mai mare de trei recolte medii. Taranii au imprumutat bani de la guvern, bani pe care s-au angajat sa-i dea inapoi in zece ani. Ca urmare a a exproprierii partiale si semi-recompensarii, au fost improprietarite 432.000 familii. Intre 1953-1970 productia agricola a crescut dramatic. Taranii s-au imbogatit si au inceput sa aiba bani de cheltuit. Unde sa-i cheltuiasca?
O mare parte din banii primiti de mosieri nu erau cash ci in actiuni (bonds). Industrial bonds. Adica, actiunile nu puteau fi investite decat intr-o ramura a industriei usoare. Altfel spus, mosierii erau obligati sa investeasca in industrie sau sa moara de foame. Constatam aici o strategie dubla. Taranii erau capitalizati, deveneau mici fermieri iar fostii mosieri, care pana atunci nu avusesera nici un interes sa investeeasca in industrie, deveneau capitalisti urbani, capitalizau intreprinzatorii de la oras si sustineau baza noii industrii a Taiwanului. Faptul ca nu guvernul le indica fostilor mosieri in care industrie sa investeasca a facut ca deciziile luate sa urmeze o logica antreprenoriala. Industria locala s-a dezvoltat exploziv oferindu-le taranilor posibilitatea sa cumpere produsele industriei LOCALE si nu pe cele din import. Tot acest program nu a produs inflatie intrucat cantitatea de bani se marea in concordanta cu cresterea productiei. Reforma agrara a permis extinderea bazei de consum care, la randul ei, a permis dezvoltarea bazei industriale. Dezvoltarea Taiwanului a inceput cu productia in mici ateliere si industria alimentara si a ajuns la dezvoltarea industriei electronice si constructiilor navale. Aceasta economie distributista a functionat aproape fara somaj, fara inflatie, cu impozite mici si fara discrepante sociale mari; in invatamant si cercetare s-au inregistrat progrese dramatice. Spatiul locuibil pe persoana a crescut de la 4.6 metri patrati la 23.8 metri desi Taiwanul este una dintre cele mai populate tari din lume.
Comparati evolutia Taiwanului dupa cel de-al doilea razboi mondial – o tara care a urmat un model distributist de dezvoltare – si evolutia Romaniei, dupa 1990, tara care a fost supusa experimentelor neoliberale de catre globalisti si elita neobolsevica.
In Germania, Japonia, Taiwan, Correa de Sud, imediat dupa al doilea razboi mondial, americanii au impus in aceste tari o forma distributista de capitalism fiindca le era frica de comunism. Iata de ce aceste tari au renascut din tarana. Imaginati-va o Germanie distrusa de razboi careia i s-ar fi aplicat retele FMI-ului in loc de planul Marshall! De frica bolsevismului si sub presiune populara, a avut loc reforma agrara si Romania interbelica a fost o “republica a micilor proprietari”. Acum oligarhia mondiala se simte stapana pe situatie si in loc de distributism promoveaza “plutonomia”. Pana se va ajunge la o situatie de pauperizare generalizata, si mamaliga globala va exploda.
Oricare ar fi caile, Romania trebuie sa adopte un model distributist de dezvoltare, adica sa creeze cat mai multi capitalisti. Criza a distrus si micii capitalisti pe care i-am avut si am ramas doar cu masele proletarizate care tot vor “sa li se dea” si cu oligarhi. Criza a decimat clasa de mijloc romaneasca, nu pe oligarhi.
Este adevarat ca nu toti oamenii doresc sa fie proprietari. Dar toti lucratorii vor sa fie “partenerii” managementului si nu sclavi. Ce inseamna sa fii “partener” sau “proprietar-lucrator”? Asta inseamna ca managerul sa te asculte ce spui, sa te informeze despre deciziile pe care le ia si sa tina cont de ceea initiativele tale. Toyota a creeat un sistem in care muncitorul poate opri intreaga productie daca sesizeaza o neregula. Si era pana recent una dintre cele mai eficiente companii din lume. Asta vor distributistii. Responsabilitate atat din partea managementului cat si din partea lucratorilor. Iar responsabilizarea depinde enorm de regimul proprietatii!
Un sistem economic poate privilegia un anumit tip de proprietate. Actualul sistem neoliberal din SUA incurajeaza evaziunea fiscala facuta de marile companii, Bank of America nu a mai platit nici o taxa la stat in ultimii doi ani. Totul legal. Desi in SUA exista legi anti-monopol dure, ele nu au mai fost aplicate (enforced) incepand cu administratia Reagan si continuand cu democratii lui Clinton care au permis “megamergers”: Exxon s-a unit cu Mobil, BP cu AMOCO etc, etc. Clinton n-a miscat un deget cand Tyson si Smithfield (care a venit si in Romania) au inhatat pamanturile a mii de fermieri independenti; in domeniul mass mediei din 50 de companii s-a ajuns la 6. Politicienilor li s-a promis ca prin “consolidari” se vor micsora preturile si toata lumea va fi fericita. Acum vedem rezultatele.
www.aleximreh.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu