Gradul zero al magiei:EROSUL

Paternitatea ecuaţiei eros = magie, ai cărei termeni se pot, fireşte, inversa, îi aparţine lui Ficino. El este cel care relevă, pentru prima oară, identitatea de substanţă a acestor două tehnici de manipulare a fantasmelor, ca şi pe aceea a procedeelor lor operaţionale.
Iubirea este, bineînţeles, un magician (magus) - invenţia acestei formule este şi ea ficiniană . Aceasta pentru că:
...întreaga forţă a Magiei se întemeiază pe Eros. Lucrarea Magiei constă în a apropia lucrurile unele de altele prin similitudine naturală. Părţile acestei Lumi, precum membrele aceluiaşi animal, depind toate de Eros care este unul, sunt în relaţie între ele din cauza naturii lor comune, în acelaşi fel, în corpul nostru, creierul, plămânii, inima, ficatul şi celelalte organe fac diverse schimburi între ele, se favorizează mutual şi fiecare suferă de suferinţa celuilalt. La fel, mădularele acestui mare animal, adică toate corpurile de pe această lume care depind unul de altul, comunică între ele şi îşi transmit naturile lor. Din această înrudire se naşte Erosul, care le este comun; din Eros se naşte apropierea lor mutuală: în aceasta constă adevărata magie.

Luna acţionează magnetic asupra mareelor, vegetaţiei, dar şi asupra ciclurilor femeii. Din acest motiv vrăjitorii folosesc în special sânge menstrual pentru practicile magice. Sângele este un fluid care poartă forţe şi energii şi în particular sângele menstrual, cu atât mai mult cu cât pierderea sa este asociată la femeie cu stări psihice determinate, care impregnează acest sânge.

Ştiinţa iniţiatică învaţă chiar că entităţile lumii astrale sunt acolo, în jurul femeii, gata a se hrăni cu emanaţiile sângelui ei. Dacă femeia nu este vigilentă, dacă ea se lasă pradă sentimentelor şi gândurilor inferioare, sau pronunţă răutăţi la adresa cuiva, aceste entităţi pun stăpânire pe emanaţiile sângelui care se evaporă şi pot face astfel rău oamenilor. De aceea Moise, de exemplu, a interzis femeilor de a intra în locurile sfinte în timpul perioadei de menstruaţie. În realitate, menstruaţia este neutră în sine, nu are nimic impur, totul depinde de femeie, de gândurile sale, de sentimentele ei, şi cum le foloseşte. Cât despre vrăjitoare, este cunoscut că ele utilizează acest sânge în mod conştient pentru a-şi realiza proiectele; ele impregnează obiecte pentru a hrăni larvele, elementalii, cărora le cere apoi să execute ordinele lor oribile.

Adesea, vrăjitoarele se expun goale pentru a capta influenţele lunii, pentru că ele cunosc puterile nudităţii. Efectiv, Ştiinţa iniţiatică învaţă că corpul fizic posedă cu adevărat antene eterice, graţie cărora bărbaţii şi femeile sunt în comunicare cu forţele naturii şi prin care pot astfel emite sau capta curenţi. În general, veşmintele formează un fel de ecran între corp şi aceste energii cosmice, şi dacă magicienii se expun goi, este pentru a avea mai multe posibilităţi de a capta aceste energii, de a acţiona asupra lor şi de a le orienta în direcţia pe care o doresc. Numai că, atunci când vrem să facem rău, nu atragem în noi decât curenţi tenebroşi care circulă prin spaţiu, şi ne expunem pericolului de a fi într-o zi complet invadat şi “posedat”.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

CARTEA MAGIEI DIVINE

De vinculis in genere

Câteva pasaje din De vinculis sunt cu deosebire interesante, deoarece par să indice că magia bruniană nu e străină de practica de coitus reservatus. Or, se ştie că această practică era apanajul taoiştilor din China şi al yoghinilor tantrici din India şi Tibet. Ar fi o adevărată surpriză să descoperim că nu era deloc necunoscută în Occident.
Pasajele din Bruno sunt însă atât de lapidare, încât va trebui multă atenţie în stabilirea semnificaţiei lor fără a o denatura. Pentru că nu e vorba decât de câteva fraze, putem face o excepţie de la regula generală urmată în această carte, ca să-i dăm cititorului posibilitatea de a consulta el însuşi textul latin:"lactu seminis vincula relaxantur, retentione vero intenduntur; taliter debet affectus qui vincire vuit, qualiter qui vinciri debet. Propterea in conviviis et post convivia inspirare introducitur in ossibus ignem Cupida. Vide. Continentia est principium vinculi, abstinentia praecurrit famem, haec melius cibum attrahit." : „Ejacularea seminţei slăbeşte legăturile, în timp ce retenţia le întăreşte. Acela care vrea să lege trebuie să dezvolte aceleaşi afecţiuni ca şi cel ce trebuie legat. De aceea, când suntem înfierbântaţi la petreceri ori după petreceri, Cupidon pătrunde în noi. Cum se vede, continenţa este începutul legăturii, abstinenţa precedă foamea, iar aceasta îndeamnă către de-ale gurii."
Vinculum fit ex prolifica semine quod ad actum suum rapitur, nititur atque răpit; ideo hoc emissum secundum partem, perit secundum partem vinculi vis.: „Există legătură datorită seminţei prolifice care este atrasă, se forţează şi atrage la act. De aceea, dacă aceasta a fost emisă în parte, forţa legăturii piere şi ea parţial."
Cupidinis vincula, quae ante coitum intensa erant, modica seminis iactu sunt remissa et ignes temperaţi, obiecta pulchro nihilomi-eodem permanente. : „Legăturile lui Cupidon, care erau puternice înainte de acuplare, s-au risipit după ejacularea moderată a seminţei şi focul s-a temperat, deşi obiectul atrăgător n-a încetat să existe."

Să convenim că notele lui Bruno, lapidare până la a fi ininteli­gibile, pot da loc la mai multe interpretări. Am enunţat deja o primă ipoteză: că e vorba de o practică a retenţiei spermei, de coitus reservatus. Se ştie că, printr-o astfel de practică, însoţită de exerciţii de „respiraţie embrionară", taoiştii urmăreau vitalitatea şi longevi­tatea, în timp ce tantricii, în cadrul unei fiziologii subtile mult mai sofisticate, erau consideraţi a provoca, prin maithuna, trezirea ener­giilor cosmice adormite şi canalizarea lor până la „Lotusul cu o mie de petale" (sahasrăracakra) din creştetul capului, intrând astfel în stare de extaz, în ambele cazuri, coitus reservatus reprezintă unul din mijloacele indispensabile spre a atinge scopul operaţiunii.
De vreme ce Bruno vorbeşte, într-un tratat de magie erotică, de retenţia spermei, este legitim să ne întrebăm dacă nu are în vedere o practică de acelaşi gen.
Descoperim repede că nu se gândeşte la aşa ceva. Ceea ce-l interesează, se ştie, este modul în care poate seduce şi crea legături şi ataşamente. Or, el observă că, o dată plăcerea obţinută, legăturile se risipesc. De aceea, pentru a alimenta forţa unei legături, nu trebuie să te bucuri de ea.
Dar la cine se face referinţă: la operator, sau la subiectul care trebuie fermecat prin eros ? Dacă ar vorbi despre operator, ştim că acesta trebuie să fie liber de orice legătură şi deci ar fi mai convenabil pentru el să lepede sămânţa, ca legătura să se risipească. Dimpotrivă, are tot interesul ca subiectul să nu ajungă să-şi potolească dorinţa, căci plăcerea duce la distrugerea „legăturii".
In acest punct, încă n-am pătruns în inima mesajului lui Bruno. Printre pasajele criptice pe care le-am tradus, există unul care ar putea să ne pună pe drumul cel bun: „Există legătură datorită seminţei pro­lifice care este atrasă, se forţează şi atrage la act." Aceasta înseamnă, după toate aparenţele, că cineva care doreşte cu ardoare are puterea de a atrage în orbita sa obiectul dorinţei. Dimpotrivă, dacă-şi leapădă sămânţa, forţa dorinţei îi scade şi, în consecinţă, forţa „legăturii" se reduce şi ea. De aceea operatorul e presupus a întări legătura, a-şţ reţine sperma, căci „cel ce vrea să lege trebuie să dezvolte aceleaşi afecte ca şi cel ce trebuie legat". Este efectul tranzitiv al magiei:„pentru a provoca o emoţie sau un afect, operatorului i se cere să-l dezvolte mai întâi în el însuşi, de unde afectul nu va scăpa prilejul de a se transmite până la aparatul fantastic al victimei sale.

Ceea ce Bruno vrea să spună nu are nici o legătură cu practicile de coitus reservatus : îi recomandă pur şi simplu operatorului să fie continent şi, în acelaşi timp, să dorească intens subiectul. Nu afirmă el, în altă parte, că „cu cât eşti mai sfânt, cu atât mai mult ai facultatea de a-i lega pe alţii?"Cu toate acestea, şi el trebuie să cultive un gen de iubire funciarmente deosebit de iubirea abstractă a „eremitului care se masturbează". Trebuie, într-adevăr, să-şi cultive cu grijă aceeaşi pasiune pe care vrea să i-o trezească victimei sale, având totuşi grijă să nu se lase posedat de propriile-i fantasme şi nici să caute vreodată să ajungă la potolirea dorinţei, altminteri puterea legăturilor risipindu-se.

Doctrina unei relaţii între continenţa operatorului şi capacităţile sale magice ori vizionare este foarte veche, prestigioasă şi multi­formă. Am văzut că o relaţie strânsă fusese deja stabilită, de către medicina Antichităţii, între cele cinci simţuri, producerea vocii şi secreţia spermei. Cele două fenomene din urmă sunt, în medicina Renaşterii, strâns legate, pentru că reprezintă singurele două moda­lităţi prin care spiritul iese din trup într-un mod perceptibil.E de la sine înţeles că o pierdere prea abundentă de spermă va afecta nu numai vocea, ci şi toate activităţile spirituale ale subiectului şi că, reciproc, vorbitul prea mult va produce acelaşi efect. Contrariul pneumatoreei este acumularea pneumei, care se obţine, între altele, prin continenţa sexuală.

Toate aceste idei sunt concentrate de Franciscus Mercurius van Helmont (1614-l698), fiul celebrului iatrochimist paracelsian Johannes Baptista van Helmont (1577-l644), în tratatul său Alphabeti vere naturalis Hebraici brevissima Delineatio, apărut în 165712: „Dacă sămânţa nu este lepădată, ea se transformă într-o forţă spirituală care prezervă capacităţile de reproducere a spermei şi înviorează respiraţia emisă la vorbire".

In De vinculis, Giordano Bruno face aluzie, fără îndoială, la o
doctrină asemănătoare, ce exaltă continenţa pentru capacitatea ei de
a crea vincula, legături magice. Ceea ce-l singularizează este că
vorbeşte doar de o continenţa fizică, de vreme ce, pe plan psihic,
el recomandă, dimpotrivă, producerea de fantasme voluptuoase,
al căror scop este influenţarea simţului intern al subiectului.

Pentru a rezuma, operatorul lui Bruno este obligat să efectueze două acţiuni contrare: pe de o parte, trebuie să se ferească cu grijă de a se lăsa sedus şi, întru aceasta, trebuie să extirpe din el însuşi şi ultimul grăunte de iubire, inclusiv amorul propriu; pe de altă parte nu e scutit de pasiuni. Din contra, i se cere să aprindă în aparatu-i fantastic pasiuni formidabile, cu condiţia ca acestea să fie sterile, iar el să aibă detaşare faţă de ele. Căci nu are alt mijloc de a fermeca decât acela de a experimenta pe sine însuşi ceea ce vrea să-i producă victimei sale.

Este o metodă bizară, aproape de necrezut, care explică totuşi foarte bine pasajele lapidare traduse mai sus şi se află confirmată de asemenea de recomandările pe care Bruno le face artiştilor memoriei în Sigillus sigillorum: „Excitaţi-vă", le spune el aproape textual, „popoarele cele mai predispuse la plăcerile erotice [libido] şi la ură sunt cele mai active" . Nu există memorie artificială fără o foarte puternică afectivitate, fără ca imaginile să fie încărcate emoţional. Şi nu pot exista înţelegere şi contemplaţie superioare fără a se pătrunde pe poarta imaginilor afective.

Se ghiceşte uşor cât discernământ cerea metoda lui Bruno din partea operatorului. Acesta era silit să fie, în acelaşi timp, „cald" şi „rece", beat de iubire şi complet indiferent faţă de orice pasiune, continent şi destrăbălat. Cerinţele explică foarte bine abundenţa oximoronilor în poezia sa, contiguitatea unor imagini şi simboluri contrare între ele. Cel mai adesea, el îşi descrie starea sufletească precum un amestec de foc şi gheaţă: ceea ce, după ce i-am studiat practicile magice, putem prea bine înţelege.

EROS ŞI MAGIE-MARELE MANIPULATOR

Portocalele

Portocalele conţin zahăr şi minerale, au efect diuretic, alcalin, de mineralizare, laxativ şi acţiune tonică. Reprezintă unul dintre cele mai minunate cadouri ale naturii - este un fruct hrănitor şi delicios, o sursă bogată în vitamine A, B, C şi calciu. De asemenea, conţine sodiu, potasiu, magneziu, cupru, sulf şi clor, vindecă dureri de cap şi migrene.

Indigestie

Portocala este un aliment eficient în remediul indigestiei cronice. Aceasta „linişteşte” sistemul digestiv, stimulează fluxul sucurilor digestive prin îmbunătăţirea digestiei şi creşterea apetitului. De asemenea, creează o barieră în calea dezvoltării bacteriilor în intestine.

Constipaţie


Portocala este benefică în tratarea constipaţiei. Dacă mănânci una sau două portocale înainte de culcare şi mai mănânci una dimineaţa, vei stimula activitatea intestinelor în vederea eliminării reziduurilor, care neeliminate din colon, duc la intoxicarea organismului. E o cale excelentă de a stimula acţiunea intestinelor.
Medicament natural împotriva constipaţiei
Se fierbe coaja unei portocale în 300 ml de apă timp de 20 de minute. Prima apă, fiind amară, se aruncă. Se reia operaţia, fără a uita de această dată să îndulceşti preparatul cu puţină miere sau cu zahăr nerafinat. Se scoate coaja, se lasă să se usuce pe o suprafaţă curată şi se mănâncă. În multe cazuri, coaja de portocală este suficientă pentru a provoca eliminarea scaunelor tari.

Boli ale oaselor şi dinţilor


Boli ale copiilor

Sucul de portocale este considerat un aliment excelent pentru copii - previne scorbutul şi rahitismul şi ajută creşterea. Este indicat şi bebeluşilor după vârsta de 4 luni, constituindu-se într-un veritabil supliment de vitamine. De asemenea, fiind o excelentă sursă de calciu şi vitamina C, este recomandat în bolile oaselor şi ale dinţilor.

Boli ale inimii

Sucul de portocale îndulcit cu miere este foarte bun pentru bolile de inimă. De exemplu, se foloseşte în caz de infarct, perioadă în care se recomandă consumul de suc ce aduce organismului un supliment important de vitamina C, necesară refacerii capilarelor şi bunei circulaţii. Sucul de portocale îndulcit cu miere este o importantă sursă de energie.

Remediu pentru răceli

Consumul de suc de portocale amestecat cu un vârf de cuţit de sare şi o lingură de miere este un remediu eficient în cazul tuberculozei, astmului, răcelii bronşitei, tusei seci. Datorită acţiunii combinaţiei de sare, miere şi suc de portocale asupra plămânilor, eliminarea fluidelor din bronhii devine mai uşoară, dar se va crea şi o „barieră” împotriva reinfectării.

Acnee

Coaja de portocală este indicată şi în tratarea acneei şi a coşurilor - se zdrobeşte coaja şi se aplică pe zonele afectate, lăsându-se să acţioneze 10-15 minute, după care se clăteşte cu apă călduţă.

Sfat!

Portocalele trebuie mâncate dimineaţa, pe stomacul gol - în măsura în care sunt tolerate de stomac -, înainte de prânz şi de cină.


Portocale pentru frumuseţe

Mască pentru ten cu efect calmant - se zdrobeşte fructul, se amestecă pulpa bine zdrobită cu o linguriţă de smântână proaspătă. Se aplică pe faţă şi se lasă 20 de minute, după care se clăteşte cu apă călduţă.


Cura cu portocale
Se consumă 250-500 g portocale pe zi, timp de 2-3 săptămâni, înainte de mese. Se poate face şi o cură de o zi pe săptămână ce constă doar în consumul de portocală sau suc. Pe timp de iarnă, pentru întărirea organismului, doza obişnuită este de 1-2 portocale pe zi. Se poate face cură cu 2-3 pahare de suc de portocale pe zi.

Cărbunele medicinal

Cărbunele medicinal este un produs care nu trebuie să lipsească din casa dv., utilităţile sale fiind cunoscute în popor încă din vremuri străvechi.



Cărbunele medicinal este util în nenumărate afecţiuni

Cărbunele medicinal are o acţiune terapeutică excelentă, cu rezultate uimitoare de-a lungul timpului. El conţine o serie de substanţe active care se numesc carbonaţi (de mangan, magneziu, potasiu şi sodiu), a căror putere vindecătoare este suplimentată şi de prezenţa în compoziţia cărbunelui a mineralelor (în principal siliciu şi seleniu).

Cărbunele este de mare ajutor în tratarea afecţiunilor digestive (balonare, colite de fermentaţie şi putrefacţie, dureri abdominale pricinuite de indigestie, arsuri gastrice, diaree sau regurgitaţii). Cărbunele reduce colesterolul şi acţionează ca pansament gastric, fiind folosit pe termen lung pentru combaterea gastritei şi ulcerului, care s-ar agrava la administrarea aspirinei şi a anumitor medicamente antiinflamatoare.

Cărbunele este recomandat şi în cazuri de dureri de cap, somnolenţă, afecţiuni cardiace (hipertensiune arterială, arterite sau palpitatii), astm bronsic, alergie, azotemie (cresterea ureei şi acidului uric în sânge) sau gută (vindecă articulaţiile inflamate).

Extern, cărbunele medicinal se foloseşte pentru tratarea eczemelor, a rănilor vechi, a gangrenelor şi a urticariei. În caz de înţepături de albine puteţi prepara rapid o pastă din cărbune de lemn fărâmiţat şi amestecat cu apă. se pune această pastă pe rană şi se bandajează locul. Astfel, remediul va înlătura veninul, iar rana nu se va umfla.

În caz de alergie la praf, polen, alimente (căpşuni, ouă, ciocolată) sau medicamente (penicilină, aspirină), pentru a evita reacţiile neplăcute ale organismului (mâncărimi, strănut etc.) puneţi 100 g cărbune în 500 ml lapte şi lăsaţi la fiert 15 minute, după care se stinge focul şi se lasă acoperit peste noapte. Se bea câte 1/2 pahar la fiecare 30 de minute.



Cărbunele este inamicul nr. 1 al toxinelor

Una dintre utilităţile cele mai răspândite în popor ale cărbunelui medicinal este cea de combatere a toxinelor din organism. Acest remediu este folosit de multe ori ca prim ajutor în caz de otrăviri (cu ciuperci, plante otrăvitoare, pesticide sau cu insecticide) şi toxiinfecţii alimentare sau medicamentoase, fiind de real folos pentru menţinerea în viaţă a bolnavului până la acordarea ajutorului în unităţile medicale specializate. Cărbunele inactivează în stomac şi în tubul digestiv toate substanţele cu potenţial toxic, care ulterior vor fi eliminate pe cale naturală.

În caz de intoxicaţii puneţi 20-30 g de cărbune mărunţit într-un pahar cu apă şi daţi bolnavului să bea. Puteţi de asemenea să preparaţi un amestec contra toxinelor din 2 părţi cărbune activ, o parte tanin şi o parte magnezie arsă (oxid de magneziu calcinat). Puneţi 2 linguri din acest amestec în 200 ml apă caldă.



Cum putem obţine cărbunele medicinal ?

Cărbunele medicinal se poate achiziţiona de la orice farmacie sau magazin cu produse naturiste. Cel mai bun cărbune pentru terapie este cel obţinut din lemn de tei. Pentru prepararea sa se urmăreşte carbonizarea materialului lemnos într-un mediu lipsit de oxigen. Astfel, ramurile de tei fără coajă se introduc într-un cilindru metalic inoxidabil lung de 10-15 cm, se adaugă nisip până se umple recipientul, iar apoi acesta se astupă etanş cu nişte capace speciale din argilă. Se ţine la flacăra aragazului 1-2 ore, după care se scot ramurile carbonizate care se transformă în pulbere.

În unele zone ale ţării cărbunele medicinal se obţine prin arderea la foc mocnit a unor părti din diferite plante special alese. Se pun într-un tuci sâmburi de măsline, sâmburi de struguri şi seminţe de cânepă şi se ard până se carbonizează. Se iau apoi rădăcini de ştevie şi de rostopască, se mărunţesc, se usucă şi apoi se încălzesc până la carbonizare într-un cuptor încins. În final se pun într-un recipient închis ermetic crengi de viţă-de-vie uscate şi se ard la foc înăbuşit, transformându-se după 24 de ore în cenuşă. Se amestecă apoi în părţi egale toate pulberile obţinute anterior şi se administrează câte o lingură rasă din acest amestec amestecat cu o lingură de miere, la intervale de 3-7 zile (nu se înghite praful gol). Bătrânii spun că 10 doze din acest preparat vindecă hepatita virală acută.

Atenţie la administrarea cărbunelui şi la contraindicaţii !

Dacă aţi decis să urmaţi un tratament cu cărbune medicinal cereţi sfatul medicului înainte ! Pentru tratament nu se administrează mai mult de o jumătate de linguriţă de pulbere la 100 ml de apă, de 2-3 ori pe zi, între mese. Excepţie de la această regulă se face doar în cazul intoxicaţiilor, când se iau 2-3 linguriţe de pulbere o dată.

Tratamentul cu cărbune este contraindicat în constipaţie şi la bolnavii cu leziuni ale tractului gastro-intestinal.

Nu administraţi alte medicamente decât la interval de minim 2 ore înainte sau după folosirea cărbunelui medicinal.

Dr. Laurenţiu Maxim, medic de familie la clinica Doctor Acasă

Propolisul

Se spune ca propolisul este cel mai natural antibiotic descoperit vreodata de om. Remarcabil la aceasta afirmatie este faptul ca descoperirea propolisului a avut loc acum circa 2000 de ani.

Probabil ca multi nici nu au auzit de propolis si, totusi, carti medicinale stravechi il prescriu pentru tratarea multor afectiuni. Calitatile bacteriologice ale acestui medicament sunt cunoscute inca de la inceputul istoriei scrise.

Folosirea propolisului in medicina populara isi are inceputurile in timpuri stravechi. Egiptenii, grecii si romanii il foloseau pentru calitatile vindecatoare generale si pentru vindecarea unor leziuni ale pielii.

Incepand cu secolul al XII-lea propolisul a inceput sa fie folosit in Europa ca preparat pentru uz extern. Totusi, abia in ultimii 20 de ani oamenii de stiinta au fost capabili sa dovedeasca ca este atat de activ si de important precum credeau stramosii nostrii.

Propolisul este acum considerat un important produs dietetic si un valoros element al curelor naturiste. Popularitatea lui este in continua crestere datorita multiplelor oportunitati pe care le ofera.

Pentru efectul antibiotic al propolisului este responsabila concentratia de flavonoizi. Acestia poseda numeroase efecte curative foarte puternice. Flavonoizii stimuleaza cresterea parului si imbunatatesc circulatia sangelui.

De asemenea, stimuleaza eliminarea urinei, secretia bilei si secretia glandelor endocrine. Este foarte bine cunoscut faptul ca secretia endocrina provenita din timus, glanda tiroida, pancreas si glanda suprarenala au un efect benefic pentru intreg organismul.

Flavonoizii nu sunt doar substante antibacteriene, ci sunt active si in tratarea ulcerului, reumatismului, simptomelor de gripa si raceala, iritatiilor stomacale si anumitor probleme respiratorii. In acelasi timp sunt benefici pentru unele indispozitii cronice, precum stres sau probleme ale articulatiilor.

Toate acestea ofera o noua dimensiune a performantelor acestui produs. Propolisul, prin natura lui, ne ofera cel mai puternic si multilateral supliment al aportului nutritiv. Peste tot in lume medicii au fost uluiti de puterile propolisului. In prezent ne aflam doar la inceputul povestii deoarece capacitatile vindecatoare ale propolisului par a fi nelimitate.

Dar totusi, care este provenienta propolisului? Albinele colecteaza rasina naturala ca material de baza de pe mugurii de plop, mesteacan, pin, etc. Dupa ce rasina este “mestecata” de albine, in amestec cu saliva, se formeaza alte substante.

Produsul final il reprezinta propolisul. Acesta este de o importanta vitala pentru supravietuirea albinelor. Nu numai ca le protejeaza impotriva bolilor, dar si impotriva schimbarilor climaterice, precum vant si frig.

Propolisul este compus din 50-55 % rasina si balsam, 30% ceara, 5 % substante fixe precum grasimi, aminoacizi, acizi organici, compusi ai eterului de alcool, spori si microelemente ca fier, cupru, magneziu, zinc si antibiotice, plus un continut ridicat de vitaminele B, E, C, H si P, precum si provitamina A. Polenul reprezinta intre 4 si 10 % din compozitia acestui produs.

Propolisul poate fi utilizat si ca remediu impotriva imbatranirii, in ultima vreme acordandu-se foarte mare importanta acestui aspect. Propolisul este foarte bine cunoscut si des folosit in Olanda, Franta, Germania si Belgia.

S-a dovedit ca acest produs miraculos da rezultate extreme de bune in tratarea urmatoarelor afectiuni: acnee, astm, artrita, arsuri, opariri, gingii care sangereaza, basici, afte, gripa, diaree, eczeme, raceala, gastrita, guta, febra ridicata, caderea parului, muscaturi de insecte, diverse inflamatii, psoriazis, ulcer, dureri dentare si nu numai.

Propolisul nu este toxic cand este administrat pe cale orala sau aplicat pe piele. In schimb, aplicat la nivelul ochilor poate cauza reactii alergice, roseata si umflarea acestora. Nu este recomandat femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza si este contraindicat celor care sufera de alergie la vreunul din componentii lui.

Sistemul imunitar este ajutat si intarit de consumul de propolis. Fiind un antibiotic natural, propolisul actioneaza impotriva bacteriilor daunatoare fara sa distruga anumite bacterii benefice de care corpul are nevoie, asa cum fac alte antibiotice. El poate fi folosit de oricine, sanatos sau bolnav, ca o masura de protectie impotriva microorganismelor.

Folositi-l in alimentatia dumneavostra cu incredere. El a ajutat albinele sa supravietuiasca si sa prospere timp de peste 45 de milioane de ani. Ne va ajuta si pe noi sa supravietuim mediului ce ne inconjoara.

www.medicina-naturista.ro

Lăptişorul de matcă

Lăptişorul de matcă este considerat de specialişti un simbol al sănătăţii, vitalităţii, vigorii şi productivităţii. Secretat de glandele salivare ale albinelor şi utilizat ca hrană permanentă a reginei stupului, lăptişorul a devenit un remediu natural foarte apreciat pentru vindecarea multor afecţiuni.


Lăptişorul de matcă PUR (crud) vs. lăptişorul liofilizat
Există o mare diferenţă între lăptişorul de matcă PUR, aşa cum este el recoltat de apicultori, fără nici un adaos, şi celelalte forme ale acestuia, cum ar fi cel liofilizat (adică transformat în pudră pentru capsule) sau cel sub formă de fiole pentru băut. Prin aceste procese de transformare se pierd o parte din proprietăţile organoleptice ale lăptişorului, scăzând astfel eficienţa acestuia. De aceea, este recomandată consumarea lui în stare pură (crudă), naturală. În condiţii de refrigerare optime, între 2-6 grade C, lăptişorul de matcă PUR îşi păstrează toate proprietăţile, calitatea nutritivă şi prospeţimea pe termen îndelungat. Lăptişorul pur se poate omogeniza cu miere (10 g lăptişor în 500 g miere), calităţile lui benefice păstrându-se chiar 2-3 ani.

Beneficiile pentru sănătate a lăptişorului în stare naturală
Lăptişorul de matcă PUR este o hrană naturală extrem de bogată în elemente esenţiale vieţii. Se poate vorbi despre un efect sinergic al componentelor sale active, care sunt complementare. Produsul este stimulant, tonic, revitalizant şi euforizant şi, de asemenea, un echilibrant al sistemului nervos. El creşte consumul de oxigen la nivelul ţesuturilor şi are un efect direct asupra glandelor suprarenale, asigurându-le o bună funcţionare.
Lăptişorul de matcă în stare pură este un adevărat cocktail de vitamine. El conţine complexul de vitamine B (B1, B2, B3, B6, B8, B9, B12), dar şi acidul pantotenic, adică vitamina B5, cunoscută şi sub denumirea de "vitamina antistres".
Lăptişorul de matcă aşa cum ni-l oferă natura constituie şi o sursă bogată de aminoacizi (acizii aspartic şi glutamic, taurină, tirozină, fenilalanină, etc.), săruri minerale (calciu, magneziu, fier, potasiu, cupru), oligoelemente (seleniu, zinc, mangan), glucide (fructoză, glucoză, maltoză) şi lipide sub formă de acizi graşi (acid stearic, palmitic).
Acest minunat produs apicol conţine şi o sursă unică de acid 10HDA (acid 10-hidroxi-2-decenoic), substanţă activă care posedă extraordinare efecte antibacteriene, antifungice şi antivirale, care ajută la mărirea rezistenţei organismului în faţa bolilor şi care ajută la eliminarea radicalilor liberi.
Acetilcolina pe care o conţine lăptişorul de matcă PUR este un compus cu rol în transmiterea influxului nervos, atât în sistemul nervos central, cât şi în cel periferic. În plus, lăptişorul pur are şi acţiune vasodilatatoare, cardioprotectoare, digestivă şi de reglare a sistemului hormonal şi a celui limfatic.

Afecţiunile tratate cu lăptişor de matcă PUR (crud)
Datorită faptului că lăptişorul este un produs natural care conţine atât de multe substanţe nutritive, acestea sunt mult mai uşor asimilabile de către organism şi pot fi întrebuinţate în foarte multe afecţiuni. Lăptişorul este recomandat pentru întărirea imunităţii organismului, în răceală şi gripă, în stres şi epuizare fizică, astenie, anorexie, anemie, anxietate, hipertensiune arterială, ateroscleroză, la pacienţii cu un nivel ridicat de colesterol şi lipide, în diabet, ulcer gastric şi duodenal, impotenţă, fertiliate, sindrom premenstrual, menopauză, dermatoze, diverse cancere, leucemie, parodontite, boli infecţioase, acnee, ten seboreic sau scleroză multiplă ... şi lista poate continua.
Un lucru foarte important de ştiut despre lăptişorul de matcă natural este că el are o proprietate adaptogenă, adică acţionează exact acolo unde oragnismul are nevoie.

Cum se administrează lăptişorul de matcă PUR (crud) ?
Modul de administrare recomandat este sublingual, datorită absorţiei rapide la acest nivel, înainte de masă, fiind un aperitiv pentru sănătate. Dozele variază în funcţie de scopul utilizării. În curele preventive se consumă între 500 mg şi 1g pe zi, dimineaţa, înainte de masă. În general, medicii apiterapeuţi vă pot recomanda dozajul în funcţie de afecţiune şi de gravitatea acesteia. Durata ideală a unei cure este de minim o lună. Mai mult, un nutriment natural precum lăptişorul crud nu are efecte secundare, nu dă dependenţă, nu interacţionează cu medicamentele şi nu are contraindicaţii.
Lăptişorul de matcă PUR se poate întrebuinţa cu succes şi în tratamentele cosmetice pentru piele şi păr sub formă de creme, loţiuni sau măşti, fiind un adevărat "elixir al tinereţii", graţie proprietăţilor sale regeneratorii şi tonifiante. Este recomandat pentru a reda strălucirea şi elasticitatea tenului, dar şi pentru tenurile foarte ridate. În funcţie de gradul de ridare, proporţia de lăptişor de matcă PUR la 100 g de cremă poate fi între 2 şi 4 g. În compoziţia măştilor se pot adăuga şi ulei de măsline, gălbenuş şi albuş de ou, miere sau fructe, în funcţie de tipul de ten. Masca se lasă să acţioneze, în medie, 30 de minute, după care se îndepărtează cu apă calduţă.

Efectele lăptişorului de matcă PUR sunt extraordinare: revitalizare, energizare, tonifiere, întărire a sistemului imunitar şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Prin urmare, folosiţi-l cu încredere, deoarece el vă furnizează tot ceea ce are nevoie organismul pentru a fi în cea mai bună formă.

www.doctoracasa.ro

Argila şi lupta împotriva acneei

Argila este unul dintre elementele naturale cele mai folosite de catre om pentru proprietatile sale curative. De mii de ani oamenii o intrebuinteaza ca detoxifiant al organismului. In tratamentul acneei, argila se poate utiliza intern sau extern.
Masca cu argila curata tenul

E foarte simplu de preparat o astfel de masca si efectele asupra tenului sunt benefice. Incearca si tu: se amesteca o lingurita de argila cu apa de la robinet sau apa plata. Amesteci pana se face o pasta groasa, dupa care se intinde pe fata. In functie de ten, poti inlocui apa cu suc de fructe sau legume. De exemplu, pentru tenul gras castravetele si lamaia sunt recomandate. Castravetele (unul mic) se rade printr-o razatoare fina dupa care se stoarce intr-o sita. Sucul astfel obtinut se amesteca cu o lingurita de argila. Masca se poate folosi o data pe saptamana. Pentru ten uscat se poate folosi ulei de masline in loc de sucuri de fructe.

Acneea regreseaza daca bei argila

Urmeaza un tratament cu argila. Un tratament de 21 de zile presupune sa consumi de trei ori pe zi argila. Pune o lingura de argila intr-un pahar cu apa si lasa-l cateva ore, dupa care poti sa-l consumi. Amesteca numai cu o lingura de lemn. Bea preferabil pe stomacul gol, inainte de masa. Un tratament mai lejer presupune numai un pahar, dimineata, pe stomacul gol. Prepara paharul noaptea si lasa-l acoperit. Agita-l de dimineata inainte sa-l bei. Terapeutii naturisti spun ca cea mai buna argila e cea galbena, recoltata din locul unde te-ai nascut. Daca nu ai timp sa umbli dupa argila, ia din farmacii sau de la Plafar.

www.acnee.info

POLENUL ŞI PĂSTURA

Polenul şi păstura, prin conţinutul mare de compuşi bio, se constituie în materii dietetice şi terapeutice deosebit de valoroase. Polenul crud (ca atare sau sub formă de păstura) şi polenul uscat (polen granule) provine de pe anterele florilor (vezi androceul), de unde este recoltat de albine şi apoi depozitat pentru scurt timp în grămezi la nivelul picioarelor posterioare. După ce coşuleţele picioarelor din spate sunt pline cu polen, albinele transportă valorosul material în stup (vezi şi: polenul entomofil şi polenizarea entomofilă).

Albina recoltând polen de pe antera unei flori. Se observă ghemotocul de polen colectat la nivelul picioarelor posterioare

Albina recoltând polen de pe antera unei flori. Se observă ghemotocul de polen colectat la nivelul picioarelor posterioare


Păstura, reprezintă de fapt un "polen înnobilat" prin intervenţia albinelor asupra ei în stup, fiind un produs mai valoros şi mai greu de procurat decât polenul obişnuit.

Forme terapeutice şi administrarea polenului şi a păsturii

Polenul

Polenul se administrează proaspăt (crud) sau uscat. Polenul uscat se prezintă sub formă de granule (polen granulat). Prin măcinarea granulelor de polen, dacă reţeta o cere, rezultă pulberea de polen.
Există mai multe forme sub care se poate administra polenul, aşa cum se poate vedea mai jos.
• Polenul proaspăt este deosebit de concentrat în principii active. Activitatea biologică a produsului crud se înjumătăţeşte în 5-6 ore de la recoltare (Fănică Voinea Ene).
În stare crudă, acest produs al stupului, se administrează ca atare, câte 2-3 linguriţe pe zi, sau sub formă de băutură (vezi mai jos).
• Băutura apicolă cu polen se realizează în borcane de sticlă, prin dizolvarea a 180 g miere în 800 g de apă. Solubilizarea mierii în apă se face fără încălzire, la temperatura obişnuită, căci altfel multe principii active, în special vitamine şi enzime, se vor pierde şi chiar vor rezulta substanţe toxice. Când dizolvarea este completă, se adaugă 50 g polen proaspăt sau uscat - sub formă de pulbere (granule măcinate). Totul se agită, lăsându-se, apoi borcanul astupat, 2 zile la temperatura camerei, timp în care se iniţiază procesele fermentative. Începând din a treia zi, băutura cu polen poate fi consumată, Înainte de fiecare administrare, lichidul se omogenizează cât mai bine. Se recomandă consumul unui pahar (200 ml) imediat după mase.
• Pasta de miere cu polen se prepară amestecând mierea cu polenul uscat pulverizat (5 părţi miere, o parte polen uscat şi măcinat). Se prepară doar cât este necesar pentru o zi, după recomandări, uzual folosindu-se o linguriţă de praf de polen şi 5 linguriţe de miere. Se administrează din pasta obţinută, de obicei, câte 2 linguriţe după cele 3 mese principale.
• Polenul granulat (granulele de polen uscat) se păstrează maximum 12 luni (de preferinţă 6) în borcane de sticlă colorată, care se pod închide ermetic. Se administrează, imediat după mesele principale, iniţial în doze de atac de 30-40 g (4-6 linguriţe), apoi în doze de întreţinere de 15 g -20 g (2-3 linguriţe) (Fănică Voinea Ene).
Pentru că în masa de polen se pot dezvolta anumiţi paraziţi (mici acarieni şi insecte), se recomandă păstrarea produsului la o temperatură mai mică de 15ºC, prag sub care biologia şi înmulţirea acestor "intruşi" este frânată (L. Gheorghe, I. Tudor, M. Minoiu, C. Ianţa).
Atunci când se administrează pentru prima dată granulele de polen, este recomandat să se înceapă cu o linguriţă de produs, care se ia cu puţină apă înainte de prânz, doza crescând treptat, până la o lingură, pe parcursul a două săptămâni (J. Valnet)
• Pulberea de polen (polenul pulverizat) se obţine prin râşnirea granulelor chiar înainte de folosire De obicei, nu se administrează intern ca atare, ci intră în compoziţia băuturii şi pastei cu miere (vezi mai sus). Se mai foloseşte extern, prin pudrare sau în amestec cu ceaiurile specifice, în alopecie.

Păstura

• Polenul pastă are o valabilitate de 3 zile, perioadă care poate fi prelungită, până la o săptămână, dacă se ţine la frigider. Se administrează ca şi polenul sub formă de granule, însă la jumătate din cantitate. Acest produs greu de procurat, prezintă o acţiune biologică dublă, faţă de polenul uscat.

Calendarul tratamentelor cu polen

O cură cu polen trebuie să dureze 30-40 zile, fiind urmată de o lună pauză, după care tratamentul poate fi reluat.
Persoanele care folosesc întâia dată polenul sau care nu au recurs la acest produs apicol de mult timp, este bine să recurgă la o primă cură mai scurtă (8-20 zile - recomandat 14).

Recomandări terapeutice

În dozele recomandate, polenul şi păstura acoperă necesarul multor aminoacizi, vitamine şi minerale, chiar tratând carenţele acestora. De aceea, cele două produse apicole, sunt recomandate, în primul rând, în formele de carenţă proteică, fiind foarte utile în stadiul de denutriţie.
Tot datorită compoziţiei bogate în aminoacizi esenţiali şi în vitamine, polenul şi păstura se recomandă a fi administrate în unele boli care ating parenchimul hepatic (steatoză hepatică, hepatită toxică, hepatită cronică, ciroză).
Medicii români care au studiat efectele polenului asupra bolnavilor hepatici (hepatită cronică, ciroză), în vremea când apiterapia era considerată o ramură "clinică" a medicinii (astăzi nu există disciplina de apiterapie în nicio unitate de învăţământ medical superior din România), adică în perioada 1965-1980, au raportat "rezultate ce depăşesc aşteptările" (Dr. M. Ialomiţeanu - Spitalul de Boli Infecţioase din Bucureşti) şi "o îmbunătăţire a rezultatelor analizelor clasice de disproteinemie, precum şi ameliorarea tulburărilor dispeptice" (Dr. D. W. Satmboliu - Spitalul de Boli Contagioase din Timişoara).
Se poate apela cu încredere la polen sau păstură, ori de câte ori se urmăreşte creşterea rezistenţei generale a organismului.
Ca adjuvant, ppolenul se dovedeşte de ajutor şi în alte afecţiuni digestive, ca: enterocolite, colite spastice, colite amoebiene, colibaciloze, rezecţii gastrice, spasme gastro-intestinale, diaree sau constipaţie cronică, tumori ale stomacului.
Administrarea polenului în a doua jumătate a perioadei de sarcină şi în timpul alăptării se dovedeşte benefică, deoarece combate oboseala, scade retenţia azotată, reduce edemul şi frecvenţa toxemiei şi creşte calitatea laptelui matern.
Între principiile active din polen, s-au identificat substanţe antiestrogenice, care se dovedesc de efect femeilor care prezintă exces de foliculină, prevenind sau chiar ajutând la tratarea unor afecţiuni care pot deriva din surplusul de hormoni estrogenici (tumori mamare, fibrom uterin, fibroză mamară).
Toţi autorii care s-au aplecat asupra polenului apicol, recomandă administrarea acestuia, indiferent de sex, în disfuncţii caracterizate prin incapacitatea realizării actului sexual (impotenţă, frigiditate).
Fănică Voinea Ene indică polenul, cu precădere în unele dereglaje neuropsihice, ca astenie, surmenaj, stres, migrene, insomnie, considerându-l util şi în multe alte afecţiuni, dintre care le menţionăm pe cele cardiovasculare: hipertensiune, cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă, insuficienţă circulatorie periferică.
Administrarea polenului, după Bojor şi Popescu, aduce multe beneficii sănătăţii organismului, acest produs natural recomandându-se ca: desensibilizant al reacţiilor alergice provocate de polenul entomofil, stimulent imunitar, antioxidant şi energizant. Autorii mai sus menţionaţi susţin utilitatea deosebită a polenului în geriatrie (atenuarea proceselor fiziologice care însoţesc îmbătrânirea) şi gerontologie (diminuarea fenomenelor degenerative asociate procesului de îmbătrânire). În ceea ce priveşte folosirea polenului ca produs antialergic indicat pentru atenuarea simptomelor aşa numitul "guturai de fân", noi recomandăm administrarea pastei de miere cu polen, la care se adaugă un vârf de cuţit de seminţe măcinate de negrilică. Preparatul se testează înainte de folosire, înafara perioadei de criză alergică, renunţându-se la acesta dacă apar manifestări secundare.
Efecte favorabile, după administrare polenului, se constată şi în cazul copiilor. Curele cu acest produs apicol sunt recomandate în special în cazul copiilor întârziaţi mintal, rahitici, anemici sau al celor care prezintă întârzieri sau deficienţe în dezvoltarea fizică (L. Gheorghe, I. Tudor, M. Minoiu, C. Ianţa).


În completarea tratamentului cancerului, Geiculescu recomandă folosirea păsturii, iar în caz de prostatită sau hipertrofie de prostată, autorul indică administrarea polenului uscat.

Reacţii adverse

La administrarea polenului, pot să apară, uneori, diferite reacţii alergice. Cei care utilizează pentru prima dată produsul apicol, trebuie să recurgă la cantităţi mici (o linguriţă), mărind doza de la o zi la alta. La o primă utilizare, este posibil să apară manifestări alergice de mică amploare, care cedează definitiv în câteva ore sau zile.
De cele mai multe ori, polenul desensibilizează răspunsul organismului la agenţii capabili să producă alergii, cazurile în care el însăşi se comportă ca alergen fiind destul de rare, însă nu excepţionale.
Administrarea îndelungată, fără pauze a polenului poate provoca tulburări hormonale.

Contraindicaţii, precauţii

Nu este indicat să se administreze polen persoanelor cu excitabilitate sexuală, psihică sau nervoasă crescută. De asemenea, în majoritatea hiperfuncţiilor hormonale (cu excepţia excesului de foliculină), acest produs apicol trebuieşte evitat sau mult limitat.
În caz de obezitate hipercolesterolemie şi hipertrigliceridemie, tratamentul cu polen cere îndrumare şi supraveghere competentă.

www.bioterapi.ro

Aproape toţi producătorii de iaurturi folosesc bacterii din fecale şi tractul uro-genital, modificate genetic

Gigantul producător de iaurturi Danone nu va mai promova în reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sănătate, în cazurile Actimel şi Activia, deoarece s-a descoperit că, de fapt, acestea nu au atributele pretinse. Potrivit presei britanice, cel mai mare producător de iaurturi din lume a mărturisit că a exagerat în reclamele produselor, care, de fapt, nu au acele beneficii prezentate. Astfel, Danone a fost de acord să nu mai spună în spot-urile de televiziune că Activia îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, iar despre Actimel că întăreşte sistemul imunitar.
Putină lume ştie ce mănâncă. Şi mai puţină lume citeşte ambalajul la ce mănâncă. Iar şi mai puţină lume are noţiuni de microbiologie. Iaurturile probiotice, o invenţie a concernelor americane, conţin bacterii care nu au fost folosite, înainte, niciodată în alimentaţie. Una din aceste bacterii este specia “Bifidobacterium bifidum”. Aceste bacterii se găsesc de obicei în flora vaginală, în rect, şi în tractul uro-genital, în excremente de porci şi alte animale. Aceste bacterii nu sunt prezente în mod normal niciodată în intestinele subţiri, în stomac sau în gură, în afară că omul a făcut contact direct cu cele de mai sus. Aceste bacterii bifide nu supravieţuiesc de regulă acidul din stomac atunci când sunt îngurgitate pentru a nu perclita flora din intestine, în special din cel subţire. Concernele nu numai că ni le-au introdus în iaurturi, însă le-au mai şi modificat genetic ca să supravieţuiască acidului din stomac. De aici se vede şi reavoinţa şi perversitatea celor care le-au desemnat pentru consumul inconştient al umanităţii moderne.
Prin intermediul iaurtului “probiotic” folosit ca un cal troian microbilogic aceste bacterii vaginale şi fecale modificate genetic ajung în intestinul subţire al omului. Şi acest lucru duce automat la tot felul de probleme ulterioare căci prin ele se schimbă automat flora naturală, care este înlocuită cu o floră tipic vaginală. Danone & Co vă creează deci un fel de floră vaginală în intestine, ceva contrar naturii umane şi cu efecte nocive pt. sănătate.

Cunoscutul specialist în tehnica alimentară Udo Pollmer, care apare des la televiziunea germană ca specialist în domeniu pe teme de alimentaţie, a făcut cunoscut acest fapt în una din cărţile sale. Însă cui îi pasă? La televizor el însa nu poate vorbi despre aşa ceva şi nici nu este întrebat. Nu-i de mirare la cât se câştigă cu reclama la iaurturile probiotice de către posturile de televiziune. Cum să-ţi alungi clienţii? Citatul din carte cu privire la acest truc şi daunele aduse de consumul de probiotice este aici în limba germană: www.wahrheitssuche.org/probiotische-bakterien.html. “Bacteriile profane de iaurt nu au obiceiul să se lipească de pereţii intestinelor căci ele trăiesc din lapte proaspăt şi nu din lucrurile digerate. Pe de altă parte bacteriile probiotice nu sunt în stare să facă lapte gros, căci această sarcină o au bacteriile lactoacide. De aceea preţioasele bacterii (probiotice) se introduc, se amestecă pe altă cale, ulterior, în iaurtul deja fermentat”. (Udo Polmmer).
“Bacteriile din fecale şi din secreţiile vaginale sunt bacterii care, după microbiologul alimentar Prof. Michael Teuber, reprezintă noi specii. Bacterii la care lucrează şi tehnologii genetice, care provin din fecale de porc sau din intestine de şobolani. Bacterii a căror specie nici nu este definită clar şi care au fost testate fără scrupule şi la sugari. Aici trebuie specificat că bacteriile bifide pot fi şi patogene, aşa cum avertizează specialistul elveţian. Unele bacterii bifide pot provoca carii şi chiar meningită” - spune Udo Polmmer.
Deci aceste bacterii nici măcar nu pot produce iaurt din lapte! Ele sunt amestecate în iaurt după ce acesta a fermentat. Consumul produselor probiotice poate deci să afecteze flora intestinală. Pentru microbiologi acest lucru nu este o surpriză. La urma urmei nici o bacterie nu are chef să se lupte cu alţi patogeni. Bacteriile se ceartă mai degrabă cu rudele lor, care au aceleaşi preferinţe alimentare la trocul cu mâncare. Şi întradevăr, indicii despre efectul nociv al produselor probiotice nu lipsesc. În anul 2000 presa germană scria “iaurturile probiotice pot periclita viaţa”.
Cauza acestor scandaluri era un congres medicinal în Birmingham unde imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger îşi prezentase rezultatele cercetărilor. Conform acestora, iaurturile probiotice pot duce, la persoanele cu sistemul imunitar slăbit, la boli periculoase ca meningita, pneumonia sau septicemia. La acest congres a fost prezentat cazul unui diabetic mai în vârstă care a primit de la consumul de probiotce un abces la ficat şi care a putut fi salvat doar prin operaţie. Şeful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a scos după această întâmplare iaurturile probiotice din menu-ul spitalului. Firma Scheitz din Andechs care produce iaurturi ecologice a eliminat bacteriile probiotice din lista de ingrediente. „Cine vinde cu plăcere produse care conţin bacterii, care atunci cand sunt găsite de specialiştii în igienă reprezintă o dovadă de contaminare fecală?” (Udo Polmmer)
Problema şi mai mare este că, de la introducerea “proboticelor”, concernele au convins, încetul cu încetul, ori prin persuativitatea tipic americană, ori prin preţul mai mic al culturilor acestora. Cam toţi producătorii de iaurturi, folosesc aceste bacterii nocive la preparat iaurtul, aşa că este greu de găsit un iaurt natural făcut cu bacterii tradiţionale. Acestea proveneau înainte de la viţel sau vacă. După Pollmer ele se numesc Streptococcus thermophilus şi Lactobacillus bulgaricus. În Germania este acum foarte greu de găsit un iaurt care să nu aibă culturi bifide. Cu alte cuvine, este greu de găsit un iaurt care nu este produs din bacterii vaginale şi fecale. Mâncăm caca… fără să ştim, fiindcă îi credem orbeşte pe cei care fac reclama la TV. Asta e.
În Google este între timp extrem de greu de găsit un articol din care să reiasă evident ceea ce acum câteva decenii era bine cunoscut despre aceste bacterii. Însă, dacă citiţi cărţi mai vechi sau căutaţi cu grijă, puteţi vedea că aceste bacterii nu au nimic de-a face nici cu iaurtul, nici cu intestinele şi că fac cu adevărat parte din flora altor organe. Toate articolele noi despre aceste bacterii mint cu neruşinare sau au preluat minciuna de la alţii.

We need a revolution